1

MAJORAREA salariului minim, beneficiu pentru stat

De la 1 ianuarie 2015, salariu minim brut va creşte de la 900 la 975 RON, iar de la 1 iulie acesta va ajunge la 1.050 RON. Practic creşterea salarială este de 150 lei, însă în buzunarul angajatului va ajunge doar 104 lei, pentru că restul îi va reveni statului, prin impozite.

Aşadar, majorarea salariilor se va face pe spatele companiilor deoarece aceste vor achita în plus pentru fiecare angajat câte 184 lei, iar statul va încasa 77 lei. Scăderea CAS cu 5%, a însemnat pentru angajator o economie de 45 lei la o retribuie minimă.

În România sunt 1,48 milioane de persoane care sunt remunerate cu minimul pe economie, circa 490 mii fiind angajaţi ai statului. Prin majorarea propusă, aceştia vor primi în plus 54 de lei de la 1 ianuarie 2015 şi încă 53 de la 1 iulie anul viitor. La rândul său, statul va beneficia de această măsură, urmând să încaseze la buget câte 37 lei, respectiv 40 lei pentru fiecare salariu minim.




Inspecţia Judiciară verifică dacă declaraţiile Mariei Grapini în PE despre procesul lui Dan Voiculescu atacă statul de drept din România

Inspecţia Judiciară a fost sesizată, la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, să verifice dacă declarația europarlamentarului Maria Grapini, care a afirmat în plenul PE că procesul lui Dan Voiculescu a fost politic, aduce atingere independenței și imparțialității magistraților implicați în soluționarea dosarului ICA.

Prin afirmaţiile în Parlamentul European, Maria Grapini urmărea „…să tragă un semnal de alarmă privind suspiciunile … cu privire la existenţa procesului politic şi cu privire la punerea în pericol a libertăţii presei…”, indicând aspecte procedurale din dosarul denumit I.C.A., soluţionat de către Curtea de Apel Bucureşti, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii.




BREAKING NEWS: S-a încheiat votul în Moldova! FĂRĂ EXIT POLL la ora 21.00

Vot istoric în republica Moldova, acolo unde se desfăşoară, în data de 30 noiembrie a.c. alegeri pentru Parlamentul Republicii Moldova. La alegeri participă 24 concurenţi electorali, dintre care 19 partide politice, 1 bloc electoral şi 4 candidaţi independenţi. Pentru a accede în Parlament, este necesară depăşirea următorului prag minim de reprezentare: pentru partide politice — 6%, pentru un bloc electoral din două partide — 9%, iar pentru un candidat independent — 2%. Alegerile vor fi declarate valabile dacă la ele vor participa mai mult de 1/3 din numărul persoanelor înscrise în listele electorale.

Majoritatea celor care privesc cu interes ce se întâmplă în Moldova spun că moldovenii au de luat o decizie crucială: un viitor alături de UE, privind cu încredere către Vest, ori o reîntoarcere în braţele de oţel ale Rusiei lui Putin.

2,7 milioane de alegatori moldoveni sunt aşteptaţi la urne pentru a-i vota pe cei 101 membri ai parlamentului de la Chişinău.

Datele prezentate de Comisia Electorala Centrala de la Chişinău, citate de Unimedia, arată că la ora 18.30 51,2% dintre alegătorii moldoveni (1.429.778) şi-au exercitat dreptul de vot.

Moldovenii care trăiesc în România au la dispoziţie 11 secţii de votare organizate pe teritoriul ţării noastre. Până la ora 18.00, după cum a precizat Ambasadorul R. Moldova, Iurie Renita, votaseră 9.000 de cetăţeni moldoveni. Cei mai mulţi votanţi au fost înregistraţi la sediul ambasadei din Bucureşti, peste 2.300.




ATENŢIE POLEI PE TRANSALPINA: Traficul se desfăşoară greoi

Pe şoseaua Transalpina s-a depus polei, traficul pe porţiunea dintre novaci şi Rânca, cea deschisă circulaţiei, desfăşurându-se greoi din cauza poleiului, susţin reprezentanţii Drumurilor Naţionale.

Astfel, între km. 16 şi 24, dar şi în staţiunea Rânca, s-a format polei şi se circulă cu dificultate. „Este un fenomen ciudat. În Rânca este cald, chiar ieşise şi soarele la un moment dat, iar pe traseu, până la Novaci este frig, iar la km. 18 este ceaţă. A plouat azi noapte şi totul a îngheţat. Există porţiuni cu polei între km 16 şi 24 şi în Rânca a fost o încercare de formare a poleiului”, a spus Ion Tudor, şeful Secţiei Drumurilor Naţionale Târgu Jiu.

Cei de la Drumurile Naţionale au acţionat pe Transalpina cu 4 utilaje, care au împrăstiat materiale derapant, sare şi nisip. Cele 4 utilaje au provenit din Vâlcea şi Mehedinţi. „A fost un efort supraomenesc ai deservenţilor de pe utilaje. S-a acţionat pe toate porţiunile cu probleme de pe drumurile naţionale”, a mai spus Tudor.




INCREDIBIL: Niculescu divorţează pentru o tânără din Vâlcea

Claudiu Niculescu se află în pragul divorţului, după 9 ani de relaţie şi 7 de căsnicie cu prezentatoare TV Diana Munteanu. Cei doi s-au cunoscut în seara de Paşti a anului 2005, iar de atunci au trăit o frumoasă poveste de dragoste. După doar doi ani de relaţie, cei doi au hotărât să se căsătorească, naşi fiindu-le Mihaela şi Cristi Borcea. La scurt timp, în familia lor a apărut şi un băieţel şi se părea că nimeni şi nimic nu le-ar putea strica fericirea conjugală.

Numai că au apărut nori negri şi în căsnicia lor, şi, din păcate, Niculescu este decis să meargă înainte cu divorţul. Unul dintre motivele înstrăinării celor doi a fost şi faptul că stăteau prea mult departe unul de altul. Până în aprilie 2014, timp de un an şi jumătate, Claudiu Niculescu a antrenat echipa CSM Râmnicu Vâlcea şi se pare că nu a făcut doar acest lucru. Se zvoneşte că antrenorul este foarte îndrăgostit de tânără din Vâlcea şi că deja locuiesc împreună. Deşi Niculescu neagă cu vehemenţă că şi-ar fi înşelat soţia, apropiaţi ai cuplului spun că infidelitatea lui Niculescu a rănit-o enorm pe Diana Munteanu.




„Cupei World Vision”, la a doua ediţie

La sfârşitul acestei săptămâni, mai exact în zilele de sâmbătă 29 noiembrie şi duminică 30 noiembrie, ora 9.00, Fundaţia World Vision România – Biroul Zonal Vâlcea organizează cea de a doua ediţie a „Cupei World Vision” la fotbal. Meciurile vor fi găzduite de Sala Polivalentă Traian din Rm.Vâlcea şi vor aduce din nou la start echipe alcătuite din reprezentanţi ai unor importante instituţii şi companii. Finala turneului se va disputa duminică, nu înainte de provocarea lansată echipelor de către organizator: loviturile spre bara transversală a porţii şi de un meci de fotbal surpriză. Fondurile strânse cu acest prilej vor fi direcţionate către programul naţional „Donator de viitor”, în sprijinul copiilor proveniţi din mediile cele mai defavorizate, pentru a contribui la dezvoltarea acestora şi a comunităţilor din care provin.

Până în prezent peste 600 de copii din România şi-au găsit susţinători şi beneficiază în cadrul programului „Donator de viitor” de sprijinul necesar pentru a deveni mai târziu nişte adulţi sănătoşi, educaţi şi responsabili pentru societate. Partenerii evenimentului sunt: Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea, Clubul Sportiv Municipal Rm.Vâlcea, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Vâlcea, Liga Suporterilor Vâlceni. „Intrarea este liberă, însă orice donaţie din partea spectatorilor în urnele plasate la eveniment cu sprijinul voluntarilor World Vision România va fi binevenită. Vă aşteptăm cu drag!”, se anunţă în comunicatul de presă emis de organizatorii evenimentului.




