1

O stradă din Râmnicu Vâlcea va purta numele regretatului Ion Cercel

Zilele trecute, Râmnicu Vâlcea a suferit o mare pierdere. Unul dintre cei mai mari constructori ai Râmnicului de dinainte de Revoluție, dar și de după, Ion Cercel, s-a stins din viață și a fost înmormântat sâmbătă 31 octombrie 2020.
La ședința operativă de luni dimineață a conducerii Primariei Ramnicu Valcea, primarul Mircia Gutau a propus spre analiză acordarea numelui “Ion Cercel” unei străzi din Râmnicu Valcea, în semn de apreciere a realizărilor acestuia în calitate de constructor a numeroase obiective edilitare din municipiu, dar și a activității de consilier local. Initiativa primarului va fi dezbatuta intr-o sedinta de consiliu local.
Blocurile care s-au construit în Râmnicu Vâlcea înainte de 1989 au fost construite sub coordonarea celui care a fost directorul IACM – Ion Cercel, consilier local pana in anul 2000.




FOTO: Sezonul INCENDIILOR cauzate de coșurile de fum. Casă în flăcări la Costești

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “General Magheru” al județului Vâlcea au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs, în această seară, la acoperișul unei locuințe din comuna Costești. Izbucnirea incendiului a fost anunțată în jurul orei 18.30, iar pentru stingerea acestuia au fost trimise la fața locului două echipaje de stingere cu apă și spumă.

Până la lichidarea flăcărilor, a ars structura din lemn a acoperișului cu învelitoare din șită, pe circa 100 de mp., la nivelul mansardei, precum și elemente de mobilier existente în interior.

După aproape trei ore de eforturi, pompierii militari, în colaborare cu membrii SVSU din localitate, au reusit să stingă incendiul.

Cercetările preliminare efectuate la fața locului arată că flăcările s-ar fi declanșat în urma scânteilor rezultate de la coșul pentru evacuarea fumului, neizolat față de materialele combustibile din componența acoperișului.

Având în vedere faptul că în sezonul rece, majoritatea incendiilor au drept punct de plecare sistemele de încălzire a locuinţelor, la exploatarea sobelor, cu sau fără acumulare de căldură şi a maşinilor şi aparatelor de încălzit şi de gătit trebuie respectate următoarele reguli :
• materialele sau elementele combustibile situate în faţa focarelor şi cenuşarelor vor fi la distanţă de minimum 1,25 m faţă de acestea, iar cele greu combustibile pot fi la 1,00 m;
• în încăperile în care sunt amplasate sobele, nu se admite depozitarea materialului combustibil care să depăşească consumul pentru 24 ore;
• depozitarea ( amplasarea ) materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de 1,00 m faţă de sobele fără acumulare de căldură şi de 0,50 m la sobele cu acumulare de căldură;
• este interzisă depozitarea materialului combustibil deasupra sobelor;
• în faţa uşiţei de alimentare a sobei, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de 0,70 x 0,50 m;
• înainte de utilizare, sobele şi coşurile de fum trebuie verificate amănunţit, reparate, curăţate şi date în exploatare în perfectă stare de funcţionare;
• nu este admisă utilizarea sobelor fără uşiţe la focare şi cenuşare, defecte sau izolate necorespunzător faţă de elementele combustibile ale clădirilor;
• în timpul funcţionării sobelor, uşiţele focarului şi cenuşarului trebuie menţinute închise;
• este strict interzisă aprinderea focului în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;
• se interzice uscarea hainelor sau a altor materiale combustibile pe sobe sau în imediata apropiere a lor;
• nu se admite folosirea lemnelor mai lungi decât vatra focarului sobei sau cărbuni cu o putere calorifică mai mare decât cea stabilită de producător (cocs de furnal);
• cenuşa se va evacua periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se vor stinge resturile de jar;
• se interzice funcţionarea sobelor supraîncălzite;




DSP VÂLCEA: Situația cazurilor COVID-19 de astăzi, 3 noiembrie

Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Vâlcea au fost confirmate de la, începutul pandemiei și până în prezent, 5.273 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2.

