1

Dorel Jurcan nu crede că Mircia Gutău va fi reabilitat până la alegerile din 2012

INCERTITUDINI. Senatorul PDL, Dorel Jurcan, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută zilele trecute la sediul partidului, că, deocamdată, între partidul pe care-l reprezintă şi UNPR nu există o înţelegere politică clară, însă au fost trasate câteva elemente de colaborare. De asemenea, parlamentarul a spus răspicat că există şanse foarte mici ca edilul în exerciţiu, Romeo Rădulescu, să nu mai fie candidatul democrat-liberalilor la Primăria Râmnicului. În plus, el susţine că nu crede în posibilitatea ca Mircia Gutău să fie reabilitat până la alegeri, motiv pentru care, în opinia sa, nu va putea candida la primărie.

Deocamdată, între PDL şi UNPR nu s-au perfectat termenii concreţi ai unei colaborări politice. Pentru moment, cele două formaţiuni politice se bazează pe un ajutor reciproc, susţinut doar la nivel declarativ. În opinia parlamentarului pedelist, o „căsătorie” între cele două partide ar întări şansele de reuşită în faţa principalului adversar politic, USL, care a anunţat, deja, că va merge, în alegeri, pe ideea candidaţilor unici. Ideea, crede Jurcan, ar trebui preluată şi de pedelişti şi uneperişti care „trebuie să lupte împreună” pentru a câştiga bătălia politică.  „În momentul de faţă nu există o decizie clară potrivit căreia între noi şi UNPR stabilirea candidaţilor pentru primăriile reşedinţă de judeţ sau localităţi să fie făcută după anumite reguli. Punctul meu de vedere este că nu poţi să-i iei unui primar în exerciţiu dreptul să-şi apere ceea ce a câştigat, decât în momentul în care nu-şi doreşte să candideze sau a adus grave prejudicii de imagine şi aşa mai departe. Deci, doar în situaţii excepţionale. Având în vedere că suntem în municipiul Râmnicu Vâlcea şi avem un primar, este foarte clar că Romeo Rădulescu pleacă cu prima şansă, 99% zic eu, de a fi candidat. O chestiune care lasă un loc de întrebare este că, deocamdată, nu ştim care va fi finalitatea proiectului Mişcării Populare. Putem previziona că ea va fi construită pe un ax central dat de PDL, UNPR având şi el un rol important, şi nu ştim, în acest moment, dacă vom avea un candidat comun. În acest caz, se poate întâmpla ca UNPR să aibă pretenţia unui candidat la primărie, dar e puţin probabil. Până acum, avem o singură demisie publică a domnului Ionuţ Ciobanu, de ea ştiu eu, în rest nu am simţit că aleşii locali, cei judeţeni sau membrii Biroului Permanent Judeţean să aibă o tendinţă într-o direcţie sau alta. Sigur, discuţii şi comentarii se fac pe tema asta, cum că s-au dus la UNPR nu ştiu câte sute de pedelişti, dar nu ştiu. Să fie sănătoşi”, a precizat senatorul PDL, Dorel Jurcan. Pacea De altfel, senatorul PDL, Dorel Jurcan, a mărturisit, că de curând, a avut o discuţie între patru ochi cu preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, căruia i-a spus că „o colaborare strânsă între cele două formaţiuni politice este absolut necesară”. „Cred că partidul ar trebui să se orienteze înspre a avea candidaţi unici cu UNPR. Spun asta în condiţiile în care adversarii noştri de la USL au făcut această strategie politică, şansele noastre se diminuează considerabil dacă alegem să mergem cu candidaţi separaţi”, a spus parlamentarul. Revenind la negocierile purtate cu UNPR, Jurcan lasă să se înţeleagă că uneperiştii joacă destul de tare „încercând să-şi maximizeze şansele”.  Senatorul democrat-liberal ne dă asigurări că toate deciziile politice care se vor lua de astăzi înainte, vor avea la bază sondajele de opinie. „Din câte ştiu eu, în acest moment, cel mai bine plasat în sondaje este primarul Romeo Rădulescu. La ultimul sondaj făcut am în jur de 20%. Câr despre candidatura la primărie a lui Mircia Gutău, eu cred că ea nu este posibilă. Îmi vine greu să cred că într-un an de zile, UNPR va găsi pe cineva care să-l depăşească în sondaje pe Rădulescu. Oricum, să nu se aştepte niciun candidat, fie el al PDL sau UNPR, că cealaltă grupare se va implica cu motoarele turate la maximum. E o chestiune pe care o ştim de ani de zile. Aşa că atunci când eşti candidat, trebuie să iei în calcul şi varianta că cei din parteneriat nu vor fi la fel de motivaţi în campaniile electorale”, a mai spus el. Dacă ne imaginam cumva că ministrul secretar de stat în relaţia cu Parlamentul, Valentin Iliescu, a devenit un soi de „persona non grata” în interiorul PSD, gândindu-ne la desele atacuri aplicate conducerii partidului, realitatea politică ne-a demonstrat că ne-am înşelat. Nu numai că el nu a fost marginalizat, ci chiar promovat. Mai bine zis, ministrul va redobândi o funcţie politică pe care a pierdut-o la un moment dat: cea de preşedinte al Colegiului Drăgăşani.„În Biroul Permanent Judeţean am discutat, în principal, despre alegerea unui preşedinte de colegiu, la Drăgăşani. Infirm zvonurile potrivit cărora Valentin Iliescu ar fi plecat la UNPR. Nu are cum să se întâmple acest lucru, în primul rând pentru că este ministru. Sunt convins că are şanse foarte mari să fie ales preşedintele colegiului”, a conchis Dorel Jurcan. OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU

