Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BREAKING NEWS: GREVA DE LA ETA, ILEGALĂ

Greva „spontană” la ETA a fost declarată de Tribunalul Vâlcea ilegală. Judecătorul Lucian Ştefănescu s-a pronunţat în data de 14 iunie a.c. cererii SC ETA SA, prin care se solicita declararea ilegală a grevei angajaţilor ETA, în special a şoferilor. „Admite în parte cererea. Constată ca fiind ilegală greva declanşată de salariaţii SC ETA SA la data de 10.06.2013 începând cu ora 05.00. Respinge celelalte capete de cerere. Cu apel în 10 zile de la comunicare, care se depune la tribunalul Vâlcea. Pronunţată în şedinţă publică” – se arată în portalul instanţei de judecată a Tribunalului Vâlcea. Reamintim că în data de 10 iunie a.c. şoferii societăţii de transport au refuzat să se urce la volan şi să meargă pe trasee luni dimineaţa, ei luând decizia de a protesta în faţa societăţii. Angajaţii ETA sunt nemulţumiţi de salariile mici pe care le primesc şi cer să meargă la negocieri cu conducerea societăţii. Greva şoferilor de la ETA a paralizat transportul în comun din municipiul Râmnicu Vâlcea, oamenii constatând dimineaţa că nu au cu ce merge la locurile de muncă. Trebuie menţionat că ETA este principalul mijloc de transport în comun din oraşul nostru, având 24 de trasee municipale şi 4 judeţene. Cel mai important este că ETA asigură transportul pe Platforma Chimică. MAGDA POPESCU