1

Ziua Culturii Naționale la Arhiepiscopia Râmnicului

Sâmbătă, 16 ianuarie 2016, cu binecuvântarea ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopia Râmnicului organizează Ziua Culturii Naționale 2016. De la ora 11:00, în Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, va fi săvârșită Slujba parastasului pentru poetul național Mihai Eminescu.

La ora 11:30 va fi sfințit bustul din bronz al poetului Mihai Eminescu, așezat de curând în spațiul cultural amenajat în incinta Centrului Eparhial.

La ora 11:45, în Sala Iosif Episcopul a Centrului cultural Sfântul Calinic de la Cernica, din incinta Centrului Eparhial, eminescologul prof. univ. dr. George Anca va susține un referat.

La ora 12:15, Trupa de teatru Constantin Popian a Arhiepiscopiei Râmnicului va susține un recital din poezia eminesciană.

Legea nr. 238/2010, privind declararea zilei de 15 ianuarie, ziua de naștere a marelui poet național Mihai Eminescu, drept Ziua Culturii Naţionale, a intrat în vigoare la 16 decembrie 2010. Anul acesta, din motive organizatorice, la Centrul Eparhial din Râmnicu Vâlcea, Ziua Culturii Naționale va fi organizată în data de 16 ianuarie.




CINEMABAND: Top cele mai piratate seriale din 2015

Foto: watchersonthewall.com

Foto: watchersonthewall.comGame of Thrones conduce în topul american al celor mai piratate seriale pe parcusul anului 2015, realizat de cinemabend.com. Clasamentul realizat arată că în anul ce stă să se încheie au fost piratate filme aparținând unor genuri foarte variate și difuzate de mai multe canale americane.

Iată topul alcătuit de cinemabend.com:

1. Game of Thrones, HBO. În 2015, serialul este pe locul 1 cu 14.400.000 de descărcări ilegale. Asta după ce un raport publica anul trecut indica faptul că sezonul cinci al Game of Thrones a stabilit un record la piratare.

2. The Walking Dead, AMC. În 2015, s-au înregistrat 6.900.000 de descărcări ilegale ale filmului cu zombie, foarte popular în SUA în acest moment.

3. The Big Bang Theory, CBS. Serialul de comedie ocupă locul al treilea în clasament, cu 4.400.000 de descărcări.

4. The Arrow, CW. Eroul cu mască a cucerit inimile tuturor piraților, doar în acest sn fiind înregistrate 3.900.000 de descărcări ale episoadelor din Arrow.

5. The Flash, CW. Oficial, câteva milioane de oameni urmăresc acest serial, însă alte câteva milioane îl descarcă ilegal săptămânal. 3.600.000 de descărcări ilegale pe BitTorrent au fost raportate în acest an.

6. Mr. Robot, USA. Drama cu studenți a fost urmărită în acest an, prin mijloace ilegale, de aproximativ 3.500.000 de spectatori.

7. Vikings – Canalul History. 3.300.000 de spectatori au descărcat ilegal acest serial în 2015. De altfel, nu este prima dată când Vikings a ajuns pe lista celor mai piratate seriale.

8. Supergirl, CBS. Difuzat din octombrie, Supergirl se numără printre cele mai vizate seriale de către pirați, cu 3.000.000 de descărcări ilegale.

9. The Blacklist, NBC. 2.900.000 de persoane au descărcat ilegal acest serial, care este unul dintre cele mai populare producții difuzate de NBC.

10. Suits, US. Site-ul Torrentfreak raportează peste 2.600.000 de descărcări ilegale în acest an, mai mult decât reach-ul oficial al serialului.




Închisoare pe viaţă pentru doi tineri care au vrut să detroneze o bombă la Londra

Foto: telegraph.co.uk

Foto: telegraph.co.ukDoi tineri, soţ şi soţie, au fost condamnaţi miercuri, 30 decembrie, la închisoare pe viaţă, pentru că au fost pe punctul de a comite un atentat terorist la Londra, pe 7 iulie, pentru a marca zece ani de la atacurile cu bombă din 2005 asupra sistemului public de transport, soldate cu 52 de morti şi 700 de răniţi.

Mohammed Rehman, în vârstă de 25 de ani, şi soţia sa, Sana Ahmed Khan, de 24 de ani, au fost găsiţi vinovaţi pentru plănuirea unui masiv atentat terorist, de către Tribunalul Old Bailey.

Procurorii au spus că Mohammed Rehman mai avea doar câteva zile până să finalizeze fabricarea unei bombe uriaşe, capabilă să ucidă în masă. Anchetatorii au găsit şi un clip în care tânărul detonează un dispozitiv explozibil mai mic chiar în curtea din spatele casei sale.

Cuplul ar fi vrut să repete, în numele Statului Islamic, atentatele teroriste din 7 iulie 2005, care au vizat sistemul public de transport din Londra. Atunci mai multe explozii au avut loc în mijloace de transport aglomerate, la orele de vârf ale dimineţii.

