1

ATENŢIE la trecerea de la post la mesele îmbelşugate

În fiecare an zeci de persoane ajung la spitale după Sărbători pentru că, după ce au ţinut o perioadă mare de timp post, consumă prea multă mâncare, în special preparate pe bază de carne. Specialiştii ne recomandă să facem această trecere în decurs de 2-3 zile, pentru a-i da suficient răgaz corpului să se acomodeze cu noul regim alimentar. În aceste zile trebuie să se consume produse vegetale în proporţie mai mare ca cele de origine animală .

Un alt sfat este să nu consumăm mai mult de 2 feluri de mâncare. De asemenea, nu este recomandat să mănânci cozonac înainte de culcare. Dacă ai poftă de ceva dulce, îl poţi înlocui cu o salată de fructe.




VIDEO: Cristian Buican, mesaj de Paște pentru vâlceni: Să aveți parte de bunăstare, sănătate și liniște!

Conferință de presă neobițnuită la PNL Vâlcea înainte de Sărbătorile Pascale. Liderii Cristian Buican, Romulus Bulacu și Adrănel Cotescu au ciocnit cu reprezentanții presei un pahar de vin și au servit o felie de cozonac.

În locul întrebărilor și răspunsurilor firește în cadrul unei întâlniri cu presa, vineri a PNL a avut loc o întâlnire relaxată, un bun prilej de socializare înainte de începerea campaniei electorale

Cei trei lideri ai PNL Vâlcea au transmis, prin intermediul jurnaliștilor prezenți, gândurile lor bune pentru vâlcenii pe care-i reprezintă fiecare în funcțiile adminsitrative pe care le ocupă.




LEGENDA TEHNOCRATĂ A OUĂLOR DE PAŞTE

Trăia pe vremuri un băieţel tehnocrat pe care-l chema Cioloș.Oamenii mai răutăcioşi îi spuneau Proasta Satului, Idioată Comunei, Terchea-berchea, Păcăliciul Judeţului, Pârțâilă şi râdeau de el tot timpul pentru că tot ce făcea ieşea prost. Voia să adape vitele, făcea atâtea calcule ca de unde să aducă apă, câtă să aducă, în ce să o pună, la ce oră a zilei, etc, că până la urma bietele dobitoace cădeau doborâte de sete.Îşi punea în minte să repare acoperişul casei, că-i plouă în pat, până se gândea el cum să facă, ploaia se transformă în ninsoare.Nimic nu-I ieşea.Într-o zi, s-a dus la piaţa să vândă nişte ouă şi văzând că nimeni nu cumpără de la el a început să-şi laude marfă. Pentru că era fonfăit, gângav şi peltic şi pentru că spunea numai prostii, ouăle s-au înroşit de ruşine. Şi AŞA AU APĂRUT OUĂLE ROŞII. Acest material este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.




SCENARIU APOCALIPTIC: Președintele Iohannis suspendat, DNA desființată!

Realizatorul TV Rareș Bogdan, cel care a proorocit și că Dacian Cioloș va fi premier în locul lui Victor Ponta, când nimeni nu se aștepta, a ieșit din nou la rampă cu declarații surprinzătoare. Acesta susține că există un plan pus la cale de liderii PSD și ALDE, care ar viza suspendarea şefului statului şi înlocuirea sa cu Călin Popescu- Tăriceanu şi ar culmina cu desfiinţarea DNA. În opinia lui Rareș Bogdan, succesul acestui plan stă, în primul rând, în debarcarea lui Valeriu Zgonea de la Camera Deputaților și înlocuirea acestuia cu Victor Ponta.

”Este un plan diabolic pus la cale de cei care nu mai suportă ce se întâmplă din punctul

de vedere al curăţeniei, al asaltului justiţiei. Este un plan extrem de clar conturat: se urmăreşte

înlăturarea lui Zgonea de la şefia Camerei, înlocuirea acestuia cu Victor Ponta, care ajunge

astfel al treilea om în stat, apoi refacerea USL pentru alegerile din toamnă, sub umbrela PSD-

ALDE. Se preconizează că foarte mulţi dintre liberali vor fugi către formaţiunea ALDE a lui

Tăriceanu şi ar urma câştigarea alegerilor din toamnă de către noul USL. Aşa cum arată azi

sondajele şi previziunile analiştilor, este greu de luptat împotriva PSD care se întreaptă cu

