1

FOTO. Tânăr de 21 de ani, mort într-un grav accident pe DN7, la Milcoiu

Polițiștii Serviciului rutier Vâlcea au intervenit în urmă cu puțin timp la un accident în comuna Milcoiu, Drumul Național 7, kilometru 156, la limita cu județul Argeș.

Din primele date se pare că în accident este implicat un autoturism și un tir, șoferul autoturismului este decedat, acesta era singur în mașină. Șoferul tirului nu este rănit.

Șoferul autoturismului este un tânăr în vârstă de 21 ani, din Râmnicu Vâlcea, iar șoferul tirului are 47 de ani și este din Constanța.

Momentan se circulă alternativ.




Auchan România și OMV Petrom au deschis 100 de magazine MyAuchan în stațiile Petrom, dintre care 8 în județul nostru, Vâlcea

Descoperă reducerile de până la 40% și tombolă aniversară

De ce produse și servicii poți beneficia în magazinele MyAuchan

Cu ocazia deschiderii a 100 de magazine MyAuchan în stațiile Petrom din țară, până pe 2 decembrie 2021 au fost pregătite o serie de promoții pentru clienți. Acestea vor consta în reduceri de până la 4o% la zeci de produse, precum și într-o tombolă aniversară la care clienții se pot înscrie pe baza oricărei cumpărături – carburanți și/sau produse din magazin.

Premiile tombolei constau în 100 de vouchere de cumpărături pe www.auchan.ro sau pentru carburanți auto, în valoare de câte 100 de euro fiecare. Vă puteți înscrie la tombolă aici.

În județul Vâlcea, există în prezent 8 magazine MyAuchan în stațiile Petrom din localitățile Tuțulești, Bălcești, Drăgășani, Râmnicu Vâlcea și Brezoi.

Oprirea ta 2 în 1 – alimentezi, faci cumpărături și-ți vezi de drum sau vii la MyAuchan Petrom aproape de tine, ca la orice supermarket, pe jos

Magazinele MyAuchan oferă clienților o gamă variată de până la 1.800 de produse la un raport calitate-preț avantajos. Aici poți găsi atât produse pentru consum imediat, cât și pentru acasă, cafea proaspătă, produse proaspete (fructe, produse de patiserie, lactate, mezeluri), produse congelate, dar și băuturi, aperitiv sărat, dulciuri, produse de băcănie și non-alimentare, precum cosmetice, detergenți, jucării, produse pentru copii și accesorii auto.

În plus, o parte dintre magazine includ și zone dedicate Costa Coffee, ca parte a unui parteneriat amplu ce presupune integrarea acestui concept la nivel național.

Pe lângă gama variată de produse, clienții pot beneficia în magazinele MyAuchan și de o serie de servicii utile, precum posibilitatea de a-și achiziționa taxe de drum/pod și vignete, servicii de transfer de bani și de plată a utilităților.

Auchan Retail România și OMV Petrom continuă procesul de integrare a magazinelor de proximitate MyAuchan în spațiile comerciale existente din stații. La începutul lunii noiembrie, rețeaua de magazine MyAuchan din stațiile Petrom număra 100 de unități în 59 de localități din 14 județe. În primele unsprezece luni ale acestui an au fost amenajate în stațiile Petrom 75 de magazine MyAuchan, la care se adaugă cele 25 de magazine inaugurate în 2020. Până la finalul anului vor mai fi deschise alte 25 de magazine MyAuchan, iar rețeaua va ajunge la un număr total de 125 de magazine.




FOTO. Premierul Nicolae Ciucă, în vizită la o fermă de pui din Frânceşti şi la o fabrică de nutreţuri combinate din Băbeni

Prefectul judeţului Vâlcea, Sebastian Fârtat, i-a însoţit astăzi pe prim-ministrul Nicolae Ciucă şi pe ministrul Agriculturii, Adrian Ionuţ Chesnoiu, alături de deputaţii Cristian Buican şi Gigel Ştirbu, în vizita pe care aceştia au efectuat-o în judeţul Vâlcea, la o fermă de pui din Frânceşti şi la o fabrică de nutreţuri combinate din Băbeni, aparţinând brandului vâlcean „La Provincia”.

Scopul acestei vizite guvernamentale a fost în primul rând cunoaşterea provocărilor şi problemelor din acest domeniu de activitate, premierul României anunţând de altfel, în urma acestei vizite, că îşi doreşte să aibă o consultare permanentă cu structurile asociative reprezentative ale fermierilor şi agricultorilor români, pentru a lua cele mai bune decizii în ceea ce îi priveşte.

„Cele două unităţi de producţiei vizitate de premierul Nicolae Ciucă şi de ministrul Adrian Chesnoiu sunt un exemplu de bună practică în acest domeniu al producătorilor de carne, în tot ceea ce presupune lanţul de producţie – de la cultivarea cerealelor şi producţia de furje pentru hrănirea sănătoasă a păsărilor şi până la realizarea produsului final – în vederea asigurării unor produse de calitate şi la standarde europene pentru consumatorul român. Sunt convins că această vizită va fi benefică şi pentru fermieri, care prin vocea reprezentanţilor acestei companii 100% românească şi-au prezentat nemulţumirile, dar şi pentru Guvern, care astfel a avut ocazia să discute aceste aspecte la sursă, pentru a putea veni cu măsuri care să sprijine fermierii şi agricultorii români”, a precizat prefectul judeţului Vâlcea, Sebastian Fârtat.




Vrei să porți peruci din diferite motive? Iată ce trebuie să știi despre acestea!

Purtarea unei peruci este o soluție excelentă pentru a-ți oferi puțină încredere în propria persoană și pentru a-ți schimba rapid imaginea. Cu atât de multe opțiuni din care să alegi, purtarea unei peruci în fiecare zi a devenit mai obișnuită și mai naturală. Dacă le porți în fiecare zi sau plănuiești să începi, iată câteva sfaturi pe care trebuie să le cunoști.

Dacă intenționezi să porți peruci zilnic, asigură-te că acestea se potrivesc corect. Toată lumea are o dimensiune diferită a capului, așa că perucile vin într-o varietate de dimensiuni. Atunci când faci măsurători, trebuie să fii foarte atentă pentru ca peruca să se potrivească cât mai bine. Dacă este prea mare, nu va adera perfect, se va mișca și va irita scalpul.

Perucă din păr natural sau sintetică?

Alegerea între o perucă cu păr natural sau o perucă sintetică este una dintre cele mai importante puncte pe care trebuie să le iei în considerare atunci când vine vorba de a purta peruci zi cu zi. Indiferent ce nou look ți-ai dori să ai, nu trebuie să uiți că vei găsi disponibile modele în diferite nuanțe ale părului și chiar peruci cu șuvițe

Este recomandat să deții cel puțin două sau trei peruci în colecția ta. Purtarea aceleiași peruci în fiecare zi duce la deteriorarea ei mult mai rapid. Prin înlocuirea perucilor, prelungești durata de viață a fiecăreia. În plus, schimbarea perucilor nu se referă doar la aceste beneficii. Cu cât mai multe modele de peruci ai, cu atât îți poți schimba mai des look-ul. 

Poartă întotdeauna o plasă specială

Un sfat important este să porți o plasă specială de perucă de fiecare dată. Acest lucru este valabil și pentru persoanele care nu au păr natural. Această plasă ajută la menținerea perucii în poziție fără riscul de a aluneca, chiar și atunci când este purtată o perioadă lungă de timp. De asemenea, creează o barieră între pielea capului și perucă, ceea ce permite ca aceasta să fie menținută curată pentru o lungă perioadă de timp. 

Spală peruca atunci când este necesar

Pentru a menține perucile în stare bună și pentru a arăta impecabil, trebuie să le speli în mod regulat. Cât de des le speli, depinde de mai mulți factori, inclusiv dacă sunt peruci naturale sau sintetice. Acestea includ activitatea din timpul zilei, climatul în care trăiești, cât de des porți peruci și dacă folosești produse cosmetice de styling . Se presupune că este o idee bună să le speli la fiecare 8-10 zile. 

 Nu uita să folosești produsele potrivite pentru îngrijirea lor, căci perucile naturale și sintetice necesită diferite produse cosmetice de curățare. 




Laurenţiu Baranga, fostul preşedinte de la Combaterea Spălării Banilor, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. Va trebui să returneze toate salariile și indemnizațiile

Aproximativ un an a durat procesul în care Laurenţiu Baranga (54 de ani), din Râmnicu Vâlcea, fostul preşedinte al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, a fost judecat pentru inducerea şi menţinerea în eroare a mai multor instituţii publice, prin depunerea la dosarul de angajare de acte de studii falsificate, în baza cărora a ajuns, din strungar, înalt funcţionar de stat. 

