Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Alpiniştii utilitari de la Obârşia Lotrului, salvaţi de SMURD Sibiu

Orgoliul prefectului Petre Ungureanu a făcut primele victime. Doi alpinişti utilitari din Deva, angajaţi pentru executarea  unor lucrări la pârtia de schi de la Obârşia Lotrului, au fost la un pas de a-şi pierde viaţa după ce snowmobilul în care se aflau a luat foc. Cei doi alpinişti au fost salvaţi de Salvamont Sibiu, nu de Serviciul Salvamont Vâlcea, acesta fiind scos de pe lista apelurilor de urgenţă de către prefectul Petre Ungureanu. Salvamontiştii vâlceni au apelat la ajutorul colegilor de la Sibiu pentru preluarea cazului. De patru luni, la cererea expresă a prefectului, STS direcţionează toate apelurile Salvamont către ISU, SMURD şi Jandarmerie. Prefectul Ungureanu nu recunoaşte serviciul vâlcean de salvamont pentru că funcţionează pe bază de voluntariat şi este subordonat Consiliului Judeţean Vâlcea, nu Prefecturii Vâlcea. În final, cei doi muncitori au fost duşi la SJU Sibiu de SMURD Sibiu care a ajuns la faţa accidentului aproape în acelaşi timp cu echipajul SMURD din Brezoi. Un adevăr greu de digerat pentru orgoliul vâlcenilor.

Prefectul Petre Ungureanu îşi impune propriile reguli şi legi în judeţul Vâlcea, chiar dacă acest fapt implică vieţi omeneşti, instituţiile statului funcţionează în virtutea inerţiei, iar preţul acestui dezastru organizatoric este plătit invariabil de cetăţenii judeţului, nu de prefect sau de directorii numiţi în funcţie pe criterii exclusiv politice.

Marţi seara, doi alpinişti utilitari, Marin Brişcă (35 ani) şi Arpad Szasbo (25 ani), ambii din Lupeni, au fost grav răniţi după ce au executat o serie de lucrări de montaj la gondolele aferente pârtiei de schi. Din spusele colegilor, snowmobilul pe care se aflau cei doi a rămas fără frâne, s-a răsturnat, a luat foc şi s-a prăbuşit peste ei. Din fericire colegii de muncă i-au scos rapid din fiarele în flăcări şi i-au transportat într-una din barăci. Şi tot din fericire, unul dintre localnici avea numărul de telefon al lui Mircea Lera, şeful Salvamont Vâlcea. Acesta a apelat la ajutorul lui Adrian David, şeful Salvamont Sibiu, care avea dotarea necesară în astfel de cazuri, dar şi pentru trimiterea unui elicopter SMURD. Din cauza orgoliului prefectului, dar şi a subfinanţării serviciului de către CJ, salvamontiştii vâlceni au ajuns să apeleze la colegii din Sibiu pentru rezolvarea unor cazuri ce puteau fi rezolvate în judeţul nostru.

„Nu ştiu ce s-a întâmplat exact, pentru că noi nu mai primim apeluri prin 112 de aproape patru luni de zile. Pe mine m-a sunat cineva marţi seara să-mi ceară ajutorul. L-am sunat pe colegul meu Adi David, de la Sibiu, pentru că ştiam că el are o relaţie mai apropiată cu domnul Raed Arafat, să trimită un elicopter SMURD. Mi-a transmis că nu se poate şi atunci l-am rugat să-mi trimită o ambulanţă, pentru că ei au maşini dotate special pentru astfel de cazuri. Între noi nu există competiţie sau graniţe. Nu există teritoriu. Există doar cazuri ce trebuie rezolvate. Din câte ştiu, au fost preluaţi de SMURD Brezoi, dar doar pentru vreo 3 km, pentru că SMURD Sibiu i-a ajuns din urmă şi a preluat  accidentaţii. Cei de la Brezoi au plecat cu un paramedic, cei de la Sibiu au venit cu un medic… Ce spune asta despre judeţul nostru? Că nu suntem buni de nimic!” – susţine Mircea Lera.

Deşi primarul localităţii Voineasa, beneficiarul lucrării, ştia doar despre un singur muncitor, medicul de pe ambulanţa SMURD a confirmat că au fost două victime. „Am transportat la spitalul din Sibiu doi pacienţi, primul în vârstă de 35 de ani cu fracturi de oase la ambele antebraţe şi gambă stângă şi luxaţie coxo-femurală stângă, stabil hemodinamic, traumatism cranian, şi al doilea, în vârstă de 25 de ani, cu un traumatism cranian şi arsuri pe ambele gambe, gradul II”, a spus Cezar Bologa, medic SMURD Sibiu.

DANA NEDESCU