1

„La ora 16.00 eram inspector general, la ora 17.30 nu mai eram”

Gabriela Ene a anunţat în cadrul conferinţei de presă a PDL Vâlcea că rămâne în continuare conectată la sistemul de învăţământ şi că o interesează în mod deosebit ce se întâmplă, fiind tot timpul cu ochii pe tot ceea ce se întâmplă în educaţie. „Este foarte bine că nu s-a renunţat la clasa pregătitoare pentru că a fost un câştig. Este destul de rău pentru că s-a lăsat în derivă organizarea acestei clase pregătitoare fie la şcoală, fie la grădiniţă. Trebuie să ne gândim că anul trecut s-au făcut titularizări ale cadrelor didactice special pe clasele pregătitoare, atunci oamenii respectivi nu pot să-i afecteze pe titularii mai vechi ai unităţilor şcolare. Eu zic că nu trebuia să punem în discuţie poziţionarea clasei pregătitoare. Anul trecut am avut patru etape de înscriere în clasa pregătitoare, niciun copil nu a rămas pe dinafară, fiindcă absolut niciun părinte nu a fost nemulţumit la final. Cred că acest lucru a făcut ca mulţi dintre părinţi să-şi schimbe părerea despre clasa pregătitoare. Un sondaj pe care l-am realizat prin intermediul PDL la nivelul şcolilor din judeţ arată că 75% dintre părinţi sunt foarte mulţumiţi de faptul că acei copii au parcurs ciclul din clasa pregătitoare. Speranţa mea cea mare este că activitatea pe care noi am depus-o va fi continuată”.

În ceea ce priveşte permutările din fruntea Inspectoratului Şcolar, Gabriela Ene a comentat doar: „Aceste lucruri se întâmplă frecvent. Vă spun doar atât: stilul de schimbare este similar celui pe care l-am suferit eu în vară, aşa că nu mi se pare nimic anormal. La ora 16.00 eram inspector general, la ora 17.30 nu mai eram. Schimbările acestea se fac de când lumea. Important e să nu sufere sistemul”.

MAGDA POPESCU

Dorel Jurcan nu mai candidează la şefia PDL Vâlcea

Preşedintele PDL Vâlcea, fostul senator Dorel Jurcan, a anunţat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că a luat decizia să nu mai candideze pentru şefia organizaţiei vâlcene, considerând că aşa e mai bine pentru partid. El susţine că va candida, totuşi, pentru o funcţie de conducere. De asemenea, Dorel Jurcan a subliniat încă o dată că îl sprijină pe Vasile Blaga pentru şefia PDL şi a anunţat că marţi, 5 martie 2013, liderul democrat-liberalilor va veni la Vâlcea pentru a-şi prezenta moţiunea cu care candidează pentru preşedinţia partidului.

Uniunea Comuniştilor din România deschide filială la Vâlcea

• Dezamăgiţii de la PPDD, PAS, PRM, PNG au acum o alternativă

UCR este condus la nivel naţional de Daniel Dediu, cel care a organizat în ultimii patru ani mai multe acţiuni relatate de presa centrală cu ocazia zilelor de 26 decembrie (comemorarea „asasinării” lui Nicolae Ceauşescu), 1 Mai şi 23 august. În 22 August 2010, la al XV-lea Congres al Uniunii Comuniştilor Daniel Dediu a fost ales secretar general al unei organizaţii evaluate atunci de presa centrală la puţin peste 1000 de membri în Capitală şi la 10 mii de membri în ţară. Partidul are o bază mare din care poate selecta noi membri ţinând cont că în 1968 Uniunea Tineretului Comunist avea înregistrat un număr de 2.225.000 membri (aproape 12 la sută din populaţia de atunci a României). Mulţi dintre foştii tineri comunişti trăiesc  azi şi nu trăiesc bine. Au pensii mizere, au facturi uriaşe la utilităţi, au medicamente de plătit, au copii şi nepoţi rămaşi fără locuri de muncă. UCR s-ar fi dezvoltat mai rapid în teritoriu şi ar fi putut găsi mulţi aderenţi dacă nu ar fi fost problema finanţării. Sediile de partid costă şi toată lumea ştie că administraţiile locale nu acordă sprijin pentru sediile partidelor noi cu atât mai puţin unuia care poate atrage o mare parte din populaţia nemulţumită de partidele de la guvernare. Uniunea Comuniştilor din România a propus, în mai 2012, ca Valentin Ceauşescu să fie desemnat candidat la preşedinţia României. Nu ştim cât ar putea obţine la urne unicul copil al soţilor Ceauşescu ce se mai află în viaţă dar este posibil ca o astfel de candidatură să atragă destui nostalgici şi nemulţumiţi.

