Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Accident grav la Milcoiu provocat de o poliţistă

În dimineaţa zilei de sâmbătă, 29 iunie a.c., în localitatea Milcoiu a avut loc un grav accident de circulaţie, într-o zonă ce este cunoscută ca fiind una extrem de periculoasă. Totul s-a întâmplat la kilometrul 157 + 300 m, acolo unde două autoturisme s-au ciocnit frontal. Accidentul a fost provocat chiar de o poliţistă din Argeş, Mariana G. – 27 de ani, care în timp ce conducea un Opel a intrat în depăşire şi a lovit frontal o Dacie, condusă de Vasile P. – 21 de ani, din Giurgiu, ce venea din sens opus. La faţa locului au ajuns imediat două ambulanţe, dar şi o maşină de descarcerare. Au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea cinci persoane, dintre care trei cu răni foarte grave, având multiple traumatisme cranio-cerebrale şi toracice.

Poliţista vinovată de producerea accidentului a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Pe celălalt şofer, poliţiştii nu au putut să-l testeze din cauza rănilor grave.

CLAUDIA STANCIU