1

FOTO ACCIDENT pe DN 7 in fata restaurantului D’amicii! Trei mașini implicate

DN 7 (Calea Bucuresti D`Amicii) – accident rutier coliziune 3 autoturisme, se anunta 2 victime. Se intervine cu SMURD Rm Valcea si 1 ambulanta SAJ. Traficul în zonă este blocat, polițiștii au dirijat circulația prin oras.




EXPLOZIE ȘI INCENDIU la fabrica de lacuri și vopsele Sticky din Mihăiești (FOTO)

Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați să intervina pentru înlăturarea efectelor rezultate in urma unei explozii urmată de un incendiu produs la o societate comerciala cu profil de preparare lacuri și vopsele din comuna Mihăești. La fața locului intervin 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, în sprijinul acestora fiind solicitați pompierii din cadrul SPSU Oltchim. Nu au fost anunțate victime. Se acționează pentru stingerea incendiului




Amenzi până la 3.000 de lei pentru medici și 30.000 de lei pentru spitale, dacă pacienții de la urgențe sunt lăsați să aștepte prea mult

Personalul medical care lasă pacienții ce se prezintă la Unitățile de Primiri Urgențe ale spitalelor să aștepte pe hol peste intervalul de timp prevăzut de lege va fi amendat, sume între 1.000 și 3.000 de lei, iar spitalele vor primi amenzi cuprinse între 20.000 și 30.000 de lei.
Hotărârea de Guvern privind modificarea și completarea HG nr. 857/2011 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice a fost adoptată zilele trecute, după ce fusese publicată în dezbatere publică de Ministerul Sănătății în primăvara acestui an.

Ce prevede Hotărârea de Guvern

„2. La articolul 22, la alin.(2) partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins: Art. 22 – (2) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 20.000 lei la 30.000 lei pentru persoanele juridice următoarele fapte:
a) preluarea pacientului de către personalul UPU sau CPU într-un interval de timp mai lung decât cel prevăzut de reglementările legale în vigoare;
b) reținerea echipajelor de urgență din cadrul serviciilor de ambulanță sau SMURD de către medicii din UPU ori CPU sau medicii de gardă din spital, încălcându-se astfel reglementările legale în vigoare;
c) neanunțarea din timp a sosirii și/sau neinformarea asupra datelor clinice despre starea pacientului și tratamentul aplicat acestuia până la momentul respectiv a personalului din UPU sau CPU de către echipajele care transportă pacienți aflați în stare critică, conform reglementărilor legale în vigoare.”

Un lucru mai puțin cunoscut: amenzile pentru depășirea timpilor de așteptare în preluarea pacienților la UPU existau deja în legislație, însă valoarea lor se dublează: anterior, personalul medical putea fi amendat cu sume între 500 lei și 1.500 de lei, iar spitalele cu 10.000 până la 15.000 de lei.
Pentru ca medicii și spitalele unde timpii legali de așteptare pentru preluarea urgențelor să fie sancționați, pacienții nemulțumiți pot reclama situația la Direcțiile de Sănătate Publică.

Care sunt timpii de așteptare legali la Unitățile de Primiri Urgențe ale spitalelor
Potrivit Ordinului, Ordinul M.S. 443/2019, timpul de triaj al unui pacient odată ajuns la UPU nu trebuie să depășească două minute. Există 5 coduri de urgențe în funcție de care sunt triați pacienții: cod roșu – resuscitare cod galben – critic cod verde – urgent cod albastru – non-urgent cod alb – consult.
Care sunt timpii de așteptare prevăzuți de lege pentru fiecare tip de cod:
pacienții cod roșu – 0 minute
pacienții cod galben (situaţie cu risc major/ status mental alterat/orice durere intensă sau discomfort major) – 15 minute
pacienții cod verde – 60 de minute
pacienții cod albastru – 120 de minute
pacienții cod alb (consult) – 240 de minut




Pensionarii cu venituri de până la 1.139 de lei pe lună vor beneficia de compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor

Pensionarii care au venituri de până la 1.139 de lei pe lună vor beneficia de compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.
„La propunerea Ministerului Sănătăţii, Guvernul a aprobat astăzi modificarea unor acte normative referitoare la programul pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor pentru pensionari. Conform acestui act, începând cu 1 septembrie 2019, peste 2,2 milioane de pensionari care au venituri de până la 1.139 de lei pe lună, inclusiv, vor beneficia de compensarea cu 90% pentru medicamentele din sublista B prevăzută în hotărârea de guvern HG 720/2008”, a declarat Barbu, marţi, la Palatul Victoria.




BEBELUȘ RĂNIT în urma unui ACCIDENT de circulație pe Valea Oltului

Valea Oltului este din nou blocată în urma unui accident rutier care a avut loc sâmbătă după prânz pe DN 7. Accidentul rutier a avut loc în zona Câineni, în dreptul stației Rompetrol. IPJ Vâlcea că în acesta sunt trei auto implicate. Un bebeluș de nouă luni este ușor rănit. Sensul Sibiu – Râmnicu Vâlcea este blocat.




