Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Băile Olănești, ÎN PERICOL: DN64 se scufundă încet și sigur! La CNAIR, directorii cu salarii nesimțite plimbă hârtiile

Drumul Național 64, care asigură legătura spre stațiunea Băile Olănești este grav afectat din cauza alunecărilor de teren care au avut loc în luna martie, afectând șoseaua pe mai bine de 100 de metri. Chiar la intrarea în Băile Olănești, circulația se desfășoară alternativ, o bandă din DN 64 fiind avariată considerabil. Mai mult, primarul din Băile Olănești, Sorin Vasilache, susține că există chiar pericolul prăbușirii în zonă, mai ales că ploile continuă să cadă și activează și alunecările de teren.

Deși situația este semnalată încă din luna martie celor de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), explicându-li-se că în orice moment există pericolul ca stațiunea să fie blocată total, primarul Sorin Vasilache a primit doar asigurări că situația este în atenția lor, în urma numeroaselor adrese trimise. ”Din 15 martie suntem în această situație. Am sesizat peste tot. Le-am spus că și rețeaua de apă și conducta de gaz sunt în pericol. În zonă, situația oricând poate scăpa de sub control. Atât circulația auto, cât și cea pietonală se desfășoară cu dificultate. Oamenii sunt nervoși, vin la noi la primărie și eu le arăt doar hârtii”, susține Sorin Vasilache.

La CNAIR e relaxare totală

Deși li s-a comunicat că situația este una de urgență și că poate exista oricând pericolul prăbușirii drumului pe acea porțiune, reprezentanții CNAIR sunt relaxați total și nici nu se grăbesc. Ultimul răspuns primit de primarul Vasilache arată că indolența este la ea acasă la CNAIR Craiova. Iată răspunsul ”S-a întocmit proces verbal de constatare a calamității, înregistrată cu nr. 3718/16.03.2018 la Instituția Prefectului Vâlcea, și înregistrată la DRDP Craiova cu nr. 6513/16.03.2018, prin care s-au constatat degradările; au fost luate măsuri de intervenție în primă urgență de către SDN Râmnicu Vâlcea prin semnalizarea sectorului și prin montarea de elemente prefabricate în albia râului Olănești. Această măsură a fost dispusă în vederea diminuării eroziunii apei la baza taluzului ce a dus la prăbușirea zidului de sprijin și a acostamentului. Prăbușirea zidului s-a produs cu dezvelirea conductelor de apă și de gaze, acestea fiind fără nici un sprijin la această oră;

În data de 15.05.2018 s-a finalizat atribuirea contractului de Expertiză Tehnică în vederea evaluării tehnico-economice a situației din teren, zi în care i s-a și dat comanda societății câștigătoare în vederea efectuării urgente a expertizei tehnice

În data de 29.05.2018 s-a predat expertiza tehnică cuprinzând listele de cantități estimative necesare execuției de lucrări

În data de 21.05.2018 a fost scoasă la licitație în fază unică proiectarea și execuția de lucrări.

Vă comunicăm că în data de 16 iulie 2018 va avea loc deschiderea ofertelor societăților participante la procedură”.

Deși pare halucinant, vă asigurăm că este o adresă oficială. Cei de la CNAIR recunosc că situația este una cu un grad de pericol ridicat, că atât conductele de apă, cât și cele de gaze nu mai au sprijin, dar că ei atât pot face. Adică mai nimic. Într-o situație de acest gen, apărută în 15 martie, ei abia pe 16 iulie, adică peste 4 luni, deschid ofertele. Și dacă mai sunt și contestații, nu se mai știe ce se întâmplă și când se vor putea efectua lucrările URGENTE de reabilitare a drumului. Dacă între timp, are loc vreo tragedie, nu se știe cine răspunde. Oricum celor de la CNAIR nu le pasă!