Fostul președinte al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a primit trei ani de închisoare cu suspendare și supraveghere pe o perioadă de patru ani, deşi împotriva lui erau nu mai puţin de nouă capete de acuzare constând în: înşelăciune în formă continuată, a mai multor instituţii publice (cinci infracţiuni) – trei universităţi, Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat şi Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor – precum şi uz de fals, fals în declaraţii (două infracţiuni) şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.

Decizia nu este definitivă, fiind atacată deja de inculpatul Laurenţiu Baranga.

În schimb, dacă sentinţa Judecătoriei Râmnicu Vâlcea va rămâne definitivă, Laurenţiu Baranga va fi nevoit să returneze toate salariile şi indemnizaţiile primite de-a lungul carierei sale, despăgubiri care depăşesc 1,3 milioane de lei (peste 260.000 de euro), suma fiind mai mare faţă de cea solicitată iniţial în instanţă.

Magistraţii au fost de acord să se continue cu măsura de poprire pe conturile sale bancare şi menţinerea sechestrului pe cele şase terenuri pe care le deţine în Râmnicu Vâlcea şi alte localităţi ale judeţului, precum şi pe apartamentul din Râmnicu Vâlcea unde a stat pe perioada arestului la domiciliu – aproximativ trei luni. Perioada se scade acum din pedeapsă. 

S-a considerat şi că 120 de zile de muncă în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Râmnicu Vâlcea sau SC Pieţe Prest SA, ar fi necesare pentru reeducarea inculpatului. În plus, s-a decis desfiinţarea tuturor înscrisurilor mincinoase cu ajutorul cărora a ajuns în importante demnităţi publice.

„În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele, iar la pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, adaugă un spor de 2 ani închisoare (reprezentând un spor de 1/3 din celelalte pedepse), pedeapsa rezultantă fiind de 3 ani închisoare. (…)
În baza art. 91, 92 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen. corob. cu art. 404 alin. (3) C. proc. pen., dispune ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, în condiţiile prevăzute de art. 51, 52 din Legea nr. 253/2013, în cadrul uneia dintre următoarele două entităţi: S.C. Pieţe Prest S.A. şi Primăria Rmânicu Vâlcea” se arată în încheierea instanței Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.




ULTIMELE 2 LOCURI la Cursul de Contabilitate și mega REDUCERI!

Comerţ, construcţii, transporturi, agricultură, învăţămȃnt , indiferent de domeniu, cu toţii au nevoie de un contabil iscusit care să rezolve problemele în cele mai corecte şi avantajoase moduri !
Dacă eşti pasionat de cifre şi eşti mereu la curent cu toate schimbările şi noutăţile din domeniu, nu mai pierde timpul, vino şi inscrie-te la Cursul de Contabilitate şi beneficiază de cele mai tari REDUCERI de pana la 15% la inscriere prin Campania BLACK FRIDAY / BLACK NOVEMBER!

Vei avea ocazia să înveţi de la Experţi contabili cu o vastă experienţă, cum să faci din pasiunea ta o carieră de success sau o afacere profitabilă.
Iată ce te vor învăţa experţii noştri:

  • Departamentul contabil și rolul acestuia în cadrul organizației
  • Întocmirea, depunerea, arhivarea documentelor contabile
  • Codul fiscal și codul de procedură fiscal
  • Aplicatiile relevante ale acestora în activitatea contabilă, cu prevederi actualizate și aprofundate
  • Sancțiuni și contravenții
  • Relația cu instituțiile fiscale ale statului
  • Corectarea si arhivarea documentelor contabile
  • Registre contabile
  • Structuri privind situatia patrimoniului
  • Analiza contabilă a operațiilor economice și financiare
  • Planul de conturi

Mai multe detalii despre curs, puteţi obţine accesând site-ul www.profesionalnewconsult.ro,

email: valcea@profesionalnewconsult.ro , cursuri@profesionalnewconsult.ro
telefoane: 0765.708.877, 0748.333.777
Sau la sediul firmei din: Ramnicu Valcea, str. Calea lui Traian, nr. 160, bl. 21, scara B, etaj 1, camera 5, jud. Valcea (complex Nord, deasupra bancii Raiffeisen)- birou înscrieri şi săli de curs.
Alte cursuri organizate de Profesional New Consult ȋn perioada urmãtoare sunt:
Curs Inspector Resurse Umane
Curs Cadru Tehnic PSI
Curs Fotografie




