Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

1 Iunie- La mulți ani, tuturor! Ziua Copilului, si a celor care au scris istorie

Astăzi, 1 Iunie, celebrăm, copii din întreaga lume, atat pe cei mici, cât si pe cei care își păstrează sufletul tânăr, plin de iubire si bucurie, indiferent de vârstă.

În rândurile de mai jos, vă invităm să descoperiți copii de excepție, care au scris istorie, marcând astfel momente ce dăinuie peste timp.

  1. George Enescu, s-a născut la 19 august 1881 în județul Botoșani.
    George Enescu, s-a remarcat prin talentul său excepțional! A început sa cânte la vioară de la vârsta de 4 ani, iar la 5 ani deja susținea primul său concet.
    A studiat la Conservatorul din Viena, iar mai apoi la cel din Paris.
    La vârsta de 16 ani, debutează în calitate de compozitor la Paris cu Suita simfonică „Poema Română”.
    Regina Elisabeta a României îl invita adesea să cânte la Castelul Peleș din Sinaia.
  2. Iulia Hașdeu, fiica savantului Bogdan Petriceicu Hașdeu, s-a născut în anul 1869.
    La vârsta de 2 ani vorbea deja limba franceză, la 4 ani începea să scrie, iar la 5 ani crea nuvele.
    Pe când avea 8 ani, a dat examenul cumulat pentru clasele I-IV.
    La 16 ani, în anul 1886, Iulia Hașdeu a devenit prima româncă înscrisă la Sorbona.
    La 29 septembrie 1888, Iulia Hașdeu a murit de tuberculoza, la numai 18 ani.
  3. Louis Braille, își pierde vederea la numai 3 ani, în anul 1812.
    Totul s-a petrecut în urma unui accident la atelierul de pielărie al tatălui sau. Cu toate astea, Louis excelează la învățătură și este admis cu o bursă de studiu la Institutul Regal al Tinerilor Nevăzători.
    Acolo, la numai 15 ani, avea să inventeze și să dezvolte alfabetul Braille, de tipărire și scriere pentru nevăzători.
    Braille transcrie și elemente de gramatică și notația muzicală, iar la 24 de ani, este numit profesor la Institutul Regal al Tinerilor Nevăzători.
  4. Anne Frank, evreică născută în anul 1929, a fost victima genocidului din cel de-al Doilea Război Mondial.
    Este cunoscută datorită jurnalului pe care l-a ținut în ascunzătoarea din Amsterdam, înainte de a fi arestată si trimisă la Auschwitz.
    Anne scapă de la camera de gazare pentru că împlinise doar cu câteva luni înainte, 15 ani.
    În martie 1945, în lagăr izbucnește o epidemie de tifos, în urma căreia, Anne și sora sa, Margot, își pierd viața. După doar o lună, trupele britanice eliberează lagărul de concentrare.
    Singurul supraviețuitor al familiei, tatăl, Otto Frank, își dedică întreaga viață publicării jurnalului Annei, care avea să fie tradus în peste 60 de limbi străine.
  5. Alexandra Nechita, cotată printre cei mai mari artiști în viață. S-a născut in 1985, în Vaslui, si s-a stabilit în SUA, începând să picteze de la 2 ani.
    Recunoscută în lumea întreagă pentru picturile sale în stilul cubist, Alexandra a avut prima expoziție la vârsta de 8 ani, la Biblioteca Municipală din Los Angeles. Tablourile sale se regasesc în muzee din întreaga lume.
  6. Matei Bucur Mihăescu, s-a născut în anul 1995, iar la 2 ani știa deja literele, iar la 4 ani vorbea engleză.
    La 7 ani, compunea primele piese de muzică clasică, iar la 10 ani, criticii îl numeau „al doilea George Enescu”.
    A fost cel mai tânăr muzician român care a concertat pe scena Ateneului.
    Matei dirijează orchestra „Cammerata” de la începutul anului 2011, când a devenit și cel mai tânăr dirijor din România.
    Ministerul Afacerilor Externe i-a oferit titlul de „micul ambasador al culturii românești în lume”, iar Liceul „George Enescu” a instituit un premiu ce îi poartă numele.
  7. Crina Coco Popescu, s-a născut la 3 decembrie 1994, la Râșnov.
    La vârsta de 14 ani, a obținut titlul de Maestru al Sportului, iar în 2010, la vârsta de 15 ani, a escaladat cel mai înalt vârf al Oceaniei – Carstensz Pyramid (4.884 m) din Indonezia, devenind cea mai tânără alpinistă din lume ce a escaladat acest munte.
    Este prima alpinistă din lume care a terminat Circuitul celor mai înalți vulcani de pe cele 7 continente, la 16 ani.
  8. Valentina Mihanciu, ce a primit titlul de record mindial, la numai 9 ani, pentru o săritura cu parașuta, în tandem, de la 4000 m, cu o cădere liberă de 55 de secunde.
    Valentina schiază de la vârsta de 1 an si 4 luni, face dansuri și sărituri în apă, iar părinții fetei sunt instructori de parașutism la Aeroclubul din Sibiu.
  9. Malala Yousafzai, cea mai tânără persoană care a primit premiul Nobel pentru Pace.
    S-a născut în 1997, într-un sat din Pakistan, ocupat de talibani, ce interziceau fetele sa meargă la școală.
    În 2012, Malala cade victima unui atentat organizat de talibani, fiind împușcată în cap.
    Supraviețuiește atacului și este trimisă la Spitalul din Marea Britanie, unde se stabilește și începe să demareze mai multe proiecte educaționale.

Cu ocazia acestei zile, să nu uităm să ne bucurăm cu adevărat de viață!
La mulți ani, copiilor mici și mari!