1

FOTO: TRAFIC BLOCAT PE DN7 din cauza unui ACCIDENT! Un tir cu cherestea s-a răsturnat peste un autoturism! ŞOFER ÎNCARCERAT

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza unui accident rutier (un tir încărcat cu cherestea s-a răsturnat peste un autoturism), circulaţia pe DN7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu este oprită pe ambele sensuri la km 202+400 de metri, între localităţile vâlcene Călimăneşti şi Brezoi. Evenimentul a avut loc în jurul orei 20.45.

Un tir înamtriculat în Turcia, care se deplasa pe direcţia Sibiu – Râmnicu Vâlcea a pierdut controlul intr o curba si s a rasturnat pe un auto in care se afla doar soferul si care venea din sens opus. Soferul a fost incarcerat si ranit, dar s a reusit descarcerarea lui. Este constient. Circulatia este blocata total. A fost adusa o macara la faţa locului, iar dupa ce va pleca salvarea si isu se va incerca punerea tirului pe roti. Era incarcat cu 20 t de cherestea.




FOTO: RENEGAȚII din PNL Vâlcea

Liberali cu pedigriu, care au adus și aduc multe voturi pentru PNL Vâlcea, cei doi doctori Folea și Badea, au ajuns să fie renegați în propriul partid.
Nicolae Badea, de ceva mai mulți ani, după ce s-a distanțat de politica dictatorială și discreționară dusă de Cristian Buican, a ajuns să nu mai aibă trecere la liberali, iar doctorul Gheorghe Folea, ceva mai recent.
Cei doi vechi liberali au simțit nevoia să imortalizeze momentul, după ce Gheorghe Folea a refuzat să voteze așa cum hotărâse președintele PNL Cristian Buican, într-o chestiune ce ținea de bunul mers al lucrurilor și anume mutarea sediului Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Valcea, centru care în acest an împlinește 50 de ani de activitate.




FOCURI de armă la Șușani: Polițiști ATACAȚI cu târnăcopul!

O bătaie între doi vecini din localitatea Șușani, județul Vâlcea, s-a terminat cu focuri de armă, după ce vecinul agresor a refuzat să răspundă întrebărilor polițiștilor. Mai mult, acesta a lovit cu un târnăcop atât mașina de poliție, cât și pe unul dintre oamenii legii. Bărbatul de 43 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat și magistraților.
”În seara zilei de 30 ian, polițiștii Secției 3 Sutesti au fost sesizați cu privire la existența unui conflict între 2 bărbați, în Susani. O patrula formata din 2 politisti ai sectiei s-a deplasat la fata locului, constatând ca persoana vatamata (apelantul ) a fost agresat fizic de un vecin, fiind solicitata si o amabulanta. Starea barbatului nu este grava.
Polițiștii s-au deplasat la domiciliul făptuitorului, pentru a discuta cu acesta. În momentul în care bărbatul de 43 de ani a observat echipajul de politie, a luat un târnăcop din gospodărie, lovind maşina de politie si lovindu-l, de asemenea, pe unul dintre polițiști în zona antebraţului, acesta executând focuri de armă de avertisment în plan vertical. Cu sprijinul colegilor de la SAS, bărbatul a fost imobilizat, iar ulterior reținut pentru 24 de ore, urmând a se propune arestarea preventiva. Se fac cercetări pentru ultraj și lovire sau alte violențe”, se arată într-un comunicat al IPJ Vâlcea.




ALCOOLEMIE RECORD. Era atât de beat încât conducea pe sensul opus de mers

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au oprit pentru control, un șofer care a condus pe sensul opus de mers, ulterior constatând că acesta se afla sub influența alcoolului.

În noaptea de 30/31 ianuarie a.c., polițiștii au oprit pentru control, în Râmnicu Vâlcea, un șofer de 30 de ani, din municipiu. Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării probelor biologice. Ulterior, din buletinul de analiză toxicologică a reieșit că acesta avea o alcoolemie de 1.50g%o in momentul recoltării.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe. De asemenea, bărbatul a fost sancționat contravențional pentru că ar fi condus pe sensul opus de mers, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru 60 de zile.




