1

A condus o autoutilitară băut şi a făcut accident. Acum s-a ales cu dosar penal!

FOTO: Bucurestifm.ro

FOTO: Bucurestifm.roPolițiștii rutieri i-au întocmit dosar penal unui șofer implicat într-un eveniment rutier, aflându-se sub influenţa alcoolului.

La data de 29 iunie a.c., un bărbat de 57 de ani din municipiul Râmnicu Vâlcea a condus o autoutilitară pe strada Cerna, din oraș, iar la efectuarea virajului la stânga, nu s-a asigurat corespunzător, acroșând ușor un autoturism oprit pe partea dreaptă, regulamentar.

În urma coliziunii dintre cele două autovehicule au rezultat doar pagube materiale, fără ca vreo persoană să fie rănită. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au testat conducătorii auto cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul șoferului autoutilitarei și 0,00 mg/l în cazul șoferului autoturismului.

Șoferul autoutilitarei a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, pe numele acestuia fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.




Urmărit NAŢIONAL, cu probleme PSIHICE, depistat de poliţişti in Râmnic

Polițiști de investigații criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, au depistat un bărbat urmărit național. La data de 29 iunie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au depistat, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, un bărbat de 35 de ani, urmărit naţional din data de 9 iunie a.c., acesta părăsind fără aviz Spitalul de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Jebel, din județul Timiş, la data de 8 iunie a.c., unde executa o pedeapsă conform sentinţei penale, emisă de Judecătoria Vâlcea, de internare, într-un centru de neuropsihiatrie. Reprezentanţii Spitalului de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Jebel au fost anunţaţi cu privire la depistarea bărbatului, în prezent, acesta fiind internat la Spitalul Nr. 2 Râmnicu Vâlcea – Secţia Psihiatrie.




Elevii de la Silvic rămân cu WC-urile insalubre şi nefolosite din incinta unităţii de învăţământ

Elevii de la Colegiul de Silvicultură şi Protecţia mediului din Râmnicu Vâlcea rămân cu WC-urile insalubre şi nefolosite din incinta unităţii de învăţământ! Singurul punct de pe ordinea de zi al şedinţei ordinare din luna iunie care nu a trecut pe motiv că nu a întrunit voturi suficiente a fost cel privind demolarea grupului sanitar din incinta liceului. Potrivit proiectului de hotărâre, toaletele sunt degradate, nu mai sunt folosite de ceva timp şi constituie un risc major de producere a unor accidente în rândul elevilor, fapt consemnat şi în procesele verbale de control ale Direcţie de Sănătate Publică prin care s-a solicitat demolarea acestora. Numai că cei trei aleşi PNL prezenţi la şedinţă, Băzăvan, Vîlcu şi Poenaru, şi cei de la ALDE, respectiv Grigorescu şi Vârlan, nu au votat, aşa că punctul nu a trecut.




Se fac ANGAJĂRI la Marquardt Schaltsysteme. Cei interesaţi trebuie să se prezinte la sediul primăriei Brezoi

FOTO: ro.marquardt.com

FOTO: ro.marquardt.comMarquardt Schaltsysteme S.C.S. România face parte din grupul internaţional Marquardt. Fabrica din Sibiu a fost înfiinţată în anul 2005. După finalizarea ultimei extinderi a fabricii, care a avut loc în anul 2013, în Marquardt lucrează peste 2.800 de angajaţi, atât în producţie, ci şi în alte domenii suport. Pentru Marquardt, locaţia din Sibiu reprezintă şi un centru de cercetare şi dezvoltare. Cea mai mare parte din produsele fabricate la Sibiu, precum şi serviciile oferite, sunt utilizate în industria auto din întreaga lume.

În producţie se regăsesc cele mai variate procese tehnologice:
• Injecţie mase plastice
• Producţie electronică
• Asamblare finală
• Producţie microcomutatoare
• Proiectare şi programare echipamente industriale
• Atelier sculărie
• Vopsire industrială
„O nouă campanie de recrutare forţa de muncă, va avea loc vineri 30.06.2017 la sediul primăriei Brezoi, între orele 11.00-16.00 pentru firma Marqualdt Schaltsystem S.C.S.-Sibiu. Vă aşteptam!” se arată în mesajul transmis de primarul Robert Schell.