În prezent, în unitățile sanitare dedicate din județul Vâlcea se află internate 187 persoane confirmate pozitiv, starea de sănătate a acestora fiind următoarea: 45 sunt asimptomatice și cu forme ușoare ale infecției, 131 au forme medii și 11 sunt internate în secția ATI.

La momentul actual, în județ sunt 53 focare de SARS-CoV-2, în centre rezidențiale, unități sanitare, la agenți economici, cluburi sportive și în cadrul instituțiilor publice. În cadrul focarelor au fost făcute recomandări privind efectuarea curățeniei, dezinfecției cu o firmă de specialitate autorizată sanitar, aerisirea spațiilor după un program stabilit, purtarea echipamentului de protecție standard.

În ultimele 24 de ore au fost internate în spitalele din Vâlcea trei persoane confirmate pozitiv cu virusul SARS-COV-2. Numărul persoanelor declarate vindecate până acum este de 2.088 din cele internate în unități sanitare de la începutul pandemiei.

În județ, în baza definiției de caz, a protocolului medical și a codului de caz atribuit de către DSP Vâlcea, până la această dată, au fost realizate 24.707 de teste prin tehnica RT-PCR.

De asemenea, conform raportărilor laboratoarelor de analize, au fost recoltate în regim screening și contra cost un număr de 16.828 de teste în vederea identificării virusului SARS-CoV-2.

În baza Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, Direcția de Sănătate Publică Vâlcea a emis, în ultimele 24 de ore, 128 de decizii de izolare și 105 de decizii de carantină, în prezent, 1.023 de persoane aflându-se în carantină la domiciliu sau la locația declarată și 800 de persoane se află în izolare (anchetă epidemiologică – decizie de prelungire a izolării la domiciliu).




VÂLCEA: Reținut pentru tentativă de omor

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, la data de 02 noiembrie 2020, luarea măsurii preventive a reținerii pe o durată de 24 de ore față de un inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea omor calificat.

În cursul zilei de astăzi, 03 noiembrie 2020, acesta urmează să fie prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Din probatoriul adminisfrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale au rezultat următoarele:

În data de 20.10.2020, în jurul orei 20.10, inculpatul în timp ce se afla la locuința concubinei sale, din comuna Oteșani, jud.Vâlcea, pe fondul unui conflict spontan generat de acesta, a exercitat acte de agresiune fizică asupra fratelui concubinei sale, cunoscut ca fiind surdo-mut, în vârstă de 52 de ani, căruia i-a aplicat lovituri cu un cuțit, provocându-i leziuni traumatice constând în plăgi tăiate latero-cervicale, precum și o plagă prin tăiere superficială la nivelul feței dorsale mâna dreaptă, care au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale.

Imediat după comiterea faptei, inculpatul a fugit, sustrăgându-se urmăririi penale, acesta fiind identificat de organele de urmărire penală la data de 02.11.2020.

Investigațiile au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Vâlcea — Serviciul de Investigații Criminale și suportul tehnic al Direcției Operațiuni Speciale.
Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.

Facem precizarea că punerea în mișcare a actiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.




Primăria Râmnicului are cinci proiecte din domeniul sportului şi educaţiei fizice pe lista Companiei Naţionale de Investiţii

Primăria municipiului are depuse, la acest moment, cinci proiecte de anvergură la Compania Naţională de Investiţii în vederea implementării lor.

În stadii foarte avansate şi depinzând numai de fondurile puse la dispoziţia CNI se află ”Baza sportivă de tip I” de pe islazul din Goranu, bazinul didactic de înot din zona Ostroveni, precum şi cel din zona Nord, în curtea Colegiului Tehnic Energetic.

Alte două proiecte au fost depuse în cursul anului 2019 în cadrul subprogramelor ”Săli de sport”, respectiv ”Complexuri sportive”: Reabilitare, modernizare şi extindere Sala Sporturilor ”Traian”, care se află pe lista-sinteză aprobată de CNI în luna mai a acestui an şi pentru care trebuie făcut Studiul de Fezabilitate, şi Construire Complex Sportiv ”1 Mai”, proiect aflat în analiză. Municipalitatea intenţionează să mai depună în perioada următoare încă un proiect privind o sală de educaţie fizică şcolară la o unitate de învăţământ dintr-o zonă limitrofă a Râmnicului, în funcţie de terenul disponibil.