ALDE spre 35-40%, plus un PMP al lui Băsescu cu 7-8%. De aici următorul pas, care nu e doar scenariu în mintea acestor oameni: suspendarea preşedintelui Iohannis. Preşedinte interimar devine automat Tăriceanu, după care vine organizarea de alegeri cu Victor Ponta candidat. Mult mai important decât toate aceste mutări de nume şi persoane este desfiinţarea

DNA. Nu este o sperietoare, ci este o realitate în minţile celor care nu mai rezistă la presiunea

justiţiei. Aceşti oameni au ajuns să spună Noi sau ei. Este singura lor viziune”, a spus Rareş

Bogdan la Realitatea TV.




INDOLENȚĂ POLITICĂ! Omul lui Traian Băsescu de la RÂMNICU VÂLCEA nu poate candida! Marian Mirea, respins de Judecătorie

Candidatul PMP pentru Primăria Râmnicu Vâlcea, Marian Mirea, nu mai poate candida, ca urma a unei decizii a Biroului Electoral Municipal de Circumscripţie Râmnicu Vâlcea, care a hotărât să-i respingă candidatura, motivând că acesta nu a avut toate datele completate corespunzător.

Marian Mirea a contestat decizia la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, însă magistrații i-au respins contestația, acesta mai având o singură cale de atac la Tribunalul Vâlcea.

Conform, membrilor BEM, candidatul PMP pentru Primăria Râmnicu Vâlcea, Marian Mirea, a avut doar 41 de semnături completate corect pentru primar, respect 126 pentru Consiliu Local din cele 1.060 de semnături strânse.

„La rubricaţia de liste susţinători există o prevedere unde scrie că trebuie completate toate datele: nume, prenume, semnătură, data naşterii, CI, VX, nr., respectiv adresa de domiciliu, care trebuie să conţină stradă, nr., bloc. La listele candidatului PMP la adresă scria doar Râmnicu Vâlcea”, ne-a declarat un reprezentant BEM.




ATENȚIE! Se caută director pentru Poliția Locală din Râmnicu Vâlcea

Poliţia Locală Râmnicu Vâlcea a devenit în ultimii ani o unitate destul de controversată din cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, mai ales că de mai bine doi ani de zile, aceasta este condusă interimar. Primăria Râmnicu Vâlcea scoate la concurs pentru cea de-a cincea oară postul de director executiv, gradul II– Poliţia Locală amunicipiului.

De fiecare dată, concurenții înscriși nu au reușit să obțină punctajul necesar promovării concursului. Probabil că și de această dată, eternii candidații Alecu Diaconu, fost director și Nicola Sâia, actual interimar își vor depune din nou dosarul. Poate o fi a cincea oară cu noroc!

Concursul se va organiza la sediul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, în data de 30 mai 2016, ora 10.00 – proba scrisă.

Dosarele de înscriere la concurs se pot depune în termen de 20 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, partea a III-a, la sediul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea.

Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conţină în mod obligatoriu documentele prevăzute la art. 49 din H.G. nr. 611/2008, modificată şi completată de H.G. 1173/2008.

Condiţiile de participare la concurs:

▪Condiţii de studii: -studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;

-studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;

▪Condiţii de vechime: minim 3 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.

Relaţii suplimentare privind condiţiile de participare la concurs şi bibliografia se pot obţine de la sediul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, de pe site-ul www.primariavl.ro. şi la nr. de telefon : 0250736080.




ȘOC! Viorica Păunescu din VÂLCEA, sărutată pe gură de Bendeac

foto click.ro

foto click.roMoment-șoc care va fi difuzat în ediţia de marţi, 3 mai, de la ora 20.30 a emisiunii “iUmor” de la Antena 1, anunță click.ro. Vâlceanca Viorica Păunescu de 66 de ani l-a ademenit pe Mihai Bendeac, spunându-i că își dorește un sărut de la el.

Aflată în fața juriului de la “iUmor” Viorica Păunescu a spus sigură pe ea că își dorește un sărut fierbinte de la Bendeac. Actorul s-a gândit să-i îndeplinească dorința sexagenarei din Râmnicu Vâlcea, deși colegii de platou nu au crezut nici măcar o secundă că acesta va da curs cererii.

„Doamnă, o viaţă avem!” i-a spus Bendeac doamnei Păunescu şi a sărutat-o.