Un lider nesimţit

Mai toată lumea conştientă de disputele politice evidenţiate de-a lungul timpului între Opoziţie şi Putere a putut vedea, asculta sau citi, critica deşănţată dusă împotriva şefului statului de ziariştii mogulilor de presă sau de susţinătorii PSD-PNL-ului, atunci când Traian Băsescu a folosit cuvinte inadecvate la adresa unor ziariste sau când a făcut-o pe una dintre ele, cam bruneţică, de altfel, de la Antena 3, în cadrul privat, “ţigancă împuţită”. Un episod tumultos al relaţiei Traian Băsescu – jurnalişti a fost şi cel în care preşedintele s-a dezlănţuit împotriva majorităţii trusturilor de presă, în timpul unei declaraţii la întoarcerea dintr-o vizită oficială. “Ziarişti tonomat, moguli, mafioţi, mincinoşi…” – sunt câteva din cuvintele folosite atunci la adresa jurnaliştilor. Ca urmare, au luat foc Mircea Badea, Răzvan Dumitrescu, Gâdea, Grecu, Ciutacu, Dragotescu, Ştriblea, Dumitrescu, CTP, SRS, Stan Laptop, Dinescu, Stelian Tănase, Ursu, Nistorescu, Hurezeanu, Boda, Chireac şi alţii (pe care îi rog să nu se supere că nu-i pomenesc aici, pentru că nu-mi vin, acum, în minte) şi cea mai fost la gura lor! Dacă “personalităţile” de mai sus pot fi considerate cumva repere morale, de inteligenţă sau de corectitudine profesională, înseamnă că între mine şi respectivii jurnalişti este un mare clivaj; trăim în lumi paralele. Libertatea presei presupune două componente: dreptul presei de a se exprima cum crede de cuviinţă, dar şi dreptul cetăţeanului de a se exprima cum crede de cuviinţă. Unora din jurnalişti li se pare că libertatea presei se rezumă numai la prima componentă. După ei, menirea cetăţeanului este să asculte şi să tacă, mai ales dacă acel cetăţean este preşedintele ţării. Presa mitraliază epitete la adresa preşedintelui. Asta este permis. Dar preşedintele este pus la zid pentru metafora “tonomat”, sub pretext că aceasta este o injurie. Socot că tot ce-i este permis presei, îi este permis şi cetăţeanului. Chiar dacă acel cetăţean sunt eu, tu, el sau preşedintele României. Din reacţiile presei, m-am convins că mogulii şi tonomatele nu sunt invenţii prezidenţiale. Iar presa, cu cât mai violent îl atacă pe preşedinte, cu atât mai mult îl victimizează în faţa omului simplu. Acum, de curând, s-a petrecut un nou episod public, de acelaşi gen ca exemplele folosite mai sus, dar de data aceasta protagonist nu a fost şeful statului ci liderul PNL Crin Antonescu. Demonstrând că a renunţat la disputa cu Traian Băsescu, şeful PNL a arătat că este dispus să se răfuiască cu colegii săi de partid, făcând o obsesie din a-i pune la punct pe Săftoiu şi Meleşcanu, parlamentarii lui liberali. După spusele Crinului, Adriana Săftoiu se face “vinovată” de o declaraţie potrivit căreia el “nu va ajunge niciodată preşedinte al României”, iar senatorul Meleşcanu a afirmat că o coabitare cu Traian Băsescu este posibilă, după alegerile de anul viitor, ceea ce l-a înnebunit, de-a binelea, pe individ. Nu după mult timp, pe Antonescu l-au lăsat din nou nervii, prilej cu care a aruncat cu jigniri în dreapta şi în stânga, ”victime” devenindu-i Rodica Culcer, şefa Departamentului de ştiri din TVR şi jurnaliştii Ioana Lupea (TVR) şi Mircea Marian (Evenimentul zilei). În tirada sa, Antonescu a calificat-o pe doamna Culcer drept “o pensionară nesimţită”, iar pe jurnaliştii Ioana Lupea şi Mircea Marian, “rataţi care nu au reuşit în presa de pe piaţă, plătiţi gras, din bani publici”. Când într-o democraţie, politicienii fac referiri abjecte referitoare la ziarişti, înseamnă că acea democraţie este în mare pericol. Nu este pentru prima dată când Crin Antonescu încearcă să se ia de presa care nu-i convine lui, dar de data aceasta a întrecut orice măsură. A întrecut inclusiv “ţiganca împuţită” sau “găozarul” lui Traian Băsescu! Măcar Băsescu era la putere când a folosit asemenea apelative, dar, din opoziţie… Doamne fereşte să ajungă vreodată Antonescu în fruntea statului român, că dictatura e ca şi instaurată! Persoana pe care a catalogat-o drept “pensionară nesimţită” – Rodica Culcer, a lucrat la BBC şi, de când a venit la conducere TVR, a adus un plus de profesionalism postului naţional. Se pare că nesimţiţii sunt alţii, cei care sunt plătiţi din banii noştri, dar nu participă la munca parlamentară sau se uită pe site-uri porno în şedinţele din înaltul for legislativ. În momentul în care un politician obişnuit este pupat în gânditorul lui aplatizat de statul pe scaun de jurnaliştii rataţi de la Antene se pune şi îi jigneşte cu nesimţire pe jurnaliştii care au “tupeul” să spună adevărul, atunci politicianul respectiv este destinat să ajungă la groapa de gunoi a istoriei. Din punctul meu de vedere, atacul lui Antonescu este extrem de grav pentru că urmăreşte intimidarea unor jurnalişti incomozi. Atât Crin Antonescu cât şi Victor Ponta nu au un viitor politic în România. Vor fi înlăturaţi şi marginalizaţi foarte repede. Antonescu este un mărunt arivist caraghios, palavragiu, perfid, superficial, demagog şi mai ales total iresponsabil. PNL este, sub Antonescu, o anexă ridicolă a PSD. Ponta este un prost imatur, arogant şi foarte slugarnic cu stăpânii săi Iliescu, Voiculescu şi Năstase chiar dacă, ipocrit şi şmecher cum se arată, se crede autocefal. USL va eşua cu certitudine căci electoratul din România nu mai este atât de stupid cum cred manipulatorii, demagogii, ideologii şi calomniatorii veniţi din comunism, avizi de putere pentru putere şi căpătuială. Deoarece nu putem şti adâncimea la care va ajunge România în degringolada începută în 1989, nu ne rămâne decât să sperăm că Bunul Dumnezeu se va îndura de această naţie şi îi va da conducători competenţi, după cum ne-a dorit Ştefan cel Mare.

Romeo Popescu

Săptămâna vâlceană pe scurt

– În una din duminicile trecute, la Biserica „Sfânta Parascheva , din municipiul Rm. Vâlcea, slujba religioasă a fost ținută de întreaga camarilă arhiepiscopală în frunte cu IPS Gherasim și PS Lovișteanu – După cum ne-am anunțat prietenii și cititorii, la data de 24 septembrie, chiar și în timpul unei emisiuni televizate la postul TV ETALON, am demarat scrierea cărții prin care dorim să prezentăm celor interesați odiseea primarului Râmnicului “ Mircia Gutău – În numărul trecut, ne-am anunțat cititorii că în cadrul Biroului Politic Municipal al PNL “ Rm. Vâlcea se va produce o răsturnare de situație, secretarul organizației “ Ion Popescu-Sodă, prezentându- și, demn, demisia din funcție – Se pare că Gabi Băjan, liderul organizației municipale PSD Râmnicu Vâlcea, și-a luat-o destul de rău de la liderii săi de la județ după afirmațiile făcute într-o emisiune TV