Tentativă de viol la Livezi. Făptaşul a primit 3 ani şi 6 luni închisoare

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și Postului de poliție Livezi, judeţul Vâlcea, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria orașului Bălcești.

Marţi, 30 ianuarie a.c., polițiștii au pus în executare un mandat de arestare, față de un bărbat de 38 de ani, din comuna Livezi, condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoarea, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol. Acesta este acuzat că, în data de 24 februarie 2016, ar fi încercat să întrețină raporturi sexuale prin constrângere cu persoana vătămată, pe care ar fi acostat-o pe raza comunei Livezi într-un loc pustiu și ar fi amenințat-o.

Polițiștii l-au depistat pe bărbat în orașul Bălcești, fiind încarcerat într-un penitenciar din județul Argeș.




Constantin Rădulescu: „Avem un buget ofensiv al dezvoltării, al investiţiilor în sănătate, infrastructură cultură şi pentru susţinerea proiectelor europene!”

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a supus aprobării consilierilor judeţeni, în şedinţa ordinară de astăzi, utilizarea unor sume din Excedentul bugetului local și din Fondul de Întreținere, Înlocuire și Dezvoltare, pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare, pe anul 2018.

Deoarece propunerea Preşedintelui a primit girul consilierilor judeţeni, cele 25.648.000 lei aprobate vor acoperi cheltuielile necesare continuarii lucrărilor de investiţii în sănătate, infrastructură, protecţie socială şi servicii.

„În acest an, vom continua investiţiile în Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea şi vom demara investiţii în reabilitarea şi modernizarea Spitalului de Psihiatrie Drăgoeşti şi a Spitalului de Pneumoftiziologie „C. Anastasatu” Mihăeşti, care îşi desfăşoară activitatea în fostul conac al Brătienilor, în mijlocul unui parc, care constituie o adevărată oază de linişte pentru pacienţii îngrijiţi aici. Pe lângă investiţiile în spaţiile destinate îngrijirii bolnavilor, la Mihăeşti, vor fi investiţi bani pentru toaletarea parcului, dar şi pentru curăţarea unuia dintre cele mai frumoase lacuri cu nuferi din România, care se află aici.

De asemenea, clădirea Policlinicii cu Plată, aflată în centrul oraşului (care, de la construcţie şi până astăzi, a beneficiat doar de mici lucrări de întreţinere a spaţiilor) va fi reabilitată şi modernizată, pentru a găzdui Centrul Judeţean de Transfuzie Sanguină Vâlcea.

Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al judeţului Vâlcea, Consiliul Judeţean Vâlcea îi va aloca fonduri, în valoare de 75 mii lei, în vederea achiziţionării unor Centrale de alarmare pentru Punctul de Comandă Judeţean şi Centrul Operaţional Judeţean Vâlcea, precum şi 8 mii lei pentru achiziţionarea unui cazan de încălzire pentru Garda de Intervenţie Măciuca.

Tot în acest an, se vor face primii paşi pentru înfiinţarea, la Obârşia Lotrului, a unui Centru de Permanenţă Multifuncţional, în valoare de 1.705.990 lei.

Şi la Petrimanu ne-am propus să facem unele investiţii şi, în acest sens, vom achiziţiona o temă de proiectare, vom demola vechea clădire şi vom reface împrejmuirea zonei.

De asemenea, clădirea Consiliului Judeţean Vâlcea va beneficia de lucrări de reparaţii capitale şi de unele extinderi, necesare desfăşurării, în bune condiţii, a activităţii instituţiei.

Totodată, Consiliul Judeţean Vâlcea va asigura în continuare fonduri pentru derularea tuturor proiectelor cu finanţare europeană, dar şi guvernamentală.

