1

„Ziaristul” Francisc Szocs este judecat pentru trafic de persoane

 Uite cine-i moralist în presa vâlceană

În Raportul anual realizat de Departamentul de Stat al SUA privind traficul de persoane, dat publicității de curând, România este clasatăîn grupul al doilea de țări, ca stat care trebuie să rămână angajat activ pentru combaterea eficientăa acestui fenomen.
Capitolul referitor la țara noastrăevalueazăprogresele înregistrate în ultimii doi ani, între acestea fiind menționate eforturile instituțiilor statului care au dus la distrugerea unor rețele de trafic de persoane, efortul de condamnare a traficanților și sprijinul acordat victimelor. Județul nostru are identificați, anchetați, arestați și condamnați, nenumărați traficanți de carne vie (prostituție) și traficanți de persoane (sclavie în muncă ), rețelele constituite de infractori fiind demontate de polițiștii de la IPJ Vâlcea și procurorii de la D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Vâlcea.

Anul de vârf

În anul 2007, activitatea laborioasăa polițiștilor și procurorilor vâlceni a condus la anihilarea mai multor rețele de traficanți de persoane (sclavie) și trimiterea infractorilor în judecată, fapt semnalat ca fiind un lucru pozitiv, în rapoartele oficiale naționale. Astfel, o rețea experimentatăde traficanți de persoane, destrămatăde oamenii legii, a condus la înșelarea unor concetățeni de-ai noștri dornici de îmbogățire rapidă. Ofertele postate de traficanți, pe Internet, erau mai mult decât tentante, pentru cei care voiau săcâștige bani frumoși în străinătate. Având drept deschidere o pozăcu Marea Adriatică , traficanții au reușit săpăcă lească sute de români din țară , dar și din Republica Moldova.

„Onorabilul” ziarist

În anul 2007, primele patru rețele de traficanți de persoane, din zecile care existau, au fost anihilate, în totalitate, de ofițerii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea și de procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Vâlcea. Traficanții păcă leau oamenii, prin intermediul unor anunțuri date pe Internet unde dădeau asigurări că le găsesc locuri de muncă bine plătite în Grecia. Societățile implicate au fost SC GRECIA TOUR SRL, SC INTACT și SC IMPACT-INF SRL. că utătorii de locuri de muncă s-au lăsat păcă liți de promisiunile din paginile de web construite special de firmele amintite, printre care și SC INTACT GRUP – administratăde traficantul numit Francisc Szocs, autointitulat „ziarist”.

Luați ca din oală

În ziua de 30 martie 2007, oamenii legii au organizat descinderi în 12 dintre locațiile despre care aveau informații că traficanții își pun planurile în aplicare. Cu ocazia perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate 6 pașapoarte ale unor tinere din Republica Moldova, mai multe unități de calculator și hard-discuri, precum și documente contabile, care au fost analizate de anchetatori. Procurorii au emis ordonanțe de reținere pentru 24 de ore pe numele a 4 persoane învinuite de trafic de persoane. Printre traficanți s-a aflat și Francisc Szocs, „ziaristul” de acum, de la ziarul on-line EUROVÂLCEA (aici este mijlocul de informare în masăde unde încearcă sădea lecții de moralitate, crezându-se formator de opinie). În ziua următoare, cei patru traficanți au fost prezentați judecă torului, care a emis, pentru trei dintre ei, inclusiv lui Francisc Szocs, mandate de arestare preventivă, pentru 29 de zile.

Modus operandi

Așa cum vremurile s-au schimbat și metodele traficanților de racolare de persoane s-au perfecționat. Ei nu mai ademenesc oamenii apelând la cunoștințe, ci își posteazăanunțuri pe Internet. Mai mult decât atât, întreprinzătorii traficanți și-au făcut și pagini web. Astfel, victimele citeau anunțul pe Internet, încheiau contracte de intermediere, consiliere sau mediere pentru obținerea unor locuri de muncă în Grecia, conform pregătirii profesionale, pentru care plăteau între 550 și 800 Euro, După care, odatăajunse la destinație, erau cazate în locuințe insalubre, fără a se asigura locul de muncă promis, ajungând săaccepte munci în agricultură, fără contracte și plătite cu sume cuprinse între 1 și 5 Euro pe zi. În aceste condiții, un număr semnificativ de persoane s-au adresat autorităților române și celor din Grecia, solicitând stoparea fenomenului și luarea măsurilor legale împotriva patronilor acestor societăți de intermediere a forței de muncă .

Cine-i Francisc Szocs?

Francisc Szocs este un individ necunoscut în lumea bunăși civilizatăa județului nostru, dar bine conturat în evidențele Poliției și ale Parchetului local. Născut în satul Bogdănești, comuna Bujoreni/Vâlcea, cu domiciliul în Rm. Vâlcea, el locuiește, acum, într-o camerăa Hotelului Alutus, tot din Rm. Vâlcea. Tupeistul care se pretinde a fi ziarist și afirmăcă este patronul unui ziar on-line (despre care se spune că l-ar fi obținut prin înșelarea bunei credințe a fostului său prieten Silvestre Băeș, care-l înființase), este un individ contestat de rude, prieteni, dar și de cei cu care a venit în contact. fără pic de bun simț, sfidând prezentul existenței sale de inculpat aflat sub control judiciar, fără pic de culturăde specialitate și cu o moralitate îndoielnică , „traficantul” Szocs își permite săse prezinte în fața opiniei publice ca fiind formator de opinie, criticând politicieni, conducă tori administrativi și înjurându-i, public, pe ziariștii care i-au arătat unde-i este locul, la periferia societății.

Poliția nu iartă

Nu cu mult timp în urmă, un comunicat emis de Biroul de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea, a informat opinia publică vâlceană , prin intermediul ziarelor locale, că subiectul nostru a declanșat un scandal de pominăla reședința fostei sale soții (cu care se aflăîn divorț), scandal ce cu greu a fost aplanat. Iatăun fragment din comunicat: „Polițiștii au încercat săaplaneze starea conflictuală, aducându-le la cunoștințăprocedura legalăde urmat, ocazie cu care Francisc Szocs a început săadreseze cuvinte și expresii jignitoare polițiștilor, amenințându-i că îi va da afarădin poliție. Întrucât acesta a devenit foarte violent, s-a procedat la încă tușarea acestuia și conducerea la sediul Poliției municipiului Rm. Vâlcea, în vederea clarifică rii situației de fapt. Față de acesta s-a luat măsura sancționării contravenționale, conform Legii 61/1991, pentru faptele comise la domiciliul E. S., iar pentru atitudinea avutăFață de polițiști au fost întocmite actele procedurale, urmând a se efectua cercetări Față de acesta sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „sfidarea organelor judiciare”, faptăprevăzutăși pedepsităde art. 272/2 Cod Penal”

Nici presa nu-l iartă

Întreaga presă localăa dat publicității comunicatul Poliției, delimitându-se, astfel, de un asemenea individ ce se crede ziarist numai pentru că are o publicație on-line, unde își varsăveninul, umorile și complexul instaurat din fragedăpruncie, pe membrii societății care nu-i tolereazăieșirile și nenorocirile comise. Dintre toți ziariștii care i-au sancționat actul huliganic comis la domiciliul fostei soții, ipochimenul târât numai pe noi ne-a „băgat în seamă”, înjurându-ne și insultându-ne public, conform educației ce silitor și-a însușit-o. Aceasta a fost o dovada că îi este frică de criticile noastre și de faptul că nu a reușit (și nici nu va reuși vreodată) săne facă săne temem de el și săne convingăcă este ceva de capul lui. Noi ne-am bucurat de „atenția” sa specială, pentru că , acum un an de zile, l-am dat afarădin redacție, atunci când, aflat într-o evidentăstare de ebrietate, a venit săse recomande și săfacă să-l cunoaștem. Impostorul, nu avea de unde știi că dosarul lui de om certat cu legea și cu bunele maniere, era de mult seminarizat și dezbătut, de redacția noastră. (vom reveni)

P.S.: – Am intrat în posesia unei sesizări penale pe care fostul său tovarăș de presă – Silvestru Băeș a înaintat-o comisarului șef Florin Marin – Inspectorul șef al IPJ Vâlcea, prin care subiectul acestor dezvăluiri este acuzat de „înșelăciune în convenție” și producerea unui prejudiciu de câteva zeci de milioane de lei. În facsimil, se poate vedea „Încheierea” ședinței de judecatădin dosarul 3998/2007, din data de 10 iunie 2009, iar de aici se poate constata că Francisc Szocs este judecat, în stare de libertate (După ce a fost „ascuns” preventiv, în cauză, timp de 29 de zile, în arestul Poliției), pentru comiterea infracțiunii de „trafic de persoane” (Legea 678/2001, art. 12, alin. 1 și 2), cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal – condamnări ce nu atrag recidivă(în cazul lui, o pedeapsăpenalăanterioară, a fost amnistiată). Pentru faptele comise, „ziaristul” poate primi o pedeapsăprivativăde libertate, cu închisoare, de la 3 – 13 ani!


Remember

Am primit la redacție

În Vâlcea, afacerea cu traficul de persoane a cunoscut o dinamică îngrijorătoare de câțiva ani de zile. Afacerea merge ca pe roate pentru că mulți se lasăprostiți de iluzia unui loc de muncă bine plătit în străinătate. Administratori de firme sau persoane fizice păcă lesc oamenii săraci și cu puținăcarte că vor avea numai de câștigat în afara țării. Sărăcia de acasăși mirajul străinătății i-au făcut pe mulți vâlceni săse încreadăîn traficanți și săaccepte săle plătească între 500 și 800 de euro pentru a-i duce în Grecia, la muncă . Pe adresa de mail a redacției noastre, am primit un mesaj de la un cetățean păcă lit de membrii rețelei despre care am amintit. Redăm, în rândurile de mai jos, mesajul ce ne-a parvenit:

Domnule Redactor ªef,

Sunt un cetățean român anonim, care împreunăcu alte 15 persoane, am fost victimele acestei escrocherii. În ziua de 1 aprilie 2007 am luat legătura cu o firmădin România, care are sediul în jud. Sălaj, oraș ªimbleu-Silvaniei, proprietarii firmei fiind Pască Ioan și Doru Rozalia. Aceștia lucreazăîn colaborare cu o cetățeancă româncă din Rm. Vâlcea, numităTincu Olimpia Liliana, aflatăîn Grecia, oraș Atena, cu domiciliul în Atena, în cartierul Victoria, strada Aristotelus nr 111-113, etaj 3. La plecarea din țară , înțelegerea a fost săplătesc 500 euro, din care 250 euro se plăteau în România la firma de plasare pentru un telefon cu aranjarea locului meu de muncă , iar restul de 250 euro în Grecia persoanei de legăturăcu numele de Tincu Olimpia Liliana. Aceasta făcea plasarea oamenilor la locul de muncă , printr-un anumit birou în centrul Omoniei, care aparține unui cetățean grec. Tincu Olimpia Liliana este angajatăsub acoperire ca femeie de serviciu la acest birou. Locul de contact cu victimele, adică cetățenii români care vin prin diferite firme (Pann Travel, Atlasib sau mașini particulare) este în Atena, cartier Omonia, pe strada Doru, intersecție cu strada Satobriandou la restaurantul NEON. La restaurantul NEON se cere comisionul de 250 euro, iar în cazul în care victimele nu au bani, li se spune că li se oprește din salariu.

Condiții de lucru promise în țară :

– 8 ore de muncă pe zi

– cazare și mâncare gratuităîn condiții bune

– salariul între 650 euro – 850 euro

– contract cu drept de lucru pe un an de zile

Condițiile de muncă întâlnite în Grecia:

-16 ore muncă pe zi

– cazare și mâncare în condiții mizere și inumane

– o masăpe zi sau douăcel mult, cazare în anumite „camere special amenajate” pentru oamenii veniți la lucru

– camerele au igrasie, cearceafuri murdare, mizerie, șopârle și insecte, gândaci etc.

Oameni sunt trimiși în diverse locuri de muncă : hoteluri, restaurante, construcții, campinguri, brutării și altele. Toate acestea sunt făcute de numita Tincu Olimpia Liliana.

La locurile de muncă oamenii sunt jigniți, maltratați, adică înjurați, puși sălucreze peste programul de 8 ore promis din România și în Grecia. Anumite locuri de muncă la care am fost plasați de numita Tincu Olimpia Liliana:

– Insula Santorini cu locuri de muncă la hoteluri și restaurante cu numele următoare: restaurant Mihalis situat în Perisa, hotel Robertos etc.

– Insula Rodos, Creta, Ermioni (camping deținut de proprietarul Alexandra)

Aceastăescroacă numităTincu Olimpia Liliana a escrocat în jur de 1.000 persoane și cu foștii ei colaboratori Francisc Szocs (40 ani) și Ion Coșereanu (19 ani) și Impact INf, administratăde Gabriel Stoica (29 ani). Acest denunț va fi făcut și organelor de poliție grecești, atât presei din Grecia și din România. Acesta este denunțul pe care îl dăm și îl susținem. 16 persoane păcă lite, escrocate, maltratate și amenințate.

P.S. Susnumita Tincu Olimpia Liliana, ne amenințăcă tatăl ei este comandantul Poliției Rm. Vâlcea, mama ei lucreazăla SRI, iar soțul ei care, de fapt, îi este concubin, lucreazăla Interpol, fiind cetățean egiptean pe nume mic Basam. În felul acesta, numita Tincu Olimpia Liliana ne amenințăcă dacă o denunțăm nu avem ce săîi facem.

 




Gheorghe Constantin începe calvarul în Justiție

 Dosarul „Mităîn fotbalul național” a fost finalizat

Normal 0 21

Dovedind o suspectăeficiență, procurorii Direcției Naționale de Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecatăa persoanelor implicate în scandalul „Mităîn fotbalul național”. Dosarul a ajuns, deja, la Tribunalul Argeș. Suspiciunea pleacă de la faptul că deși sunt destui de mulți inculpați în cauzăși, de obicei, timpul de cercetare penalăafectat anchetei este de 8 -9 luni, aici acesta s-a redus considerabil. Zvonuri ciudate, circulăprin mediile politice argeșene, afirmând că asupra procurorilor s-a intervenit politic, județul fiind al pesediștilor lui Văcă roiu și, din acest motiv, pentru a nu fi și mai mare compromiterea, cauza s-a disjuns, ocolindu-se „agățarea” unor nume celebre relevate în timpul audierilor celor inculpați. În dosar, au fost trimiși în judecatăurmătorii: Penescu Gheorghe Cornel – acționar majoritar la societatea Fotbal Club Argeș Pitești, Făcă leațăLiviu Ilie – director general în cadrul S.C. PIC S.A. Pitești, Libertatu Dan Cristian – fost director al Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș, Constantin Gheorghe – fost președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul Federației Române de Fotbal, Savaniu Marcel, arbitru de fotbal în lotul divizionar A, Corpodean Sorin, arbitru de fotbal în lotul divizionar A, Bogaciu Dumitru Aurelian, arbitru de fotbal în lotul divizionar A, Lică Marcel, observator federal și fost vicepreședinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Piecă Gheorghiță, administrator la societățile S.C. PIC S.A. și Fotbal Club Argeș, Mincă Cristian, președinte al Fotbal Club Argeș Pitești, Prunea Florian, director de Relații Internaționale în cadrul Federației Române de Fotbal, Cirstina Daniela, director în cadrul S.C. PIC S.A., Dan Cristian Lucian, arbitru de fotbal în lotul divizionar A și Caia Sorin Cristian, arbitru de fotbal în lotul divizionar A.

