1

BREAKING NEWS – Directorul de la Hidroserv nu a mai fost schimbat

Ştefan Prală este vechiul-nou director general, la Hidroserv SA. La presiunea făcută de “gruparea roşie” din cadrul organizaţiei judeţene portocalii asupra ministrului industriei Ion Ariton, acesta l-a demis din funcţie pe directorul Hidroserv Vâlcea, post ocupat de membrul marcant PDL şi, totodată, unul din sponsorii organizaţiei – Ştefan Prală. Măsură schimbării din funcţie a fost luată fără a fi consultat Biroul Politic Judeţean şi fără ca directorului supus sancţiunii să i se aducă vreo acuzaţie sau să i se stabilească vreo vinovăţie. Doar că aşa a considerat prefectul de Vâlcea, omul care a învrăjbit şi această organizaţie, ca mai toate partidele pe la care a făcut ciloturism, spărgându-i unitatea şi sabotându-i coeziunea. Ca reacţie la aberanta demisie, toţi primarii PDL din judeţ şi jumătate din Biroul Politic Judeţean, în frunte cu preşedintele interimar Dorel Jurcan, au semnat un memoriu informatic şi contestator care a ajuns pe masa ministrului amintit. În conţinutul lui s-a precizat că în istoria politicii postdecembriste din România, nici un partid aflat la guvernare nu şi-a schimbat oamenii numiţi în funcţii de conducere administrative, ca la Vâlcea, cedând, totodată, postul unui individ numit din alt judeţ. Noul director ar fi venit din judeţul Sibiu. Drept urmare, cu obiectivitate şi realism, conştientizând capcana în care a fost atras, ministrul Ion Ariton a anulat demisia, reinvestindu-l pe Ştefan Prală în funcţia de director la SC Hidroserv SA. Menţionăm că “gruparea pro-PSD” a schimbat din funcţie toţi conducătorii nominalizaţi de fostul lider judeţean portocaliu şi fost primar al Râmnicului – Mircia Gutău. Încă o bătălie pierdută de “gruparea roşie” din PDL, în frunte cu prefectul Bebe-Buba (de la PDL) Ungureanu! • Romeo POPESCU

Săptămâna vâlceană pe scurt

– Lupta pentru ocuparea funcțiilor în cadrul noului Birou Politic Județean al PDL Vâlcea a atins cote nebănuite – În dimineața de sâmbătă, 27 noiembrie, în comuna Bunești s-a declanșat un dezastru, aidoma celui de la Ocnele Mari – În legătură cu ancheta ce se desfășoară la DNA Pitești, în cauza „Ciogescu , pe surse, am primit informația că unul dintre ziariștii vâlceni va fi anchetat de procurorii anti-corupție, sub învinuirea de „trafic de influenț㠝, intervenția sa la unul din primarii datori SC Electrovâlcea, proprietatea arestatului Ovidiu Ciogescu – Vineri, doi membri ai „grupării ro și  din PDL au condiționat susținerea lui Jurcan la șiefia organizației, de retragerea lui Iliescu din cursa electorală internă, drept pentru care l-au rugat pe Jurcan să vorbească cu Iliescu să nu mai candideze

– Lupta pentru ocuparea funcțiilor în cadrul noului Birou Politic Județean al PDL Vâlcea a atins cote nebănuite. Organizația s-a spart în două, prefigurându-se „grupul veritabil de pedeliști  și „grupul pro-PSD , condus de prefectul Bebe Ungureanu, acesta avându-i în subordine pe Romulus Bulacu “ vicepreședintele Consiliului Județean, pe deputatul Samoil Vâlcu, pe primarul Râmnicului Romeo Rădulescu, pe ilustra anonimă Iuliana Moise, pe Aurel Simion – copilul de trupă ro șie, pe Remus Petrescu, pe Dan Fiera, pe Gabi Ene și câțiva trepădu și acceptați drept corp ansamblu, ca să fie și ei mai mulți. De partea cealaltă, se află înconjurați de „armata ro șie  a lui Ungureanu, președintele interimar Dorel Jurcan, Valentin Iliescu, Ștefan Prală, Constantin (Titi) Grigore , profesorul Gheorghe, 14 primari PDL și grosul membrilor de partid. Fiecare grupare „bate ținutul Vâlcii , încercând să acapareze voturile președinților de organizații comunale. Dintr-un sondaj de opinie făcut de noi a rezultat că din totalul de 615 mandate de delegați, un număr de 365 îi vor fi date lui Dorel Jurcan, actualul lider interimar. Efectuând sondajul prin comunele vâlcene, am mai descoperit un agent electoral pesedist care-l sprijină pe Romulus Bulacu “ zis „Arici de Vaideeni  – la șiefia PDL. Acesta este vivacele, longevivul, dinamicul, teribilul și simpaticul fost sportiv de performanță fotbalist Dumitru Lovin, mâna dreaptă a liderului PSD “ Ion Cîlea. Prezența sa, episodică și conspirativă, în viața organizațiilor portocalii din teritoriu, este justificată de dorința menținerii alianței PSD “ PDL la Consiliul Județean, alianță agreată de „gruparea ro șie  a lui Bebe-Bubă Ungureanu, în antiteză cu „gruparea pedeliștilor veritabili  care doresc refacerea dreptei și a Alianței DA, prin împăcarea PNL cu PDL. În prima variantă, cea a victoriei „grupării ro și , va fi menținut în funcția de vicepreședinte Dan Persu “ PSD, iar în cea de-a doua, la Consiliul Județean va fi un nou vice, din rândul liberalilor. Murdară este lupta politică și mulți indivizi ce se dau onorabili practică cea mai veche meserie din lume, în varianta politică!

– În dimineața de sâmbătă, 27 noiembrie, în comuna Bunești s-a declanșat un dezastru, aidoma celui de la Ocnele Mari. În gospodăria unui localnic, chiar în mijlocul curții formate de imobilele sale dispuse pe laturile ei, pământul s-a scufundat pe o rază de 5 m, creând o crevasă cu o adâncime de 20 metri. Apoi, pământul s-a scufundat în abis, împingând spre suprafață saramura, semn că în zona respectivă au existat saline de sare, exploatate iar golurile au fost umplute cu apă, nu cu petrol. În tangentul gropii apărute inițial, s-a aflat o casă care, după numai o oră, a început să se dărâme, scufundându-se și ea în abis. La fața locului, chemați de primarul localității, au venit polițiștii, pompierii de la ISU și câțiva vecini inimo și. Preocupat de salvarea a ceea ce se mai putea salva, primarul Viorel Radi a dat alarma în comună, cerând să vină toți locuitorii, pentru ajutorarea celui nepăstuit. După mai mult de 2 ore, niciunul dintre localnici nu a răspuns solicitării, semn că buneștenii sunt repetenți la educația civică și spiritul de întrajutorare. Printre primii care au ajuns la scufundarea din Bunești a fost președintele Consiliului Județean “ Ion Cîlea, însoțit de directorul RAJDP “ Vâlcea, Nicolae Vălimăreanu, directorul tehnic Florea Mierluș, un geodez și un geolog. prefectul Buba Ungureanu, a trecut pe la locul dezastrului, a vazut și a plecat „în teritoriu”, fiind interesat de campania în alegerile interne de partid la PDL, împingându-l în prima funcție pe acela care nu a dovedit niciodată că se pricepe la politică ( și doar la afacerile personale!) sau ma managementul politic. Romulus Bulacu – Arici. Antrenați în activitatea de salvare a bunurilor casnice, a recoltei de toamnă strânsă și depozitată de păgubaș în casa ce se scufunda, a țiglei și a resturilor de materiale de construcții, tinerii pompieri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență “ Vâlcea, de sub comanda colonelului Adrian Andrei Mesescu, au înfruntat pericolul, muncind cu eroism și curaj, lângă crevasa ce s-a creat. Impresionat de cele ce vedea, cu lacrimi în ochi, liderul PSD și președintele Consiliului Județean Vâlcea, dr. ing. Ion Cîlea a declarat: „Suntem deficitari la capitolul finanțe. Este grav ce i se întâmplă proprietarului gospodăriei. Trebuie să-l ajutăm și noi cumva (Consiliul Județean – n.r.) și am să propun consilierilor județeni să donăm familiei Ene suma de 100 milioane de lei, pentru refacerea gospodăriei… dacă se mai poate construi ceva aici. Cred că vom avea un nou lac de sare, care corespunde cu acela din Ocnele Mari. De asemenea, voi căuta o posibilitate prin care să-i răsplătim și pe cei de la ISU, care, după cum vedeți, riscă enorm, la orice intervenție, recuperând ce se mai poate. Este regretabil că localnicii nu au sărit în ajutorul sinistratului .

