1

Nimic nou, la început de an!

După petrecerea Revelionului, am privit cu sufletul curat viitorul anului ce a început, dorindu-mi ca treburile grele ale ţării să se poată rezolva în concordie, să se găsească solidaritatea necesară traversării crizei economice, iar opoziţia să-şi revină la mersul constructiv pe care, altădată, l-a putut dovedi, să se trezească odată şi să conştientizeze că pusul osului la treabă este ceea ce aşteaptă poporul de la politicieni şi parlamentari, nu dezbinare, învrăjbire sau subjugarea ţării intereselor estului nedomesticit european. Şi unde puteam lua pulsul mai bine, decât la posturile de televiziune devenite trambulina exprimărilor mincinoase şi gălăgioase ale liderilor partidelor aflate în opoziţie, (i)Realitatea Tv şi Antenele lui Voiculescu? Aşa că am vizionat aproape toate programele politice de la aceste posturi, în primele două zile ale anului. Din nou critici vehemente la adresa preşedintelui ţării, a guvernării pedeliste şi deplângerea instalării „viitorului negru” (drobul de sare, deci!), după cum spuneau mercenarii politici invitaţi în studiouri. Am ajuns şi eu la concluzia că moderatorii emisiunilor posturilor amintite sunt întorşi cu cheiţa, li se dă tema de (a)casă şi direcţionalul – Băsescu sau Boc, după caz –  iar circul denigrărilor, calomniei şi insultelor la adresa aceloraşi diriguitori sau politicieni din arcul guvernamental continuă. La ce i-o fi trebuind asta, opoziţiei? Nu înţeleg. Se vede şi cu ochiul liber că românii s-au deşteptat şi nu mai cred în aceia ce stârnesc învrăjbirea, fac numai zarvă şi nu vin cu nimic favorabil construcţiei democratice ce ne-o dorim înfăptuită în România. Din lipsă de subiecte, la emisiunea politică de prânz, de la Antena 3, din prima zi a anului, o individă sedată cu politica lui Felix – Voiculescu a reluat tema „situaţiilor excepţionale pe care nu le-am mai înregistrat până acum”, după cum zicea abulica jurnalistă, referindu-se la episodul Adrian Sobaru, angajatul televiziunii române care, în semn de protest, s-a aruncat, de pe balcon, în Parlamentul României şi la forma de protest a profesoarei Cristiana Anghel care a intrat în greva foamei din pricina nedreptăţilor făcute de sistem împotriva celor care ar trebui să fie motorul acestui sistem respectiv, dascălii, insistând ca interlocutorul său să spună ce simte el despre toate acestea, în ceea ce priveşte imaginea României, astăzi. A primit un răspuns de punere la colţ, pe măsura imbecilităţii întrebării adresate, pentru că acela ce trebuia să-i răspundă, era Constantin Bălăceanu-Stolnici – om de ştiinţă, medic neurolog, pioner în domeniul neurociberneticii, profesor de Neuropsihologie şi Anatomie a Sistemului nervos şi membru de onoare al Academiei Române. La o asemenea contră, umilitoare, eu o dădeam afară din studio pe acestă ţaţă şi întrerupeam emisiunea, cu scuze pentru telespectatorii ce o vizionau. De ce trebuie să luăm în considerare sinuciderea ca expresie a anumitei situaţii? Au crescut numărul sinuciderilor în ţară? Cum se poate crede asta? Nu trebuie să luăm actul de gravitatea celui petrecut în Parlament, ca element de dispută politică. Dacă, statistic, numărul sinuciderilor ar fi crescut semnificativ, atunci se poate stabili o corelaţie cu situaţia. Sinuciderea în majoritatea cazurilor este expresia unei deteriorări psihice. Deci, dacă avem astfel de cazuri, trebuie, întotdeauna, să fim siguri dacă ne găsim în faţa unei persoane normale ce a reacţionat disperat la o situaţie sau dacă este vorba de un bolnav cu o inclinare la o dispoziţie genetică şi care, printr-un element foarte mic, s-a prăbuşit. Iar Sobaru este un caz patologic. În credinţa unei revigorări a speranţei de mai bine în expunerile din cadrul emisiunilor programate, am trecut şi pe la televiziunea lui Vântu – (i)Realitatea TV. Aici… şi mai şi! Moderatoarea la care am nimerit, căina faptul că România are cele mai puţine zile libere din Uniunea Europeană, iar anul acesta, jumătate dintre ele, cad duminica. La cât de harnici suntem noi, asta ne mai trebuia, să deplângem că suntem aproape de coada clasamentului internaţional la timpul liber plătit de care beneficiază angajaţii, cu 30 de zile libere, în care intră şi sărbătorile legale. Totul părea sfâşiitor. Românii sunt oropsiţi, că au doar 30 de zile libere plătite, la fel ca roboţeii ăia de nemţi şi năucii ăia de belgieni, cu înspăimântătoarea diferenţă de o zi în minus faţă de italieni şi puţin mai bine decât fraierii de irlandezi şi olandezi. Marile economii, ca economiile din Rusia, Lituania, Finlanda şi Franţa, îşi permit să-şi răsfeţe angajaţii şi cea a României nu. În afara Franţei (care oricum e în moarte clinică zilnic, la prânz, vorba unuia: „dacă cineva vrea să o cucerească fără luptă, trebuie s-o atace în acest interval”) celelalte sunt mari consumatoare de vodkă şi, cu toate astea, economiile lor „duduie”. Dar realizatorii emisiunii irealiste au uitat că săptămâna de lucru ţine, la români, de marţi şi până miercuri – lunea fiind zi de recuperare fizică şi a moralului, după finalul de sfârşit al încheierii weekend-ului – iar ziua de joi este cea în care se încep pregătirile pentru încheierea finalului de sfârşit de repaos al weekend-ului. În plus, marţea şi miercurea încep cu câte o binemeritată pauză, se continuă cu pauza de prânz şi se încheie cu pauza de pregătire a ruperii uşilor, cu un sfert de ceas înainte de încheierea programului. Tot ghiveciul ăsta îmi aminteşte de un articol de presă care zicea că „în toată Europa pneurile de iarnă sunt facultative – de ce ar fi obligatorii în România?”, dar nu punea şi întrebarea pereche „în toată Europa, prevederile codului rutier sunt obligatorii – de ce sunt facultative în România”?