Cel mai recent proiect finalizat de Compania Naţională de Investiţii în municipiu este sala de sport de la Colegiul Sanitar ”Antim Ivireanul”, a cărei construcţie a fost inaugurată în această toamnă.




ALTE 16 localități din Vâlcea intră pe restricții de COVID 19

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vâlcea, convocat în ședință extraordinară luni, 2 noiembrie 2020, la ordinul prefectului Sebastian Fârtat, a adoptat o nouă hotărâre prin care se instituie măsurile pentru combaterea și prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus în localitățile din județ în care rata de incidență cumulată a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele două săptămâni este în prezent de peste 1,5/1000 de locuitori.
Conform analizei realizate de Direcția de Sănătate Publică, la data de 2 noiembrie 2020, 16 localități din județ înregistrau o rata de incidență mai mare de 3/1000 de locuitori. Acestea sunt: Malaia (7,80), Sutești (5,89), Stănești (5,38), Păușești Măglași (4,39), Măldărești (4,21), Ocnele Mari (4,08), Crețeni (3,82), Ștefănești (3,79), Dăești (3,49), Râmnicu Vâlcea (3,46), Bujoreni (3,43), Vlădești (3,43), Mihăești (3,17), Oteșani (3,13), Drăgoești (3,11) și Slătioara (3,08).
Localitățile Bunești, Măciuca, Drăgășani, Costești, Brezoi, Pietrari, Băile Govora, Glăvile, Scundu, Berislăvești, Fârtățești, Prundeni, Vaideeni, Bărbătești, Stoilești, Călimănești, Șirineasa, Budești, Voineasa, Cernișoara, Băile Olănești, Voicești, Frâncești, Mateești, Stroești, Nicolae Bălcescu, Orlești, Sălătrucel, Livezi, Stoenești, Popești, Valea Mare și Muereasca au în prezent rate de incidență cuprinse între 1,5 și 3/1000 de locuitori, în timp ce în celelalte 40 de localități din județ sunt rate de incidență sub 1,5/1000, printre acestea fiind și opt comune (Ghioroiu, Laloșu, Lăpușata, Pesceana, Racovița, Runcu, Sinești și Titești), care nu au niciun caz de SARS-CoV-2 înregistrat în ultimele două săptămâni.
Potrivit hotărârii adoptate luni de către membrii CJSU Vâlcea, în localitățile cu incidență de peste 1,5/1000 de locuitori vor fi aplicate măsurile prevăzute în H.G. nr. 856/14.10.2020 astfel:
– Până pe 18 noiembrie, începând cu data de 4 noiembrie 2020, în localitățile din anexele 1 și 2 ale Hotărârii CJSU nr. 37/2.11.2020, respectiv în: Malaia (7,80), Stănești (5,38), Păușești Măglași (4,39), Crețeni (3,82), Dăești (3,49), Râmnicu Vâlcea (3, 46), Bujoreni (3,43), Vlădești (3, 43), Mihăești (3,17), Oteșani (3,13), Drăgoești (3,11), Slătioara (3,08), Bunești (2,98), Măciuca (2,94), Drăgășani (2,94), Costești (2,85), Brezoi (2,80), Pietrari (2,80), Băile Govora (2,78), Berislăvești (2,68), Vaideeni (2,56), Bărbătești (2,53), Stoilești (2,51), Călimănești (2,48), Șirineasa (2,19), Budești (2,10), Voineasa (2,09), Cernișoara (2,03), Băile Olănești (2,02), Voicești (2,02), Mateești (1,94). Nicolae Bălcescu (1,87), Livezi (1,83), Stoenești (1,81), Popești (1,70), Valea Mare (1,64) și Muereasca (1,59);
– Până pe 10 noiembrie, în Sutești, Ocnele Mari, Măldărești, Fârtățești, Stroești, Slătioara, Frâncești, Câineni, Boișoara, Prundeni și Scundu, localități cuprinse în anexele Hotărârii CJSU nr. 35/26.10.2020 și care nu se regăsesc în anexele noii hotărâri a CJSU;
– Până pe 6 noiembrie 2020, în localitățile din anexele Hotărârii CJSU nr. 34/21.10.2020, respectiv în Sălătrucel, Ștefănești, Sutești, Mitrofani, Orlești, Galicea și Glăvile.
Facem mențiunea că, potrivit prevederilor H.G. nr. 856/14.10.2020, la stabilirea incidenței cumulate a cazurilor noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2 nu se iau în considerare focarele din centrele rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrele rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile, inclusiv căminele, internatele și spitalele.




