Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Bisericile vâlcene au fost „călcate” de hoţii de icoane

– reţeaua de jefuitori de lăcaşe de cult a fost destructurată

FURTURI. În perioada august-septembrie 2011, 80 de icoane, pictate pe lemn sau pe sticlă, au fost furate din mai multe biserici din ţară. Este vorba de câteva lăcaşe de cult din Mureş, Hunedoara şi Vâlcea.  Din fericire, icoanele au fost recuperate de poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie mai sus menţionate, care, în colaborare cu ofiţeri specialişti din IGPR – Direcţia de Investigaţii Criminale şi al D.G.I.P.I  au efectuat şase percheziţii domiciliare: cinci pe raza judeţului Sibiu şi una în judeţul Mureş.

Activitatea de recuperare a obiectelor de cult sustrase din biserici, unele dintre ele susceptibile a face parte din patrimoniul-naţional cultural, a fost coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi a avut ca scop identificarea autorilor furturilor. Din informaţiile care ne-au parvenit, au fost deja puse sub acuzare trei persoane din judeţul Sibiu, suspectate de a fi implicate sub diferite forme la furtul şi traficarea icoanelor către colecţionari din ţară şi străinătate. Prejudiciul se ridică la peste 100 mii de euro.

În luna septembrie a anului trecut, în judeţul Hunedoara, au fost sparte trei biserici de lemn, de unde au fost furate 31 de icoane vechi, în timp ce din judeţele Mureş şi Vâlcea au fost furate 61 de icoane. Până acum, oamenii legii, în urma percheziţiilor, au ridicat 80 de icoane, reuşindu-se astfel recuperarea a aproximativ 90 % din prejudiciul creat prin spargerea celor 7 biserici ortodoxe.

În toamna anului 2011, au fost furate 43 de icoane din bisericile vâlcene din satele Chituci şi Olteanca, 30 dintre ele fiind, din fericire, recuperate.

Mai trebuie spus că la acţiunile de recuperate a obiectelor de cult au participat peste 90 de poliţişti din judeţele de unde au fost furate icoanele, precum şi luptători ai structurilor de intervenţie rapidă. Percheziţiile au vizat locuinţele unor suspecţi de furt calificat, complicitate la furt calificat şi tăinuire, dar şi pe cele ale unor colecţionari de artă.

OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU