1

Răspuns la obrăznicii

Nu-i greu să ai tupeu

Normal 0 21 Normal 0 21

La redacție, pe adresa conducerii ziarului, a sosit o scrisoare semnatăde doamna Simona Daniela Botez, funcționar superior la Consiliul Județean Vâlcea. Ea se vrea un drept la replică la articolul intitulat „Angajații CJ au averi impresionante”, scris de Olivia Pîrvu-Cârciu, publicat în ziarul nostru. Doamna în cauzăa fost nominalizatăprintre oamenii avuți ai instituției, pentru că , După cum s-a „autodenunțat” pe Internet, are TREI case obișnuite și o locuințăla bloc (două case în județul Olt, una în Rm. Vâlcea și apartamentul în București) și patru autoturisme de lux (WW Golf – 2 bucă ți, Renault Clio și Opel Frontera). Evident, la simpla citire a Declarației de avere, completatăși postatăpe Internet, la data de 11.06.2009, nu poți spune decât că funcționara aceasta este o femeie bogată, dăruităde soarta cu „un parc auto” (nu o întrebăm la ce i-or fi trebuind patru autoturisme, pentru că le deține legal și plătește impozite pentru ele), „case peste case” și un apartament în București (vișina de pe tort, nu?), la care am uitat sămai adăugăm două terenuri intravilane, bune de construit vile, în Rm. Vâlcea și în Slatina, și două terenuri agricole, în comuna Vlădești, vecinăcu municipiul Rm. Vâlcea. Chiar dacă aceste terenuri sunt în indiviziune cu soțul său – Cosmin Botez, funcționara tot „avută” se poate numi, pentru că , nu-i așa?, familia este celula de bazăa existenței sociale, proprii și a societății. Iar, După cum se poate constata, doamna Botez co-existăbine în societate, mai bine ca multe colege de-ale dumneaei, de la Consiliul Județean. Și, atunci, dragădoamnă, unde-i supărarea și ce aveți cu limba românăde o siluiți în scrisoarea ce ne-ați adresat-o? De unde atâta tupeu de o insultați pe ziarista care v-a prezentat starea oficialăde înavuțire, afirmând despre ea că „…numele ei nu merităamintit”, că are „serioase lacune în stăpânirea sensului cuvintelor”, că a făcut o „glumăde prost-gust”, pentru ca, mai apoi, săcereți „sătrecem peste știința de carte a autoarei” (apropo, dvs. câtăcarte știți? Nu v-am întrebat câtăcarte aveți, că , astăzi, diplomele-s cel mai ușor de obținut!), și că , pentru ziaristă”lectura unui text on-line este dificilă” Chiar așa? Nu avem timp sa văfacem analizăpe textul scrisorii trimis la redacție, dar tot văatenționăm asupra grafiei din declarația de avere și vedeți ce ați scris despre soțul dvs., cu referire la locul dumnealui de muncă . „Parcul” nu se aseamănăcu „porcul”…

„Și asta nu e tot”