VÂLCEA se topeşte! Mâine va fi COD ROŞU de caniculă!

În această dimineaţă ANM-ul a venit cu veştile pe care nimeni nu dorea să le audă. În jumătate de ţară, mai exact în 19 judeţe şi Bucureşti, va fi cod ROŞU de caniculă. Avertizarea este valabilă sâmbătă. Valul puternic de căldura va ajunge şi în zona joasă de relief a judeţului nostru.

Potrivit ANM, se vor înregistra temperaturi maxime extreme comparabile cu recordurile absolute ale perioadei, situate frecvent între 38 şi 41 de grade, iar în sudul Olteniei şi al Munteniei valorile termice vor urca spre 42-44 de grade. La soare, temperaturile pot ajunge chiar și la 59 de grade Celsius.

Iată recomandările DSP Vâlcea, cu privire la măsurile pe care trebuie să le luăm pe timp canicular.

„Având în vedere temperaturile ridicate cu care ne confruntăm , va furnizăm informaţii şi recomandări pentru a evita posibilele îmbolnăviri
Canicula îşi pune amprenta asupra stării de sănătate a fiecărei persoane dar există categorii de persoane considerate “la risc” şi anume :
– bolnavii cronici (afecţiuni cardiovasculare, respiratorii)
– persoanele obeze
– copiii în special sub vârsta de 5 ani
– femeile gravide, indiferent de luna de sarcină

De aceea se impune respectarea strictă a unor măsuri menite să contracareze efecte nefaste ale temperaturilor foarte ridicate asupra organismului:
1.Se va evita expunerea la soare şi se vor folosi toate mijloacele de protecţie care ne stau la dispoziţie (pălării , ochelari de soare, umbrele) şi creme protectoare. Se va evita plaja în timpul prânzului, atunci când razele soarelui au cel mai nociv efect. Persoanelor care prezintă pe corp aluniţe le recomandăm să evite complet expunerea la soare deoarece acestea au un potenţial cancerigen ridicat
2.Îmbrăcămintea trebuie să fie foarte subţire şi lejeră, confecţionată din fibre naturale (in, cânepă , bumbac) şi în culori foarte deschise
3.Se vor consuma lichide multe , aproximativ 2-4 litri pe zi , ceaiuri, apă minerală .
4.Alimentaţia va fi bogată în legume şi fructe. Se va renunţa la alimentele grase, băuturile alcoolice şi consumul excesiv de cafea.
5.Trebuie făcute duşuri cât mai dese , cu apă la temperatura moderată.
6. Se vor evita eforturile fizice mari în acea perioadă a zilei când temperatura atinge valorile maxime. Locuinţele trebuie aerisite dimineaţa devreme, până în momentul când începe căldura, după care se vor închide geamurile şi acestea vor fi protejate cu draperii sau, la temperaturi mari, cu cearşafuri umede.
8. În măsura posibilităţilor se for folosi în încăperi aparate de aer condiţionat sau ventilatoare .
9. Angajatorii vor asigura, conform legii , modificarea programului de lucru în condiţiile impuse de temperaturile ridicate şi totodată distribuirea de apă minerală angajaţilor, în cantităţile necesare.
10.Trebuie acordată o atenţie deosebită copiilor, evitându-se transportul lor pe distanţe lungi. Aceştia nu trebuie lăsaţi mult în autovehicule fără sistem de climatizare.
11. Persoanele în vârstă, în special cele cu afecţiuni respiratorii şi cardiace, vor evita deplasările lungi, aglomeraţiile şi expunerea la soare în perioadele de vârf ale zilei (11.00 – 17.00) şi vor purta obligatoriu pălării şi ochelari de protecţie sau vor folosi umbrele.” se arată în comunicatul DSP Vâlcea.