• ROMEO POPESCU

Constantin Roibu, reconfirmat în fruntea OLTCHIM

Aproape 84% din acționari au votat pentru continuitate și stabilitate la combinatul chimic vâlcean

Miercuri, 29 decembrie 2010, la a doua convocare, la sediul societății OLTCHIM s-a desfășurat ședința Adunării Generale a Acționarilor de la întreprinderea vâlceană. Ședința acționarilor de la combinatul chimic vâlcean a avut mai multe puncte pe ordinea de zi introduse legal la solicitarea acționarului minoritar Petro Carbo Chem SE, însă acționarul majoritar de la OLTCHIM – Ministerul Economiei – a respins, din fericire, toate cererile PCC și i-a trimis „la plimbare” pe cei din echipa securistului polonez Zaremba.

Cel mai important punct de pe ordinea de zi a ședinței AGA, solicitarea PCC de a fi schimbată conducerea OLTCHIM, a fost respins, fără drept de apel, de reprezentantul Ministerului Economiei și de ceilalți acționari minoritari, cu excepția, bineînțeles, a PCC. Astfel, aproape 84% din acționarii prezenți au votat pentru menținerea lui Constantin Roibu în funcția de președinte și director general al OLTCHIM. Tot atâtea voturi împotrivă au întrunit următoarele propuneri ale acționarului PCC: „Mandatarea conducerii executive să pregătească un nou program de restructurare sau să modifice programul de restructurare aprobat de adunarea generală a acționarilor din data de 6 august 2009”; „Mandatarea conducerii executive a OLTCHIM să pregătească bugetul pentru anul 2011 pe baza a două scenarii, mai exact în cazul funcționării în 2011 integrată cu divizia de petrochimie de la Arpechim și în cazul funcționării fără divizia de petrochimie de la Arpechim”; „Punerea la dispoziția domnului Constantin Roibu de servicii de pază și protecție (bodyguard) în perioada în care este administrator al OLTCHIM”; „Modificarea articolului 21 aliniatul 2 din actul constitutiv al OLTCHIM”.