Flori de IE va defila în Cuba de Ziua Națională a României

După o perioadă dificilă, în care evenimentele au fost suspendate și granițele închise, în acest an, Flori de IE va defila în Cuba, pe 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naționale a României.
„De Ziua Națională, după 18 luni de la ultima defilare internațională, va avea loc prima prezentare a Flori de IE, de la începutul pandemiei și până acum, denumită generic „Shine”, în Cuba. „Shine” reprezintă lumina care aduce speranță și strălucire în sufletele noastre, dorința de a merge mai departe, de a ne face cunoscute valorile, tradițiile și portul popular în toate colțurile lumii. Cred cu tărie că ia românească este în acest moment cel mai bun ambasador al valorilor româneşti, ea creează punţi şi uneşte inimi, aduce speranţă în suflete. În aceste vremuri dificile, sunt convinsă că defilarea din Cuba va aduce normalitatea și va creiona speranță într-o lume nouă: sustenabilă, durabilă și rezilientă”, a declarat Cristina Chiriac, fondatorul Flori de IE.
Prezentarea costumelor tradiționale românești se încadrează în evenimentul organizat de Ambasada României în Republica Cuba cu ocazia Zilei de 1 Decembrie, moment unic de mândrie națională și de promovare a autenticității și unicității noastre pe meleaguri străine.
„Sunt deosebit de încântată și recunoscătoare să pot găzdui, la Havana, prima Recepție dedicată marcării Zilei Naționale a României cu prezență fizică. După dificultățile prin care am trecut, putem afirma că celebrăm, la 1 Decembrie 2021, solidaritatea românească regăsită și un viitor rezilient. Fiind primul meu eveniment public de anvergură, de la preluarea mandatului în Cuba, nu-l puteam concepe fără o prezentare a simbolurilor românești. Sunt mândră că în această zi de sărbătoare, vom putea prezenta corpului diplomatic acreditat la Havana o colecție de costume tradiționale de excepție, dar și ii reinterpretate, care vorbesc despre istorie, identitate, creativitate, renaștere și strălucire. Îi mulțumesc pe această cale doamnei Cristina Chiriac, fondatoarea Flori de IE, pentru că a răspuns imediat pozitiv și a susținut propunerea mea de organizare a unei prezentări a costumului popular românesc, având ca element central, IA ”, a declarat Theodora Magdalena Mircea, ambasadoarea României în Republica Cuba.
Modelele vor fi cubaneze și vor defila în costume tradiționale vechi de peste 100 de ani din diferite regiuni ale României: Muntenia, Oltenia, Transilvania, Moldova, Banat.
Evenimentul se va încheia cu o prezentare a celei mai noi colecții, Shine, exclusiv lucrată pentru această ocazie, colecție care va pune în evidență iile lucrate manual de către Flori de IE și va aduce speranță și lumină în sufletele celor prezenți.
„Voi promova ori de câte ori am ocazia, oriunde în țară sau pe meleaguri străine, ia românească, care reprezintă practic codul genetic al poporului român. Cred că trebuie să ne educăm copiii să iubească tot ce e românesc. Sunt fericită că în această perioadă am privilegiul de a organiza evenimentul din Cuba, în condiții de normalitate, într-o zi de mândrie națională și de sărbătoare – 1 Decembrie. Nu știu să existe vreun alt popor în afară de cel român care să-și poarte istoria milenară în veșminte, în simboluri alese, fiecare purtând un anume înțeles, un anume mesaj și o anume poveste. Povestea din acest an este despre renaștere și strălucire”, a concluzionat Cristina Chiriac.
Povestea Flori de IE a luat naștere la finalul anului 2014 din dragoste și dor de neam, susținând totodată antreprenoriatul românesc, în special pe cel din mediul rural, colaborând cu peste 40 de femei din zona rurală. Obiectivul principal este aducerea în prim plan a iei românești, cusută în întregime manual, cu multă migală. Flori de IE are în portofoliu o colecție impresionantă de peste 100 de costume populare românești, însumând astfel peste 1000 de piese tradiționale, vechi.
Flori de IE a mai expus la Londra, Paris, Ankara, Viena, Bari, Tokyo, Shanghai, New York, Dubai, Las Vegas, Abu Dhabi și Barcelona.
Toate produsele Flori de IE se disting prin autenticitate, diversitate, atenție pentru detalii, pasiune, dar și cromatică deosebită, realizată într-o manieră modernă, având la bază conceptul de handmade. Produsele sunt disponibile pe site-ul www.florideie.ro și în showroom-ul Flori de ie din București.

