Accident rutier în localitatea Galicea, o persoană încarcerată a fost salvată de pompierii militari
Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, în data de 24 septembrie a.c., pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim ajutor medical la un accident rutier produs în localitatea Galicea.
S-au deplasat la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijin a fost alocată și o ambulanță SAJ.
În urma accidentului, în care au fost implicate două autoturisme și 2 ocupanți (conducătorii auto), o persoană a fost încarcerată.
Victima surprinsă în autoturism a fost extrasă cu celeritate de salvatorii vâlceni si predată, conștientă, echipajului SAJ, iar celelaltă persoană a fost monitorizată de echipajele medicale, ulterior aceasta a refuzat transportul la spital.
Pompierii militari au asigurat și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor.
Lasă un comentariu