Propoziția din intertitlu se poate vedea în scrisoarea pe care am primit-o la redacție și, parcă , gura păcă tosului adevăr grăiește. Nu e tot ce vrea revoltata funcționarăsăne transmită. „Revoltata” doamnă, supusăunor furii că rora nu le cunoaștem etiologia, confirmăși nu infirmăce a scris ziarista despre averea dumneaei: „Alte afirmații neadevărate sunt că aș deține o jumătate dintr-o casăconstruităîn Vlădești (scuze, doamnă, casa nu este în Vlădești, ci mai încoace, mai aproape de kilometrul zero al municipiului Rm. Vâlcea, pe str. Știrbei Vodănr. 49 – n.r.), iar apartamentul din București este, de fapt, „o amărâtăde garsonierăde 27 m.p., moștenităde soț”. Apoi, dragădoamnă, dacă un spațiu de locuit în Capitală, apreciat și scris cu mânuța dumitale în declarația de avere ca valorând 548 miliarde lei este „o amărâtăde garsonieră”, știți câți români trăiesc din salariul minim pe economie și în case insalubre? De ce nu o dați de pomanăunor amărâți? că și așa este „amărâtă”. Săfim serioși. V-ați vrut spiritualăși caustică , dar nu v-a ieșit. Împreunăvedem același „film”, numai că dumneavoastrăvreți sănu se știe că aveți locurile în lojă, în zona boierească și nu la stal II, precum colegele de la Consiliul Județean. Cât privește cele patru autoturisme de lux, confirmați chiar dvs. (în declarație, dar și în scrisoare) că ele existăși, în atare situație, ce mai conteazăanul de fabricație? Văplimbați, pe drumurile lumii, la volan sau în dreapta șoferului, cu anii lor de fabricație sau cu motoarele puternice pe care le au? Și de ce insultați mesajul articolului nostru care vărecopiazăbogăția familială, folosind sintagma „sensul mizerabil folosit de autoare”, sens dat existenței garajului de autoturisme ce-l aveți? Ideea la care văreferiți nu este mizerabilă, face parte din jocul democrației, întărind transparența la care sunteți obligată, ca persoanăpublică , din forul administrației publice județene. Exprimarea nefericită, ce ați folosit-o insultător, ne duce la gândul dacă a făcut bine sau nu regimul Ceaușescu, alfabetizând mai pe toată lumea. Pe fundamentul acesta (binefăcă tor) unii nu au reușit să-și clădească o culturăgeneralăserioasă, să-și formeze spiritualitate și săcapete umor. Iar ca sănu vămai supărați pe autoarea articolului, aflați că sensul de a „trage cu urechea” – pentru termenul de „auditor”, nu l-a impus ea în text, ci redactorul șef, ca o sfidare a noilor termeni post-decembriști, necunoscuți în DEX. Ca neologisme, lături de „auditor” – sensul (nou) de persoanăcare face „audit” pentru activitățile desfășurate în instituțiile și societățile comerciale (în DEX – „auditor” înseamnă „ascultător”), mai apar „rezolvitori”, „aparținători” etc., iar pe seama lor, noi, cei pentru care cuvintele sunt materia primăprofesională, mai facem, din când în când și câte o glumă. Haz de necaz! Așa că , deh, cultura generalăbogatăeste de vină, doamnă, dar și tupeul și obrăznicia noastrăde a deconspira averile funcționarilor publici ce ascund și nu știu de ce ascund ce au câștigat prin muncă cinstită Sau este vorba de sutele de milioane de lei pe care le primesc, exagerat, „auditorii” din Consiliul Județean, de la primăriile auditate?


că tre ,

Vocea Vâlcii

În atenția domnului Redactor Șef :

Mănumesc Simona Daniela Botez, funcționar public la Consiliul Județean Vâlcea din anul 2008.

În virtutea dreptului la replică , vărog săpublicați următoarele:

În data de 27 iulie a.c., în ziarul Vocea Vâlcii au apărut mai multe afirmații privind persoana mea, în tendențiosul articol numit „Angajații CJ au averi impresionante”, afirmații care pot fi catalogate în mai multe feluri și anume :

– afirmații neadevărate;

– afirmații trunchiate sau o combinație a celor două .

O analizăîn detaliu a textului angajatei d-voastră, al că rei nume nu merităamintit, relevăurmătoarele:

Încă de la început este de observat că autoarea are serioase lacune în stăpânirea sensului cuvintelor, ea neștiind nici măcar ce înseamnă auditor (adică , „trage cu urechea?”) – sau, dacă presupusa explicație din parantezăs-a vrut a fi o nevinovatăglumă, atunci ea e o glumăde prost-gust, cu trimitere expresăla termenul calomnie! Dar, sătrecem peste știința de carte a autoarei și sărevenim la declarați mea de avere, postatăpe site-ul C.J. Vâlcea. La capitolul afirmații neadevărate din articol, trebuia menționat că terenul intravilan din județul Olt aparține soțului meu, dobândit anterior că sătoriei, așa cum este precizat în declarația respectivă. Se pare însăcă și lectura unui text on-line este dificilă, altfel nu pot considera că autoarea este de rea-credință.

„Și asta nu e tot.”

Alte afirmații neadevărate sunt că aș deține o jumătate dintr-o casăconstruităîn Vlădești, dar și dintr-un apartament situat în București. (Casa din Vlădești este o altăcondamnabilăinvenție a autoarei, iar apartamentul din București este de fapt o amărâtăde garsonieră de 27 mp, moștenităde soț.).

Și ajungem la „parcul auto format din mașini scumpe ” .

Autoarea „uită” sămenționeze anii de fabricație ai mașinilor, fiindcă , dacă ar fi făcut asta, articolul nu mai avea sensul mizerabil dorit de autoare ; fac eu însăprecizările necesare, pentru a se cunoaște adevărul :

– Golf 4 – an fabricație 2001, cumpărat în anul 2005

– Golf 3 – an fabricație 1994, cumpărat cu 1000 Euro, în anul 2008

– Renault Clio – an fabricație 1995, cumpărat cu 500 Euro, în anul 2008

– Opel Frontera – an fabricație 1994, cumpărat din Germania pentru părinții mei, dar cu banii lor (1500 Euro), însă înmatriculat pe numele meu la cumpărare.

În speranța că veți publica acest drept la replică , După toate regulile acestei obligații care vă revine, vă mulțumesc.




Pesedistul Dorin Chiriță este, din nou, consilier local

După demisia lui Constantin Vlăduțu

Normal 0 21

Începând de vineri, 31 iulie a.c., pesedistul Dorin Chirițăocupăfuncția de consilier local în Consiliul Local Municipal Rm. Vâlcea ca urmare a demisiei lui Constantin Vlăduțu. Acesta din urmăa luat decizia sărenunțe la funcția de ales local deoarece, spune el, afacerile îi ocupătot timpul și nu se mai poate ocupa de ambele activități. Așa că , Constantin Vlăduțu i-a lăsat locul colegului său din PSD, Dorin Chiriță, care este la cel de-al doilea său mandat de consilier. La ultima ședințăde Consiliu Local, Dorin Chirițăa fost întâmpinat cu simpatie de colegii săi, care i-au urat bun venit imediat După depunerea jurământului. Noul ales local va face echipăcu Gigi Matei, Mihai Persu și Maria Costea.




Voineasa, angrenată în cel mai important proiect turistic românesc

Mihai Fifor promite

Normal 0 21

REUȘITĂ. Zilele trecute, la Vâlcea, a fost prezent ministrul secretar de stat în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, Mihai Viorel Fifor pentru a pune bazele celui mai ambițios proiect turistic din punctul său de vedere, și anume, „Dezvoltarea infrastructurii de agrement în stațiunea turistică Voineasa”, ce va fi realizat împreunăcu Direcția de Programe Externe din cadrul Consiliului Județean (CJ) Vâlcea și Primăria Voineasa.

Secretarul de stat, Mihai Fifor, a declarat la Obârșia Lotrului, acolo unde s-a întâlnit cu reprezentanții presei, că resursele financiare necesare construirii bazei de agrement de la Voineasa, (cel mai important proiect turistic din România!) vor fi alocate de Ministerul Turismului. „Pentru realizarea acestui obiectiv se fac, din partea administrației locale, eforturi susținute. De asemenea, avem în vedere și discuții cu cei de la Direcția de Drumuri pentru că , e foarte clar, pentru a putea demara un astfel de proiect avem nevoie de infrastructură. În plus, voi discuta și cu doamna ministru Elena Udrea pe care doresc săo conving săvinăla Voineasa pentru a vedea exact despre ce este vorba. Din păcate, stațiunile Voineasa și Vidra sunt în ultimii ani într-un con de umbră. Acum se încearcă redarea lor în circuitul turistic. Pentru acest județ viitorul dezvoltării economice ține de dezvoltarea turistică . Vâlcea are toate genurile de turism de la cel monahal până la cel balnear. Dacă proiectul acesta reușește, o săavem și turism de iarnăcu pârtii de schi”, a spus secretarul de stat.

Precizăm că secretarul de stat s-a aflat, în județul nostru, într-o vizităprelungităcare a durat două zile, perioadă în care, potrivit declarațiilor sale, a încercat săabordeze problemele urgente cu care se confruntă vâlcenii. „Sunt, de asemenea, preocupat și de situația de la Ocnele Mari, acolo unde are loc prăbușirea controlată. Vreau săinformez opinia publică că , aici, lucrurile sunt sub control și atent monitorizate. În plus, suntem preocupați și de finalizarea construcțiilor de la că zănești, pentru că este foarte important săoferim siguranțăsinistraților de la Ocne”, a precizat Mihai Fifor.