În schimb, acționarii OLTCHIM au fost de acord cu proiectele de hotărâri inițiate de conducerea executivă a OLTCHIM în special de către directorul general dr. ing. Constantin Roibu. Printre propunerile aprobate cu majoritate de voturi de acționarii OLTCHIM se numără: majorarea capitalului social cu suma de 28.537 lei; aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pentru anul 2010 în forma și conținutul propuse de conducerea executivă a societății, în vederea supunerii aprobării prin hotărâre a Guvernului, conform prevederilor art. 15 din OUG nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată prin Legea nr. 275/2009; precum și vânzarea participațiilor deținute de OLTCHIM la Protectchim SRL, Designro SRL, Mentchim SA și a activului Ramplast.

S-au aprobat procedurile legale de chemare în judecată a acționarului PCC

Tot cu 84% din voturi, acționarii OLTCHIM au aprobat la finele anului trecut propunerea de demarare în numele societății a procedurilor legale de chemare în judecată a acționarului minoritar PCC SE ca urmare a încălcării prevederilor articolului 1361 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale referitoare la exercitarea drepturilor ca acționar cu bună-credință și cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale societății și ale celorlalți acționari. „Compania PCC, încă de la preluarea acțiunilor la OLTCHIM, prin orice mijloace a încercat să defăimeze activitatea societății astfel încât valoarea acesteia să scadă drastic pentru a putea fi achiziționat pe un preț cât mai mic. Prejudiciul ce ar va fi imputat PCC de către societate constă în pierderile efectiv înregistrate de OLTCHIM ca urmare a amânării implementării programelor sale de dezvoltare și investiții. Acțiunea societății împotriva acționarului PCC nu exclude acțiunile directe și separate ale acționarilor OLTCHIM împotriva PCC, natura prejudiciului fiind diferit. PCC a inițiat o serie de demersuri în fața instanțelor judecătorești ori a unor autorități publice, aparent justificate de calitatea sa de acționar al OLTCHIM și de o pretinsă dorință ca societatea să-și desfășoare activitatea în condiții de legalitate. În mod concret, PCC a exercitat în mod agresiv și împotriva OLTCHIM toate drepturile precizate mai sus, cu scopul exclusiv de a întârzia executarea hotărârilor adunărilor generale ale societății sau adoptarea unor hotărâri sau acțiuni în interesul societății și al acționarilor săi, acțiuni care se încadrează în definiția din doctrina abuzului de minoritate. Asemenea acțiuni au urmărit atingerea de către PCC a unui interes propriu, respectiv acela de a bloca activitatea pentru diminuarea valorii pachetului de acțiuni și pentru a prelua OLTCHIM la un preț derizoriu. Acest scop al PCC intră în contradicție cu interesul OLTCHIM sau a celorlalți acționari. Asemenea acțiuni ale PCC sunt: opoziția și încercarea de blocare a implementării programului de investiții și restructurare al OLTCHIM; opoziția față de, respectiv blocarea majorării de capital social și a conversiei creanțelor statului în acțiuni; opoziția și încercarea de blocare a achiziției de la Petrom a activelor Arpechim precum și a punerii în funcțiune a acestor active necesare pentru reluarea activității OLTCHIM. PCC a mai solicitat în temeiul drepturilor conferite de calitatea de acționar al OLTCHIM: introducerea unor noi puncte pe ordinile de zi ale adunărilor generale ordinare și extraordinare ale acționarilor convocate de către consiliul de administrație; cereri repetitive de convocare a unor adunări generale ordinare și extraordinare ale acționarilor și solicitarea de prezentare de către consiliul de administrație a numeroase rapoarte, din care multe în afara competenței decizionale ale acționarilor, cu scopul de a utiliza informațiile primite ca argumente în plângerile și scrisorile înaintate Comisiei Europene sau în campania de presă împotriva OLTCHIM; atragerea răspunderii președintelui Consiliului de Administrație al OLTCHIM”, se menționează printre altele într-un raport al conducerii combinatului chimic vâlcean.

