Cinci grupări de motociclişti s-au întâlnit duminică, 18 mai, la restaurantul Twin Peaks Sports Bar and Grill din Waco – Texas. Oficialii locali au anticipat ce se va întâmpla şi au trimis poliţiştii înainte de a începe problemele. Deşi poliţiştii erau de faţă, cearta a izbucnit şi a degenerate de la bătăi cu pumni şi picioare la focuri de armă. Motocicliştii au tras între ei, dar şi asupra poliţiştilor.
Cel puţin nouă persoane au fost ucise şi alte 18 au fost rănite. Toate persoanele decedate şi rănite sunt motociclişti, nici un poliţist nu a fost rănit. Pentru a scăpa de împuşcături şi bătaie, unii clienţi şi angajaţi ai barului s-au ascuns în camera frigorifică.
„În experienţa mea de aproape 35 de ani, aceasta este cea mai violentă şi înfiorătoare scenă cu care am avut de-a face”, a declarat sergentul W. Patrick Swanton, un purtător de cuvânt al poliţiei din Waco pentru CNN.
„Suntem recunoscători că niciun angajat, client sau poliţist nu a fost rănit în aceste violenţe fără sens, din afara restaurantului, şi suntem alături de familiile celor ucişi”, se arată într-un comunicat transmis de Restaurantul Twin Peaks Sports Bar and Grill.
Lasă un comentariu