1

BREAKING NEWS: Bușu și Grigorescu, demiși de la ALDE VÂLCEA

O comisie de la ALDE, structura centrală, se află de săptămâna trecută la Vâlcea, pentru a evalua activitatea politică a Biroului județean de conducere al ALDE Vâlcea, după plecarea deputatului Dumitru Lovin. În urmă cu puțin timp, oamenii trimiși de Tăriceanu în control la Vâlcea au decis să dizolve întreg Biroul, format din peste 30 de persoane, în frunte cu prim-vicepreședintele Adrian Bușu.
Surse din interiorul ALDE ne-au declarat că cei de la București au fost profund nemulțumiți de ceea ce au făcut oamenii din conducerea ALDE Vâlcea în ultima perioadă. Tocmai de aceea au luat și această măsură drastică de la dizolva tot biroul. În cel mai scurt timp, vor avea loc alegeri la ALDE Vâlcea, iar Dumitru Lovin are șanse mari, dacă mai vrea, să revină în fruntea organizației.




FOTO: ACCIDENT la Mihăiești! Un minor de 3 ani se afla în una dintre mașini

În urmă cu puțin timp, pe DN 67, la intersecția cu Băile Govora Govora, a avut loc un accident de circulație. Din primele informații, se pare că două autoturisme, un Opel și o autoutilitară Mercedes, s-au ciocnit, pentru că șoferul din Mercedes nu a acordat prioritate.
La fața locului, s-au deplasat două ambulanțe, iar cei răniți au primit ajutor imediat. Din fericire, nu este niciun rănit grav. Conducătorul autoturismului Mercedes a primit primul ajutor la fața locului.
vom reveni




FOTO: Ea e tânăra care A MURIT în ACCIDENTUL de la Sibiu! A fost înmormântată azi la Drăgoeşti

Tragedie mare pentru familia tinerei din Drăgoeşti, care a murit în urma unui grav accident de circulaţie ce a avut loc duminică seara, 28 octombrie 2018, pe raza localității Șelimbăr, din județul Sibiu. Tânăra de 21 de ani a fost condusă pe ultimul drum miercuri, 31 octombrie a.c. în localitatea sa natală, Drăgoeşti.

Amintim că duminică seara, 28 octombrie a.c., un accident grav de circulație s-a petrecut pe raza localității Șelimbăr, din județul Sibiu. O tânără de 21 de ani din Vâlcea se deplasa pe partea carosabilă a vrut să traverseze printr-un loc nepermis și a fost lovită din plin de un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, tot din Vâlcea.

Impactul a fost deosebit de puternic, pentru că fata a ajuns la spital în stare de comă. ”Tânăra a ajuns la Urgență politraumatizată, cu splina ruptă, traumatism cranio cerebral și în șoc hemoragic. S-a intervenit chirurgical pentru scoaterea splinei, dar din păcate nu a mai putut fi salvată. În cursul nopții, spre dimineață, a intrat în stop cardio respirator și nu s-a mai putut face nimic”, a declarat Decebal Toderiță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Sibiu, pentru oradesibiu.ro.




FOTO: CIRCULAȚIE îngreunată pe Dealul Negru din cauza unui TIR răsturnat

În urmă cu puțin timp, pe DN7 – Dealul Negru, în dreptul localității Milcoiu, la km. 160+400 m a avut loc un accident în care implicat a fost un TIR. Încă nu se știu motivele accidentului. TIR-ul este răsturnat pe partea carosabilă, sensul de mers Râmnicu Vâlcea – Pitești. Din fericire, nici o persoană nu a fost rănită.

În zona circulația este îngreunată.




Blocul Operator al Secției Ortopedie a SJU Vâlcea a fost renovat

Marţi, 30 octombrie a.c., preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a vizitat Secția Ortopedie a SJU VÂLCEA şi blocul operator, recent renovat şi utilat cu aparatură imagistică performantă.

„Mă bucur să constat că Secția Ortopedie a SJU Vâlcea are acum un bloc operator modern şi dotat cu aparatură performantă, aparatură ce permite vizualizarea pe monitoare, direct în sala de operaţie, a radiografiilor pacienţilor ce urmează a fi operaţi, oferind, totodată, posibilitatea chirurgilor să se consulte cu alţi specialişti în domeniu, chiar în timpul operaţiilor, cu scopul identificării celor mai bune soluţii pentru intervenţie şi tratament.
Îi felicit și le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la această reușită, ce situează Vâlcea printre puținele județe din țară care au la Secția de Ortopedie un sistem electronic centralizat PACS, sistem ce oferă specialiştilor noştri posibilitatea de vizualizare cu fidelitate a afecţiunii, crescând calitatea actului medical şi reducând timpul necesar recuperării pacientului. Este ceea ce, până la urmă, ne dorim cu toţii, fiindcă eforturile noastre comune au drept scop furnizarea unui act medical de calitate superioară şi la cele mai înalte standarde” a spus Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.




Prins în FLAGRANT când oferea mită unui polițist

În data de 30 octombrie 2018, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au realizat prinderea în flagrant a unui bărbat, A.I.I., în vârstă de 40 ani, din județul Vâlcea, cu ocazia oferirii sumei de 50 euro și 70 lei unui agent de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea.

Cel în cauză a oferit banii pentru a nu i se înregistra dosar penal, întrucât a fost depistat de agentul de poliție în timp ce conducea un autovehicul pe drumurile publice cu permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte.

Poliţistul a refuzat categoric oferta și a sesizat D.G.A. – S.J.A. Vâlcea, iar sub coordonarea procurorului de caz a procedat la constatarea infracţiunii flagrante, imediat după ce făptuitorul, în biroul agentului de poliţie, i-a oferit suma de bani menționată.