– În legătură cu ancheta ce se desfășoară la DNA Pitești, în cauza „Ciogescu , pe surse, am primit informația că unul dintre ziariștii vâlceni va fi anchetat de procurorii anti-corupție, sub învinuirea de „trafic de influenț㠝, intervenția sa la unul din primarii datori SC Electrovâlcea, proprietatea arestatului Ovidiu Ciogescu, pentru a- și achita o datorie veche, fiind considerată infracțiune. Păi, dacă este chiar așa, ar trebui să fie arestați toți ziariștii vâlceni, pentru că nu este vreunul care să nu fi intervenit la primarii datornici, pentru a- și achita datoria la societățile comerciale de la care ziarele vâlcene primesc c/v serviciilor de publicitate. Firmele creditoare (prestatoare de servicii) nu- și puteau îndeplini obligațiile financiare către mass-media, din cauza arieratelor primăriilor, ce aveau ( și mai au, încă!) obligații financiare ajunse la scadență și neachitate. Nu șitim dacă mai sunt vizați și alți ziariști, în afara celui despre care am aflat, pentru că nu șitim câți dintre noi au dat peste tehnica de ascultare (nu peste ” șipca” veche) sau au fost reclamați de demenții Vâlcii.

– Vineri, doi membri ai „grupării ro și  din PDL au condiționat susținerea lui Jurcan la șiefia organizației, de retragerea lui Iliescu din cursa electorală internă, drept pentru care l-au rugat pe Jurcan să vorbească cu Iliescu să nu mai candideze. Iuliana Moise l-a asigurat pe Jurcan că îl susține, dar, în realitate, îi face campanie lui Bulacu, deci îl minte, din nou, pe Jurcan. Liderul interimar Jurcan se bazează puternic pe organizația de la Drăgășani, pe cea de la Horezu, pe primarii pedeliști, pe organizația de la Băbeni și pe primarul de aici, dar numai în proporție de 90%, deoarece, spune el, nu poate fi sigur decât pe membrii familiei sale, nu și pe membrii PDL. Pentru alegerea noului președinte național al PDL, decid președinții organizațiilor județene. Președinții organizațiilor județene “  vezi cazul domnului Cîlea, congresul PSD “ stabilesc lista delegaților. Dacă Blaga nu are președintele lui la Vâlcea, a pierdut un vot foarte important, avantaj Elena Udrea. Dacă nu îl are pe Jurcan sau pe Iliescu, la Vâlcea, a pierdut un vot mare, pentru că Bulacu este susținut de Ana Maria Pătru, de Videanu și de Elena Udrea. Deci bătălia se dă pe președintele de județ. Acum depinde dacă Blaga își permite să piardă un președinte sau nu. Pentru că, fiecare vot în bătălia pentru președinția la nivel central, va conta. Ai președintele de la Vâlcea, atunci, sigur, delegații care vin de la Vâlcea vor vota cu Blaga, dacă nu, atunci nu votează cu Blaga. Pretențiile s-au conturat. Ana Maria Pătru vrea colegiul lui Samy Vâlcu, dar colegiul senatorului Jurcan nu-l mai vrea nimeni, pentru că nu se șitie dacă va mai exista Senat. PDL este partidul care a cerut reorganizarea Parlamentului și dispariția Senatului, PNL susține proiectul PDL dar nu vrea dispariția Senatului definitiv, ci înființarea unei Camere a Reprezentanților Regionali. Deci, două partide puternice din Parlament, susțin dispariția Senatului. Așa că pe teren, pentru Senat, nu se mai bate nimeni, în momentul acesta ¦ Dacă va fi Senat, este în regulă, dacă nu va fi Senat, nu este în regulă. Primarul Romeo Rădulescu vrea colegiul lui Sorin Zamfirescu, iar Vâlcu o să iasă deputat, oricum, că nu degeaba s-a zbătut împotriva colegilor săi neagreați de prefectul Ungureanu și în favoarea lui Bulacu “ Arici, vice-liderul „grupului roșu  din partid.