Foto credit: Caseta Studio
Hair & Make up: Studio 55 / Sofia Eleni Beauty Center




Controversatul gard de la Kaufland, montat și demontat și în magazinele din Râmnicu Vâlcea

Gardurile montate zilele trecute în magazinele Kaufland din Râmnicu Vâlcea, care separau clienții vaccinați de cei nevaccinați, au fost demontate. Decizia conducerii lanțului Kaufland vine după reacția negativă a opiniei publice, dar și a autorităților, care au demarat controale.

Reamintim că un gard de doi metri înălțime a fost montat miercuri, 24 noiembrie a.c., la supermarketul de pe strada Gib Mihăescu nr. 30 din Râmnicu Vâlcea.

Imaginile cu gardurile respective au fost publicate de Vertical TV pe pagina lor de youtube: https://youtu.be/RgzGfDid0Mc

Astfel, pe o parte a gardului puteau circula cei care au certificat verde, de aici având acces spre magazinele nealimentare. Ceilalți clienți, fără pașaport verde, puteau intra doar în supermarket.

Tot colegii de la Vertical TV revin a doua zi, în data de 25 noiembrie a.c., cu o filmare în care se vede că gardul din interiorul magazinului a fost demontat.

Sursa video: Vertical TV



VÂLCEA. Cu muniția lângă casă. A dat peste o grenadă când săpa în grădină

În data de 25.11.2021, în jurul orei 14, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi să intervină pentru ridicarea unui obiect de muniţie neexplodat din comuna Boișoara. În timpul unor săpături în curte, un bărbat a dat peste o grenadă de mână defensivă; provenită, cel mai probabil, din Primul Război Mondial. Echipajul pirotehnic a intervenit pentru cercetarea, detectarea, identificarea, transportul şi depozitarea într-un depozit, în vederea distrugerii ulterioare.

În cazul descoperirii muniţiei rămase neexplodate, trebuie respectate o serie de măsuri de prevenire a unor situaţii nedorite:

  • Nu vă jucaţi cu asemenea componente!
  • Nu o mişcaţi!
  • Nu o atingeţi!
  • Nu o loviţi !
  • Nu încercaţi să detonaţi focosul sau alte elemente componente!
  • În zonele unde se presupune că ar exista muniţie neexplodată, nu executaţi săpături, nu aprindeţi focul şi este interzisă circulaţia oamenilor şi animalelor în apropiere;
    În cazul în care aveţi cunoştinţe despre descoperirea unor elemente de muniţie anunţaţi de urgentă POLITIA, PRIMĂRIA sau INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ AL JUDEŢULUI VÂLCEA la telefon 101 sau 0250.742.802, pentru a se interveni în vederea ridicării şi distrugerii muniţiei descoperite.



APAVIL are nevoie de un economist

APAVIL SA anunță scoaterea la concurs a unui post de economist în cadrul Serviciului Tehnic.

Concursul constă în susţinerea probei scrise și a unui interviu, care vor avea loc la sediul societății din str. Carol I nr. 3-5, Rm. Vâlcea, astfel:
Selecția dosarelor de înscriere va avea loc în data de 15.12.2021, ora 15:00.
Proba scrisă se va susține în data de 22.12.2021, ora 09:00.
Interviul se va susține în data de 29.12.2021 ora 15:00.

Data limită până la care candidații pot depune actele pentru dosarul de concurs este 14.12.2021, ora 15:00, la Registratura societății APAVIL S.A., Rm. Vâlcea, str. Carol I nr. 3-5.

Informații privind condițiile generale, condițiile specifice, dosarul de concurs, bibliografia, desfășurarea concursului și calendarul concursului se pot obține accesând www.apavil.ro sau la Serviciul Resurse Umane, Salarizare și Arhivă, telefon 0250/739580, interior 22. Program de lucru: luni-joi, între orele 07:00 – 15:30 și vineri între orele 07:00 – 13:00.