– În una din duminicile trecute, la Biserica „Sfânta Parascheva , din municipiul Rm. Vâlcea, slujba religioasă a fost ținută de întreaga camarilă arhiepiscopală în frunte cu IPS Gherasim și PS Lovișteanu. Alături de ei s-au mai aflat preoții Constantin Matei, Constantin Cârstea, Alin Gherghinoiu și cu voia celui de Sus, preotul paroh Ion Predescu “ Cămătarul. Participarea enoria șilor la slujbă a fost foarte slabă, chiar dacă s-a anunțat din timp că „Înalții  vor hirotonisi un diacon și un preot tânăr. Pe imaginile postate pe site-ul Arhiepiscopiei s-au putut număra doar 95 de enoria și, și, gândindu-ne că majoritatea dintre aceștia au fost rudele și prietenii celor hirotonisiți, prezența la slujbele popii Predescu devine îngrijorătoare. În aceea și zi, la Biserica greco-catolică „Sfânta Rita , tot din municipiul Rm. Vâlcea, unde slujesc preoții Cristescu “ refuzați în biserica ortodoxă de IPS Gherasim Cristea, în favoarea preotului cămătar Ion Predescu, au fost prezenți peste 112 enoria și, din care, după cum ni s-a spus, doar 45 au fost enoria și vechi ai parohiei, iar restul au venit de la Biserica „Sfânta Parascheva , sătui de prezența actualului paroh arghirofil. Păstrăm la dispoziția Arhiepiscopiei fotografiile făcute de noi la „Sfânta Rita , pentru a trage concluzia care se impune. Oricum, dezastrul în BOR se apropie, iar la lăcașul arhiepiscopal din Rm. Vâlcea, vinovat se face arhiepiscopul Gherasim Cristea care a tolerat și tolerează simonia, arghirofilia, indisciplina și încălcarea Legiuirilor BOR.

– După cum ne-am anunțat prietenii și cititorii, la data de 24 septembrie, chiar și în timpul unei emisiuni televizate la postul TV ETALON, am demarat scrierea cărții prin care dorim să prezentăm celor interesați odiseea primarului Râmnicului “ Mircia Gutău “ ca urmare unui denunț calomnios făcut de afaceristul falimentar Crinu Popescu. În paralel cu noi (am evitat să spunem „la concurenț㠝 cu noi, pentru că nu este cazul și avem primatul anunțării acțiunii) ziaristul George Smeoreanu a anunțat că scrie și el o carte despre acela și subiect, acțiune materializată în 2000 de exemplare și finalizată la sfârșitul săptămânii trecute. Mare ne-a fost surpriza constatând că „scriitorul  George Smeoreanu nu a scris el cartea, ci a făcut o culegere de articole publicate în diverse ziare locale de-a lungul odiseei lui Mircia Gutău. Răsfoind culegerea de articole deja cunoscute în cei 5 ani scur și de la începutul odiseei amintite, am descoperit prezența majoritară a articolelor noastre, apărute în Vocea Vâlcii, noi fiind singura publicație care a prezentat “ număr de număr  și în pionierat “ situații, stări juridice, mărturii, declarații și acte cu valoare juridică, încă de la prima arestare a nefericitului primar. În colecția revistei lui George Smeoreanu se găsesc, sporadic, articolele pro-Gutău, ele apărând cu mai multă intensitate, numai după anul 2010, neutralitatea de până atunci făcând parte, probabil, dintr-o strategie de protejarea sa în fața anchetatorilor cazului. Dacă tot s-a apucat să „scrie  o carte, atunci de ce Smeoreanu nu a și scris-o cu ideile sale, cu cuvintele și frazele sale, cu documentele deținute și nu prin furt intelectual­? Menționăm că George Smeoreanu nu ne-a cerut acceptul publicării articolelor noastre, prejudiciind cartea pe care o scriem noi, carte care avea nevoie de munca pe care am depus-o în ultimii 5 ani, prin articolele publicate, în cauza Gutău. Și, ca să nu ne prindem de încălcarea prevederilor Legii copyright-ului, „autorul  nu ne-a invitat nici la lansarea textelor furate de la noi. Scuza că nu a invitat niciun ziarist este puerilă, dovadă stând sms-urile trimise multor ziariști de cosemnatarul autor al cărții . Mai trebuie precizat faptul că în cadrul unui interviu dat de Mircia Gutău ziarului nostru, acesta a declarat că nu i s-a cerut nici lui acceptul ca să i se publice odiseea parcursă, apreciind că toți cei care au contribuit la apariția acestei cărți se fac vinovați, cel puțin moral, față de el. Cartea pe care noi o scriem, cu sprijinul maestrului Octavian Fieroiu “ SINGURUL avocat al nefericitului fost primar, se intitulează „Mircia Gutău, între inculpat și victim㠝. Pentru îndreptarea situației și repararea prejudiciului creat, l-am acționat în judecată pe „scriitorul  George Smeoreanu (et co.), cerând retragerea cărții din librării, pretinzând, totodată, contravaloarea rețetei publicării ei și despăgubiri morale. Potrivit dicționarului, COPYRIGHT este substantiv neutru semnificând dreptul rezervat numai autorului sau editorului de a reproduce și de a vinde operele literare, artistice și șitiințifice, înglobând în conținutul său  drepturile legale  de autor.  Ca atare, suntem convin și că ne vom câștiga dreptatea în instanțele de judecată, pentru că de ce trebuie să mai plătească niște oameni drepturi de autor dacă acestea nu le sunt respectate? Oricum, nu pentru ca să se îmbogățească alții de pe urma lor.