Deşi au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, potrivit legislaţiei britanice, Rehman ar putea fi eliberat după minimum 27 de ani de detenţie, iar Kate după ce stă cel puţin 25 de ani după gratii.




Marele premiu la Loto 6 din 49 a fost câştigat

Foto: vivafm.ro

Foto: vivafm.roLa tragerea Loto 6/49 suplimentară de miercuri, 30 decembrie, la categoria I, s-au înregistrat două câştiguri a câte 16.161.917,74 lei fiecare. Cele două bilete câştigătoare s-au jucat la agenţia 15-013 din Găeşti, judeţul Dâmboviţa.

Unul dintre biletele câştigătoare a fost jucat în data de 22 decembrie şi a fost completat cu 3 variante simple la Loto 6/49 şi 2 variante la Noroc, iar cel de-al doilea, în Ajunul Craciunului, şi a fost completat tot cu 3 variante simple la Loto 6/49 şi 2 variante la Noroc.

Ultima dată, premiul de categoria I la acest joc a fost câştigat în data de 05.04.2015, iar valoarea câştigului a fost de 13.435.030,72 lei.

Noroc a avut şi posesorul unui bilet jucat la agenţia 22-045 din Iaşi, completat cu o variantă simplă la Loto 6/49 şi o variantă la Noroc. Acesta a câştigat la categoria I un premiu extraordinar de 2.577.453,12 lei.

Surpriza la Loto 5/40 a venit de la tragerea principală, unde la categoria I s-au înregistrat 2 câştiguri a câte 181.556 lei fiecare. Unul din biletele câştigătoare a fost jucat la agenţia 08-012 din Braşov şi a fost completat cu o variantă simplă, iar cel de-al doilea a fost jucat la agenţia 22-033 din Târgu Frumos, judeţul Iaşi, şi a fost completat cu 4 variante simple.

Primele trageri din noul an vor avea loc în data de 7 ianuarie.




VIDEO: Spectaculosul foc de artificii din Sydney – Australia

Locuitorii din Australia au intrat în 2016 la ora 15.00, ora României. Trecerea în noul an a fost marcată de un fabulos spectacol de artificii pe podul Sydney Harbour Bridge, din orașul Sydney, capitala statului Noua Galie de Sud.

Cel mai mare oraș din Australia, Sydney, a fost luminat minute bune de focurile de artificii de diferite culori. Spectaculosul foc de artificii a fost transmis pe YouTube, printr-un video special care putea fi urmărit în direct de către oricine.




Ce trebuie să mănânci neapărat de Revelion pentru a-ți merge bine în anul următor!

Cei superstițioși cred că pentru a le merge bine în anul care urmează, trebuie musai să mănânce anumite preparate culinare în noaptea dintre ani. Este foarte important ca pe masa de Revelion să fie produse din pește, dar și din curcan sau cocoș. De asemenea, nu trebuie să-ti lipsească strugurii, ca să poți mânca 12 boabe de struguri, câte una pentru fiecare lună a anului următor.

”Carnea de pasăre, de această dată trebuie să fie neapărat cocoș, curcan sau gâsca pentru rațiunea că găina, dacă o să o sacrificam, nu o să avem parte de bine pentru că ea scurma ori mănânca din urmă, precum cocoșul este țanțoș, curcanul, nici nu mai vorbim”, a explicat Doina Ișfănoni, etnograf la Muzeul Satului.

La fel de importante sunt preparatele din pește. ”Se consumă peștele ca să fim sprinteni în tot anul, ca să ne mișcăm precum peștele în apă în rezolvarea problemelor”, a mai precizat etnologul.




DACIAN CIOLOȘ, prânz de lucru cu Angela Merkel

România pare să stea și ea la masa bogaților Europei, dacă ne gândim la faptul că în data de 7 ianuarie 2016, premierul Dacian Cioloș va lua masa cu Angela Merkel, în cadrul unei întâlniri care are drept scop întărirea relaţiilor bilaterale şi de a clarifica obiectivele comune pe agenda europeană.

Informația a fost confirmată și de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu

”La întâlnirea vor participa miniştrii Afacerilor Externe şi şeful Cancelariei. Va fi un pânz de lucru cu cancelarul Angela Merkel. Vom avea o întâlnire cu comunitatea românească şi cu forumurile româno-germane, care au reprezentanţi la Berlin. Scopul este de întărire a relaţiilor bilaterale şi de clarificare a obiectivelor comune pe agenda europeană”, a declarat Suciu, solicitat să detalieze programul vizitei pe care premierul Dacian Cioloş o va întreprinde la Berlin la începutul anului.