În urma constatării, bărbatul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea pentru cercetări, în baza mandatului de aducere emis de procuror, iar pe baza probelor administrate în cauză, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de acesta, în stare de libertate.

În administrarea probatoriului s-a beneficiat de sprijin din partea Direcției Operațiuni Speciale – B.O.S. Pitești.




Parcul auto al IPJ Vâlcea s-a înnoit cu 19 autospeciale

19 autospeciale de poliție au fost repartizate, prin intermediul Serviciului Logistic, subunităților din cadrul I.P.J. Vâlcea.

Astăzi, 31 octombrie, 19 autospeciale marca DACIA, 15 modele DACIA LOGAN și 4 modele DACIA DUSTER, au fost distribuite în județ, la Posturile de poliție Racovița, Boișoara, Budești, Milcoiu, Bărbătești, Vaideeni, Sutești, Glăvile, Pesceana, Lungești, Alunu, Fârtățești și Prundeni, dar și la formațiunile rutiere din cadrul Poliției orașului Călimănești, Bălcești, Biroul rutier Râmnicu Vâlcea, Serviciul Ordine Publică, Poliția municipiului Râmnicu Vâlcea și Biroul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase.

Autospecialele vor fi folosite de polițiști la executarea misiunilor specifice fiecărei linii de muncă, patrulare și monitorizarea traficului rutier. Astfel, activitățile la subunitățile precizate vor fi îmbunătățite în folosul cetățenilor.




Luna noiembrie vine cu multe noutăți la Super Mercato, printre care trei magazine noi

La SuperMercato au sosit o grămadă de noutăți. Aceste produse vor fi disponibile din data de 1 noiembrie în toate magazinele Super Mercato din România!!!

Toate produsele vin din Italia și sunt făcute pentru piața italiană. Sperăm că v-ați convins deja!

De asemenea, rețeaua de magazine SuperMercato se va extinde, în luna noiembrie, cu încă trei magazine. La începutul lunii se va deschide un magazin nou pe Șoseaua Iancului, în București, iar la sfârșitul lunii se va deschide un nou magazin la Bacău pe strada Mihai Viteazul și în zona Narcisa.

Prosusele se pot comanda și pe www.supermercato.ro sau la tel.: 0755/000.681.




De la 1 noiembrie, parcarea subterană din Zona Centrală nu mai este gratuită

Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 265/30.08.2018, s-a aprobat ”Regulamentul de organizare şi funcţionare a parcării subterane din zona centrală” şi a taxelor de utilizare a parcării subterane, act normativ ce intră în vigoare la 01.11.2018. În consecinţă, începând cu această dată, tarifele de utilizare a acesteia sunt următoarele:
– Taxă parcare 1 oră sau fracţiune de oră – 2 lei
– Taxă parcare de la 2 la 5 ore – 6 lei
– Taxă parcare 1 zi (minim 10 ore în intervalul orar 6.00 – 18.00) – 10 lei
– Taxă per oră de depăşire a perioadei de valabilitate tichet – 3 lei
– Taxă eliberare tichet pierdut – 15 lei

Totodată, sunt valabile şi trei tipuri de abonament:
– Abonament Economic Parcare de Noapte – card acces proximitate (se încheie pe o durată de minim 2 luni; posesorul va beneficia de un loc rezervat pe care îl va utiliza în timpul săptămânii numai pe timpul nopţii 18.00–07.00) – 160 lei/lună
– Abonament Economic Parcare Zi – card acces proximitate (se încheie pe o durată de minim 2 luni; posesorul va beneficia de loc rezervat pe care îl va utiliza în timpul săptămânii numai pe timpul zilei 07.00 –18.00) – 160 lei/lună
– Abonament Full – card acces proximitate (se încheie pe o durată de minim 2 luni; posesorul va beneficia de loc rezervat pe care îl va utiliza non-stop) – 300 lei/lună.

De precizat că sumele încasate din aceste taxe vor fi utilizate pentru acoperirea costurilor de întreţinere a parcării subterane.

Într-o primă etapă, până la montarea echipamentelor necesare, taxarea se va face de către personalul din cadrul dispeceratului parcării subterane. Cetăţenii care, în perioada de gratuitate a acestei facilităţi, şi-au lăsat autovehiculele pe care le deţin în parcarea subterană pe perioade mai lungi sunt rugaţi să ia act de noile reglementări ce urmează să intre în vigoare şi să se conformeze acestora, în caz contrar, sumelor taxate fiindu-le adăugate şi amenzi contravenţionale.




VIDEO: Au refuzat să plătească parcarea în Piața Centrală din Râmnicu Vâlcea și au plătit, până la urmă, 2.500 lei

Luni, 29 octombrie a.c., în jurul orei 14.00, un grup format din 4 persoane din municipiul Râmnicu Vâlcea, a încercat să forţeze bariera de la ieşirea din parcarea subterană din cadrul Pieţei Centrale. Cei în cauză, deşi parcaseră o autoutilitară în subteran, au încercat să părăsească parcarea fără să plătească, totodată agresând verbal taxatoarea, angajată a SC Pieţe Prest SA. Având în vedere că în zonă există o cameră de supraveghere, în cel mai scurt timp a intervenit un echipaj al Direcţiei Poliţiei Locale a Primăriei Municipiului, fiind solicitat şi ajutorul echipajului de Intervenţie Rapidă întrucât exista riscul escaladării conflictului, cei patru devenind foarte agresivi verbal.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Direcţiei Poliţiei Locale unde au fost identificate şi sancţionate contravenţional cu amendă în cuantum de 2.500 lei, în baza Legii nr.61/1991, cu modificările şi completările ulterioare.