Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ce poate face Artimon

Conducerea de la CS Municipal a decis să schimbe banca tehnică a echipei, după o nouă înfrângere pe propriul teren. Marius Mitu, tehnician fără experienţă, care şi-a început la Vâlcea cariera de antrenor, când încă era jucător, a fost înlocuit cu Alin Artimon. Timişoreanul, care a mai antrenat la Vâlcea de două ori, are ca atu experienţa dar şi faptul că ştie cum se lucrează la CSM. În plus, este iubit de spectatori, care i-au scandat numele în dese rânduri. Din păcate, însă, are la lucru o echipă tânără, fără experienţă. În plus, cu destui fotbalişti fără prea mare valoare. Are ca obiectiv salvarea de la retrogradare. Pare realizabil, având în veedere că vor mai “pica” numai trei formaţii iar Juventus Bucureşti, Mureşul Deva şi FC Olt Slatina par candidatele ideale să joace din toamnă în Liga a III-a. Mai mult de atât, Artimon nu are ce face, cel puţin deocamdată. Suporterii nu trebuie să se aştepte la un joc care să devină unul spectaculos peste noapte. Nici la prea multe puncte. Să ne mulţumim, aşadar, cu rămânerea în Liga a II-a şi apoi, din sezonul viitor, vom mai vedea. Vlad Soare