Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ATENȚIE, imagini care vă pot afecta emoțional! Filmul tragediei în care un tânăr își dă foc în Râmnicu Vâlcea

Un tânăr din Vâlcea, Alexandru G., și-a dat foc în fața liceului Economic din Râmnicu Vâlcea. Din primele informații, tânărul ar avea vârsta de 18 – 19 ani.

În această dimineață, Alexandru G. a fost văzut intrând într-o benzinărie din zona Kaufland, de unde a cumpărat 1 litru și jumătate de carburant. Apoi, ar fi mers, abătut, în locul unde ar fi decis să își ia viața, dându-și foc. Camerele de supraveghere, aflate în apropierea locului unde s-a petrecut tragedia, au surprins aceste imagini înfiorătoare.

Alarma s-a dat cu puțin timp înainte de ora 9.00, de către trecătorii care au privit șocați și neputincioși scenele de groază care se petreceau în plină stradă.

Cei care au ajuns la fața locului, pompierii de la ISU Vâlcea și medicii de la Serviciul de ambulanță, nu au mai putut face nimic pentru tânăr.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz, pentru a se stabili exact ce s-a întâmplat și de ce tânărul a recurs la un gest șocant.