Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Camerele de Comerţ şi Industrie excluse abuziv l-au învins în justiţie pe Mihail Vlasov

Tribunalul Bucureşti a constatat nulitatea absolută a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), prin care Camerele de Comerţ şi Industrie Dolj, Bacău, Prahova şi Vâlcea au fost excluse din CCIR în martie 2013. Astfel, abuzul înfăptuit de preşedintele CCIR Mihail Vlasov şi colegiul de conducere al CCIR a fost recunoscut şi reparat de justiţie. În 2012, mai multe Camere de Comerț județene i-au cerut președintelui CCIR, Mihail Vlasov, documentele justificative pentru cheltuirea a 12.239.098 lei din Fondul la dispoziţia Preşedintelui. De asemenea, preşedintelui CCIR i s-au cerut explicaţii pentru depăşirea cu 5.939.098 lei a bugetului aprobat pentru 2011, în condiţiile în care CCIR înregistrase în acel an un deficit de 5.143.928 lei. Mihail Vlasov a refuzat să răspundă şi, în consecinţă, Camerele judeţene au intentat un proces prin care au contestat descărcarea de gestiune a preşedintelui CCIR şi au sesizat DNA cu privire la posibile acte de corupţie şi deturnare de fonduri ale conducerii CCIR. Camerele județene care au sesizat DNA și au intentat procesul au fost excluse abuziv din CCIR în martie 2013, sub pretextul fals al absentării la adunările generale ale CCIR. Prin recenta soluție a Tribunalului Bucureşti, Camerele județene Dolj, Bacău, Prahova și Vâlcea au redevenit membre în Camera de Comerț și Industrie a României.

Camerele județene vor continua demersurile legale pentru transparentizarea cheltuirii patrimoniului CCIR și tragerea la răspundere a tuturor persoanelor vinovate de nerespectarea legii.