Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Bobiţă Cătuşanu de la Antract, PRO eutanasierii maidanezilor

• fiul cel mic al celebrului artist a fost muşcat de un maidanez în urma cu câteva luni Profund marcat de drama băieţelului de 4 ani din Bucureşti, care a murit muşcat de câinii comunitari, Bobiţă Cătuşanu de la Antract a postat pe o reţea de socializare fişa de vaccinări a fiului său cel mic, Rareş, care şi el a fost muşcat de un comunitar, în urmă cu câteva luni. Mare iubitor de animale, îndrăgitul artist se declară PRO eutanasierii, considerând că „am tolerat prea mult printr-o atitudine neutră acest subiect fierbinte însă undeva trebuie să punem punct și îndrăznesc să fac asta acum și aici pentru a nu se mai repeta niciodată o tragedie ca cea petrecută zilele trecute”.

MAGDA POPESCU

magda.popescu@voceavalcii.ro

„Şi fiul meu cel mic Rareş a fost muşcat din senin pe 12 iunie de un câine maidanez în faţa Școlii Nr. 1 din Rm. Vâlcea, imediat după ce a coborât din maşina soţiei mele să intre în şcoală. După ce a fost muşcat, am fost cu el la spital, unde a urmat o schemă de vaccinuri ce s-au desfăşurat pe o perioadă de o lună de zile. După tragedia ce a avut loc zilele trecute, aproape că mă consider un norocos că în apropierea copilului meu se afla un domn, care a sărit în ajutorul lui şi urmările au fost doar o muşcătură de picior şi, ulterior, disconfortul unor înţepături de ac. Având în vedere faptul că acel câine făcea parte dintr-o haită de 6 câini mă gândesc îngrozit ce s-ar fi întâmplat dacă nu era nimeni prin preajmă ca să sară în ajutorul copilului meu. Sunt un iubitor de animale, dovadă faptul că avem în casa un Coker auriu pe care îl iubesc enorm de mult, însă trebuie găsită urgent o soluţie pentru câinii fără stăpân care pun în pericol viaţa noastră şi a copiilor noştri. Dacă soluţia este eutanasia, eu sunt fără rezerve pentru această metodă, chiar dacă sună cinic, însă vreau şi am dreptul să trăiesc într-o ţară în care să mă simt în siguranţă atunci când îmi plimb copilul pe stradă.” – susţine Bobiţă Cătuşanu.