Acasă Actualitate BREAKING NEWS: O tânără a fost arestată pentru trafic de droguri de...

BREAKING NEWS: O tânără a fost arestată pentru trafic de droguri de risc

Vineri, 17 februarie a.c., o tânără din Măldărăşti a fost arestată pentru trafic de droguri de risc. Ana Maria Persu, de 26 de ani, a înfiinţat o cultură de cannabis pe raza localităţii vâlcene, drogurile produse fiind comercializate în municipiul Craiova. Femeia mai avea doi complici, printre care şi fratele ei Dan Alexandru Persu – 25 de ani, dar şi Bogdan Nicolae Mavrea – 23 de ani. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Craiova au efectuat la sfârşitul acestei săptămâni două percheziţii la Craiova şi la Măldărăşti, la locuinţa tinerei Ana Maria Persu găsindu-se aproximativ 500 grame de cannabis. Oamenii legii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a Anei Maria Persu şi măsura obligării de a nu părăsi localitatea faţă de ceilalţi doi învinuiţi, solicitând totodată instanţei de judecată arestarea preventivă a femeii pentru o perioadă de 29 de zile. Cei trei sunt cercetaţi pentru pentru săvârşirea infracţiunii de trafic  de droguri de risc, prevăzută de articolul 2, alin. 1, din Legea nr. 143/2000.

CLAUDIA STANCIU

[video-player video=”images/stiri/trafic_droguri.flv” width=”400″ height=”330″ description=”” player=”4″ autoload=”true” autoplay=”false” loop=”false” autorewind=”true” /]

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.