Recent conducerea UCR l-a desemnat organizator al filialei din Vâlcea pe Dumitru Matei. Fost specialist în CPL Vâlcea acesta are 60 de ani şi are copii care au emigrat toţi în Irlanda datorită condiţiilor din România. Are un scris ortografic şi caligrafic de invidiat, un discurs extrem de convingător, posibilităţi materiale de a susţine înfiinţarea organizaţiei şi o imagine foarte bună în rândul vecinilor, cunoscuţilor, foştilor colegi de muncă şi celor 120 de simpatizanţi pe care i-a identificat deja. Dar mai ales are nişte idei extrem de interesante pentru a atrage un segment important al populaţiei vâlcene să adere la acest partid. Le vom prezenta săptămâna viitoare într-un interesant interviu. Demersul nostru jurnalistic nu este unul de susţinere a comunismului sau al doctrinei noilor comunişti dar credem că presa are datoria să prezinte echidistant toţi competitorii de pe scena politică şi să ofere şanse de exprimare şi liderilor politici ai partidelor neparlamentare şi mici.

• RADU DUMITRESCU

Şomajul în creştere poate prăbuşi piaţa muncii

• Parlamentarii eficienţi sunt cei care promovează soluţii eficiente

În condiţiile în care numărul de cetăţeni fără loc de muncă creşte constant în ţară trebuie adoptate rapid măsuri care să echilibreze situaţia dintre populaţia activă, contributoare la buget şi cea care necesită cheltuieli bugetare (şomeri, pensionari pe caz de boală, pensionari anticipaţi, pensionari normali, văduve pensionare, persoane asistate social, persoane cu dizabilităţi etc). Diferenţa infimă între valoarea unui salariu net minim şi valoarea unui ajutor de şomaj nu încurajează în fapt şomerii să îşi caute imediat un loc de muncă. Trebuie adoptate mai multe măsuri legislative care să permită creşterea locurilor de muncă.

Am mai spus că există segmente în care munca la gri sau la negru trebuie scoasă la suprafaţă prin măsuri legislative. Nu suntem obsedaţi de susţinerea prostituţiei, dar tot specialiştii fiscali din ţară susţin că peste 40 de mii de persoane obţin venituri în ţara noastră în această „ industrie”. Judeţul nostru este pe cale de a pierde câteva mii de locuri de muncă. Legalizarea prostituţiei ar aduce minim 10 mii de contracte de muncă în ţară. Deci contribuţii la CAS, pensii şi şomaj acre ar putea compensa pierderile din sistem. Cineva trebuie să ia taurul de coarne şi să promoveze o iniţiativă legislativă de legalizare a prostituţiei.

Trebuie modificate regulile după care e practică taximetria în ţara noastră. Trebuie scoasă la lumină taximetria la negru dar mai ales cea la gri. Nu este normal ca oameni care lucrează în medie mai mult de 12 ore pe zi ca taximetrişti să aibă contracte de muncă pe 2 sau pe 4 ore zilnic.

Trebuie extinse verificări administrative de specialitate mai ales în zona mici buticuri, second hand, case de amanet, case schimb valutar pentru a demonstra că programul de funcţionare a firmelor nu poate fi acoperit de personalul angajat decât dacă acesta lucrează mult suplimentar. Patronii acestor firme nu trebuiesc amendaţi şi aduşi în faliment ci obligaţi să angajeze personal suficient ca să acopere programul. Este mai rentabil pentru societate 3 salariaţi cu 700 lei salariu net decât 2 salariaţi cu salariu minim net şi de fapt cu diferenţa până la1000 la negru.

Eliminarea finanţării cultelor religioase cu bani publici ar putea oferi sume necesare pentru a acoperi programe de tip un şomer angajat din şomaj primeşte şi jumătate din ajutorul de şomaj pe perioada cât ar fi beneficiat de întregul ajutor dacă nu se angaja. Sau programe de facilităţi pentru firmele care încadrează personal nou.

Multe indemnizaţii legate de prezenţa într-un consiliu administrativ sau AGA înseamnă venituri lunare uneori mai mari decât un salariu minim. Propunem USL să revizuiască toate aceste posturi şi să le acorde unor persoane care nu au locuri de muncă şi nu au venituri din alte activităţi. Sunt o grămadă de liberali- pesedişti – conservatori uneperişti care au militat prin campanii şi nu au loc de muncă, nici poziţie de consilier, nici nimic altceva. Aceşti oameni pot fi ajutaţi să obţină un venit. Şi aşa toată lumea ştie că aceste sinecuri se dau pe aranjamente politice.