Din rechizitoriu

Conform rechizitoriului, procurorii au stabilit că în perioada 2006 – aprilie 2009, inculpații Penescu Gheorghe Cornel, Făcă leațăLiviu Ilie, Mincă Cristian, Piecă Gheorghițăși Gheorghe Constantin au inițiat și constituit un grup infracțional organizat care a acționat în mod coordonat în scopul comiterii mai multor infracțiuni grave de corupție prin care săobținăbeneficii financiare sau materiale. Astfel, în numai două luni de zile ale anului 2008, Penescu Gheorghe Cornel, Făcă leațăLiviu Ilie și Piecă Gheorghițăau dat sume de bani arbitrilor Bogaciu Dumitru Aurelian (5.000 USD și 374 lei), Savaniu Marcel (3.000 USD), Lică Marcel (2.000 USD), Corpodean Sorin (15.000 USD), Dan Lucian (5.000 USD) și Caia Sorin Cristian (2.000 USD) pentru ca aceștia, în calitatea lor din terenul de fotbal, respectiv observatori din cadrul Federației Române de Fotbal, săîși îndeplinească în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu în sensul favorizării echipei FC Argeș Pitești în meciurile disputate cu Universitatea Craiova, SC Sporting Club SA Vaslui, Oțelul Galați și Gloria Buzău. La data de 3 septembrie 2007, omul de afaceri Penescu Gheorghe Cornel a dat suma de 20.000 lei inculpatului Gheorghe Constantin, pentru ca, în calitate de președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din România, acesta din urmăsădelege la meciurile disputate de FC Argeș Pitești SA, anumiți arbitri. Suma remisăcu titlu de mităa fost pusăla dispoziția lui Penescu Gheorghe Cornel de Piecă Gheorghiță, în calitate de administrator al S.C. PIC S.A., acesta cunoscând destinația banilor. De asemenea, în perioada 14 decembrie 2008 – 12 martie 2009, Penescu Gheorghe Cornel și Piecă Gheorghițăau dat, în două tranșe, suma de 290.000 lei inculpatului Constantin Gheorghe, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul Federației Române de Fotbal, pentru ca acesta sădelege anumiți arbitri agreați de Penescu Gheorghe Cornel la meciurile disputate de FC Argeș Pitești SA în sezonul competițional 2008-2009 și ca săpromoveze în lotul de arbitri divizionar A un arbitru protejat de Penescu Gheorghe Cornel. În aceeași cauză, în perioada 30 septembrie 2008 – 3 noiembrie 2008, Penescu Gheorghe Cornel, cu ajutorul a doi complici – Mincă Cristian și Piecă Gheorghiță, a dat suma de 14.000 USD inculpatului Prunea Florian, director de Relații Internaționale în cadrul Federației Române de Fotbal, în condițiile în care acesta din urmăs-a prevalat de o influențărealăasupra membrilor Comisiei de Disciplină și Comisiei de Apel din cadrul Federației Române de Fotbal pentru ca Penescu Gheorghe Cornel sănu fie sancționat sau săfie sancționat cu o amendăîn cuantum redus în două cauze având ca obiect abaterile disciplinare prevăzute în Regulamentul Disciplinar al Federației Române de Fotbal, vizând comportarea jignitoare, calomnioasăși declarații care afecteazăimaginea fotbalului. La data de 13 aprilie 2009, în timpul perchezițiilor efectuate de ofițerii de poliție judiciarădin cadrul DNA la sediul S.C. PIC S.A, directorul Cirstina Daniela a sustras documente și a completat dispoziții de platăși borderouri de achiziție pentru justificarea sumelor retrase de că tre Penescu Gheorghe Cornel, încercând astfel săzădărnicească aflarea adevărului. Arbitrii Savaniu Marcel și Corpodean Sorin au fost cercetați în stare de arest preventiv, fiind ulterior eliberați sub control judiciar. Inculpații Bogaciu Dumitru Aurelian, Lică Marcel, Piecă Gheorghiță, Mincă Cristian, Prunea Florian și Cirstina Daniela se trimit în judecată, fiind dispusă măsura preventivăa obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, Față de aceștia. În cauzăs-a dispus instituirea sechestrului penal asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților Penescu Gheorghe Cornel, Piecă Gheorghiță, Făcă leațăLiviu Ilie, Constantin Gheorghe, Corpodean Sorin, Bogaciu Dumitru Aurelian, Savaniu Marcel, Lică Marcel, Caia Sorin Cristian, Dan Cristian Lucian, Mincă Cristian, Prunea Florian, Libertatu Dan Cristian, până la concurența sumelor care reprezintăobiectul infracțiunilor de corupție reținute în sarcina lor.

Ancheta Continuă

Deși dosarul „Mităîn fotbalul național” a ajuns la Tribunalul Argeș, cercetările vor continua, fiind vizatăactivitatea competiționalăfotbalistică argeșeană, din sezoanele 2006-2007 și 2007-2008, pentru că , din urmărirea penalăîncheiată, a rezultat că s-au comis și alte infracțiuni de corupție sau alte infracțiuni ce au legăturăcu infracțiunile de corupție, cu alți indivizi coruptibili, aflați în libertate.

