Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Atitudinea şi refuzul unei simple legitimări te poate costa 2.500 lei

Un vâlcean în vârstă de 57 ani a fost sancţionat cu amenzi în valoare de 2500 lei, în după-amiaza zilei de luni, 19 octombrie a.c., de către jandarmii vâlceni.

Patrula de jandarmerie aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu în Piaţa Centrală din Râmnicu Vâlcea, a observat în jurul orelor 13.00, o persoană de sex masculin care se plimba fără a purta de masca de protecţie. În momentul în care jandarmii s-au îndreptat către bărbat pentru a-l intercepta în vederea legitimării, acesta a început să le adreseze cuvinte jignitoare fără a se opri din mers. Deşi a fost somat în repetate rânduri de către jandarmi să se oprească, bărbatul a devenit foarte agitat, continuând să aibă o atitudine agresivă şi să adreseze injurii la adresa jandarmilor.

Ca urmare a comportamentului agresiv al bărbatului şi pentru a preveni crearea unei situaţii mai grave, jandarmii au procedat la încătuşarea acestuia şi l-au condus la sediul I.P.J. Vâlcea pentru legitimare şi sancţionare.

Pentru refuz de legitimare, adresarea injuriilor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, bărbatul a primit sancţiuni în valoare de 2000 lei conform Legii 61/1991 la care s-a adăugat încă o sancţiune de 500 lei pentru refuzul purtării măştii de protecţie conform Legii 55/2020.

„Pe această cale, sfătuim cetăţenii să respecte măsurile de protecţie sanitară impuse de contextul actual şi să adopte un comportament civilizat în momentul în care interacţionează cu patrulele de jandarmerie pentru evitarea situaţiilor de acest gen. Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți sa conștientizeze faptul că, sănătatea și viața lor, precum şi a persoanelor din jurul lor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii” transmite Jandarmeria Vâlcea.