Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Arhiepiscopia Râmnicului vrea să facă un cămin de bătrâni la Costeşti

• După ce a refuzat să ajute bătrânii şi i-a scos în stradă din Centrul Păuşeşti – Măglaşi,

• Asta după ce a reuşit să pună mâna pe trei clădiri şi nu mai puţin de 5.000 de metri pătraţi de teren ce aparţin Consiliului Judeţean Vâlcea.

La ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Vâlcea, Arhiepiscopia Râmnicului şi-a mai adăugat câteva clădiri şi nu mai puţin de 5.000 de metri pătraţi de teren la imensul patrimoniu pe care îl deţine în judeţul nostru. Generos cam peste măsură, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a decis să-i dea în folosinţă gratuită Arhiepiscopiei Râmnicului, pentru o perioadă de 49 de ani, nu mai puţin de trei clădiri şi terenul aferent, valoarea totală a clădirilor fiind de 4.871.342 lei. Motivaţia a fost una simplă, reprezentanţii Arhiepiscopiei Râmnicului susţinând că intenţionează ca acolo să înfiinţeze un centru pentru ajutorarea persoanelor defavorizate şi bătrânilor. „Intenţionăm să deschidem în viitor, prin Sfânta Mănăstire Bistriţa, un centru filantropic pentru sprijinirea persoanelor defavorizate şi pentru cazurile sociale. Prin transmiterea acestor clădiri intenţionăm să amenajăm un cămin de bătrâni şi vom avea o colaborare strânsă cu Direcţia Generală de Asistenţă Generală şi Protecţia Copilului. Dacă mai sunt şi alte propuneri noi suntem deschişi să ajutăm oamenii” – a spus consilierul administrativ – bisericesc al Arhiepiscopiei,  preotul Constantin Matei. Ce i-o fi lovit pe cei de la Arhiepiscopie, ne întrebăm noi?! Asta pentru că ne aducem bine aminte cum nu mai departe de acum câţiva ani conducerea Episcopiei de atunci a aruncat în stradă, cu executorul judecătoresc, nu mai puţin de 200 de bătrâni din Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Păuşeşti-Măglaşi, deoarece câştigase în instanţă cele două clădiri.

Mai mult decât atât, în anul 2009, autorităţile judeţului şi-au manifestat îngrijorarea faţă de situaţia a sute de bătrâni care trăiesc în continuare în condiţii mizere, neexistând nicio soluţie pentru rezolvarea problemelor lor. Impresionate de cazurile tot mai dramatice ale bătrânilor, autorităţile au făcut un apel către Episcopia Râmnicului, pentru ca fiecare mănăstire din judeţ să ia în îngrijire câte 10 bătrâni, iar la rândul lor vârstnicii urmau să cedeze mănăstirilor o parte din pensia lor.  Din păcate, însă, episcopul Râmnicului de atunci şi arhiepiscopul de acum, IPS Gherasim, a refuzat categoric, motivând că Biserica nu are bani pentru a-i întreţine şi pentru a reabilita spaţiile de cazare.

Asta mai ridică un semn de întrebare… de unde au făcut acum rost de bani cei de la Arhiepiscopia Râmnicului pentru a-i întreţine pe bătrâni?!

CLAUDIA STANCIU