NB – LEGE nr.8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, art. 16. “ Autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza traducerea, publicarea în culegeri, adaptarea, precum și orice altă transformare a operei sale prin care se obține o operă derivat㠝. Ignorarea copyright-ului este infracțiune!

– În numărul trecut, ne-am anunțat cititorii că în cadrul Biroului Politic Municipal al PNL “ Rm. Vâlcea se va produce o răsturnare de situație, secretarul organizației “ Ion Popescu-Sodă, prezentându- și, demn, demisia din funcție, nemaiputând să lucreze cu liderul Emilian Frâncu. Liderul amintit, în lenea care l-a cuprins și pentru a fi liber de sarcini în strângerea banilor pentru candidatura sa la primăria Râmnicului, l-a adus ( și pus “ neoficial “ în „oper㠝) pe renumitul Virgil Bălășanu, liberal destituit din funcția centrală deținută în organizația centrală bucureșteană, pentru că a folosit biroul și canapeaua lui Crin Antonescu pentru șiedințele sale sexuale, care bate, acum “ cât e ziua de mare “ barurile din centrul Râmnicului, doar-doar și-o găsi și el recunoașterea și aprecierea concetățenilor noștri. Apreciind că încă nu a luat cunoștință de demisia depusă de Ion Popescu-Sodă, i-am trimis un sms liderului Emilian Frâncu, care, imediat, ne-a răspuns: „Vezi că nu șitii nimic? Eu l-am rugat să o facă, pentru că vine Sindi (Șindrilaru “ n.r.) . Iată că și a doua parte a informației noastre difuzată săptămâna trecută s-a adeverit. Anunțasem, atunci, demisia lui Popescu și numirea în funcția rămasă liberă a inginerului Șindilaru, aflat, de ceva timp, în fruntea șiantierului din curtea lui Frâncu la supervizarea construcției vilei ce și-o face sub dealul Capela. Șahist de profesie, Emilian Frâncu mută „piesele  pe tabla de șiah politic, după cum vor mușchii lui, ca să nu se șitie cum dă șiah cu nebunii ¦

– Se pare că Gabi Băjan, liderul organizației municipale PSD Râmnicu Vâlcea, și-a luat-o destul de rău de la liderii săi de la județ după afirmațiile făcute într-o emisiune TV. O emisiune  în care proaspătul lider al tineretului pesedist de la municipiu spunea că Victor Ponta ar trebui să stea în banca lui, să nu- și mai bage nasul în organizațiile din teritoriu, pentru că suntem în anul de grație 2011, nu pe vremea lui Lenin. ,,Personal nu sunt de acord cu decizia dată de conducerea USL. Domnul Gigi Matei era un candidat mult mai bun decât domnul Emilian Frâncu. În sondajul realizat domnul Matei era cotat cu 34 %, iar în cel al PNL avea 23 %. Noi l-am numit pe domnul Matei, dar dacă cei de la centru au hotărât altfel ¦ trebuie să acceptăm. Dacă voiam altceva, trebuia să facem ceva atunci. Nu trebuia să renunțăm la candidatul nostru, trebuia să refuzăm această decizie. Se pare însă  că bătălia pentru candidatura la funcția de primar al Râmnicului nu este pierdută total, pentru că aceste nominalizări nu sunt definitive, și  în cazul unei modificări, organizația noastră va susține „pe cine trebuie . Domnul Ponta nu poate decât să facă niște  sugestii, nu ne poate impune cu forța pe cine să votăm , spunea  Gabriel Băjan.

