Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Agresiunea asupra ministrului Barbu a fost premeditată

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat că agresiunea asupra ministrului Culturii, Daniel Barbu, a fost premeditată. În acest caz, agresorii care au încercat linşarea ministrului au fost identificaţi, fapta acestora urmând a fi încadrată de organele de anchetă. Cei opt agresorii ai ministrului Daniel Barbu au fost audiaţi la Poliţie. Potrivit informaţilor, luneta maşinii ministrului Culturii a fost spartă de un bărbat care s-a urcat cu picioarele pe capotă, acesta lovind luneta cu picioarele şi pumnii până a spart-o. În interiorul maşinii nu au fost găsite pietre. Poliţiştii au identificat şi audiat circa 30 de martori care i-au descris pe cei care l-au agresat pe Daniel Barbu. Acţiunea celor opt agresori va fi încadrată, din câte se pare, ca ultraj contra bunelor moravuri şi distrugere, procurorii şi poliţiştii urmând totuşi să facă încadrarea corespunzătoare.