Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ARESTĂRI LA HIDROELECTRICA

Procurorii DNA au descins miercuri, 23 octombrie, la Hidroelectrica, acolo unde i-au ridicat pe doi importanţi reprezentanţi ai companiei. Este vorba despre vâlceanul Ioan Mihăilă, membru în cadrul Consiliului de Supraveghere al S.C. Hidroelectrica S.A. și consilier al ministrului delegat pentru Energie, şi Eugen Brădeanu, director de trading în cadrul S.C. Hidroelectrica S.A. Dacă Mihăilă este acuzat de oamenii legii de comiterea infracţiunii de dare de mită, Brădeanu este acuzat de complicitate la luare şi la dare de mită. „În luna octombrie 2013, inculpatul Mihăilă Ioan, în calitate de membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica S.A. și consilier al ministrului delegat pentru Energie a promis unui alt membru din același Consiliu (denunțător în cauză) suma de 1.400.000 euro pentru ca acesta din urmă, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să voteze favorabil încheierea, de către Hidroelectrica S.A, a unui contract bilateral pe patru ani, de vânzare a energiei electrice către o anumită societate comercială din România, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei aproximativ 262.980.000 euro) ceea ce reprezentau condiții defavorabile pentru societatea Hidroelectrica. Promisiunea de dare de mită s-a făcut cu ajutorul inculpatului Brădean Eugen, director de trading în cadrul S.C. Hidrolectrica S.A. și membru în cadrul Directoratului Hidroelectrica S.A.

Suma promisă cu titlu de mită urma a fi disimulată sub aparența unui contract de comision care ar fi fost încheiat de către o firmă off-shore și firma achizitoare a energiei electrice. Potrivit actului constitutiv al companiei Hidroelectrica, puterea de decizie este repartizată între Adunarea Generală a Acționarilor, Consiliul de Supraveghere și Directorat. Astfel, toate contractele de vânzare a energiei electrice peste cantitatea totală contractată de 500 Giga Watti Oră (Ghw) trebuie aprobate în Consiliul de Supraveghere, din care făcea parte Mihăilă Ioan. Asemenea contracte sunt supuse anterior avizării Directoratului din care făcea parte și Brădean Eugen. La data de 23 octombrie 2013, procurorii au dispus reținerea inculpaților Brădean Eugen și Mihăilă Ioan pe un termen de 24 de ore, urmând a fi prezentați la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații” – se arată în comunicatul DNA.