Noi scenarii epidemiologice în Vâlcea! Școlile rămân pe scenariul roșu, creșele din municipiu ÎNCHISE până pe 10 noiembrie

De asemenea, potrivit prevederilor acestui act normativ, în localitățile din județ în care rata de incidență cumulată a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori sunt interzise următoarele:
– organizarea și desfășurarea de activități cu publicul în cadrul cinematografelor și a instituțiilor de spectacole și/sau concerte;
– organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, aniversări etc), atât în spații închise (restaurante, baruri, cămine culturale, saloane etc), cât și în spațiile deschise (terase, corturi de evenimente, cămine culturale etc);
– activitatea cu publicul în cazul restaurantelor și cafenelelor din interiorul clădirilor;
– activitatea operatorilor economici din domeniul jocurilor de noroc.
În localitățile în care incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 este mai mică de 3/1000 de locuitori, restaurantele și cafenelele din spațiile închise, precum și operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc vor putea funcționa la 30% din capacitatea maximă a spațiului dacă în localitatea respectivă incidența cumulată este mai mare de 1,5/1000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori și la 50% din capacitate dacă rata de incidență a cazurilor este sub 1,5/1000 de locuitori. Aceleași reguli se aplică în aceste localități și pentru desfășurarea și organizarea de activități cu publicul în cadrul cinematografelor și instituțiilor de spectacole și/sau concerte.
Precizăm, de asemenea, că la nivelul întregului județ se mențin atât obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, cât și interdicția de a organiza evenimente private (întâlniri, vizite, petreceri etc) cu mai mult de 25 de persoane în același timp în cadrul gospodăriilor.
Totodată, rămân în vigoare și prevederile Hotărârii CJSU nr. 32/19.10.2020 referitoare atât la obligația instituțiilor publice și private, precum și a operatorilor economici din tot județul de a organiza programul de lucru al angajaților, fie prin telemuncă, fie prin decalarea orelor la care încep munca, astfel încât să nu se creeze aglomerație la venirea si la plecare de la serviciu, cât și la obligația magazinelor mari de a limita numărul de clienți prezenți în același timp în interior, astfel încât să se poată păstra distanța fizică de cel puțin 2 metri.
Tot luni, prin Hotărârea nr. 38, au fost reactualizate și scenariile de funcționare a unităților școlare private și de stat din județ. Astfel, toate unitățile de învățământ din localitățile cu incidență mai mare sau egală cu 3/1000 de locuitori vor funcționa pe scenariul roșu, iar cele cu incidență între 1 și 3/1000 de locuitori vor funcționa pe scenariul galben.
Noile scenarii vor intra în vigoare începând cu data de 4 noiembrie 2020, urmând să fie modificate și reactualizate în funcție de evoluția situației epidemiologice.

Facem precizarea că, în cazul unităților școlare care au suspendate cursurile „fața în față”, s-a stabilit să fie organizate la școală ore de recuperare pentru elevii din anii terminali (a IV-a, a VIII-a și a XII-a) după ieșirea din scenariul roșu.

Menționăm, de asemenea, că, în urma discuțiilor cu reprezentanții Primăriei Râmnicu Vâlcea, care are în subordine creșele din municipiu, activitatea acestora a fost suspendată până pe 10 noiembrie 2020.
Incidența cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele două săptămâni în județul Vâlcea, calculată conform H.G. nr. 856/2020 (fără focarele din centrele rezidențiale și spitale), este în momentul de față de 2,30 cazuri noi/1000 de locuitori.
Hotărârile CJSU Vâlcea pot fi consultate pe pagina de internet a ISU Vâlcea: http://www.isuvl.ro/03…/CJSU/Hotarari%20CJSU.html.




