1

DSP VÂLCEA: De la începutul pandemiei și până în prezent s-au înregistrat 101 decese

Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Vâlcea, de la începutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate 8.041 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 și au fost înregistrate 101 decese.

În prezent, în unitățile sanitare dedicate din județul Vâlcea se află internate 208 persoane confirmate pozitiv, starea de sănătate a acestora fiind următoarea: 41 sunt asimptomatice și cu forme ușoare ale infecției, 150 au forme medii și 17 sunt internate în secția ATI. În acest moment, în județ, sunt 32 de focare de SARS-CoV-2, în centre rezidențiale, unități sanitare, la agenți economici, cluburi sportive și în cadrul instituțiilor publice.

În ultimele 24 de ore au fost internate în spitalele din Vâlcea nouă persoane confirmate pozitiv cu virusul SARS-COV-2. Numărul persoanelor declarate vindecate până acum este de 6.446 din cele internate în unități sanitare de la începutul pandemiei.

În județ, în baza definiției de caz, a protocolului medical și a codului de caz atribuit de către DSP Vâlcea, până la această dată, au fost realizate 30.878 de teste prin tehnica RT-PCR.

De asemenea, conform raportărilor laboratoarelor de analize, au fost recoltate, în regim screening și contra cost, 21.577 de teste în vederea identificării virusului SARS-CoV-2.

În baza Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, Direcția de Sănătate Publică Vâlcea a emis, în ultimele 24 de ore, 97 de decizii de izolare și 124 de decizii de carantină, în prezent, 918 de persoane aflându-se în carantină la domiciliu sau la locația declarată și 579 de persoane se află în izolare (anchetă epidemiologică – decizie de prelungire a izolării la domiciliu).

Menționăm ca datele sunt în continuă dinamică.




VÂLCEA: În 60 de localități pragul de incidență a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile este de 1,5/1000 de locuitori, între care 15 înregistrează o incidență mai mare de 3/1000 de locuitori

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vâlcea, întrunit în ședință extraordinară astăzi, 30 noiembrie 2020, la ordinul prefectului Sebastian Fârtat, a aprobat Hotărârea nr. 46, privind constatarea depășirii pragului de incidență cumulată de 1,5/1000 de locuitori a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile în 60 de localități din județ, între care 15 înregistrează o incidență mai mare de 3/1000 de locuitori.

Potrivit hotărârii adoptate, în aceste localități, în funcție de incidența cumulată înregistrată, vor fi puse în aplicare măsurile stabilite prin H.G. nr. 967/13.11.2020, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, astfel:
– în localitățile Voineasa (4,87), Păușești Otăsău (3,73), Sutești (3,45), Păușești Măglași (3,17), Titești (2,86), Vaideeni (2,82), Glăvile (2,75), Racovița (2,69), Voicești (2,69), Stroești (2,64), Boișoara (2,61), Amărăști (2,31), Malaia (2,24), Câineni (2,22), Bălcești (2,22), Ghioroiu (2,06), Ocnele Mari (2,04), Stănești (1,80), Roșiile (1,64), Măldărești (1,58), Lăpușata (1,52) și Orlești (1,50), până la expirarea celor 14 zile dispuse începând cu data de 25 noiembrie 2020;

– în localitățile Drăgășani (5,43), Sălătrucel (4,65), Berislăvești (4,23), Râmnicu Vâlcea (4,20), Horezu (4,19), Oteșani (3,91), Băile Govora (3,50), Bărbătești (3,49), Brezoi (3,36), Slătioara (3,08), Călimănești (3,04), Gușoeni (2,95), Valea Mare (2,89), Vlădești (2,87), Dăești (2,86), Scundu (2,71), Șirineasa (2,63), Băbeni (2,59), Lungești (2,43), Muereasca (2,39), Alunu (2,35), Prundeni (2,33), Zătreni (2,32), Grădiștea (2,30), Bunești (2,23), Stoenești (2,11), Bujoreni (2,10), Băile Olănești (2,02), Mihăești (2,01), Tomșani (1,95), Nicolae Bălcescu (1,87), Perișani (1,86), Budești (1,78), Lădești (1,71), Popești (1,70), Șușani (1,65), Drăgoești (1,56) și Berbești (1,51), pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 2 decembrie 2020.