Reamintim că în luna decembrie a anului trecut, Consiliul Judeţean Vâlcea a semnat contractele de finanțare nerambusabilă pentru trei drumuri – DJ 678, DJ 678A și DJ 703G – în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014 – 2020, Axa prioritară 6. Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritatea de investiție 6.1. Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura Ten-T, inclusiv a nodurilor multimodale, a căror valoare cumulată este de 71 milioane de euro.

Acestea sunt doar câteva din investiţiile pe care ni le-am propus în acest an, aşadar avem un buget ofensiv, un buget al dezvoltării, al susţinerii domeniului sănătăţii, infrastructurii, culturii, sportului, un buget echilibrat, menit să păstreze ritmul de dezvoltare al unui judeţ în care urmează să fie investite câteva mii de miliarde de lei vechi”. – Constantin Rădulescu, Preşedinte Consiliul Judeţean Vâlcea.

Tot astăzi, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a dat primarilor din Ţara Loviştei o veste bună, întrucât a anunţat că va iniţia demersurile pentru preluarea în administrarea Consiliului Judeţean Vâlcea a DN 7D Câinenii Mari (DN /) – Boişoara – Perişani – Limită Jud. Argeş, în lungime totală, în judeţul Vâlcea, de 31,36 km şi transformarea acestuia în drum judeţean, în scopul modernizării şi reabilitării.




FOTO: Părinți din VÂLCEA protestează în fața Ministerului Educaţiei pentru oprirea desfiinţării Liceului Tehnologic „Henri Coandă”

foto mediafax

foto mediafaxMai mulţi părinţi au solicitat, miercuri, în faţa sediului Ministerului Educaţiei din Capitală, oprirea desfiinţării Liceului Tehnologic „Henri Coandă” de la Râmnicu Vâlcea, anunță mediafax.
Preşedintele federaţiei asociaţiilor de părinţi acuză interese imobiliare şi spune că două licee se vor desfiinţa, fiind vorba de nu mai puţin de 700 de elevi. Decizia a fost luată de autorităţi sub pretextul slabei performanţe şi a numărului mic de elevi.
„Sunt două licee care se desfiinţează. Vorbim de un număr de 700 de elevi. Nu este o comasare a şcolii, ci o dizolvare. Fiecare şcoală trebuie să îşi găsească o altă şcoală, fiecare profesor trebuie să îşi caute alte şcoli unde să predea. Deci, nu e o comasare, pentru că dacă era asa găseam înţelegere. Consiliile locale au acum oportunitatea să desfiinţeze şcoli pentru că aşa doresc dumnealor. Vorbim despre implicarea politicului 100%”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Iulian Cristache, preşedintele federaţiei asociaţiilor de părinţi.
Părinţii spun însă că decizia de desfiinţare nu s-a făcut pe baza unei analize corecte.
” Nu au avut acces la nicio notă de fundamentare de la Inspectoratul Şcolar, nu s-a dorit dialog, li s-a închis uşa în nas. Noi vorbim de un liceu care are şi ciclu gimnazial. Dacă la liceu te duci şi urmezi liceul pe care ţi-l doreşti, nu depinzi de circumscripţia şcolară, la gimnaziu, este o problemă, copiii nu vor mai fi în proximitatea şcolii. Am discutat cu reprezentanţii ministerului, ştiam că nu au un atribut legal puternic, adică, să poată contesta o hotărâre de consiliu local. Vom merge şi pe linie politică, până la Senat şi încercăm şi la Guvern, facem tot ce se poate. Este clar că se poate anula doar printr-o decizie politică”, a mai spus, pentru MEDIAFAX, Iulian Cristache, preşedintele federaţiei asociaţiilor de părinţi.

