Acasă Actualitate Bilanţ de campanie: 8 dosare penale, 2 amenzi şi mai multe avertismente

Bilanţ de campanie: 8 dosare penale, 2 amenzi şi mai multe avertismente

• Primele trei săptămâni de campanie electorală s-au concretizat, în judeţul Vâlcea, din punctul de vedere al poliţiştilor, în 8 dosare penale pentru furt sau distrugere de materiale de propagandă electorală, 2 amenzi şi mai multe avertismente.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Alina Teodorescu, de la începutul campaniei au fost sesizate 11 situaţii privind posibile încălcări ale legislaţiei electorale. În majoritatea dintre acestea a fost vorba despre demontarea bannerelor şi ruperea afişelor electorale. Centrul de Comunicare Judeţean Vâlcea precizează că, la nivel judeţean, până în prezent, au fost semnalate  11 incidente,  8  fiind sesizate în mediul rural şi 3 în mediul urban.

Apropierea datei alegerilor parlamentare i-a pus pe jar pe activiştii de partid, care au început să ducă o campanie electorală murdară. Astfel, se explică faptul că mare parte din incidente au avut loc chiar zilele trecute, când  poliţiştii vâlceni au fost sesizaţi cu privire la sustragerea, distrugerea sau deteriorarea mai multor materiale de propagandă electorală în localităţile Sineşti, Tetoiu, Grădiştea şi Lăpuşata. În Sineşti, au fost sustrase două bannere electorale, în Tetoiu şi Grădiştea au fost distruse două bannere, iar în localitatea Lăpuşata unul dintre candidaţi s-a plâns că i-au fost distruse mai multe afişe electorale amplasate pe stâlpii de telegraf şi în staţiile de autobuze.

Mai mult decât atât, miercuri, 28 noiembrie 2012, doi bărbaţi au fost amendaţi cu câte 1.000 de lei fiecare pentru că au fost prinşi de poliţişti lipind afişe pe stâlpii de iluminat public, deşi nu aveau autorizaţie pentru a face acest lucru.

CLAUDIA STANCIU

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul
Articolul precedentTânărul Alin Voicescu şi-a propus să facă performanţă
Articolul următorLa Holban, holbează lumea ochii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.