Măsurile cuprinse în prezenta hotărâre urmează să fie reevaluate la finalul perioadei de 14 zile menționată.

La data de 30 noiembrie 2020, coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile din județ, calculat de către Direcția de Sănătate Publică Vâlcea, fără focarele din centrele rezidențiale și spitale, era de 2,89 cazuri noi/1000 de locuitori. De asemenea, în prezent, sunt două localități din județ (Runcu și Laloșu), care nu au înregistrat niciun caz de COVID-19 în ultimele două săptămâni.




La Dăești, se lucrează alert la cele două poduri afectate de inundații

Astfel au fost asigurate stocurile de combustibil, s-au primit cererile care privesc subvenția pentru căldură, au fost identificate persoanele vulnerabile și care au nevoie de ajutor în perioada care urmează.
Primarul George Popolan spune că regulile care țin de pandemie trebuie respectate și in perioada sărbătorilor de iarnă iar oamenii să înțeleagă faptul că aceste sărbători nu sunt ca acelea din anii anteriori.
”Noi continuăm lucrările pe situații de urgență, e vorba de cele două poduri din punctele Molan și Grigoreanga. Intervenim acolo unde mai sunt situații dificile. Așteptăm noile ghiduri de finanțare pentru proiecte europene, pe următorul exercițiu bugetar. Așa cum am mai spus, ne dorim să atragem noi fonduri pentru a moderniza localitate. În privința gazelor, așteptăm un ultim aviz, pentru a demara execuția”, spune primarul din Dăești.




Patru firme, interesate de parcul industrial din Drăgăşani

Potrivit unei informări a conducerii SC Parc Ind Vâlcea SA, la această dată sunt scoase la licitaţie, în vederea închirierii cu sau fără constituirea dreptului de superficie, primele parcele de teren din Parcul Industrial Drăgăşani pentru investiţii green field fără constituirea dreptului de superficie pe terenul folosit, pentru edificarea unor capacităţi de producţie, servicii sau centre logistice multifuncţionale, toate numite generic unităţi, potrivit prevederilor Legii nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale.
În acest sens au fost vândute 4 dosare de prezentare (caiete de sarcini), pentru trei parcele de teren din Parcul Industrial Drăgăşani, urmând procedura de licitaţie publică cu oferta în plic.




Stănești, o comună modernă în 2024

Primarul Ionel Michiu are planuri mari pentru localitatea sa în mandatul 2020 – 2024. El vrea să investească în sănătate, învățământ și infrastructură, dar și să finalizeze proiectele deja începute. Primăria Stănești va face investiții în multe domenii importante. ”Peste 4 ani, sper ca va arăta ca o comună modernă, pusă la punct, atât din punct de vedere al infrastructurii, cât și a celorlalte obiective de investiții pe care încercăm să le derulăm în acest mandat care a început. Vreau să punem la punct școala din comună, dispensarul medical, instuția primăriei etc. ”, susține primarul Ionel Michiu.




