1

Vâlcean cercetat pentru infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor

La data de 28 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase au acţionat pe linia verificării deţinătorilor de arme şi scoaterii din circuitul civil a armelor deţinute ilegal, pe raza judeţului Vâlcea, prilej cu care, l-au depistat pe G.I., din comuna Tetoiu, care deţinea la domiciliu, fără drept, o armă de vânătoare calibru 12/2,, fără muniţie, pe care nu o depusese la un armurier autorizat după expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă. Faţă de persoana în cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, iar arma deţinută fără drept a fost confiscată.




Vânzători de petarde și artificii depistați, din nou, în Vâlcea

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea continuă acţiunile pe linia respectării Legii nr. 126/1995, privind regimul materiilor explozive.

Astfel că, la data de 28 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase i-au depistat în flagrant delict pe S.V., de 39 de ani, domiciliat în localitatea Brăhăşeşti, judeţul Galaţi şi pe B.M., de 37 de ani, domiciliat în municipiul Bucureşti, care intenţionau să tranzacţioneze, fără drept, 20 de baterii de artificii a câte 25 de focuri fiecare.

De asemenea, la data de 29 decembrie a.c., poliţiştii l-au depistat pe C.N., de 25 de ani, din oraşul Băbeni, în timp ce oferea spre vânzare, pe strada Luncavăţ, din oraşul Băbeni, 1 baterie de artificii cu 25 de focuri, 1 baterie de artificii cu 7 focuri şi 61 de petarde.

Faţă de persoanele în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept şi comercializare către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, iar articolele pirotehnice au fost indisponibizate în vederea continuării cercetărilor penale.




4 vâlceni sunt cercetați pentru furt de lemne

foto: Buna ziua Brasov

foto: Buna ziua BrasovÎn perioada 23 – 29 decembrie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au continuat acţiunile pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale din domeniul tăierii, transportului şi comercializării de materiale lemnoase, prilej cu care, au constatat 3 infracţiuni, au aplicat 2 sancţiuni contravenţionale, au indisponibilizat un tractor, o remorcă, două atelaje hipo şi 3,5 metri cubi de material lemnos.

La data de 23 decembrie a.c., poliţiştii Secţiei 10 Poliţie Rurală Măciuca au organizat o acţiune pe linie silvică pe raza comunei Valea Mare, sat Drăganu, prilej cu care, au depistat un ansamblu de vehicule abandonat, format dintr-un tractor şi o remorcă tip trepied încărcată cu 1,7 metri cubi de lemne de foc, de esenţă fag şi carpen.

Utilajul agricol, remorca şi materialul lemnos au fost indisponibilizate în vederea clarificării situaţiei de fapt şi transportate la Ocolul Silvic Bălceşti, unde au fost lăsate în custodie până la definitivarea cercetărilor şi stabilirea cu exactitate a provenienţei materialului lemnos. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că utilajul agricol şi remorca aparţin lui B.D., de 56 de ani, din comuna Valea Mare.

În cauză se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunilor de tăierea fără drept şi furtul de arbori din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră, situată pe terenuri din afara acestuia, fapte prevăzute şi pedepsite de Legea nr. 46/2008, privind Codul Silvic. La această acţiune au participat şi pădurari din cadrul Ocolului Silvic Bălceşti.

La data de 24 decembrie a.c., poliţiştii Posturilor de Politie Berislăveşti şi Sălătrucel au oprit în trafic, pentru control, o autoutilitară condusă de P.M., de 36 de ani, din oraşul Călimăneşti, care transporta 1 metru cub de material lemnos, speciile salcâm şi fag. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că şoferul autoutilitarei transporta materialul lemnos, fără a deţine documente de provenienţă şi de transport asupra sa.

Materialul lemnos a fost indisponibilizat şi lăsat in custodia Ocolului Silvic Călimăneşti, iar faţă de P.M. se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.

La data de 26 decembrie a.c., poliţiştii oraşului Băbeni l-au depistat în trafic pe M.V., de 36 de ani, din oraşul Băbeni, care transporta 0,3 metri cubi de material lemnos, cu un atelaj hipo, fără a deţine documente de provenienţă şi transport.

Faţă de M.V., a fost luată măsura amenzii contravenţionale în cuantum de 3.000 de lei, confiscarea materialului lemnos şi a atelajului hipo, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

De asemenea, la data de 29 decembrie a.c, poliţiştii Postului de Poliţie Creţeni l-au depistat pe N.C.G., de 16 ani, din comuna Creţeni, în timp ce transporta 0,52 metri cubi de material lemnos, cu un atelaj hipo, fără a deţine documente de provenienţă şi transport pentru materialul lemnos.

