Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

18 persoane vor fi evacuate la Goleşti din cauza alunecărilor de teren

Excesul de umiditate înregistrat în ultima perioadă, a condus la reactivarea unei alunecări de teren în comuna Goleşti, sat Blidari, aflată în evidenţa comitetelor local/judeţean pentru situaţii de urgenţă încă din anul 2010.

Primele semne de reactivare au fost înregistrate la începutul lunii martie a.c., însă în ultimele zile evoluţia fenomenului de alunecare s-a accentuat pe fondul excesului de umiditate, punând în pericol iminent mai multe gospodării ale populaţiei.

Astfel, în data de 27.03.2018, ora 21.00, s-a întrunit în şedinţă de lucru Comitetul Local pentru Situații de Urgență Goleşti, fiind aprobată Hotărârea nr.1/27.03.2018, prin care s-a propus emiterea deciziei de evacuare pe două nivele de urgenţă, respectiv:

a) Nivelul I de urgenţă, începând cu data de 27.03.2018, ora 22.00, pentru un număr de patru gospodării, cu un număr total de 11 persoane;
b) Nivelul II de urgenţă, în funcţie de evoluţia fenomenului de alunecare, pentru un număr de trei gospodării, cu un număr total de 7 persoane.

Acţiunile de evacuare se vor realiza în conformitate cu Decizia de evacuare nr.1/27.03.2018, emisă de primarul comunei Goleşti, respectându-se Planul de evacuare al CLSU Goleşti şi prevederile OMAI nr.1184/2006, pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi asigurarea activităţii de evacuare în situaţii de urgenţă.

Astăzi 28.03.2018, o comisie de specialişti din cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea va monitoriza desfăşurarea acţiunilor de evacuare şi va evalua fenomenul de alunecare de teren la care am făcut referire şi a implicaţiilor acestuia asupra întregii zone locuite şi a infrastructurii tehnico-edilitare locale.

În perioada următoare, reprezentanții Instituției Prefectului – Județul Vâlcea, vor monitoriza zona și vor fi emise informări cu privire la evoluţia ulterioară a fenomenului de alunecare de teren din comuna Goleşti, sat Blidari.

Totodată, situația menționată va fi prezentată spre analiză în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea, de la începutul lunii aprilie.