RÂMNICU VÂLCEA: Revelion 2016 în stradă, cu trupa COMPACT

Primăria Râmnicu Vâlcea este pregătită să treacă cumpănqa dintre ani, în stil mare, organizând o extraordinară petrecere în stradă pentru toți râmnicenii care au ales să petreacă Revelionul acasă.

În acest an, pentru a se evita discuțiile, primarul interimar Ion Gigi Matei a hotărât să nu mai contracteze serviciile unei firme de evenimente, ci chiar reprezentanţi din Primărie să se ocupe cu organizarea manifestărilor din luna decembrie 2015.

Pentru aceste evenimente, Primăria va cheltui 386.560,64 lei, ce reprezintă costurile estimate pentru organizarea manifestărilor artistice cu ocazia evenimentelor dedicate lui Moş Nicolae, Crăciunului şi Revelionului, pentru focurile de artificii, pentru promovarea evenimentelor, pentru pachetele cu dulciuri şi produse specifice ce vor fi oferite tuturor preşcolarilor din grădiniţele din municipiu şi elevilor din ciclul gimnazial, precum şi grupurilor care vor colinda, conform tradiţiei, la Primăria municipiului, pentru brazii ce urmează a fi amplasaţi în spaţiile publice din oraş sau pentru evenimentul de socializare şi bilanţ al administraţiei locale municipale.

„Municipalitatea s-a pregătit şi pentru Revelion: „Vom avea un spectacol de Revelion pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, în zona Prefectură – Alutus, unde va fi invitată să cânte trupa Compact, după care vom avea, bineînţeles, nelipsitele focuri de artificii”, a precizat edilul şef al Râmnicului, Ion Gigi Matei.

Iată care este programul petrecerii din stradă, care va aea loc pe bd. Tudor Vladimirescu, în faţa Prefecturii Vâlcea:

ora 20.00 – warm-up

ora 21.00 – recital Alexandra Dicu

ora 21.15 – recital Ionela Petria

ora 22.00 – recital Denisia Paliţă

ora 22.40 – recital Ane Mary

ora 23.10 – recital COMPACT

ora 24.00 – focuri de artificii

LA MULŢI ANI 2016!




“Prima casă“continua și în 2016! Cu dobândă mai mică

Peste 1,5 miliarde de lei a alocat guvernul Cioloș la ultima ședință a executivului din anul 2015 pentru ca programul “Prima casă“ să funcționeze și în anul 2016. Hotărârea de govern a fost adoptată în data de 30 decembrie 2015.

Din suma totală, peste 200 de milioane de lei va fi eliberată ca urmare a rambursărilor creditelor la scadență și/sau anticipate, a lichidării creditelor acordate inițial în cadrul programului în vederea acordării de garanții pentru achiziționarea sau construirea unei noi locuințe.

Executivul a mai decis în ceea ce privește aprobarea creditelor pentru Prima Casă să diminueze rata dobânzii prin reducerea marjei maxime applicate ROBOR 3 M de la 2,5% la 2%. Noul nivel al costurilor totale se va aplica tuturor solicitărilor de acordare a unei finanțări garantate în cadrul Programului “Prima casă“ aflate în curs de analiză la data intrării în vigoare a acestei Hotărâri de Guvern.

”De la lansarea programului, în 2009, până în prezent au fost acordate peste 166.000 garanţii, pentru finanţări în valoare de peste 3.202 milioane de euro (după preluarea a 50% din risc de către bănci), respectiv peste 13,9 miliarde de lei. În cursul acestui an au fost emise 30.070 de garanții în valoare de 2.522,9 milioane de lei.

Garanţiile pentru creditele destinate achiziţiei sau construcţiei de locuinţe în cadrul Programului se acordă numai în lei, de către finanţatorii care au optat pentru a prelua 50% din riscurile asumate de stat în cadrul etapelor anterioare”, se arată într-un comunicat al guvernului.




ATENȚIE! DNA va avea 45 de posturi în plus

Numărul de posturi la Direcția Naționale Anticorupție va fi suplimentat cu încă 45, în urma unei decizii a guvernului. Este vorba despre 10 posturi de specialiști IT și economiști, precum și 35 de posturi de personal economic și administrativ.

Astfel, numărul maxim de posturi de specialist va crește de la 55 la 65 de posturi, având în vedere creșterea constantă a volumului de activitate, precum și diversificarea specializărilor necesare pentru efectuarea rapoartelor de constatare.

De asemenea, suplimentarea cu 35 de posturi a personalului economic și administrativ este necesară în contextul preluării de către DNA a activităților de administrare și întreținere a sediului central, cu personal propriu, ceea ce ar reduce la jumătate valoarea cheltuielilor actuale, respectiv la 450.000 lei pe an.

Valoarea estimată a cheltuielilor salariale pentru cei 10 specialiști este de aproximativ 1,3 milioane de lei/an, iar pentru cele 35 de posturi de personal contractual este de 900.000 de lei/an.