Un alt obiectiv vizitat de secretarul de stat a fost centrala hidroelectrică de la Ciunget, despre care reprezentantul guvernului spune că este construcție monumentalăcare merităa fi înscrisăîn circuitul turistic. „Am discutat, deja, în acest sens, cu prefectul județului Remus Grigorescu și am decis, în viitorul apropiat, înființarea la Ciunget a unui punct muzeistic, așa cum existăîn țările civilizate din Europa.

Proiectul va consta peste 10 milioane de euro

În categoria problemelor pe care secretarul de stat Fifor a pus un accent deosebit se înscrie și rezolvarea situației de la halda de mică , acolo unde, de o bunăbucatăde vreme, societatea CONVERSMIN a încetat lucrările de consolidare. Am dat asigurări reprezentanților societății că vor primi, în cel mai scurt timp posibil, banii de care au nevoie pentru a putea continua ceea ce s-a început acolo. Contăm, pentru acest demers, pe resurse financiare de la Ministerul Economiei.

Prezent și el la întâlnirea cu presa vâlceană , președintele CJ Ion Cîlea a spus că studiul de fezabilitate al proiectul de relansare turistică a zonei Vidra se află, în acest moment, într-un studiu avansat, iar pentru demararea acestuia este nevoie, spune președintele Consiliului, ca Guvernul sădea undăverde pentru aprobarea de fonduri de la Ministerul Turismului. „Estimativ, valoarea investiției se va ridica la suma de 10 milioane de euro, iar lucrările, în cazul în care totul va decurge conform proiectului, vor începe la începutul anului viitor.




„PSD încearcă politizarea poliției vâlcene”

Mircea Gutău spune ferm:

Normal 0 21 DECIZII TRANȘANTE. Mircia Gutău, șeful democrat-liberalilor vâlceni, nu este dispus sămai „ia palme” de la colegii de alianțăși spune că , în cazul în care membrii partidului pe care-l conduce vor mai fi împroșcați cu noroi de pesediști, va renunța la diplomația politică . Mai mult, el este de părere că social-democrații au făcut, în ultima vreme, multe gafe ce pot duce la decredibilizarea partidului.

Președintele interimar al PD-L Vâlcea, Mircia Gutău, a spus, în cadrul unei conferințe de presă susținutăzilele trecute la sediul partidului, pe un ton ferm că existăposibilitatea ca alianța PD-L – PSD săse rupă. „Dacă vor mai fi amenințări și dacă , în permanență, ne certăm cu colegii noștri, atunci s-ar putea săne despărțim. Nu putem fi dimineața la guvernare, iar seara săne dăm în cap. Astfel, nu putem continua împreunăși cred că , până la urmă, este o situație pe care o înțeleg foarte bine și cetățenii”, a precizat el.

Șeful democrat-liberalilor a avut o poziției categorică și vizavi de ședința desfășurată, de curând, în A.T.O.P. pe care primarul municipiului o considerăo gafăde proporții a pesediștilor vâlceni. Ca urmare a discuțiilor purtate în cadrul A.T.O.P comisarului șef al Inspectoratului Județean de Poliție, Florian Marin, i s-a conferit dreptul, prin vot, de a participa la ședințele din teritoriu. În acest fel, susține președintele PD-L Vâlcea, s-a procedat la politizarea poliției, fapt ce poate avea grave repercusiuni asupra imaginii instiuției. „Sunt surprins de modul în care PSD încearcă să-și acopere greșelile proprii, folosind A.T.O.P-ul. Dar, până la urmă, pot înțelege și de ce se întâmplăacest lucru. Aici, au majoritate. Altăgafămare este ședința Colegiului Prefectural, unde șeful CJ și prefectul au ținut ședințe cu iz politic. În loc sărezolve problemele cu care se confruntă județul, cetățenii, ei par preocupați, mai degrabă, să-i jignească pe colegii mei de partid”, a mai spus, pe un ton dur, primarul Mircia Gutău.