După emisiune, liderul PSD Vâlcea, Ion Cîlea, și secretarul executiv Dumitru Persu i-au cam explicat cum stă treaba cu democrația în politică și că ar fi cazul să stea drepți în front, cu gura-n închisă, dacă vrea să rămână în funcție. Băjan s-a conformat chipurile, mai mult, a apărut la acela și post de televiziune, dar într-o altă emisiune, pentru a- și spăla păcatele. Din păcate nu i-a ie șit nici de această dată. Cum gura păcătosului adevăr grăiește, iar ,,complexul idiotului  dostoievskian lovește de fiecare dată, Băjan a declarat că nu are nimic cu Ponta. ,,Nu am nimic cu domnul Ponta. Sincer vă spun! Eu îl admir foarte mult pe domnul Matei și mi se pare nedrept că nu a fost nominalizat drept candidat la Primăria Râmnicului.  Păi asta era și problema ¦Că-l doare-n cot de deciziile șiefului său de partid, că nu dă doi bani pe hotărârile emise de el, altfel nu-i cerea  să- și vadă de treaba lui ¦ Gafă de gafă nu alta ¦ Încă una și- și urmează fratele și mama la PDL.

– Pataliputra

Recensământul a scos la iveală peste 9000 de vâlceni fără buletin

NUMĂRĂTOARE. Recensământul populaţiei ne-a scos, deocamdată, cu aproximativ 4 milioane mai puţini. Până sâmbătă, 29 octombrie, fuseseră recenzate 7,5 milioane de locuinţe, reprezentând 88,48% din numărul total estimat şi peste 17,7 milioane de persoane. Luni, 31 octombrie, ar trebui să fie ultima zi de recensământ. În judeţul nostru, deşi ne situăm pe locul doi pe ţară, procesul de recenzare riscă să fie virusat de  cetăţenii clandestini, nu de nedeclararea CNP-ului. Deocamdată au fost descoperiţi doar  9339 de cetăţeni fără acte de identitate, 1566 sunt tineri de 14-19 ani.

Cu toate că judeţul Vâlcea ocupă locul doi  pe ţară la recenzarea populaţiei, acţiunea în sine va înregistra un mare eşec. Nu din cauza recenzorilor sau a vâlcenilor care refuză să-şi declare CNP, ci a celor care nu au acte de identitate, iar numărul lor nu este deloc insignifiant. Săptămâna trecută, prefectul Petre Ungureanu spunea că formularele care nu au înregistrate CNP-urile vor fi completate de angajaţii INS cu datele oferite de serviciile de evidenţă a populaţiei. Prefectul şi guvernul, care l-a numit ilegal în funcţie, îşi vor lua o mare ţeapă.  Ilie Ciontu, şeful  Serviciul de Evidenţă a Populaţiei Vâlcea, susţine că peste 9.000 de vâlceni nu au acte de identitate, deci nu figurează în nicio bază de date. Ciontu susţine că din cei  9.339 de vâlceni fără act de identitate, 7.773 de persoane au actul de identitate expirat. În data de 1 octombrie, momentul în care Guvernul pregătea de zor recensământul, angajaţii Serviciului de Evidenţă au descoperit că 1.566 de tineri care împliniseră vârsta de 14 ani nu-şi făcuseră act de identitate.  „Ne confruntăm cu o situaţie  îngrijorătoare.  Foarte mulţi tineri nu au acte de identitate. Când era structură poliţienească, numărul vâlcenilor fără buletin nu depăşea 1.000, adică vorbesc şi de cei cărora le expira actul, dar şi cei care au împlinit 14 ani. Noi nu suntem adepţii amenzii, cuantumul ei situându-se  între 40 – 80 de lei, dar nu înţelegem de ce nu vin să-şi facă acest act de identitate, mai ales ca taxa este fixă, 11 lei. Potrivit  datelor înregistrate, din cei 1.566 de vâlceni care au trecut de vârsta de 14 ani şi nu şi-au scos buletin, 930 sunt fără acte de cel puţin cinci ani. Există posibilitatea ca printre ei să fie şi persoane care au împlinit vârsta de 14 ani cu 10 ani în urmă. Noi tragem un semnal de alarmă, pentru că este vorba de cel puţin 8.000 de vâlceni care nu au buletine şi au drept de vot, iar anul viitor sunt alegerile.”, a precizat comisarul Ilie Ciontu. În cele nouă zile, au fost recenzate 7.024.294 de locuinţe, respectiv 81,81 la sută din totalul estimat de 8.617.590. În topul judeţelor cu cele mai ridicate procente de înregistrare a datelor se află în continuare Covasna, cu 89,74 la sută, şi Vâlcea, cu 89,45 la sută, urmate de Braşov, 89,37 la sută, Arad, cu 88,01 la sută şi Bihor, cu 87,39 la sută. Bucureştiul are în continuare cel mai scăzut procente de locuinţe recenzate. Astfel, Capitala are peste 66 la sută dintre locuinţe recenzate, fiind urmată de judeţele Ilfov, cu 76,04 la sută, Constanţa, cu 77,86 la sută, Sibiu, cu 79,72 la sută şi Gorj, cu 80,07 la sută. DANA NEDESCU