De la 1 septembrie, intră în plată pensiile crescute cu 15%

foto arhiva

foto arhivaMinistrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, pentru MEDIAFAX, că de la 1 septembrie vor fi majorate cinci milioane de pensii, prin creșterea punctului de pensie la 1.265 de lei. Procentual, spune Budăi, creșterea pe care o vor avea pensionarii pe talon va fi de aproximativ 15%.
„Practic, de la data de 1 septembrie, toate cele 5 milioane de pensii care sunt bazate pe contributivitate se majorează în funcție de valoarea punctului de pensie, și anume de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, dar nu uităm de cei mai sărmani dintre pensionari, adică cei care încasează indemnizația socială, cea denumită pensie minimă, de la valoarea de 640 la valoarea de 704 lei. Toate pensiile în acest moment sunt recalculate, cupoanele de pensie sunt tipărite, sunt distribuite către Poșta Română și primele sume au fost achitate către Poșta Română, și începând de luni (2 septembrie – n.r.) se vor face și primele plăți”, a declarat Marius Budăi, ministrul Muncii și Justiției Sociale.
Potrivit lui Budăi, procentual, majorarea va fi de 15% „în mână”. „Dacă ne referim la procente, este vorba de aproximativ 15% pentru toți pensionarii. Această majorare este stabilită prin Ordonanța 114 și Noua Lege a Pensiilor”, spune Budăi.
Ministrul dă asigurări că există bani la buget pentru acerastă creștere.




ATENȚIE! S-a furat panoul publicitar al PNL din Drăgășani

Panoul publicitar cu însemnele Partidului Național Liberal din Drăgășani s-a furat. Anunțul aparține președintelui PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, care, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă, că urmează să facă plângere la poliție și parchet în ceea ce privește dispariția panoului care depășește în greutate mai bine de o tonă.
”Am fost anunțat de colegii mei de la Drăgășani că zilele trecute a dispărut panoul imens cu însemnele PNL din Drăgășani. Voi face plângere la poliție în privința furtului. Trebuie să fie vorba despre niște hoți dibaci pentru că panoul cântărește mai bine de o tonă. Sunt încrezător că instituțiile statului își vor face datoria și vom descoperi făptașii”, a declarat deputatul Cristian Buican.




La Tomșani, se lucrează la modernizarea drumurilor

Recent, Dumitru Pearcu, primarul comunei Tomşani, a încheiat mai multe proiecte de modernizare a infrastructurii locale, iar acum se pregăteşte să înceapă altele noi. Una dintre cele mai importante investiţii finalizate de social-democrat a fost finanţată prin AFIR, pe submăsura 7.2 şi a vizat asfaltarea mai multor drumuri de interes local. Este vorba de aproape 6 kilometri: o secţiune lângă parc, DC 141, spre Măldăreşti, Măliniş, uliţa cimitirului, a brutăriei, a văilor, la Foleştii de Sus, DC 130 – şcoală, Foleştii de Jos – Luncă, Balta Mare, Biserică Băţăţeni şi Măcşoară Vale, inclusiv spre noua fabrică de lângă podul Chiceni. De curând, primarul Dumitru Pearcu a demarat şi un obiectiv prin PNDL, estimat la aproape un milion de euro. Acesta se referă la asfaltarea a 4 km. de drumuri, în zona Bogdăneşti, DC 148 A (1,4 km), DC 148 L (2 km) şi trei căi de acces mai mici – la Biserică, Niculeşti şi Valea Neagoti. În afară de asfaltare, în zonele respective, se construiesc rigole, podeţe şi şanţuri betonate. Dumitru Pearcu a reamintit că reţeaua de drumuri de interes local din Tomşani măsoară în jur de 87 de kilometri, din care ar mai fi de reabilitat 11,7. Pentru diferenţa rămasă, social-democratul se zbate să obţină finanţare prin PNDL şi este încrezător că atât preşedintele CJV Constantin Rădulescu, cât şi Guvernul îl vor sprijini.




Cupa Șirineasa la fotbal! Mega-eveniment sportiv

Duminică, 18 august, pe terenul central din comuna administrată de primarul Ion Streinu, se va desfășura cea de-a 18-a ediție a Cupei Șirineasa la fotbal. Vor participa formații reprezentând satele din comună. S-au înscris, până acum, Ciorăști, Broșteni, Ungureni și Șirineasa. Este posibil ca la această întrecere să ia parte și o formație din Băbeni, reprezentând cătunul Slăvitești. Meciurile vor avea loc începând cu ora 10.00. În deschidere, de la 9.00, se va disputa un meci de old-boys, între foștii fotbaliști din Șirineasa. Partidele din cadrul competiției de fotbal se vor derula pe durata a două reprize a câte 20 de minute. Terenul va fi similar celui de minifotbal, cu dimensiunile de 60/40 metri.
La final, se vor acorda cupe primelor trei clasate, dar și câteva premii individuale, pentru cel mai bun jucător, golgheterul întrecerii. Fiecare echipă va avea și o sursă de răcorire. Va primi câte o ladă cu bere. Banii strânși din taxele de participare vor fi împărțiți primelor trei clasate.




FLAGRANT! A fost prins un vâlcean care conducea fără drept un autoturism cu numere provizorii, expirate

Poliţiştii rutieri au depistat joi, 29 august 2019, un tânăr de 22 de ani, din localitatea Lădești, care conducea un autoturism pe DN 65C, în orașul Bălcești, cu numere provizorii, a căror valabilitate era expirată.
Totodată, în urma verificărilor s-a stabilit că tânărul nu deţine permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal.