JOACA DE-A BAC-UL. Într-o ţară în care şcolile produc tâmpiţi pe bandă rulantă, unde clasele se împart între 10 elevi şi restul golani, asta ne mai trebuia, bac profesional. Ce să fie acolo? Întrebări de cât fac 1 + 1, cum se scrie după dictare „k, brb, 10x, wtf”. Sau să pună cratimele unde trebuie în expresia „mânca-ţi-aş”. Ba nu asta e destul de greu, deja. Era mai simplu să-i pui loazele de liceu să scrie o pagină cu cele 100 de cuvinte pe care le cunosc şi le utilizează, din care apoi să scoţi interjecţiile, prepoziţiile şi conjuncţiile. Ce ar rămâne? Cele cu XXX. Madam Abramburica vrea să repare de fapt greşeala pe care ea şi Marga au produs-o. Distrugerea ultimei redute a sistemului de valori româneşti. Anularea şcolii, a exigenţei, a bunului simţ.
Dacă în România se făcea şcoală în ultimii 22 de ani nu am fi avut hoarde de alegători la referendumul de demitere, gradul de săpun şi apă caldă pe cap de locuitor ar fi fost ceva mai mare, babele ar fi scăpat de violul nepotului retardat de 14 ani, Antonescu nu ar fi ajuns preşedinte pentru o lună, Ponta ar fi demisionat prins cu ocaua mică, Udrea ar fi ştiut să se îmbrace la diferite manifestări atunci când tăia salariile, Băsescu ar fi râs mai puţin strident, Mazăre nu ajungea primar a 5-a oară, Gutău nu ar fi intrat din nou în politică, iar jumătate dintre parlamentarii de azi nu ar mai candida din nou.
Şcoala a fost principalul mijloc de exterminare în masă a inteligenţei în România. Într-o ţară în care profele fac deliciul clipurilor porcoase de pe net, unde naşterile la 15 ani deja sunt o rutină, unde bătaia de a X-a, drogurile din curtea şcolii, evident că emisiuni ca Happy Hour sau Capatos fac rating. Normal că intervine un grad de handicapare mentală în rândul familiei româneşti. La care dacă se adaugă sărăcia ne gândim cu groază la speciile de tineri care vor rezulta din familiile care locuiesc câte 5 – 6 indivizi în garsonierele din C-uri sau G-urile Ostroveniului. Acolo unde bătaia domestică sau sexualitatea la părinţi se face cu martori puberi sau preşcolari. Unde alcoolul şi Taraf TV sau OTV sunt posturi care înlocuiesc Teleenciclopediile de altădată.
Luaţi-vă un răgaz şi fixaţi un colţ de oraş, undeva la ceasul de la metrou şi priviţi 20 de minute la fauna care trece pe trotuarele de pe Regina Maria sau pe Calea Lui Traian. E suficient pentru a înţelege nenorocirea care pândeşte după colţul viitorului. Privirea limpede a adolescentului de azi care nu a auzit de Marin Preda mai deloc, dar cu siguranţă ştie cât trebuie să bage la pariuri sau care din colegă e „bună rău”, spune multe. A nu se înţelege că avem nevoie azi de copiii cu coşuri şi cu ochelari care să-l fi citit pe Joyce sau de fata de a XI-a grasă şi pistrui care face integrale duble, dar e nevoie de echilibru. Pentru că cel cu pariurile şi care din trei, în trei onomatopee, foloseşte ludicul mânca-ţi-aş se mută după ce termină Ferdinandul sau Coandă la Brâncoveanu şi Spiru. Apropo şi asta e de amuzat. Cine naiba a avut ideea de a da un nume de rege sau de mare inventator român unor licee cunoscute prin gradul de cocalari şcolarizaţi. În lumea mondială a ştiinţei, paradoxul face ca un Coandă să fie mai cunoscut decât un Lahovari, dar asta este mioritica noastră urbe. Pardon, avem şi la Bucureşti, cazul unde fostul Liceu Autobuzul se numeşte Mircea Eliade.
Zece ani, nici mai mult nici mai puţin trebuie să lase madama Abramburica bacalaureatul lui Funeriu, ală dur, tăios, exigent. Când ai de trecut un zid de 2 m înălţime te antrenezi în funcţie de condiţia fizică pe care o ai. Unii mai mult timp, alţii mai robuşti, mai puţin, dar în niciun caz nu înlocuieşti un zid de 2 m cu un pârleaz pentru putori. Mai ales că acel zid este zidul maturităţii.
VLAD SOARE