Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BREAKING NEWS: 8 aprilie, un nou termen în dosarul lui Mircia Gutău

Azi, 20 martie a.c., la Curtea de Apel Craiova a avut loc un nou termen în dosarul „Locurile de joacă” în care inculpat este fostul primar al Râmnicului, Mircia Gutău, dar şi naşul acestuia, omul de afaceri Ninel Geogescu.

Aşa cum era de aşteptat, magistraţii craioveni au mai dat un termen în apelul formulat de procurorii DNA şi de Mircia Gutău şi Ninel Georgescu, acesta urmând a avea loc în data de 8 aprilie 2014.

Ex-primarul Gutău se arată optimist în privinţa şanselor sale de a fi achitat, el susţinând că un lucru bun este că judecătorii au afirmat că îi vor aproba în scris audierea unor martori în dosar. Unul dintre aceştia martori este Elena Sâia, fosta şefa a Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Râmnicului. „Aşa cum am mai spus, aştept cu încredere să se termine şi acest apel şi am încredere în justiţie. La termenul de azi ne-au mai aprobat nişte martori, care să se exprime asupra oportunităţii investiţiei locurilor de joacă” – ne-a declarat fostul primar al Râmnicului, Mircia Gutău.