Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Bază extraterestră sub gheața groasă din Antarctica

O teorie uluitoare a fost făcută publică recent, iar o hartă misterioasă stă la baza ei şi o susţine cu argumente. Conform acestei teorii, sub gheaţa groasă din Antarctica ar exista o bază extraterestră extrem de mare. Conform cercetătorilor, harta misterioasă ce arată locul unde e îngropată nava extraterestră a fost făcută în anul 1513 de Piris Reis, un cunoscut pirat de origine arabă ce a navigat toată viaţa lui în apele îngheţate ale Antarcticii.

Sigur, există şi controverse în privinţa acestei hărţi, pentru că nici în ziua de azi, cu o tehnologie avansată, nu s-a reuşit să se facă p cartografiere exactă a Antarcticii, cu atât mai puţin să se arate cu exactitate cum arată Antarctica, gheaţa fiind principala piedică. Aşadar, mulţi se întreabă cum a reuşit piratul Piris Reis să facă această cartografiere. Există păreri împărţite, iar mulţi cercetători afirmă că, de fapt, harta aparţine altcuiva, mai ales că Antarctica a fost descoperită oficial abia în anii 1800, fapt pentru care nu putea să existe o asemenea hartă cu 300 de ani mai devreme.

Dar, acum cu ajutorul tehnologiei moderne, au fost captate diverse imagini prin intermediul Google Earth, iar asta demonstrează că există cel puțin două posibile intrări într-o structură subterană sau o singură intrare și o navă extraterestră prăbușită în gheață.

Iar, ca tabloul întregii poveşti să fie terifiant şi interesant, oamenii de ştiinţă au declarat recent că în gheaţa din Antarctica au fost descoperite particule de provenienţă extraterestră.