Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ATENȚIE! Se întrerupe apa rece într-o zona a municipiului Râmnicu Vâlcea!

Ca urmare a executării lucrărilor de conectare a rețelei PE 630 mm la conducta de transport apă potabilă OL/PREMO Dn 600 mm, existentă în Râmnicu Vâlcea, strada Depozitelor, cât și pentru remedierea avariilor constatate pe aceasta în incinta societăților ETA și S.C DAMILA S.R.L, în intervalul 09.02.2022, ora 8:00 – 10.02.2022, ora 8:00, se va întrerupe furnizarea apei potabile la consumatorii existenți în Râmnicu Vâlcea pe strada Calea lui Traian – tronson cuprins de la intrarea Sudului până la strada Depozitelor (ambele sensuri de mers), blocurile 1 și 2 Vilmar, PT 12 Magheru, strada Iacob Simian, strada Schitului – parțial, strada Drumul Gării, strada Buridava, strada Stolniceni – partea stângă de mers și strada Depozitelor – interseția cu calea ferată până la intersecția cu Copăcelu – Ghioceilor. În cazul în care perioada necesară executării lucrărilor de remediere se va prelungi și cantitatea de apă acumulată în rezervorul Copăcelu nu va fi suficientă, este posibil ca ulterior să fie afectate și zonele: orașul Ocnele Mari – zone înalte, Copăcelu – Căzănești și comuna Mihăești – satele Bârsești, Buleta și Negreni.
În această perioadă orară, echipele de intervenție ale APAVIL SA vor face eforturi susținute pentru scurtarea timpului necesar finalizării lucrărilor.
Pentru asigurarea parametrilor de potabilitate a apei din rețea, certificați prin buletine de analiză a apei în secțiunea de intervenție (înainte și după spălarea rețelei), angajații Apavil SA vor efectua purjări în zona respectivă și în zone adiacente în care există posibilitatea modificării parametrilor de potabilitate. Recomandăm consumatorilor afectați să lase să curgă cantitatea de apă necesară eliminării apei cu impurități produse ca urmare a întreruperii furnizării.
Cheltuielile ocazionate de cantitatea de apă eliminată vor fi suportate de către Apavil SA în urma unor solicitări scrise ale beneficiarilor, confirmate de specialiștii societății noastre.”