Acasă Actualitate Acțiune Anti-COVID-19: Sancțiuni în valoare de 43.200 lei, în doar 48 de...

Acțiune Anti-COVID-19: Sancțiuni în valoare de 43.200 lei, în doar 48 de ore

În ultimele 48 de ore polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au continuat activitățile de prevenire și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, pompieri militari, polițiști locali și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control au desfășurat activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2. Astfel, polițiștii vâlceni au derulat atât în mediul urban cât și rural, acțiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 145 de societăți comerciale, 155 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate peste 2.400 de persoane, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 117 de sancțiuni contravenționale (75 pentru nerespectare măsurii de protecție individuală, 40 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, o sancțiune pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea și o sancțiune aplicată unui operator economic pentru organizarea de activități în spațiulpublic/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții ), valoarea totală a amenzilor fiind de 43.200 de lei.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.