Moment emoţionant surprins de aparatele foto în timpul protestelor antiguvernamentale din Bulgaria: o tânără care, cu ochii în lacrimi, îl strânge în braţe pe unul dintre jandarmii chemaţi să se ocupe de menţinerea ordinii. Imaginea a făcut înconjurul lumii datorită emoţiilor transmise.
„Avea puţin sânge la nas, evident se rănise”, a povestit Desi Nikolova, protestatara din poză. „L-am văzut cum proteja oamenii şi cum încerca să oprească poliţiştii să ne bată. Am început să plâng şi i-am spus să aibă grijă. Mi-a răspuns: . Avea lacrimi în ochi”, şi-a amintit ea.
Sute de studenţi bulgari au încercat la începutul acestei săptămâni să blocheze politicienii în interiorul Parlamentului de la Sofia. În timpul acestei manifestaţii, patru persoane au fost rănite, iar alte 24 au fost reţinute de Poliţie. Protestatarii cer demisia premierului tehnocrat Plamen Oreşarski, acuzat de „legături cu oligarhia”.
Lasă un comentariu