N.C.G. a fost sancţionat contravenţional în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, iar materialul lemnos a fost confiscat.




3 vâlceni au fost ARESTAȚI pentru 24 de ore. Sunt bănuiți de 13 infracțiuni de furt calificat

foto: arhiva

foto: arhivaPoliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea, efectuează cercetări faţă de trei bărbaţi, bănuiţi de comiterea a 13 infracţiuni de furt calificat pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, în perioada noiembrie – decembrie a.c.

Cei trei ar fi sustras aparatură electronică şi scule electrice în valoare de aproximativ 8.500 de lei, din boxe şi dependinţe ale locuinţelor situate pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, pe timp de noapte, prin forţarea sistemelor de închidere, poliţiştii reuşind recuperarea în mare parte a bunurilor sustrase.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat, iar la data de 29 decembrie a.c., faţă de S.I.A., de 32 de ani, P.Ş.A., de 18 ani şi P.C.M., de 16 ani, toţi din municipiul Râmnicu Vâlcea, s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, aceştia fiind încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Vâlcea.




Grupare specializată în furturi din locuințe, DESTRUCTURATĂ DE POLIŢIŞTII VÂLCENI

FOTO: www.gazetabt.ro

FOTO: www.gazetabt.roPoliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Drăgăşani efectuează cercetări faţă de trei tineri, bănuiţi de comiterea a 5 infracţiuni de furt calificat, din apartamente situate la parterul blocurilor, din municipiului Drăgăşani.

În perioada 11 – 29 decembrie a.c., Poliţia Municipiului Drăgăşani a fost sesizată cu privire la comiterea a 5 furturi din locuinţe situate pe raza municipiului Drăgăşani.

În urma cercetărilor efectuate şi a exploatării cu operativitate a informaţiilor obţinute, poliţiştii de investigaţii criminale au reuşit identificarea a trei tineri, respectiv C.V.C. de 21 de ani, din municipiul Drăgăşani, P.M.G., de 20 de ani, municipiul Târgu Jiu şi A.D.P., de 19 ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuite de comiterea celor 5 furturi.

Cei trei ar fi sustras bunuri şi valori, din 5 apartamente situate la parterul blocurilor din municipiul Drăgăşani. Aceştia ar fi pătruns în locuinţe prin escaladarea balcoanelor şi prin forţarea ferestrelor cu şurubelniţe, de unde sustrăgeau, in special, bijuterii din aur, telefoane mobile, laptopuri, parfumuri, obiecte electrocasnice si altele, cauzând un prejudiciu estimat la 35.000 de lei.

Poliţiştii au reuşit recuperarea a 104,58 grame de aur, de la două case de amanet din municipiul Slatina, 3 laptopuri, mai multe parfumuri, obiecte electrocasnice, telefoane mobile şi a sumei de 5.700 de lei, prejudiciul fiind recuperat in proporţie de 90%.

Faţă de cei trei a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, aceştia fiind încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Vâlcea, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani cu propunerea de arestare preventivă.

În cauză se efectueze cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat, sub supravegherea procurorului de caz.




FOTO-VIDEO: ACCIDENT la Goranu. VICTIMĂ descarcerată de SMURD

În urmă cu puțin timp s-a produs un accident pe DN7, la Goranu. Evenimentul rutier s-a produs chiar în față la Iveco și din primele informații se pare că trei mașini au fost implicate. A existat o victimă incarcerata! Potrivit declarţiilor martorilor, de vina ar fi fost un cetăţean de etnie rromă ce conducea o maşină cu numere de Franţa, fără asigurare!

Vom reveni cu amănunte!




VIDEO: CURSĂ sfârșită în FLĂCĂRI! O maşină a luat foc în faţa SJU Vâlcea

Inconștiență și teribilism! Cam așa s-ar traduce accidentul rutier produs noaptea trecută chiar în fața Spitalului Județean de Urgență Vâlcea. Din spusele martorilor protagoniștii acestor cascadorii, sfârșite prost, făceau concurs de cai putere pe șosele Râmnicului. Din primele informații nu există victime.

Vom reveni cu amănunte!