Primarul Dumbravă vrea gaze la Sutești

Alimentarea cu gaze naturale a comunei Sutești reprezintă o prioritate pentru primarul liberal Alin Dumbravă, care, deja, a început să lucreze la documentaţia privind investiţia în alimentarea cu gaze naturale. Proiectul va fi finanțat prin fonduri europene, împreună cu alte localități din apropriere Crețeni și Amărăști.
”Aceasta este problema cu care ne confruntăm atunci când vin investitori în zonă. Toţi doresc acces la reţeaua de gaze naturale. Comuna Suteşti este destul de bine aşezată pe drumul naţional 67B şi în vecinătatea municipiului Drăgăşani şi aşadar propice pentru dezvoltarea de afaceri. Numai că azi, o afacere industrială are nevoie de această resursă gazele naturale. Care şi pentru populaţie sunt foarte utile, înseamnă confort şi de multe ori mai ieftin decât lemnul. Totodată dorim să reabilităm și să implementăm proeictul de canalizare, proiect așteptat de ani buni de locuitori.”, spune Dumbravă




VÂLCEA: Femeie găsită decedată într-un canal

În urmă cu puțin timp, pompierii militari din cadrul Inspectoratului de Situații de Urgență Vâlcea au intervenit pentru salvarea unei persoane căzute într-un canal de apă în localitatea Roșiile, sat Păsărei.

Pompierii militari au plecat spre intervenție cu două echipaje unul SMURD și unul de salvare, numai că intervenția echipajul de salvare nu a mai fost necesară, acesta întorcându-se din drum, deoarece persoana a fost extrasă din canal de către cetățeni.

Echipajul SMURD și-a continuat deplasarea către locul intervenției, dar din păcate, femeia căzută în canal, în vârstă de 75 de ani, era decedată.

Adâncimea canalului este de circa un metru.




VÂLCENI DE NOTA 10! Alexandra, tânăra care a învins sistemul de asistență socială

Am urmărit îndeaproape fenomenul social din județul Vâlcea, mai ales din sistemul de protecție specială și am observat că, dincolo de neajunsurile acestuia, din când în când ies la lumină povești ale unor copii excelenți.
Copii care nu au avut nicio vină că au ajuns într-un centru de plasament sau la un asistent maternal ci pur și simplu, așa le-a fost soarta. Pentru mulți viața în orfelinat nu a fost deloc ușoară și au încercat prin diverse metode să iasă în față și să arate comunității că pot. Că sunt copii normali și că viața în centru nu i-a oprit în a-și îndepli visele.
Despre un exemplu de copil excelent vom scrie în acest material.
Este vorba de Alexandra Teodora. O tânără care a reușit. Și nu sunt cuvinte mari. Anul 2020 a fost unul plin de realizări personale. A absolvit liceul cu nota 9.32 și a intrat la Facultatea de Asistență Medicală la Universitatea de Stat din Pitești. Visul ei este să ajute pe cei nevoiași și această profesie o va ajuta să-și îndeplinească acest obiectiv. Recent, din prima, a reușit să obțină permisul de conducere.
Am stat de vorbă cu ea și am încercat să aflăm povestea din spatele acestor reușite:
Reporter: Cum ai reușit toate astea într-un mediu instituționalizat ?
Alexandra: Poate cel mai important este faptul că am avut stabilitate emoțională și materială prin faptul că am fost norocoasă să fiu aici, la Casa Pinocchio din Băbeni. Pentru că aici este familia mea. Am frații mei alături de mine și am angajații care sunt mereu atenți la nevoile mele dar și al colegilor din Casa Pinocchio. Însă acest mediu familial a fost creat de la venirea domnului Mihai și niciodată nu aș putea să-i mulțumesc îndeajuns pentru tot ce a făcut și face pentru noi. Dar nu s-ar fi ajuns aici dacă domnul director general Nicolae Badea nu i-ar fi dat această misiune dificilă. Domnului director Badea îi mulțumesc din suflet că a răspuns mereu nevoilor noastre și că a înțeles foarte bine ce înseamnă să creezi copiilor o stabilitate, atât emoțională cât și stabilitatea locului, a casei, în care trăiesc. A răspuns prompt nevoilor noastre și sper să ne ajute să avem în continuare același tratament și aceeași atmosferă, de familie. Familia Casa Pinocchio înceamnă mult pentru mine. În familia noastră a intrat și domnul președinte al CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, dar și foarte mulți oameni cu suflet care au investit în educația noastră, în a crea condiții de viață la fel ca într-o familie.
Reporter: Ce vei face când vei pleca de la Casa Pinocchio ?
Alexandra: Offf. Nu vreau să mă gândesc la asta acum. Deși va veni momentul. Sper să vină după ce-mi termin studiile. Legea îmi permite până la 26 ani dacă sunt la învățământ de zi. Deocamdată am siguranța că sunt aici la Casa Pinocchio și asta mă ajută să mă concentrez asupra studiilor. Aici am tot ce-mi trebuie. Ce va fi în viitor nu știu. Știu doar că vreau să fiu utilă pentru comunitate, pentru că am primit destul de la comunitate și vreau să mă revanșez.




Ziua Națională la Vâlcea, FĂRĂ PARADĂ si fără public! Vâlcenii sunt îndemnați să stea în casă

Ceremoniile prilejuite de Ziua Naţională a României se vor desfăşura în condiţii speciale în Vâlcea, urmare a restricţiilor impuse de către autorităţi.

Mâine, 1 decembrie 2020, începând cu ora 12.00, va avea loc ceremonia militară și religioasă organizată de Instituția Prefectului – Județul Vâlcea și Garnizoana Râmnicu Vâlcea la Monumentul Independenței din municipiul Râmnicu Vâlcea, cu ocazia Zilei Naționale a României.

La ceremonie va participa un singur batalion de la MAPN, cu garda de onoare. Conform legii, pot participa maximum 100 de persoane, cu triaj observațional de la DSP Vâlcea.
Anul acesta, Ziua Națională la Vâlcea va fi sărbătorită fără prea mult fast, nemaiavând strălucirea de altă dată.




FOTO: AVEM CEL MAI FRUMOS BRAD! Sibienii vin la Vâlcea pentru Târgul de Crăciun!

În fiecare an marile oraşe se întreceau în organizarea celor mai frumoase târguri de Crăciun, însă, anul acesta pandemia a schimbat planurile autorităţilor. Doar două oraşe mai organizează în 2020 târgul de Crăciun. Este vorba despre Craiova şi Râmnicu Vâlcea.
Primăria Râmnicului a dat startul sărbătorilor de iarnă prin pornirea iluminatului festiv în municipiu sâmbătă, 28 noiembrie, la ora 18.00.
Într-un context marcat de pandemia de coronavirus, râmnicenii au răspuns invitației adresată de primarul Mircia Gutău și au asistat – în număr mare și cuprinși de nădejdea în vremuri mai bune – la momentul de pornire a iluminatului de sărbători în centrul Râmnicului.
Tot atunci, în Scuarul Mircea cel Bătrân, au fost aprinse luminile în bradul de Crăciun şi s-a deschis şi Târgul ”Decembrie Magic” care îi aşteaptă pe râmniceni cu 26 de căsuţe de la care pot cumpăra produse dintre cele mai diferite: jucării, articole specifice Crăciunului, dulciuri, produse apicole etc.
Pentru prevenirea răspândirii coronavirusului, accesul în Târgul ”Decembrie Magic” se va face în baza unor reguli foarte stricte: purtarea măştii de protecţie şi distanţarea de siguranţă sunt obligatorii, vizitatorii trebuie să respecte marcajele, indicatoarele şi circuitul prestabilite, precum şi distanţarea fizică pentru clienţi în faţa standurilor, comercianţii vor dezinfecta regulat suprafeţele de expunere, iar în perimetrul târgului nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome specifice infecţiilor respiratorii (tuse, rinoree, febră, stare generală alterată).
Faţă de anii anteriori, sărbătorile din această iarnă din centrul Râmnicului se vor desfăşura în absenţa unor evenimente ce au făcut deliciul vizitatorilor la ediţiile precedente – patinoarul, parcul de distracţii sau concertele de colinde – din dorinţa de a evita formarea de aglomerări ce ar putea duce la răspândirea coronavirusului.