Vâlcu militeazăpentru responsabilitate politică

Refuzând săse mai poarte „cu mănuși” atunci când vine vorba de colegii de alianță, Gutău a declarat că , de acum încolo, va avea o atitudine fermăși nu va mai permite colegilor social-democrați o atitudine publică de Continuă defăimare a partidului pe care-l conduce. „Când suntem de Față , ne pupăpantofii ( PSD – n.r.), iar atunci când nu suntem acolo, ne jignesc și aruncă cu noroi. Deci, ori albă, ori neagră”, a mai adăugat el. Prezent și el la conferința de presă , deputatul Samoil Vâlcu a făcut și el câteva aprecieri cu privire la tema abordatăde șeful său de partid, spunând că situațiile neplăcute sunt la ordinea zilei, lucru care nu înseamnă , în opinia sa, că parteneriatul pentru România trebuie pus în pericol. „Ne-am angajat în a gestiona cu responsabilitate criza din țara asta și așa trebuie săfacem. România are nevoie de reformă , nu de certuri”, a menționat parlamentarul.




Primarul Gutău a dat startul procedurilor pentru demolarea clădirii Socom

Nu mai e niciun obstacol

Normal 0 21 DECIZIE. În cadrul ședinței Consiliului Local de la sfârșitul săptămânii trecute, primarul Mircea Gutău a propus începerea procedurilor de expropriere pentru demolarea clădirii din centrul orașului ce aparține Modei Sârguința S.C.M. Dacă anul trecut Primăria Râmnicului ar fi plătit peste 800.000 de euro pentru expropriere, acum, în urma unui raport de evaluare întocmit în data de 21 iulie 2009, Socom-ul va primi doar 469.800 de euro

De ani buni, primarul municipiului Rm. Vâlcea, Mircea Gutău, încearcă sădemoleze clădirea Socom-ului, clădire insalubrăce troneazăîn mijlocul orașului. Din păcate, el nu a reușit niciodată, deși opinia publică râmniceanăeste de părere că acea clădire trebuie sădisparădin peisaj. Nu a reușit deoarece legea cerea ca pentru începerea procedurilor legale de expropriere a proprietarilor săaibăacordul Consiliului Județean Vâlcea, acord pe care nu l-a obținut, deși a insistat de câteva ori. Acum, însă , odatăcu schimbarea legii, soarta îi surâde primarului Mircea Gutău, deoarece nu mai are nevoie de acordul Consiliului Județean Vâlcea. Astfel, la sfârșitul săptămânii trecute, el nu ezitat săintroducă pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local două rapoarte de hotărâre referitoare la clădirea Socom-ului.

„Traficul din centrul Râmnicului trebuie decongestionat” – Mircea Gutău

Primul punct a fost acela de aprobare a studiului de fezabilitate pentru „Lărgirea carosabilului și a pietonalului pe Calea lui Traian”, studiu ce se ridică la suma de 3.568 mii lei. În urma studiului de trafic făcut în cursul anului trecut de o firmăspecializată, s-a ajuns la concluzia că centrul municipiului este mult prea aglomerat și de aceea, trebuie găsite soluții pentru decongestionarea traficului. Astfel, pentru a putea realiza modernizarea circulației rutiere și pietonale în zona centralăa Râmnicului, primarul Mircea Gutău și-a propus rezolvarea fluidizării circulației pe Calea lui Traian, pe tronsonul cuprins între Strada Regina Maria și Splaiul Independenței. „Vom lărgi carosabilul și vom realiza o bandăsuplimentarăcare va rezolva blocajul traficului la orele de vârf la intersecțiile din centru. Pentru a face aceste lucruri trebuie demolatăclădirea ce aparține Socom-ului, construcție ce are regimul de înălțime de P+3E, o supraFață construibilăde 229 metri pătrați și o supraFață desfășuratăde 916 metri pătrați” – a spus edilul Mircea Gutău.