RÂMNICU VÂLCEA: Tânăr, prins în timp ce conducea BEAT şi fără permis de conducere

În noaptea de 28 spre 29 iunie a.c., în jurul orei 03.30, poliţişti rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea, au oprit pentru control, pe strada Mihai Viteazu, la intersecția cu Matei Basarab, un autoturism, înmatriculat în Bulgaria, condus de B.P.C., de 30 de ani.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul în cauză nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, poliţiştii efectuează cercetări pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, fără permis de conducere și sub influența alcoolului.




Asociația Zâmbete Colorate implementează la Vâlcea proiectul The Duke of Edinburgh’s International Award

Marti, 27 iunie, 27 iunie, la Biblioteca Judeteana „Antim Ivireanul” Valcea a avut loc prima intalnire cu tinerii valceni in cadrul programului The Duke of Edinburgh’s International Award. Dupa o scurta prezentare a programului, acestia au fost pusi in situatia de a descoperi singuri informatiile despre program printr-o metoda aventuroasa, Tresure Hunt. The Duke of Edinburgh’s International Award („Award”) este unul dintre cele mai complexe programe de dezvoltare personala pentru tineri, cu varsta cuprinsa intre 14 si 24 de ani. Este un program voluntar, necompetitiv, distractiv, echilibrat si presupune efort sustinut pe o anumita perioada de timp.

The Duke of Edinburgh’s International Award (DofE) incurajeaza tinerii sa isi construiasca propiul program prin activitatile alese, sa isi stabileasca obiective personale dar mai ales sa se provoace pe ei insisi pentru a-si atinge obiectivele.

DofE este cel mai complet program de dezvoltare personala la nivel mondial, prezent in peste 140 de tari si teritorii. Programul este furnizat de diferite organizatii sau institutii, dar pastreaza reputatia unica si valoroasa pe care o are in fata angajatorilor si persoanelor importante din comunitate.

Pana in acest moment, peste 8 miloane de tineri din intreaga lume au inceput calatoria spre un viitor mai bun prin programul Award.

In judetul Valcea programul AWARD este coordonat de Asociatia Zambete Colorate si este deschis tuturor tinerilor cu varste cuprinse intre 14 si 24 de ani. Informatii suplimentare despre inscriere in program se pot obtine prin: asociatiazambetecolorate@yahoo.ro, anto.enacache@yahoo.ro sau pagina de Facebook a organizatiei.




Oltchim are o mare șansă: Noul premier al României nu vrea vânzarea pe bucăți a combinatului

Deși în spațiul public toată lumea leșină de râs la auzul numelui premierului desemnat de PSD, Mihai Tudose, ca să nu mai vorbim de fața distinsului viitor premier al României, s-ar putea, ca de această dată, Vâlcea să aibă noroc. De ce spun acest lucru? Afirmația mea se bazează pe declarațiile publice ale lui Tudose, referitoare la Oltchim, de pe vremea când conducea Ministerul Economiei. Mihai Tudose a declarat ferm și răspicat că vânzarea celui mai mare combinat chimic din Estul Europei, în maniera agreată de administratorii judiciari nu este pe placul lui.

”Căderea Oltchimului înseamnă o cădere a județului ca ansamblu. Ce s-a întâmplat pe 6 martie 2017 este rezultatul a ce s-a întreprins de niște deștepți tehnocrați! Nu mă feresc de termeni… S-a votat strategia de privatizare în 2015, în aprilie, care prevedea vânzarea la pachet a întregului combinat, dup-aia au venit niște băieți foarte deștepți care au zis că e mai bine să vorbească ei cu Bruxelles-ul și s-o facă din bucățele. Odată ce s-a pornit pe acest drum și Bruxelles-ul a acceptat, puneți dumneavoastră ghilimele, acum asta e… Nu mai putem să dăm înapoi fiind supuși unei eventuale sancțiuni de ajutor de stat. S-a acceptat această reorganizare a planului cu mare atenție la ce se va întâmpla cu aceste bucăți, vor avea prioritate orice ofertă care să ducă în continuare la funcționarea combinatului, nu o vânzare pe bucățele fiindcă această vânzare nu este un scop în sine, este un mijloc ca acest combinat să trăiască! Noul plan de vânzare îl obligă pe proprietar să păstreze obiectul de activitate, prin preț care va fi mult mai mare decât la kilogram, fiindcă astea sunt temerile, vorbind pe românește: există temerea ca cineva să cumpere o bucată, s-o taie și s-o ducă la fier vechi… Oltchim-ul nu se va desființa”, spunea Mihai Tudose, din postura de ministru al Economiei.

