Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Bărbat sancţionat de către jandarmii vâlceni la meciul de handbal disputat între HCM RÂMNICU VÂLCEA ŞI CSM BISTRIŢA

Sâmbătă, începând cu orele 16 00 la Sala Polivalentă din municipiul Râmnicu Vâlcea a avut loc meciul de handbal feminin dintre echipele HCM Râmnicu Vâlcea şi CSM Bistriţa.

Jandarmii din cadrul Jandarmeriei Vâlcea au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică la această manifestare sportivă pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi pentru protecţia participanţilor.

În timpul desfăşurării meciului de handbal, jandarmii au aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 650 lei numitului B.I. în vârstă de 36 ani, domiciliat în Râmnicu Vâlcea, care se afla în stare avansată de ebrietate, ce încerca să intre în Sala Polivalentă , adresând injurii, expresii jignitoare cetăţenilor, cât şi forţelor de ordine publică şi refuzând prezentarea documentelor de identitate.

Bărbatul a fost sancţionat conform Legii 4/2008 art.20 lit.c: ,, pătrunderea în stare vădită de beţie sau consumul de băuturi alcoolice în arena sportivă ’’, lit.f: ,, refuzul de a prezenta documentele de acces şi, după caz, a actelor de identitate, la solicitarea justificată a forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă ’’, lit.m : ,, săvârşirea de fapte, acte sau gesturi obscene, să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători ’’.

De asemenea, bărbatului i s-a aplicat şi sancţiunea complementară de interzicere a accesului la jocurile sportive la care a săvârşit fapta pe o perioadă de 6 luni.