Consiliul Local Râmnicu Vâlcea și Inspectoratul Școlar Vâlcea și-au dat acordul

Liceul Tehnologic „Henri Coandă“ și Liceul Oltchim din Râmnicu Vâlcea nu vor mai exista din toamna acestui an, iar cei peste 1.400 de elevi vor fi mutați în alte unități școlare. Decizia a fost luată de Consiliul Local Vâlcea, în ședinta din 14 decembrie 2017, și a primit avizul conform al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, pe 15 decembrie 2017. Potrivit Hotărârii nr. 491 prin care se aprobă rețeaua școlară se menționează ca în spațiile Liceului Tehnologic „Henri Coandă“ din Vâlcea să se mute Liceul de Arte „Victor Giuleanu“. În acest fel se va rezolva o problemă stringentă a celor de la Arte, deoarece liceul primise avertisment scris de la ARACIP să-şi mute activitatea în alte locaţie din cauza spaţiului foarte mic. De asemenea, o parte din elevii liceului Oltchim din Râmnicu Vâlcea se vor muta la Liceul Energetic.
Primarul Mircia Gutău a explicat pe larg modul în care ISJ Vâlcea și-a dat acordul pentru schimbarea de la cele două licee, insistându-se, în primul rând, pe ideea reformei din domeniu.
„În 15 decembrie 2017, s-a întrunit Consiliul de Administrație la Inspectoratul Școlar, din care au făcut parte 12 cadre didactice. Zece cadre didactice au fost pentru propunerea mea, pe care a aprobat-o Consiliul Local, și două s-au abținut. Deci vă dați seama: scorul a fost zdrobitor! Și nu poate nimeni să mă acuze c-aș avea vreo relație la inspectorat. Eu sunt de la Partidul Ecologist și ei sunt de la toate celelalte partide! Deci profesori adevărați realizează că trebuie făcută această schimbare, că trebuie să tai în carne vie. Nu poți face reformă pupându-i pe toți! Cum vi se pare să ai la seral 754 de elevi, dar să nu vină decât 3-4? Și ne minunăm că toți termină câte două facultăți, dar nu știu să facă o cerere. Sau avem licee tehnologice și gradul de încadrare de după absolvire este de 2%.




DIICOT VÂLCEA: Traficanţi de DROGURI DE RISC, arestaţi

Luni, 29 ianuarie a.c., procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea au dispus luarea măsurii preventive a reținerii pe o durată de 24 ore a inculpaților: Cismaru Nicolae zis ”Toboșaru” pentru săvârşirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de risc (faptă din data de 29.01.2018); Tănasie Ionel Cristian, pentru săvârşirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc (faptă din 29.01.2018) și de trafic de droguri de risc (faptă din 29.01.2018); Zmaranda Petre Daniel zis ”Pepsi pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în stare de recidivă și în formă continuată (3 acte materiale din datele de 29.10.2017, 09.11.2017 și 29.01.2018); Popescu Ioan Lucian cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc (19.11.2017).

În cauză s-a reţinut că, în noaptea de 28/29.01.2018 inculpatul Cismaru Nicolae zis ”Toboșaru”, a introdus pe teritoriul României, prin punctul de trecere a frontierei Calafat, pe cale rutieră, din Grecia, într-o lădiţă din material plastic plină cu portocale, un pachet înfăşurat cu bandă scotch ce conţinea cantitatea de aproximativ 1 kg de cannabis, pe care ulterior le-a transportat până în judeţul Vâlcea.

În urma cercetărilor efectuate a rezultat că inculpatul Cismaru Nicolae zis ”Toboșaru” a traficat cantitatea de droguri de risc la instigarea inculpatului Tănasie Ionel Cristian, care i-a solicitat să introducă drogurile de risc pe teritoriul României, să le transporte ulterior până în Rm. Vâlcea pentru a-i fi predate în schimbul sumei de 20.000 lei.

La data de 29.01.2018, în jurul orelor 19:00, inculpatul Tănasie Ionel Cristian a fost prins în flagrant în Rm. Vâlcea, în timp ce tranzacţiona în vederea traficării, drogurile anterior menționate.