Detaliul neștiut din viața Claudiei Banu! Citește toată povestea AICI

Claudia Banu, locul 1 la Senat din partea PNL Vâlcea pentru alegerile parlamentare din data de 6 decembrie 2020, și-a dorit dintotdeauna să fie învățătoare. Ba chiar, în anul 1993, a absolvit Școala Normală, actualul Liceul Pedagogic, în speranța că va ajunge la catedră. Visul ei de a deveni dascăl nu s-a îndeplinit pentru că cei care conduceau la acea vreme Insepctoratul Școlar Vâlcea nu au scos în acel an niciun post de învățătoare în oraș.
”Am fost foarte dezamăgită. Nu am putut să profesez pentru că nu s-a scos niciun post în acel an. Îmi doream tare mult să fiu învătățoare, dar nu a fost să fie”, ne-a dezvăluit Claudia Banu.
Apoi, tânăra de atunci a plecat la facultatea. A studiat la Drept, iar prima ei opțiune a fost aceea de avocat. Și aici destinul i-a jucat feste.
”În anul în care am terminat eu Dreptul, întâmplarea a făcut ca Baroul Vâlcea să nu scoată niciun post de avocat. Și uite așa am ajuns notar. Destinul a făcut ca eu să devin notar”, a mai adăugat Claudia Banu.




NEWS ALERT! Cătălin Pană și-a dat demisia din fruntea liceului Mircea cel Bătrân

Cătălin Pană, unul dintre cei mai îndrăgiți dascăli din Vâlcea, și-a dat, în data de 1 noiembrie a.c., demisia din funcția de director al Colegiului Național Mircea cel Bătrân din Râmnicu Vâlcea. Profesorul de matematică a ales să plece din fruntea Colegiului, după ce a primit calificativul ”Bine” la evaluare periodică care se face profesorilor. Cătălin Pană a făcut și contestație la Inspectorat în ceea ce privește calificativul, însă decizia a rămas neschimbată.
Trebuie știut faptul că profesorii care primesc calificative de ”Bine” și nu ”Foarte bine” nu mai pot participa timp de 5 ani la niciun concurs de gradație de merit sau de altă natură. Așadar, profesorul Pana a înțeles mesajul dat de inspectorat că trebuie să plece, deși mandatul său expira în septembrie 2021.
Sursele noatre ne-au informat că în situația lui Cătălin Pană, mai sunt și alți directori de licee din Vâlcea, însă doar domnia sa a ales să-și dea demisia.

vom reveni cu detalii




Laurențiu Cazan vrea ca românii să-și plătească taxele și impozitele on-line

Plata online a impozitelor si taxelor locale reprezintă o prioritate pentru toți candidații PNL Vâlcea pentru Camera Deputaților. Laurențiu Cazan, ocupantul poziției a doua pe lista liberală, de profesie avocat, este de părere că digitalizarea tuturor instituțiilor publice locale trebuie să se facă de îndată.
”Avem nevoie de o o administrație publică modernă și prietenoasă cu oamenii. Guvernul liberal a făcut pași împortanți în acest sens. Vreau să nu mai văd acele cozi interminabile la ghișeele administrațiilor publice locale. Mai ales, în acest context complicat cu pandemia de Covid-19, trebuie să avem în vedere să putem face plățile on-line”, ne-a declarat avocatul Laurențiu Cazan.
Modalităţile de plată a taxelor şi impozitelor pe Internet sunt din ce în ce mai accesibile românilor, însă aceştia preferă în continuare plata obligaţiilor fiscale prin metodele tradiţionale, care în majoritatea cazurilor implică cozi interminabile la ghişeele Fiscului.
Potrivit unui raport al Băncii Mondiale, o companie pierde anual 200 de ore pentru a-şi achita povara fiscală, cu mult peste ţări dezvoltate precum Marea Britanie – 110 ore pe an sau Norvegia – 83 de ore anual.
”Vin din mediul privat. Știu ce înseamnă această așteptare la cozi. Cred că România este pregătită să facă pasul spre digitalizare, iar givernul liberal condus de Ludovic Orban a creat toate pârghiile în acest sens”, a mai adăugat Laurențiu Cazan, candidatul PNL pentru Camera Deputaților