USL Vâlcea, o poveste cu piraţi în varianta electorală

ÎMPĂRŢEALĂ. Legenda spune că una dintre întrebările de la faimoasele interviuri de angajare ale Google ar suna cam aşa: “Eşti căpitan pe o corabie de piraţi şi trebuie să împarţi prada astfel încât să rămâi cu o parte cât mai mare, dar să supravieţuieşti unui vot democratic”. Cel mai simplu răspuns acceptat este: “Împart toată prada cu jumătate din echipaj”. E irelevant care jumătate. Extrapolând scenariul în lumea reală, pe scena politică locală, mai precis în interiorul  USL Vâlcea, unde se duc adevărate lupte  între liderii şi membrii celor două organizaţii municipale, vom avea imaginea clară a jocurilor de culise. Dintre cei cinci ,,piraţi” locali ai USL, reprezentantul PNL este singurul câştigător.

Riscograma.ro a lansat nu de mult o poveste cu piraţi, cu aplicabilitate în lumea politică, o poveste extrem de interesantă, mai ales dacă faci o distribuţie pe măsură, cu politicienii momentului. În cazul de faţă, rezultatul a fost surprinzător de real. Menţionăm că cele 100 de monede de aur sunt o licenţă literară, ele pot avea un echivalent doar în funcţii administrative. Conform scenariului, chiar şi într-o poveste cu piraţi, liberalul Emilian Frâncu este cel care face jocurile, pesedistul Gigi Matei alegându-se doar cu speranţa. “Avem cinci piraţi, de ranguri diferite: 1. liberalul Emilian Frâncu, candidatul USL la Primăria Râmnicului; 2. pesedistul Gigi Matei, liderul orgnaizaţiei municipale Râmnicu Vâlcea, fost candidat la primărie; 3. Ion Cîlea, liderul PSD Vâlcea, candidat la CJ; 4. liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu; 5. Cristian Buican. Primul  are dreptul să propună cum se vor împărţi 100 de monede de aur. Însă ceilalţi votează egal şi, dacă mai puţin de jumătate sunt de acord, piratul este aruncat peste bord. Următorul în rang reia procesul. Cum trebuie primul pirat să împartă aurul pentru ca să rămână şi viu, şi cu cât mai mult aur? Aparent, primul pirat trebuie să cedeze o bună parte din bani pentru a obţine o majoritate. În realitate, nu prea… Problema se rezolvă mai uşor pornind de la nevoile piratului cel mai mic în rang. Coşmarul lui este acela în care primii trei mor şi sfârşeşte cu al patrulea, care păstrează toate cele 100 de monede şi are “jumătatea” necesară de voturi. De aceea, pe ultimul pirat, chiar şi o singură monedă de aur îl poate cumpăra. Misiunea tocmai s-a uşurat teribil. 99 de monede şi doar încă un vot de câştigat. De la cine să vină? Al patrulea pirat este imposibil de convins deocamdată, pentru că mai are o şansă la “finala” în doi. Al treilea ştie asta, aşa că plănuieşte să-i dea celui de-al cincilea galbenul decisiv. Al doilea pirat, Gigi Matei,  ştie şi el toate comploturile posibile de până acum. El nu se poate baza pe al treilea, pe Ion Cîlea, care îşi aşteaptă rândul, dar nici pe al cincilea, Cristi Buican, care din ranchiună îl va arunca peste bord acum şi va aştepta să încaseze galbenul în runda următoare. Singurul pe care se poate baza este piratul al patrulea, pe Victor Ponta, care nu şi-ar permite să mai continue şarada. Primul pirat, Emilian Frîncu, ştie şi el ce ştiu ceilalţi şi se foloseşte din plin de faptul că se tem unii de alţii. Aşa că rezultă următoarea împărţeală, “câştigătoare”: piratul nr.1 – 98; piratul nr.2 – 0; piratul nr.3 – 1; piratul nr. 4 – 0; piratul nr. 5 – 1. DANA NEDESCU

