Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Casele de la Vlădeşti, în continuare ÎN PERICOL de prăbuşire!

Inundaţiile din vara anului trecut au distrus trei case din localitatea Vlădeşti, oamenii stând cu sufletul la gură ca Doamne-fereşte să nu vină iar ploile şi să rămână în stradă. De atunci, a trecut mai bine de un an de zile, iar autorităţile nu au refăcut digul care s-a dărâmat şi care ar proteja alte 20 de locuinţe, în cazul în care inundaţiile ar scăpa din nou de sub control.
Oamenii sunt îngrijoraţi şi se tem pentru siguranţa locuinţelor lor, mai ales că de un an de zile autorităţile nu au mişcat niciun deget pentru remedierea situaţiei.
„Vă scriu din Vlădeşti, în numele a peste 20 de familii care locuiesc în cartierul de case unde fix acum un an (29 iulie 2014) apele Olăneştiului au inundat şi luat din temelii 4 case .A trecut un an şi de atunci şi până acum nimeni, Primăria, Consiliul Judeţean, Apele Române, nu au făcut nimic pentru amenajarea albiei, consolidare mal sau construire dig. Totul este ca atunci după dezastru. La fiecare avertizare meteo sau ploaie stăm cu frica că ceea a fost atunci se poate repeta. Ba, mai mult, casele dezafectate nu au fost demolate nici până acum, în ele copiii din vecinătatea cartierului se joacă existând astfel pericolul de a se dărâma peste ei sau de a provoca un incendiu făcând focul în ele… În speranţa că veţi publica un articol pe această temă şi poate instituţiile care ne ignoră total se vor trezi să facă ceva în acest sens, vă mulţumim!”, ne-au scris oamenii care locuiesc în zonă.

Apele Române dau vina pe oameni

Reprezentanţii Apelor Române din Vâlcea susţin că atâta timp cât oamenii nu au respectat limita de 15 metri, stipulată în avizul emis de instituţia lor, ei nu pot interveni. Atâta timp cât casele sunt foarte aproape de mal, nu se poate continua securitatea malurilor. „Nu s-au respectat parametrii care au fost trecuţi în avize. În aceste condiţii, cei care nu au respectat condiţiile, au făcut-o pe riscul lor. Noi avem în derulare un proiect, aşteptăm finanţare, iar în zonă SEGA lucrează la întărirea malurilor”, ne-a declarat un reprezentant al Apelor Române.
De cealaltă parte, primarul din Vlădeşti, Sorin Ghiţă susţine că nu are nicio legătură distanţa faţă de mal cu dărâmarea digului.
„Cei de la Apele Române mint cu neruşinare. Nu e nicio casă la mai puţin de 15 metri. Şi cele care s-au dus erau mai departe. Malul nu s-a rupt la 15 metri, ci la 25 de metri. Apele au rupt mai mult de 15 metri, de la digul lor până unde s-a rupt sunt 25 de metri. Acesta este un pretext. Deci o casă putea fi nu la 15 metri, la 23 de metri… şi tot o luau apele. Digul de protecţie al Apelor Române s-a rupt, pragul de fund s-a rupt, ceea ce e unicat, iar casele pe care le-au luat apele sunt întregi. Ca atare este sarcina lor să refacă ce au avut. Trebuie să le facă să apere celelalte case care au rămas”, susţine primarul Sorin Ghiţă.

Sorin Ghiţă: Voi acţiona în judecată Apele Române

Primarul Sorin Ghiţă vede o singură cale de rezolvare a situaţiei. Digul care s-a dărâmat anul trecut la inundaţii trebuie refăcut de Apele Române. În opinia edilului, este inadmisibil să treacă un an de zile, iar ei să nu se apuce de lucrare. Mai mult, Sorin Ghiţă ameninţă chiar cu darea în judecată dacă lucrurile mai tărăgănează
„Cele trei case care s-au dărâmat anul trecut, doi dintre proprietari şi-au primit asigurarea, o casă nu a avut asigurare şi nu a primit nimic deoarece conform legii cel care nu are asigurare nu poate primi nici un fel de despăgubire de la bugetul de stat.
Acum aşteptăm intervenţia Apelor Române, i-am presat de mai multe ori, am zis că până la urmă îi dau şi în judecată. Să facă proiecte, să ceară bani de la guvern şi să rezolve problema odată! Trebuie refăcut acolo digul de apărare în zona respectivă, iar apa când a venit aşa de mare, a rupt digul şi pragul de fund. Momentan s-a făcut o întărire a malurilor, dar trebuie refăcut digul din beton.
Cei de la Apele Române mi-au spus că au făcut un proiect de 12 miliarde, este depus la guvern şi aşteaptă refacerea malurilor, îndiguirea şi pragul de fund din dreptul poziţiei respective pentru a înălţa nivelul apei.
În concluzie, lucrarea este la Apele Române pentru refacerea malurilor şi a digurilor de apărare. Cică sunt în aşteptare… Tot aşteaptă, însă eu nu sunt destul de convins că şi insistă”, a încheiat primarul localităţii Vlădeşti, Sorin Ghiţă.