În cazul persoanelor care vor ajunge în curând în şomaj datorită unor disponibilizări colective trebuie promovată o lege prin care vor primi anticipat 50% din valoarea totală a ajutorului de şomaj dacă îşi înfiinţează societăţi comerciale iar statul să suporte şi taxele legale de înfiinţare a acestor societăţi. Noile firme chiar dacă vor avea 1-2 salariaţi vor mai micşora numărul de şomeri.

RADU DUMITRESCU

Parcul auto al ETA SA va fi schimbat în totalitate

INIŢIATIVĂ. Directorul SC ETA SA, Ion Popescu, a prezentat vineri, 1 martie a.c., în cadrul unei conferinţe de presă planul de management ce urmează a fi implementat pe perioada mandatului său în următorii patru ani. Trebuie să recunoaştem că dacă acesta va fi pus în aplicare, vom putea vorbi despre o altfel de societate de transport în comun, mult mai eficientă şi profitabilă. În câteva cuvinte, acesta se sintetizează astfel: reducerea pierderilor, eficientizarea cheltuielilor, venituri din activităţi conexe, mărirea salariilor angajaţilor. „Obiectivul nostru strategic, pentru perioada următoare este reducerea pierderilor şi înregistrarea de profit” – a spus Ion Popescu.

Alături de Ion Popescu, a participat întreaga echipă de conducere a ETA SA, operatorul local de transport persoane, societate al cărei unic acţionar este Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea. Nicolae Şovar – şeful Departamentului de Transport Public Urban, Viorel Leca – şeful Departamentului Mentenanţă, Anda Pantelimon, şefa Departamentului Economic, Ileana Drăgnei – şefa Departamentului Strategie Dezvoltare Administrare şi Servicii, sunt oamenii pe care Ion Popescu se bazează pentru a-şi pune viziunea în aplicare.

Soluţii de finanţare pentru autobuze noi

Directorul Ion Popescu a menţionat că se lucrează cu un consultant extern la o formulă de finanţare prin care 15-20 de autobuze vechi să fie înlocuite cu altele noi fără niciun cost din partea societăţii ETA. Asta pe lângă cele 8 autobuze care vor fi achiziţionate cu sprijinul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea. „Noi avem aprobată de către Consiliul Local achiziţionarea a 8 autobuze noi. Avem şi banii necesari. Însă, v-am spus că nu aştept numai cu mâna întinsă la Primărie şi la Consiliul Local, ca să ne dea bani să transformăm SC ETA aşa cum aş vrea eu. Căutăm bani, iar asta fac eu. Şi chiar am găsit. Sunt nişte formule de finanţare – ele trebuie căutate, nu te caută nimeni acasă să-ţi spună: „nu vrei nişte bani?”. Una dintre ele, pe care lucrăm acum cu un consultant extern, este aceea de a schimba cele 15-20 de autobuze vechi – care au depăşit termenul de funcţionare de acum 12 ani şi cu care noi ne chinuim în trasee şi oamenii ne înjură, pe bună dreptate – cu unele noi, fără să ne coste niciun ban. Este un Consorţiu de firme-bănci private, există un sistem de finanţare numai de ei ştiut. Noi vom primi o garanţie, această garanţie a noastră dată de către o bancă va fi utilizată pentru anumite finanţări în altă parte, urmând ca aceia care fac aceste operaţiuni să câştige nişte bani, bineînţeles. Pe noi nu ne interesează câţi bani câştigă ei, pe noi ne interesează să ne aducă autobuzele noi”, a afirmat Ion Popescu.

Bilete mai scumpe

Directorul Ion Popescu a explicat şi necesitatea majorării biletelor, mai ales că acestea nu au mai fost mărite din 2008. „O veste mai puţin bună pentru călătorii SC ETA, dar cu implicaţii în dezvoltarea societăţii, este majorarea cu aproximativ 5 la sută a preţului biletelor. Vom modifica tariful la transportul în comun, precum şi facilităţile pe care le acordăm populaţiei. Pentru ca societatea să realizeze profit 1 leu, preţul biletului ar trebui să fie 4 lei. Trebuie să ne gândim şi la indexarea cu inflaţia, dar mai ales la faptul că preţul motorinei s-a dublat din 2008 până acum” – a precizat directorul ETA SA, Ion Popescu.