Politicienii vâlceni în costume de Halloween

DEGHIZĂRI. Dacă până acum nu v-aţi imaginat că între politicieni şi Halloween ar putea exista similitudini, noi vă spunem că sunt câteva. În primul rând, în viaţa publică locală există destule personaje care s-ar putea deghiza, aproape până la identificare, în Dracula, Omul Foarfecă, Fantomas sau celebrul E.T. al lui Speilberg. În rândurile care urmează, VOCEA VÂLCII a propus câteva dintre costumele care li s-ar potrivi ca o mănuşă politicienilor vâlceni, dar şi asemănările cu personajele cărora le dau viaţă.

Romeo Rădulescu – „Dracula” Ca şi în cazul contelui Dracula, celebrul personaj imaginat de scriitorul englez Bram Stoker,  primarul Râmnicului, Romeo Rădulescu, este un individ temut de mai toţi adversarii săi politici. Dracula, după cum se ştie, are dinții lungi, ascuțiți, buzele roșii, iar legenda spune că ucidea oamenii sugându-le sângele. Dracula este cel mai cunoscut vampir din toate timpurile. Viceprimarul PDL, Cosmin Constantinescu, s-ar putea deghiza, credem noi, în seara de Halloween în extraterestrul E.T., care potrivit cârcotaşilor, seamănă bine cu eroul de film al lui Steven Spielberg pentru că pare rătăcit în politică. Din câte ne amintim, Elliot este un băieţel ce locuieşte cu mama lui Mary, fratele mai mare Michael şi surioara Gertie. Este un băieţel singuratic ce pare ieşit cumva din peisaj, care trăieşte într-o lume numai a lui. Într-o zi, în timp ce căuta ceva în curte, simte cum cineva îl priveşte din pădure. Şi are dreptate: o navă extraterestră aflată într-o misiune ştiinţifică lăsase pe Pământ un extraterestru. E.T. avea misiunea de a se instrui asupra vieţii de pe Pământ, dar nu mai ştia să se întoarcă acasă. Dar E.T. se îmbolnăveşte şi, din cauza legăturii speciale pe care o avea cu Elliot şi el suferă. Omul foarfecă seamănă cu Matei „Jocker-ul” este un personaj malefic din Batman. El este un adevărat geniu al răului, cu o înfăţişare de clovn. El este responsabil de numeroase tragedii în viaţa lui Batman. În opinia noastră, Jocker-ul seamănă izbitor cu prefectul judeţului, Petre Ungureanu, despre care se spune că face şi desface multe iţe în politicul şi administrativul local. Deputatul PNL Cristian Buican s-ar putea deghiza, fără probleme, în Masca, personajul de film interpretat de Jim Carrey. Moto-ul filmului este „De la zero la erou” şi are în vedere metamorfozarea instantanee a lui Stanley Ipkiss dintr-un timid funcţionar de bancă – în a cărui viaţă banală nu există decât un căţeluş simpatic – într-un tip cu nişte posibilităţi fizice supranaturale. Şi consilierul local PSD, Ion Gigi Matei poate purta, de Halloween, un costum care i se potriveşte: cel al lui Edward – Omul Foarfecă. El a fost creat de un inventator, însă acesta a murit şi nu a apucat să-şi desăvârşească creaţia. A rămas cu foarfeci ascuţite de metal în loc de mâini, trăind de unul singur, în beznă, până când, într-o bună zi, o doamnă sufletistă l-a luat la ea acasă. Pe undeva, şi Matei pare o creaţie politică neterminată. În fine, am ajuns şi la ultimul politican căruia i-am sugerat ce costum ar putea purta cu ocazia sărbătorii amintite. Este vorba de senatorul PDL, Dorel Jurcan, în rol de „Phantomas”, omul cu o mie de feţe. OLIVIA CÎRCIU