Un tir de la ALTEX a distrus reţeaua „Big Brother” din RÂMNICU VÂLCEA

S-a întâmplat în noaptea de 21 noiembrie a.c., când un tir ce aproviziona magazinul Altex, situat pe strada Libertăţii, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a agăţat şi secţionat o magistrală de fibră optică din proprietatea primăriei. Este vorba de reţeaua de camere de supraveghere, „Big Brother”, care nu a funcţionat timp de patru zile. Din cauza acestei defecţiuni produse de şoferul celor de la Altex, 28 de camere video, toate situate pe zona Ostroveni-Sud, nu au funcţionat. Conducătorul auto s-a ales cu un dosar penal pentru distrugere. „La faţa locului organele de cercetare ale Poliţiei Române, Biroul Rutier Rm. Vâlcea, au procedat la efectuarea unui dosar de distrugere. A fost solicitată o copie a acestui dosar, cât şi un raport detaliat de la firme ce asigură mentenanţa sistemului de supraveghere, care la data de 25.11.2014 a remediat avaria şi pus în funcţiune comunicarea întreruptă prin acel eveniment!” – se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Locale Râmnicu Vâlcea.




Studenţii pregătesc proteste pentru a cere fonduri mai mari pentru educaţie

După ce Guvernul va prezenta Bugetul anului 2015 este foarte probabil să aibă loc câteva proteste. Unii dintre cei care se gândesc serios să protesteze sunt studenţii, care, prin Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, au transmis că au speranţa ca guvernanţii să nu înlocuiască sprijinul financiar actual cu aşa-zisele „credite care ulterior vor trebui plătite de studenţi”.
Mai mult, studenţii se aşteaptă ca bugetul pentru educaţiei să fie mult mai mare decât anul precedent, aici susţinându-se ideea creşteri finanţării pentru fiecare student. Din acest week-end şi până în data de 2 decembrie a.c., Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România discută la Alba Iulia despre Strategia Naţională pentru Învăţământ Superior 2014-2020 în cadrul Adunării Generale.




PĂDURILE din VÂLCEA la CONTROL. Ursul brun şi lupul, în pericol de dispariţie din cauza braconajului

Fondul mondial pentru natură (WWF) trage un semnal de alarmă în România. Asta pentru că, în ţara noastră, câteva specii de animale sălbatice sunt în pericol de dispariţie. Este vorba despre ursul brun şi lupul care sunt braconaţi în continuare, deşi numărul lor a scăzut dramatic în ultimi ani. Sigur, alte cauze ale dispariţiei animalelor mai sunt despăduririle, schimbările climatice, urbanizarea şi chiar şi vânătorile legale.
Toate aceste semnale au fost trase de Fondul mondial pentru natură (WWF) în Raportul „Planeta Vie 2014″. Astfel că, conducerea Ministerului Mediului a decis să ia măsuri urgente şi să înceapă o serie de controale şi consultări privind managementul populaţiei de urs brun şi lup din România. Acţiunea a început încă din data de 24 noiembrie şi ţine până pe 4 decembrie, iar judeţele vizate sunt Vâlcea, Bacău, Suceava, Neamţ, Mureş, Harghita, Prahova, Vrancea, Covasna, Maramureş, Bistriţa, Braşov, Buzău, Dâmboviţa, Caraş-Severin, Gorj şi Argeş.




DRĂGĂŞANI: Şapte persoane, trimise în judecată pentru FURT DE ENERGIE ELECTRICĂ de la CEZ (FOTO)

Pe rolul Judecătoriei Drăgăşani a fost înregistrat un dosar în care şapte persoane, din oraşul „dintre vii”, au fost trimise în judecată pentru furt de energie electrică. Constantin Ailenei, Constantina Elena Pîrvu, Liliana Pîrvu, Nicoliţa Adriana Burdulea, Ilie Valentin Bîtă, Romulus Constantin Sainescu şi Mioara Mărunţelu au fost prinşi în flagrant în luna aprilie a acestui an, ei fiind acuzaţi că fură energie electrică de la compania CEZ Oltenia, prin folosirea unor instalaţii improvizate clandestine cu care se conectau la reţeaua stradală.
Sigur, este vorba despre şapte familii extrem de sărace din Drăgăşani, care au recurs la astfel de improvizaţii din cauza lipsei banilor şi a traiului greu. Acum, mai exact în data de 27 noiembrie 2014, cele şapte persoane inculpate au fost trimise în judecată sub acuzaţia de furt, iar parte civilă în proces se constituie SC CEZ VÂNZARE ROMANIA SA.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de comiterea infracţiunii de furt, drăgăşenenii riscă o pedeapsă cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.