Vâlceanca Ana-Maria Pătru, fostul președinte AEP, a fost trimisă în judecată

foto: stiripesurse.ro

foto: stiripesurse.roProcurorii DNA au trimis-o în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe Ana-Maria Pătru, fost președinte al Autorității Electorale Permanente, iar la data faptelor vicepreședinte al aceleiași instituții – funcție cu rang de secretar de stat, cu privire la săvârșirea a

– 3 infracțiuni de trafic de influență și
– 2 infracțiuni de spălare a banilor.

„În perioada aprilie – iunie 2008, inculpata Pătru Ana Maria, în calitate de vicepreședinte al Autorității Electorale Permanente (A.E.P.) – funcție cu rang de secretar de stat – a pretins, iar în anul 2009 a și primit de la reprezentanții unei societăți comerciale, suma de 210.000 euro reprezentând contravaloarea unui anumit imobil situat în mun. București. În schimb, aceasta a promis că va susține derularea în bune condiții a unui contract încheiat de acea societate cu A.E.P., precum și că va susține societatea să obțină și să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a și realizat.

În cursul anului 2009, inculpata Pătru Ana Maria a disimulat proveniența sumei de 210.000 euro, prin folosirea unui circuit financiar fictiv constând în derularea unor operații comerciale între mai multe societăți comerciale, între care firma beneficiară a contractului cu Autoritatea Electorală Permanentă și o firmă controlata de Ana Maria Pătru prin soțul ei.

În cursul anului 2011, tot în calitate de vicepreședinte al A.E.P., inculpata Pătru Ana Maria a pretins de la reprezentanții aceleiași societăți comerciale contravaloarea unui autovehicul marca Land Rover din care a primit suma de 15.000 euro, în schimbul promisiunii că va susține derularea, în bune condiții, a unor contracte de servicii, încheiate de societatea respectivă cu A.E.P. De asemenea, inculpata a promis că va susține societatea să obțină și să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a și realizat.

În cursul anului 2011, în aceeași calitate de vicepreședinte al A.E.P, inculpata Pătru Ana Maria a pretins și a primit suma de 50.000 euro de la administratorul unei alte firme, intervenind în schimb la ministrul Economiei, astfel încât omul de afaceri să fie primit în audiență, fapt care s-a și întâmplat la scurt timp de la intervenția Anei Maria Pătru.

Cu banii proveniți din cele două fapte de trafic de influență descrise anterior inculpata Pătru Ana Maria a achiziționat un autovehiculul marca Land Rover, iar pentru a ascunde identitatea adevăratului proprietar și beneficiarul real al bunului cumpărat, în același an, aceasta a înmatriculat autovehiculul pe numele unei alte persoane.

În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri mobile și imobile aparținând inculpatei Pătru Ana Maria, până la concurența sumei de 275.000 euro sau echivalentul acesteia în lei.” se arată în rechizitoriul DNA.




FOTO: SINUCIDERE SAU CRIMĂ la Călimănești! Tânăr găsit mort în fața școlii Șerban Cantacuzino

UPDATE: Un tânăr de 28 de ani, P.C., din localitatea Sutești, județul Vâlcea, s-a aruncat de pe un bloc din Călimănești și a murit pe loc. Polițiștii efectuează cercetări la fața locului pentru ucidere din culpă, însă, deocamdată nu se cunosc cauzele decesului. 

 

În urmă cu mai bine de 30 de minute, în localitatea Călimănești din județul Vâlcea a avut loc o tragedie, în urma căreia un tânăr și-a pierdut viața. Tânărul a fost găsit decedat în fața școlii generale Șerban Cantacuzino din Călimănești.

Deocamdată nu știe ce s-a întâmplat cu exactitate, în urmă cu câteva minute, poliția sosind la fața locului, însă unii martori oculari susțin că tânărul s-ar fi aruncat de pe un bloc din apropiere.

vom reveni cu amănunte

 

colaborator Bogdan Lupu




Într-o singură zi, alţi doi șoferi vâlceni au fost prinși conducând băuți

La data de 28 decembrie a.c., în jurul orei 01.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Bălceşti au oprit în trafic, pentru control, un autoturism cu numere de înmatriculare provizorii, condus de U.C., de 42 de ani din oraşul Bălceşti. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că numerele provizorii ale autoturismului în cauză erau expirate din 17 decembrie a.c., iar în urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,60 mg/l alcool pur in aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge, faţă de acesta efectuându-se cercetări pentru comiterea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

Tot la data de 28 decembrie a.c., în jurul orei 21.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Călimăneşti l-au oprit în trafic, pentru control, pe I.G., de 57 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Anton Pann. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,52 mg/l alcool pur in aerul expirat Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge, faţă de acesta efectuându-se cercetări pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.