Totodată, materialul probator administrat a relevat că, încă din luna octombrie 2017 inculpații Cismaru Nicolae, Tănasie Ionel Cristian, Zmaranda Petre Daniel și Popescu Ioan Lucian s-a implicat în derularea traficului intern și internațional de droguri.

Se reţine că la data de 29.10.2017 lucrătorii din cadrul Poliției municipiului Rm.Vâlcea au depistat pe inculpatul Zmaranda Petre Daniel, în timp ce deținea în autoturismul pe care îl utiliza (în urma producerii unui eveniment rutier) un număr de 6 bile din staniol ce conțineau 3,92 grame de canabis.

De asemenea, la data de 19.11.2017 inculpatul Popescu Ioan Lucian a fost depistat de către lucrătorii din cadrul Poliției municipiului Rm.Vâlcea în timp ce deținea în buzunarul vestei o bilă mare din staniol ce conținea droguri de risc (circa 17,05 grame).

La data de 30.01.2018 procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea au efectuat 7 percheziții domiciliare în Râmnicu Vâlcea și Stoenești, ocazie cu care au fost descoperite şi ridicate telefoane mobile, cartele SIM, semințe de cannabis, 15 gr. de fragmente vegetale, un grinder, un cântar, precum și alte substanțe ce urmează să fie expertizate, 120.000 de lei și 160 de euro.

La data de 30.01.2018, Tribunalul Vâlcea a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
La acțiune au participat polițiști ai Serviciului Rutier şi luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale și jandarmi.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.




ATENŢIE! Se opreşte căldura şi apa caldă. VEZI în ce zone din Râmnicu Vâlcea!

Societatea CET Govora SA anunţă oprirea furnizării agentului termic sub formă de apă fierbinte, încălzire şi apă caldă de consum, în data de 01.02.2018, între orele 8:00 ÷ 18:00, la toţi consumatorii racordaţi la următoarele Puncte Termice: PT 7A, PT8 Petrişor, PT9 1 Mai 2.

Oprirea furnizării agentului termic este necesară pentru eliminarea avariei apărute pe conducta tur primar Dn 200mm, pe strada Bogdan Amaru (în zona Benzinăriei PENDCO).

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat în această perioadă şi asigurăm că executantul SC PRELCET SA, va lua toate măsurile necesare pentru executarea în avans a lucrărilor şi repornirea furnizării încălzirii şi apei calde de consum.




FOTO: VEZI AICI cauza morții femeii ACCIDENTATE pe scara rulantă din Centru

Femeia de 66 de ani, din Vâlcea, care și-a prins eșarfa și a fost rănită de scara rulantă din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, a decedat la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea în data de 30 ianuarie 2018, la trei zile după accident.
Fiind considerată o moarte suspectă, s-a efectuat și necropsia, iar rezultatele preliminare ale medicilor legiști conduc către o ipoteză în care ar putea exista o legătură între ceea ce s-a întâmplat la scara rulantă și deces.
”După accidentare, femeia a intrat în comă, sunt semne de hipoxie. Am recoltat din mai multe zone din creier și durează câteva săptămâni până primim rezultatul de la microscopie, care poate susține legătura între accidentul de la scările rulante și deces. Deocamdată, ipoteza că ar exista o legătură între accidentare și deces se conturează”, ne-au declarat persoane din sistemul medical care doresc să-și păstreze anonimatul.
Dacă această ipoteză se confirmă, autoritățile locale și firma care a efectuat lucrările din centrul Râmnicului vor fi bune de plată.
Acest incident nu este singular, la aceeași scară rulantă în data de 16 octombrie 2017, mai având loc o accidentare. Atunci, scara rulantă s-a blocat și apoi 2 persoane s-au panicat și s-au lovit. La un moment dat, banda rulantă s-a oprit și a avut un recul către spate. A fost vorba despre o defecțiune tehnică. Cei doi, femeia și copilul, au fost transportați la spital pentru evaluare. Din fericire, a fost vorba doar despre un atac de panică.