Socom va primi doar 469.800 de euro, Față de 800.000 de euro cât putea primi în 2008

Așa cum spuneam, de fiecare datăcând primarul Gutău a încercat demolarea clădirii Modei Sârguința S.C.M, conducerea Consiliului Județean Vâlcea s-a opus. Odatăcu schimbarea legii, însă , Primăria Râmnicului poate iniția procedurile de expropriere fără a mai obține acordul Consiliului. Soarta a fost crudăînsă cu cei de la Socom Moda Sârguința, deoarece suma pe care o vor încasa de la Primărie pentru clădire este aproape la jumătate Față de a anul trecut. Dacă anul trecut Primăria Râmnicului ar fi plătit peste 800.000 de euro pentru expropriere, acum, în urma unui raport de evaluare întocmit în data de 21 iulie 2009, Socom-ul va primi doar 469.800 de euro. Trebuie menționat că despăgubirile privind exproprierea se vor face strict din bugetul local. Mai mult decât atât, în cadrul ședinței Consiliului Local, primarul Mircea Gutău a cerut săse constituie o comisie din 5 consilieri locali, iar fiecare partid politic să-și desemneze reprezentanți. Așadar, din Comisia pentru verificarea dreptului de proprietate fac parte Doru Filip, Cosmin Constantinescu și Grigore Crăciunescu – din partea PD-L, precum și Adrian Pandurașu și Mihai Persu din partea PNL, respectiv PSD.

Conducerea Modei Sârguința S.C.M mai are o singurăcale de atac, aceea de a ataca decizia Consiliului Local în contencios – administrativ. Șansele de reușităsunt însă foarte mici și de aceea, După îndeplinirea tuturor procedurilor, insalubra clădire din centrul orașului va fi demolată.




6.000 lei furați ziua-n amiaza mare

” Atenție la musafirii nepoftiți!

Normal 0 21

 

În urmăcu câteva zile, Maria Tită, din Prundeni, a sunat disperatăla postul de poliție din localitate pentru a le cere oamenilor legii săintervinăîn cazul producerii unui furt. La locuința femeii s-a deplasat echipa operativădin cadrul Poliției municipiului Drăgășani care, împreunăcu polițiștii de la Posturile de Poliție din Prundeni și Ionești a stabilit împrejurările producerii furtului. Sub pretextul că doresc săcumpere băuturi alcoolice, câteva persoane au pătruns în locuința Mariei Tităși dintr-o camerăau furat suma de 6000 lei.

A fost declanșatăimediat acțiunea Năvodul. La doar câteva ore, autoturismul cu care persoanele descrise de femeie se deplasau a fost oprit în trafic de un echipaj al Poliței Rutiere pe D.N. 64, în comuna Ionești. Suspecții au fost conduși la sediul poliției municipiului Drăgășani pentru continuarea cercetărilor. S-a stabilit identitatea persoanelor, fiind vorba despre cinci femei și un bărbat, toți din municipiul Craiova. Din suma furatăau fost recuperați aproximativ 2000 lei.

Toate persoanele în cauzăau fost audiate, amprentate și fotografiate pentru a fi introduse în sistemul AFIS 2000. Cercetările continuă.




Polițiștii au găsit un întreg arsenal de arme

În locuința unui cetățean din Tetoiu,

Normal 0 21

Zilele trecute, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, ai Biroului Arme, Exploziv și Substanțe Toxice și ai Serviciului Poliției de Ordine Publică au efectuat o percheziție la reședința lui Nicolae Popescu, de 45 ani, din comuna Tetoiu, despre care aveau date că deține mai multe arme.

În locuința acestuia au fost găsite două arme cu aer comprimat, un pistol cu aer, 2250 proiectile calibrul 4,5 și 5,5 mm, două pistolete, 150 de bucă ți capse genofix diferite calibre și modele și o baionetămilitară.
Bărbatul le-a declarat oamenilor legii că cele trei arme neletale supuse autorizării, precum și muniția aferentă, le-a cumparat din magazine specializate din municipiul București, iar peste câteva zile avea de gând să se prezinte la poliție pentru obținerea permisului necesar deținerii acestor categorii de arme.




Accidente grave la sfârșit de săptămână

Șoselele însângerate ale Vâlcii

Normal 0 21

Zilele trecute, Florin Banacu, de 21 de ani, din Bărbătești, se îndrepta pe o motocicletăspre Sibiu. În punctul Malu Vârtop, de pe contrasens a apărut un autovehicul la volanul că ruia se afla un bărbat în vârstăde 70 de ani. Acesta nu a adaptat viteza de deplasare și, într-o curbăla stânga, a derapat, s-a răsucit și a pătruns pe contrasens, acroșând motocicleta condusăde Florin. Aceasta a fost proiectatăcâțiva metri peste indicatorul rutier pe care era scris „Viteza ucide!”, iar mașina implicatăîn accident a intrat într-un șanț.

