1

Un dar dulce, de Ziua Copilului, pentru copiii noștri, din sistemul de protecție socială!

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu s-a gândit de Ziua Copilului la acei copii care nu au părinți din sistemul de protecție socială. Astfel că în această zi specială, Constantin Rădulescu a trimis daruri dulci pentru copiii de la Casa Andreea, de la Căsuța Nicoleta, pentru copiii aflați în centrele din Nord și din Ostroveni, dar și pentru tinerii de la Casa Pinocchio.
Tot azi, un dar dulce va ajunge și la copiii care sunt ocrotiți de Fundația ”Inimă pentru Inimă”.
”Vă doresc multă sănătate și toată viața să vă fie plină de bucurie! Urări de sănătate și spor în toate le transmit și părinților, bunicilor și tuturor celor care îi ocrotesc și îndrumă pe copiii vâlceni!
La mulți ani, dragi copii!”, a transmis Constantin Rădulescu.




Ministrul chiloțar ar fi dat poza cu premierul Orban și alți miniștri bând și fumând în biroul de la Palatul Victoria

Imaginea controversată apărută în spațiul public cu premierul Orban și alți miniștri ai cabinetului său bând și fumând în birou de ziua de naștere a premierului ar putea avea mai mulți autori, însă speculațiile duc către ministrul Sportului, Ionuț Stroe, cel care a devenit celebru după ce a apărut în chiloți la TV.
Ionuț Stroe este deputat, reprezentând județul Dolj din partea Partidului Național Liberal. Din 4 noiembrie 2019 este ministrul Tineretului, remarcându-se mai mult prin chestii cancanistice decât prin activități la minister. EVZ a anunțat că Ionuț Stroe ar fi cel care a „scăpat” poza către o persoană, care a trimis-o mai departe către Cristian Vasilcoiu, consilierul deputatei PSD Lia Olguța Vasilescu. Ce să vezi, coincidență, toți trei sunt din Craiova…
Cristian Vasilcoiu a publicat poza pe FB în data de 29 mai, însoțită de următorul text: ”Sursele mele din Palatul Victoria îmi transmit că la Guvern se muncește de zor!
Și voi vă mai mirați de ce sunt scrise atâtea prostii prin Ordonanțele alea”.




FOTO: Primii clienți la terasele din Râmnicu Vâlcea

Noile măsuri de relaxare prevăd că începând cu data de 1 iunie 2020 se deschid terasele în aer liber, a plajelor etc. cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.
La Râmnicu Vâlcea, la primele ore ale dimineții, unii ramniceni au iesit la terase pentru a-si savura cafeaua. Deocamdata, entuziasmul este limitat, dupa cum se vede si in imagini, insa, probabil ca in zilele urmatoare numarul lor va creste.