Acum, ajuns premier, și susținut de o largă majoritate în Parlament, Tudose are în mână toate pârghiile necesare pentru a salva combinatul Oltchim și județul Vâlcea de la un faliment planificat.

Decizia şi modalitatea de vânzare pe bucăți a combinatului Oltchim au fost stabilite în cadrul reorganizării judiciare, iar cei care au decis sunt creditorii și administratorii judiciari, Comisia Europeană fiind notificată în legătură cu acest proces şi cu paşii stabiliţi. Așadar, nu cred că se mai poate face mare lucru, dar premierul Mihai Tudose rămâne, totuși, o speranță pentru Vâlcea pentru ca cel mai mare combinat chimic din sud-estul Europei să nu ajungă la fier vechi.

Vom vedea dacă securiștii polonezi de la PCC vor fi puși cu botul pe labe de ”acoperitul” nostru. Măcar un lucru bun să iasă din toată mascarada asta politică. Dacă Oltchimul va fi salvat, atunci PSD cu Dragnea și Tudose în frunte, vor avea și votul meu.




Săptămâna pe scurt – de la lume adunate, 29 iunie 2017

Ofticos din fire, deputatului Buican i s-a pus pata pe colegul său de la Camera Deputaților, social-democratul Eugen Neață și îl denigrează pe unde poate, mai ales pe rețelele de socializare că i-a furat ideile și le-a transformat în legi. • Delta ACM 93 București a rămas fără contractul de la Ștrandul Ostroveni, după ce Primăria Râmnicu Vâlcea a decis să rezilieze colaborarea, urmând sa se facă socoteala lucrărilor lipsa și a celor neconforme. • Bătaie în toată regula zilele trecute în fața Școlii Gimnaziale nr. 4 din Râmnicu Vâlcea! 2 bărbați cu vârste cuprinse între 50 și 60 de ani și-au împărțit pumni ca într-un meci de box în fata trecătorilor și a șoferilor uluiți de gestul celor 2. • Alte glume marca Băsescu în Parlament: Președintele PMP, Traian Băsescu, a propus în plenul reunit al Parlamentului să extindă activitatea Comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009, astfel încât această comisie să ancheteze și alte aspecte decât cele prevăzute inițial. • Sperăm că istoria de anul trecut nu se va repeta, deoarece în data de 29 iulie 2017, râmnicenii sunt aşteptaţi, din nou, la o petrecere Cocktail, în parcul Zăvoi. • Vâlcenii sunt supăraţi nevoie mare pe argeşenii care le-au acaparat ştrandul. • Sibiul nu a reuşit să obţină nici măcar o medie de 10 la Evaluarea Naţională, asta în condiţiile în care noi am avut zece elevi de 10!

Ofticos din fire, deputatului Buican i s-a pus pata pe colegul său de la Camera Deputaților, social-democratul Eugen Neață și îl denigrează pe unde poate, mai ales pe rețelele de socializare că i-a furat ideile și le-a transformat în legi. Așa ceva… dacă n-ar fi de râs, cu siguranță că ne-ar podidi plânsul. Așadar, pentru că nu mai este el ”idolu’ la femeile din Vâlcea”, fiind întrecut de Neață, Buican împroașcă cu noroi.