Raul POP

Florina Răducanu: „Am încredere în calitățile mele”

Fata de la pagina 5

Florina Răducanu are 23 de ani și este din Râmnicu Vâlcea. „Sunt o fire sociabilă, pasionată de dans, de muzică, de fotografie și de tot ce înseamnă modă și frumusețe. Am ales să particip la acest concurs pentru că am încredere în calitățile mele”, a mărturisit frumoasa brunetă, pentru ziarul Libertatea. Desigur, ne bucurăm de existența fetelor frumoase la noi în județ, dar ne încearcă gelozia profesională ca „divele de top” ocolesc presa locală, optând pentru notorietate națională. Numai că până în vârf, tot treptele de la bază sunt temelia ascensiunii mondene. Te așteptăm pe la noi, frumoaso!

Redacția

Pesedistul Costi Rădulescu a împărţit cadouri nevoiaşilor

• La sfârşit de an

Sfârşitul anului 2010 i-a găsit pe pesediştii vâlceni împărţind daruri celor mai necăjiţi vâlceni. Vicepreşedintele PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu, este unul dintre cei care nu au uitat să le întindă o mână de ajutor semenilor aflaţi în dificultate. Astfel că, el şi colegii săi din localităţi ca Voineasa, Brezoi, Malaia, Bujoreni, Dăeşti şi Muereasca au împărţit ajutoare. „În perioada sărbătorilor, a sfârşitului de an 2010, nici eu şi nici colegii mei din partidul din care fac parte nu am uitat că trebuie să întâmpinăm Sărbătorile Sfinte ale Crăciunului şi Anului Nou dăruind!” – a declarat liderul pesedist Constantin Rădulescu. Vicepreşedintele PSD Vâlcea a fost anul acesta alături de primarul localităţii Dăeşti, acolo unde au împărţit produse alimentare, dulciuri şi cozonac familiilor cu mulţi copii, dar şi bătrânilor din comună. „Sper ca darurile pe care eu le-am pregătit şi le-am împărţit împreună cu Ionel Dobre să le fi adus un strop de bucurie celor în ale căror curţi  am intrat în calitate de colindători care oferă daruri. Tot la Dăeşti, la recent amenajata bibliotecă din comună, am oferit zeci de cărţi pentru copii, beletristică şi aventură. Toate cărţile provin din biblioteca personală a familiei mele şi sper să fie utile şi interesante celor din Dăeşti. Trebuie să-l amintesc aici şi pe colegul şi prietenul meu Constantin Lazăr, cel care este Consilier Local în Muereasca şi Preşedintele Organizaţiei PSD din comună. Constantin Lazăr s-a îmbrăcat în Moş Crăciun şi a pornit la colindat din Satul Şuta, în toată Comuna Muereasca, oferind copiilor şi bătrânilor în jur de 250 – 300 de pachete ca dar de la  Moşul. Inimosul domn Lazăr face acest gest în fiecare an, chiar dinainte de a se implica în politică şi de a deveni Preşedinte PSD Muereasca şi Consilier Local” – a mai spus vicepreşedintele Constantin Rădulescu.  Nici în localitatea Bujoreni pesediştii nu şi-au uitat semenii, ei oferind cadouri de peste 2.000 lei copiilor din Bujoreni.

CLAUDIA STANCIU

Ioana Evelina Miu, un preşedinte model al elevilor din Vâlcea

IDEALURI. Tânăra vrea să urmeze o carieră în politică, dar în acelaşi timp îşi doreşte să facă Facultatea de Drept şi să profeseze în Baroul Vâlcea. „Am atâta entuziasm şi vreau să fac atâtea lucruri pentru ţara acesta, încât nu ştiu dacă sunt dispusă să plec din ţară” – ne-a spus Evelina.

Ioana Evelina Miu a fost aleasă în toamna anului trecut, cu un număr mare de voturi, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor din Vâlcea. Elevă în clasa a XI – a la Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari” din Rm. Vâlcea, tânăra este un model pentru elevii vâlceni. Evelina vrea să urmeze o carieră în politică, dar în acelaşi timp îşi doreşte să facă Facultatea de Drept şi să profeseze în Baroul Vâlcea. Îşi iubeşte foarte mult ţara şi oraşul, în special, şi de aceea se gândeşte serios să refuze oferta unei universităţi din Olanda şi să îşi continue studiile în România. „Am atâta entuziasm şi vreau să fac atâtea lucruri pentru ţara acesta, încât nu ştiu dacă sunt dispusă să plec” – ne-a spus Evelina. În anul 2009, Ioana Evelina Miu a fost vicepreşedinte al elevilor din Vâlcea, iar acum colegii săi i-au acordat toată încrederea lor, fiind aleasă preşedinte al Consiliului Judeţean al Elevilor Vâlcea şi vicepreşedinte al elevilor pe Regiunea Sud – Vest Oltenia.

