Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BOROMIR, cea mai tare firmă în anul 2011

DISTINCŢII. Vineri, 23 noiembrie 2012, într-un cadru festiv organizat la Hotel Maria din Olăneşti a avut loc Topul firmelor vâlcene, ediţia 2011, organizat, ca în fiecare an de Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea. În alegerea societăţilor comerciale clasate pe primele locuri au fost respectate criteriile din anii anteriori: cifra de afaceri, profit, datorii la bugetele de stat, număr de salariaţi, productivitate etc. Calculul s-a făcut după un algoritm foarte bine pus la punct. Firmele care au ieşit în pierdere au fost excluse.

În acest an, marele premiu acordat de Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea a fost câştigat de SC BOROMIR SA, al cărei director general este Constantin Boromiz. Firmele nominalizate pentru a lua premiul au fost, pe lângă BOROMIR, AVICARVIL SRL, INTERCOM SA, PRELCHIM SRL, MW Romania SA. Faţă de alţi ani, criza şi-a făcut simţită prezenţa şi la manifestarea anuală „Topul Firmelor Vâlcene”, deoarece destul de puţini reprezentanţi ai firmelor câştigătoare şi-au confirmat prezenţa şi au venit vineri să-şi ridice premiile la Hotelul Maria din Olăneşti. Cei care au participat, totuşi, au fost întâmpinaţi primitor de reprezentanţii Camerei de Comerţ, iar premiile le-au fost înmânate de membri ai autorităţilor locale şi judeţene care au ţinut să îi felicite pe cei care au reuşit să facă performanţă în aceste vremuri de restrişte. Printre oficialităţi, îi putem aminti pe preşedintele CJ, Ion Cîlea, primarul Emilian Frâncu, prefectul Mircea Nadolu, senatorul Dorel Jurcan, deputatul Sorin Zamfirescu, dar şi omul de afaceri de la DAMILA SRL, Dan Niţu, împreună cu încântătoare sa soţie.

MAGDA POPESCU