– Pataliputra

Prefectul Ungureanu îi trimite pe sinistraţii din Berbeşti la teatru

• Acuzându-i că se dau în spectacol la televizor NEPĂSARE. Prefectul de Vâlcea nu s-a putut abţine să nu se ia de primari, cărora le-a transmis că nu se va lăsa impresionat de văicărelile lor pe care le dau la televizor. Avocatul Petre Ungureanu, zis şi Bebe Sexologu’ a ajuns să fie unul dintre cel mai indezirabili prefecţi pe care i-a avut judeţul Vâlcea până acum. Nu trece o zi fără ca actualul reprezentant al Guvernului în teritoriu să nu scoată vreo „perlă” din gură, legându-se de tot şi toate, pentru ca mai apoi să înfiereze cu mânie proletară presa locală pentru criticile ce, pe drept, i se aduc. La ultima şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, prefectul „Sexolog” iar a dat cu bâta-n baltă, el recomandându-le sinistraţilor de la Berbeşti, a căror dramă este impresionantă deoarece casele le-au fost distruse de alunecările de teren, să meargă la Teatrul Anton Pann în loc să facă spectacol în faţa camerelor de luat vederi. „Bebiţă” nu s-a putut abţine nici să nu se ia de primari, cărora le-a transmis că nu se va lăsa impresionat de văicărelile lor. În vizorul său a intrat de această dată edilul localităţii Berbeşti, Vintilă Chelcea, care, pe bună dreptate, a acuzat autorităţile judeţului de nepăsare. Asta pentru că, în luna septembrie a acestui an, primarul din Berbeşti a tras un semnal de alarmă asupra pericolului de surpare a drumului de acces către satul Valea Mare, el solicitând Consiliului Judeţean Vâlcea suma de 1,5 miliarde de lei vechi pentru a face lucrări de reparaţii urgente. Din păcate, însă, atunci nimeni nu l-a băgat în seamă, iar la începutul săptămânii trecute oamenii din Valea Mare s-au trezit fără curent electric şi fără cale de acces. CLAUDIA STANCIU

CET Govora, cea mai importantă întreprindere în producerea și transportul energiei termice

În cadrul Galei ” Topul Național al firmelor” ediția a XVII-a 2010 organizată de Camera de Comerț și Industrie a României, într-o ceremonie desfășurată în Aula Candelabrelor a Palatului Camerei de Comerț și Industrie a României, joi, 25 noiembrie, a fost decernat Premiul Național pentru întreprinderi foarte mari în producerea și transportul energiei termice societății comerciale CET Govora S.A. Considerăm acordarea acestui premiu de către cea mai prestigioasă asociație a mediului de afaceri din România ca o încununare a eforturilor întregului colectiv al CET Govora depuse în cursul anului 2009. Cu această ocazie adresăm mulțumiri Consiliului Județean Vâlcea, consilierilor județeni și în special domnului Președinte dr. ing. Ion CÎLEA pentru sprijinul permanent acordat și implicarea continuă care au condus la recunoașterea rezultatelor obținute prin acordarea acestei distincții. Mulțumim membrilor Consiliului de Administrație și reprezentantului în Adunarea Generală a Acționarilor a CET Govora, d-na Carmen Alexandrescu pentru susținerea arătată, mulțumim domnului Primar ing. Romeo Rădulescu și Consiliului Local al Mun. Râmnicu Vâlcea pentru fructuoasa colaborare și nu în ultimul rând salariaților CET Govora fără de care nu s-ar fi obținut această performanță. Conducerea S.C. CET Govora S.A. Râmnicu Vâlcea