„Între noi fie vorba, când m-am ridicat de la masă nu mă aşteptam nici eu că se va întâmpla treaba aia! Nu regret nici o secundă”, a mărturisit Bendeac.




Lumina Sfântă de la Ierualim va fi adusă la VÂLCEA în această seară

O delegație de preoți vâlceni a plecat deja către București pentru a aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim la Vâlcea, astfel încât enoriașii din tot județul să poată lua lumina sfântă.

Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă pe Aeroportul Henri Coandă în după amiaza zilei de sâmbătă, 30 aprilie 2016. De acolo, aceasta va fi transportată cu avioane de mici dimensiuni de pe Otopeni la Sibiu, Cluj-Napoca, Satu-Mare, Timişoara, Bacău şi Suceava.

Înalt PreaSfinția Sa Varsanufie, episcopul Râmnicului a decis să trimită preoții la București oentru a lua Lumina Sfântă, după cum s-a stabilit în forurile înalte alte bisericii. Episcopul Varsanufie va oficia slujba de Înviere la catedrala episcopală din Râmnicu Vâlcea.

”Delegaţia Patriarhiei Române, condusă de PS Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va ajunge pe Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti, cu Lumina Sfântă, sâmbătă în jurul orei 18.30, cu un avion închiriat de instituţie. Lumina Sfântă va fi oferită la slujba de Înviere de la ora 24.00, de către Patriarhul Daniel, clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala patriarhală.

Protoieriile din Arhiepiscopia Bucureştilor şi alte eparhii ale Patriarhiei Române din sudul ţării vor trimite delegaţi la Aeroportul Otopeni (salonul oficial) pentru a primi Lumina Sfântă de la Ierusalim şi a o oferi apoi preoţilor şi credincioşilor.

Totodată, de pe Otopeni, Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi dusă în Transilvania, Banat, Moldova şi Bucovina cu trei avioane de mici dimensiuni”, se mai spune în comunicatul Patriarhiei Române.




VEZI AICI programul spitalelor din Vâlcea în perioada Sărbătorilor Pascale

În perioada Sărbătorilor Pascale, între 30 aprilie și 2 mai 2016, unitățile sanitare din județul Vâlcea au program de zile libere, însă cu toate acestea se asigură rezolvarea urgențelor medico-chirurgicale prin Serviciile de Primiri Urgenţe şi Camerele de Gardă ale spitalelor.

În Vâlcea funcționează non-stop Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, dar și liniile de gardă ale spitalelor din Râmnicu Vâlcea, Drăgășani, Horezu, Brezoi, Drăgoești și Mihăești. De asemenea, tot non-stop funcționează și centrele de permanență din Băile Govora, Călimănești, Galicea și Milcoiu.




Vuza de la Chimcomplex nu renunță la OLTCHIM! O nouă ofertă pentru privatizare

Omul de afaceri Ștefan Vuza este interesat în mod deosebit de combinatul OLTCHIM Râmnicu Vâlcea, în acest sens, depunând prin societatea Chimcomplex Borzesti parte a grupului SCR-Serviciile Comerciale Române o nouă ofertă de preluare a activelor Oltchim SPV.

Oferta lui Vuza este singura până în acest moment.Oltchim SPV a fost soluția găsită de administratorii judiciari, care deține doar instalațiile bune ale combinatului OLTCHIM.

În prezent, Comisia Europeană anchetează modul în care societatea Oltchim a fost iertată de datoriile la stat. Oficialii Chimcomplex sustin, insa, ca aceasta nu va influenta preluarea intreprinderii din Râmnicu Vâlcea.

„CNC este o companie ce va repozitiona România pe harta industriei chimice din Europa, având in vedere forta comerciala pe care o vor avea impreuna cele doua combinate. Cred ca România merita sa aiba o companie puternica in Europa, macar in planul industriei chimice. Noi, românii, avem scoli de chimie, universitati de renume si cercetatori dedicati; apoi, avem resurse minerale care decât sa urmeze calea exportului mai bine sa fie procesate in tara, prin chimizare. Astfel se asigura locuri de munca, taxe pentru stat si o perspectiva mai buna pentru intreaga economie a României. Rolul CNC-ului va fi de polarizare, de atragere a altor societati comerciale din industria chimica in actiunea de consolidare, relansare si dezvoltare a acestei ramuri industriale, respectiv chimia sarii.”, susține presedintele Consiliului de administratie al Chimcomplex, Virgiliu Bancila.