”Domnul deputat Cristian Buican, a început o revoluție împotriva vâlcenilor. Pe rețelele de socializare, a început sa denigreze media și pe domnul deputat Eugen Neata, spunând ca legea privind reducerea vârstei de pensionare cu 2 ani a persoanelor care au locuit minim 30 ani in zonele cu poluare remanenta ii aparține dl Gigel Stirbu, coleg cu el în Parlament. După aceasta, hopa ce credeți?! Domnul deputat Cristian Buican își asuma amendamentul depus de deputatul Neata Eugen, legea nu ii mai aparține lui Gigel Știrbu, ci doar lui!!!

Menționez ca domnul Buican, a susținut prin amendamentul sau localitatea Turda, nu a depus niciun amendament cu privire la municipiul Râmnicu-Vâlcea. In schimb, cu toții am văzut amendamentul depus de deputatul Eugen Neata și cunoaștem toate demersurile făcute pentru a intra in posesia documentelor care sa ateste ca exista poluare remanenta in Râmnicu-Vâlcea.

O sa va arat și dovezile prin aceste poze și sunt convinsă ca răutatea și invidia nu își mai găsesc loc printre cetățenii județului Vâlcea”. a postat pe rețelele de socializare consilierul județean Mădălina Cotar.

Delta ACM 93 București a rămas fără contractul de la Ștrandul Ostroveni, după ce Primăria Râmnicu Vâlcea a decis să rezilieze colaborarea, urmând sa se facă socoteala lucrărilor lipsa și a celor neconforme. Rezilierea s-a făcut în data de 22 iunie 2017 și, din câte am aflat, Primăria va retine garanția de buna execuție pentru recuperarea pagubelor. Demn de menționat este faptul că ISCIR a solicitat expertiza tehnică a multiplelor fisuri a pardoselii de beton armat. Bătaie în toată regula zilele trecute în fața Școlii Gimnaziale nr. 4 din Râmnicu Vâlcea! 2 bărbați cu vârste cuprinse între 50 și 60 de ani și-au împărțit pumni ca într-un meci de box în fata trecătorilor și a șoferilor uluiți de gestul celor 2. Ca o pură coincidență, exact atunci a trecut un echipaj de la serviciul rutier de poliție, care a pornit semnalele acustice în speranța că îi vor opri. Abia când oamenii legii au oprit mașină și i-au despărțit, cei doi s-au calmat nițel. Cei doi au fost escortați la sediul inspectoratului pentru a li se întocmi actele premergătoare, respectiv pentru tulburarea liniștii publice. Alte glume marca Băsescu în Parlament: Președintele PMP, Traian Băsescu, a propus în plenul reunit al Parlamentului să extindă activitatea Comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009, astfel încât această comisie să ancheteze și alte aspecte decât cele prevăzute inițial.

”Având în vedere că Parchetul General a constatat legalitatea acestor alegeri vă propun ca în proiectul de hotărâre care va fi votat să mai adăugăm trei puncte pentru a da sens acestei comisii și vă rog să supuneți la vot cele trei propuneri pe care le fac. Prima este să anchetăm corectitudinea alegerii lui Alexandru Ioan ca domn al Principatelor Române în 1859. A doua propunere este să anchetăm corectitudinea alegerilor prezidențiale din 2014 în Diaspora. A treia propunere pe care v-o fac este ca această comisie să își asume și anchetarea corectitudinea alegerii de către președintele Iohannis a domnului Mihai Tudose ca prim-ministru desemnat, având în vedere că nu corespunde portretului robot anunțat de către președinte anterior desemnării. Înțeleg că domnul Tudose a plagiat și cred că ar trebui să punem un al treilea punct legat de desemnarea pe care a făcut-o președintele Iohannis”, a spus Băsescu. Așa cum era de așteptat, propunerea lui Traian Băsescu a fost respinsă.