S-a implicat în campanii umanitare

Fiind o tânără responsabilă, Evelina se implică în tot felul de acţiuni ce au menirea de a o ajuta să evolueze, însă îi place să-şi ajute şi semenii. De aceea, în vara anului 2010 a participat la o campanie umanitară de ajutorare a sinistraţilor din Moldova, acţiune care susţine că nu va fi singulară. „Am candidat pentru postul de preşedinte al Consiliului Judeţean al Elevilor pentru că a fost o provocare pentru mine. Anul trecut, când eram vicepreşedinte am avut o activitate destul de vastă. Când au fost inundaţiile în Moldova în 2010 am făcut o campanie, împreună cu clubul Leo, de strângere de ajutoare pentru sinistraţi. Am reuşit să mobilizez foarte mulţi elevi şi sincer am avut un sentiment măreţ, pentru că am strâns peste 22 de tone de haine pe care le-am trimis în localitatea Săuceşti din Moldova. Am participat la mai multe şcoli de vară şi traininguri care pe mine m-au ajutat foarte mult să mă dezvolt din toate punctele de vedere” – ne-a spus Evelina.

A înfiinţat „Avocatul elevului”

Evelina este o tânără plină de viaţă şi crede cu toată convingerea că poate schimba ceva în destinele elevilor vâlceni. De aceea, ea a înfiinţat un departament intitulat „Avocatul elevului”, departament ce apără drepturile elevilor vâlceni şi îi învaţă asupra obligaţiilor lor. „Am propus un program pe care îl voi pune în aplicare din luna februarie şi pentru care am vorbit deja cu persoane importante din judeţ. Vom organiza un fel de conferinţe unde aceste personalităţi vor vorbi liber despre posibilităţile elevilor, despre drepturile şi obligaţiile lor. Pentru ca tinerii să înţeleagă mai bine am înfiinţat de curând un departament intitulat «Avocatul elevului», iar în perioada următoare o să fac şi o campanie de promovare pentru ca ei să ştie că pot conta pe mine şi pe colegii mei oricând” – ne-a mai spus preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor din Vâlcea.

Parlamentarul PDL Samoil Vîlcu și-a stabilit prioritățile pentru 2011

În 2011, parlamentarul PDL, Samoil Vîlcu, şi-a propus promovarea unor acte legislative importante, rezolvarea unor probleme de interes pentru judeţul Vâlcea prin intermediul unor întrebări sau interpelări adresate membrilor Guvernului, dar şi cât mai multe întâlniri cu cetăţenii sunt obiective ale parlamentarului vâlcean pentru acest an. „Am hotărât să mă întâlnesc cu toţi factorii implicaţi în derularea acestui proiect, considerând că este datoria mea ca parlamentar să mă implic în rezolvarea unor asemenea probleme. Prin această discuţie cu inspectorul şcolar general al ISJ Vâlcea, cu reprezentantul constructorului şi cu directorul unităţii de învăţământ din Călimăneşti sper să găsim cea mai bună soluţie care să ducă la finalizarea acestei investiţii. Îmi doresc ca împreună cu doamna Gabriela Ene, şefa învăţământului vâlcean, să convingem Ministerul Educaţiei că este extrem de necesar ca în acest an să  finalizăm campusul şcolar de la Călimăneşti pentru buna desfăşurare a cursurilor. Conform proiectului, Ministerul Educaţiei va trebui să aloce fonduri  pentru extinderea, modernizarea şi reabilitarea spaţiilor existente la Grupul Şcolar Economic din Călimăneşti, dar şi pentru o sală de sport”, a declarat parlamentarul PDL, Samoil Vîlcu.

RAUL POP