Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Accident pe Calea lui Traian. Un şofer neatent a băgat o fată de 12 ani în spital!

În data de 20 decembrie, un bărbat de 49 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism de teren, pe strada Calea lui Traian, nu a păstrat distanţa regulamentară şi a intrat în coliziune cu autoturismul din faţa sa, condus de o femeie de 42 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, care semnalizase intenţia de a schimba direcţia de deplasare înspre stânga şi oprise pentru a da prioritate autovehiculelor care circulau din sens opus.

În urma coliziunii, conducătoarea auto a fost diagnosticată T.C.C. minor şi contuzie coloană cervicală, iar pasagera din dreapta faţă a acestui autoturism, în vârstă de 12 ani, a fost diagnosticată cu contuzie de bazin. În cauză, s-a întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.