Spuneam săptămâna trecută că edilul Mircia Gutău era cât pe ce să fie „linşat” la redeschiderea locului de joacă de la Cina. Primarul a fost scos cu ajutorul forţelor de ordine, după ce aproximativ 200 de copii au fost poftiţi la un pahar de suc. Dacă aici vorbim despre bucuria nevinovată a unor copii, nu acelaşi lucru putem spune şi despre gloata care ne-a făcut oraşul de râs, anul trecut, de Zilele Imnului. Imaginile cu vâlcenii care au dus lupte corp la cop pentru o măslină şi o băutură răcoritoare, au rulat pe toate canalele naţionale.

Sperăm că istoria nu se va repeta şi în acest an, deoarece în data de 29 iulie, râmnicenii sunt aşteptaţi, din nou, la o petrecere Cocktail, în parcul Zăvoi.

Vâlcenii sunt supăraţi nevoie mare pe argeşenii care le-au acaparat ştrandul. Astfel , în weekend-ul ce tocmai a trecut, ştrandul din Ostroveni a fost luat cu asalt de către turişti, cozile de maşini de la intrare, întinzându-se pe sute de metri.

Dacă este să privim această problemă din perspectiva judeţului vecin, sibienii se plâng cum că vâlcenii le-au invadat ştrandul şi că nu mai au loc de noi. Concluzia este una simplă: unora le place să se răcorească în „bălţile” altora, aşa că de unde şi până unde atâta ură interjudeţeană?

Sibiul nu a reuşit să obţină nici măcar o medie de 10 la Evaluarea Naţională, asta în condiţiile în care noi am avut zece elevi de 10! Ştim cu toţii că foarte mulţi copii din judeţul Vâlcea aleg facultăţile din Sibiu. Şi la examenul de Bacalaureat de anul trecut, am întrecut judeţul vecin la numărul de medii maxime. Oare copiii noştri nu merită şi ei o Universitate în care să-şi ducă mai departe pasiunea pentru învăţătura? Ce exemplu mai bun poate fi dat, dacă nu rezultate excepţionale obţinute de aceştia? De ce să îi lăsăm să fie subiectul de glume al anumitor cetăţeni, din judeţele vecine, pe motiv că vorbesc la perfectul simplu sau că sunt din provincie? Pataliputra




Cea mai veche biserică din Ocnele Mari intră în reabilitare

Cea mai veche biserică din orașul Ocnele Mari, considerat un monument de patrimoniu, care datează din sec. XVI. și este ctitoria domnitorului Radu de la Afumați va intra în reabilitate. Primarul din Ocnele Mari, Mihai Pătru, a semnat deja Autorizația de Construire pentru Consolidare, Restaurare, cu Integrare în Circuit Turistic a „Bisericii Adormirii Maicii Domnului”, anunţă semnaluloltului.wordpress.com.

Potrivit Direcției pentru Cultură, Culte si Patrimoniu Cultural Național (DCCPCN) Vâlcea, un prim studiu tehnic important a fost întocmit de Serviciul de Geodezie în 1968, în urma căruia s-a stabilit că, în vara anului 1972, să se înceapă restaurarea edificiului monahal. Cu toate acestea, edificiul nu a fost restaurat, iar în 1976 Direcția Monumentelor Istorice, prin care se desfășurau toate lucrările de reparație, a fost desființata si, drept urmare, o perioada nu s-a mai discutat nimic despre situația bisericii.

Exploatarea de sare în soluție a distrus până și lăcașurile de cult din orașul Ocnele Mari. Până la ora actuală, au fost afectate, într-un fel sau altul, nu mai puțin de trei biserici din diferite zone ale orașului, toate fiind declarate monumente cu o inestimabilă valoare istorică.

Pentru a mai salva ce se mai putea, autoritățile locale și enoriașii au încerput să facă demersurile necesare cu mulți ani în urmă, însă de fiecare dată au fost refuzați fie din lipsa fondurilor, fie de nepăsarea autorităților județene.

După ce zeci de familii au fost strămutate, prin 2008, administrația locală a stabilit ca accesul în zonă și în lăcașul de cult să fie interzis. Astfel că biserica declarată monument istoric a fost închisă. Aceeași soartă a avut-o și casa parohială din satul Teica.