La fața locului au ajuns în doar câteva minute, trei echipaje de poliție, un echipaj Smurd și o ambulanță. Din păcate pentru tânărul Florin Banacu, nepotul primarului comunei Bărbătești, nu s-a putut face mai nimic, acesta decedând în drum spre spital.

A sfârșit sub roțile unei mașini

Traversarea străzii prin loc nepermis este unul dintre principalele motive care conduc la producerea de accidente rutiere cu urmări foarte grave. Tot din această cauză, zilele trecute o femeie și-a pierdut viața, sfârșind sub roțile unei mașini. Grăbităsăajungăcât mai repede acasă, Rodica Crețan, de 48 ani, din Mihăești, a traversat strada, fără săse asigure și prin loc nepermis. Viața sa a fost curmatăbrusc de roțile unui autoturism condus de Constantin Nițu, de 34 ani, din Pietrari, care nu a mai putut face nimic pentru a evita cumplitul accident. Conducă torul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările Continuă .

Din cauza neatenției, a provocat un grav accident de circulație

Constantin Lazăr, de 43 ani, din Bumbești-Jiu, este autorul unui accident de circulație produs în orașul Brezoi. În timp ce conducea o autoutilitarăpe D.N.7, din direcția Rm. Vâlcea spre Sibiu, din cauza neatenției, l-a acroșat cu partea dreaptăFață pe Vasile Mărunțelu, din Brezoi, care mergea pe acostament, împingând un moped.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporalăgravăa lui Vasile Mărunțelu, care a fost transportat la Spitalul Județean de UrgențăVâlcea, unde s-a stabilit că a suferit multiple fracturi, precum și un traumatism cranio-cerebral acut.

Cu tractorul în gardul casei

În timp ce conducea un tractor, neînmatriculat, în comuna Racovița, Florin Lică nu a adaptat viteza la coborârea unei pante, a pierdut controlul volanului și a lovit gardul unei case. În urma accidentului, cei doi pasageri aflați în remorca tractorului au fost grav răniți, suferind diferite politraumatisme, fracturi și policontuzii. Conducă torul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Băutura, bat-o vina!

În urmăcu câteva zile, polițiștii din Cernișoara au fost sesizați despre producerea unui accident rutier în care au fost implicate mai multe autovehicule.

În timp ce se afla la volanul propriului autoturism, într-o curbăpericuloasăla dreapta, Daniel Dican, de 31 ani, din Râmnicu Vâlcea, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului, a părăsit sensul de mers și a acroșat trei autovehicule ce se aflau staționate în afara părții carosabile, avariindu-le.

Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost uimitor: 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărului i-a fost întocmit dosar penal și va trebui sărăspundăpentru fapta sa.

Teribilismul și lipsa de experințăși-au spus cuvântul

Un mopedist fără experiențăse zbate acum între viațăși moartea în urma unui grav accident rutier. Sâmbătă, 1 august, în jurul orei 3.20, Ovidiu Lungoci, de 19 ani, din Drăgășani, a condus un moped pe DN 67, iar în comuna Sutești, a pierdut controlul mopedului și a că zut în șanțul din partea dreaptăa drumului, în aceeași direcție de mers. Din accident a rezultat rănirea gravăa conducă torului mopedului, care a fost diagnosticat cu: „traumatism cranio-cerebral și stare de comă”, fiind transportat la Spitalul de UrgențăFloreasca din București. Și pasagerul mopedului, un tânăr tot de 19 ani, a suferit multiple traumatisme, starea lui fiind destul de gravă. În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a constatat că atât conducă torul mopedului, cât și pasagerul purtau cască de protecție.

Accident rutier cu cinci victime

Duminică , 2 august, în jurul orei 9.00, Ionela Mateescu, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 7, la intrarea în Râmnicu Vâlcea, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontalăcu un alt autoturism condus de că tre Alin Diaconescu, din Bujoreni. În urma accidentului, atât cei doi șoferi, cât și pasagerii aflați în cele două autovehicule au suferit multiple fracturi și traumatisme, fiind transportate la Spitalul Județean Vâlcea în vederea acordării îngrijirilor medicale.

Ambii conducă tori auto au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă.