Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Boala Alexandrei Police a recidivat. Tânăra vâlceancă are în continuare nevoie de ajutorul nostru!

Tânăra vâlceancă are în continuare nevoie de ajutorul nostru! Alexandra Police, tânăra din Vâlcea, studentă la Facultatea de Medicină Veterinară din Timișoara, diagnosticată cu o formă rară de cancer, încă are nevoie de noi. Boala a recidivat, iar tratamentul constând în chimioterapie trebuie continuat.

Anul trecut, 2.000 de vâlceni cu suflet mare au ajutat-o pe Alexandra

Evenimentele caritabile organizate de ProMarriage, sub atenta coordonare a lui Ovidiu Fiera din zilele de 31 mai şi 1 iunie 2015 pentru Alexandra, au demonstrat că râmnicenii au suflet mare. Mămici şi tătici, însoţiţi de copii lor, au venit la ProMarriage, acolo unde organizatorii s-au dat peste cap şi au reuşit să le ofere micuţilor momente speciale pe durata celor două zile. S-a reuşit vânzarea a peste 2.000 de bilete de intrare, iar cei care au participat şi-au arătat dărnicia cumpărând dulciuri, sandwich-uri, sucuri, îngheţată, vată pe băţ etc. Organizatorii au reuşit atunci să strângă 40.000 lei.

În prezent, este derulată o nouă campanie intitulată: “Alături de Alexandra”, sustinuta de Expoziție handmade caritabilă, ce are menirea de a o ajuta pe tânără să strângă sumele necesare continuării tratamentelor costisitoare. Prin intermediul acestei acțiuni caritabile oamenii sunt îndemnați să cumpere vaze, lucrate manual. „Cumpărând o vază, o putem ajuta! Expediere gratuită asigurată de Urgent Cargus (Plata se face ramburs la primirea coletului). Pentru detalii și comenzi trimiteţi mesaj pe pagina facebook sau un e-mail la [email protected], specificând codul precizat în dreptul fiecărei fotografii. . Coletul va fi expediat în termen de 5 zile lucrătoare de la data comenzii. Campanie susținută de Consiliul Elevilor de la Liceul Sanitar ,,Antim Ivireanu”, Râmnicu-Vâlcea.” se arată în mesajul postat de organizatorii campaniei în mediile de socializare.