OLTCHIM a continuat să înregistreze profit și în octombrie

REALIZARE. OLTCHIM S.A. a reușit să înregistreze profit per total activitate și în luna octombrie 2010, în ciuda atacurilor permanente ale acționarului minoritar PCC SE care au perturbat activitatea companiei. Din noiembrie 2008, OLTCHIM S.A. funcționează la 35% din capacitate din cauza lipsei etilenei, principala materie primă a combinatului, odată cu oprirea de către OMV PETROM SA a activității de petrochimie de la Arpechim Pitești. În condiții de funcționare redusă societatea a înregistrat pierderi pe total activitate. Imediat după oprirea activității de petrochimie, S.C. Oltchim S.A. a căutat soluții pentru eficientizarea activității. Oltchim a achiziționat activitatea de petrochimie de la OMV Petrom SA Sucursala Arpechim Pitești care va conduce la funcționarea la capacitate a societății în condiții de eficiență. În paralel cu achiziția petrochimiei, Oltchim a îmbunătățit funcționarea instalațiilor care nu sunt dependente de consumul de etilenă, astfel încât să se eficientizeze activitatea chiar și în condiții de funcționare redusă. Așa cum am previzionat, octombrie 2010 este a doua lună consecutivă în care S.C. Oltchim S.A. Rm. Vâlcea înregistrează profit pe total activitate, profitul din activitatea de exploatare acoperind integral pierderea financiară. Prin soluțiile aplicate de managementul societății s-a reușit ca nivelul producției marfă și al cifrei de afaceri să fie realizat cu peste 14% față de media primelor zece luni din acest an, iar exportul să înregistreze o creștere cu 13%. Sinteza principalilor indicatori economico–financiari realizați în octombrie 2010 de către S.C. Oltchim S.A. Rm. Vâlcea se prezintă astfel:

Nr. Crt. Indicator economico – financiar Valoare (mii lei) Valoare (echiv. mii EUR)
1 Cifra de afaceri 137.663 32.166
2 Rezultat din exploatare + 5.803 + 1.355
3 Rezultat brut + 782 + 183
4 EBITDA 14.566 3.403

În prezent, managementul Oltchim se concentrează pe obținerea de finanțare pentru asigurarea de capital de lucru necesar repornirii instalațiilor petrochimiei de la Arpechim. Reparația și revizia generală a instalațiilor din cadrul diviziei petrochimice a fost finalizată integral și ne așteptăm ca după repornirea petrochimiei și funcționarea Oltchim SA la capacitate, societatea să își continue procesul de consolidare a rezultatelor financiare.

Bye, bye Schengen!

La sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele PSD Victor Ponta a fost invitat la şedinţa de grup a socialiştilor europeni de la Strasbourg unde a cerut sprijinul acestora împotriva “abuzurilor PD-L şi a Guvernului Boc”. Adică a pârât străinilor, problemele interne ale ţării, imaginare sau reale, dar ale noastre, ale tuturor, nu numai ale pesediştilor. Urmează ca şi Crin Antonescu să ne pârască liberalilor europeni şi trădarea-i totală.  Prin aceste gesturi, putem vedea foarte bine cât de mult se străduiesc liderii opoziţiei pentru binele românilor. Au ajuns să ceară ei înşişi blocarea accesului României în spaţiul Schengen. Ca urmare a acestui comportament, UNPR l-a acuzat, prin intermediul unui comunicat de presă, pe Victor Ponta, că prin declaraţiile sale, în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen, a dat dovadă de iresponsabilitate, susţinând în faţa unui grup politic al PE faptul că România nu a îndeplinit toate condiţiile pentru aderarea la Spaţiul Schengen şi nici pentru ridicarea monitorizării în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Citiţi cu atenţie, ca să înţelegeţi cine ne sunt duşmanii. Nu trebuie să vină dinafară, sunt aici, printre noi, sunt de ai noştri. După cum se poate concluziona, opoziţia nu este interesată, deloc, de soarta românilor şi a ţării, în general. În obsesia paranoică de a ajunge la osul de ros, PSD-PNL sabotează orice măsură guvernamentală menită să scoată ţara la liman. Scopul? Ruinarea ţării şi aducerea populaţiei în pragul disperării, pentru ca prin presiunea străzii să cadă guvernul şi, eventual, preşedintele. Evident, opoziţia nu a înţeles nici până acum faptul că se află în faţa unui premier – om de bună credinţă (cinstit cum niciun politician PSD-ist nu a fost vreodată) şi a unui preşedinte extrem de inteligent, care devine cu atât mai puternic cu cât este mai mult supus atacurilor furibunde. Spre deosebire de toate celelalte ţări din UE unde “opozanţii” s-au alăturat eforturilor guvernelor de a scoate ţările lor din criză, scopul tot mai evident al Opoziţiei din România este cel opus: de adâncire a crizei pentru a putea pescui în ape cât mai tulburi. O metodă clar bolşevică. Numai că rezultatul va fi exact invers: românii, care au dovedit clar că nu mai sunt uşor de manipulat, vor realiza jocul anti-naţional al opoziţiei care va pierde voturi masiv (indiferent de sondajele aranjate). Cine şi-a imaginat, măcar o clipă, că Ponta (sau vreun alt PSD-ist) este afectat de starea de sărăcie a poporului, s-a înşelat. Să nu uităm că PSD-iştii au contribuit, din plin, la halul în care este astăzi România. Ce nu au reuşit să facă în ţară, fac acum în străinătate, numai şi numai din dorinţa de a arăta bila neagră PDL şi preşedintelui. Dacă Ponta chiar ar avea un dram de bun simţ şi ar ţine la români, nu ar plăti pe post de bonă o filipineză, dând acei bani unei femei sărmane de la noi. Mă îndoiesc că în toată România nu există nici măcar o femeie care să corespundă pentru munca de bonă şi aceste femei trebuiesc importate. Dar, la PSD, grija pentru sărmanii României este exclusiv la Antena 3 şi Realitatea TV, în direct şi la ore de vârf. Pentru mine UE e cea mai tare treabă care poate să existe. Ne dă dreptul să mergem unde vrem să lucrăm, ne dă dreptul să fim trataţi drept cetăţeni europeni, nu doar ca români. Probabil că oftica pesediştilor este că nu mai suntem îngrădiţi în ţară. Vă reamintiţi cum se ieşea din ţară, înainte de 2005? Stăteam la coadă, la vize, la graniţe… câini… controale, de parcă eram terorişti. Acum, dacă nu ne mai place în România, nicio problemă, o schimbăm… Ne mutăm în Italia. Nu mai e viaţa “ok” în Italia, nicio problemă, plecăm în Germania…. Asta e Europa. Eu îmi doresc un tratament egal cu ceilalţi concetăţeni europeni şi m-aş mulţumi să pot trece măcar două frontiere fără a fi umilit de vameşi, poliţişti de frontieră, bişniţari, spălători de maşini, şmenari, hoţi. Dar se vede că PSD şi Iliescu, al cărui purtător de vorbe este Ponta, nu doresc ca românii să-şi recapete demnitatea. Şi au dreptate, în felul lor; un român demn este un român care nu votează PSD. Şi totuşi, acum, nu “Schengen” ne trebuie, nouă. Ne trebuie o ţară civilizată ai cărei cetăţeni să poată fi primiţi oriunde fără ezitări. Din păcate, pentru a ajunge la acest nivel, ne-ar trebui o Siberie în care să deportăm toată şleahta de politicieni şi funcţionari de stat corupţi. Numai că n-avem nici Siberie şi nici voinţa necesară! Lipseşte, în România, o mătură groasă şi radicală. Traian Băsescu a deschis, foarte timid, un capăt de pod şi de-aia îl duşmănesc adversarii politici sau doar “o anumită parte a spectrului politic”, spre deosebire de marele învins, Constantinescu – Ţapul, care, consecvent cu pregătirea-i intelectuală, de geolog, s-a declarat învins, înainte să fi pus măcar vârful pioletului pe piatra structurilor şi s-a regăsit, în ultima vreme, purtându-le tablele pe epoleţi. O problemă este, probabil, naţional-congenitală: incapabilitatea de coagulare a forţelor pentru un scop de utilitate comunitară. Se pare că românul este creat, mai repede, cu toate sacrificiile, să hrănească maidanezii (inclusiv pe ăia cu interese în petrol sau speculaţii financiare sub marginea legalităţii), în loc să-i considere un pericol pentru sănătatea şi civilizaţia publică. Într-o asemenea “societate”, ideea de ordine, disciplină şi respectare a legilor este, fără îndoială, pervertită. România nu poate fi băgată cu forţa nici de politicienii noştri, nici de cei europeni, nici de funcţionarii de la Bruxelles, într-un club unde nu doreşte singură să intre şi dacă nu aduce dovezi palpabile că va respecta regulile sale. Tot ce aşteaptă Europa de la instituţiile României, nu diferă cu absolut nimic faţă de ce aşteptam sau ar trebui să aşteptăm, fiecare dintre noi, de la ele: competenţă şi onestitate.

Romeo Popescu