 




Peste 11.000 de șomeri înregistrați la AJOFM Vâlcea

 Criza economică prelungește șomajul cu încă trei luni

Normal 0 21

În prezent, din cei 11.804 vâlceni luați în evidențăde Agenția județeană de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Vâlcea, 7.884 primesc indemnizație de șomaj. Pentru că majoritatea șomerilor vâlceni au fost încadrați cu salariul minim pe economie, fiecare primește un ajutor în valoare de 400-500 de lei pe lună. „Avem și câțiva șomeri care au avut salarii mai măricele, iar acum primesc o indemnizație de 1.000 de lei, dar sunt numai câteva cazuri. Șomerul vâlcean care primește cea mai mare indemnizație este un bărbat care a lucrat în Germania. Acesta primește 400 de euro pe lunăși și-a transferat indemnizația la noi, pentru că acum s-a întors în țară „, ne-a declarat Gabriel Albinaru, purtătorul de cuvânt al AJOFM Vâlcea.

Perioada de acordare a indemnizației de șomaj s-a prelungit cu trei luni

„Din cauza presiunilor și riscurilor determinate de evoluțiile economice interne și externe, acum două trei zile, a fost aprobatăo ordonanțăde urgențăprin care s-a prelungit perioada de acordare a indemnizației de șomaj, cu încă trei luni”, ne-a precizat Gabriel Albinaru. până în prezent, perioadele standard de acordare a indemnizației de șomaj erau de șase, nouăși respectiv 12 luni. De această prelungire beneficiazăurmătoarele categorii de șomeri cu dreptul stabilit în anul 2008 sau în cursul anului 2009: „Conform noii ordonanțe se va prelungi perioada de acordare a șomajului, celor care vor intra în drepturi până la 31 decembrie 2009”, a adăugat Gabriel Albinaru.

 




Deputații vâlceni, nevoiți săfie mai strânși la pungă

 Camera Deputaților a dat publicității cheltuielile aleșilor

Normal 0 21

ECONOMII LA SÂNGE. De curând, pe pagina de Internet a Camerei Deputaților – www.cdep.ro – au fost afișate cheltuielile deputaților pentru primele luni ale anului în curs. Cu toate că aleșii nu au muncit în luna ianuarie – sesiunea Parlamentară fiind suspendatăpână în februarie – deputații vâlceni au primit destui bani săse deplaseze în teritoriu. Ba, mai mult, Camera Deputaților le-a asigurat chiar și cazarea în capitala României. De asemenea, au fost făcute publice și cheltuielile birourilor parlamentare în perioada ianuarie-aprilie 2009.

Buican nu a cheltuit bani în teritoriu

În rândurile care urmează, ziarul nostru va da publicității sumele de bani, plătite din buzunarul nostru, cheltuite de aleșii vâlceni pentru deplasările în teritoriu, cazare sau convorbirile telefonice.

Potrivit site-ului amintit, deputatul social-democrat, Vasile Bleotu, are o indemnizație brutăde 27.976 lei, în timp ce suma netăeste de 19.682 lei. Diurna de deplasare în București a parlamentarului a fost de 7.554 lei, în timp ce cea în teritoriu a fost de 2.380 lei. Cazarea sa în capitalăs-a ridicat la suma de 11.760 lei, transportul în țara a însumat 1.293 lei, iar cheltuielile pentru convorbirile telefonice ale deputatului au ajuns la doar 264 lei.

Cel de-al doilea deputat care apare în lista cheltuielilor, este liberalul Cristian Buican. Ca și în cazul colegului său de cameră, Vasile Bleotu, indemnizația, atât cea netă, cât și cea brutăse ridică la aceiași valoare.

Pentru deplasările în București, Buican a cheltuit 7.334 lei. Cele în teritoriu au fost ceva mai mici: doar 4.760 lei. Cheltuielile pentru cazarea în București au fost de 11.760 lei. Surprinzător, alesul a fost extrem de econom la deplasările în teritoriu, în dreptul acestei rubrici nefiind trecutănicio sumă. Pentru plimbările în țară ale penelistului, Camera Deputaților a plătit 1.802 lei, în timp ce cheltuielile pentru conversațiile telefonice au fost chiar mai mici decât ale lui Bletou – 134 lei.

Mazilu vrea săparăeconom

Parlamentarul care a irosit cei mai puțini bani în această perioadă , este deputatul Constantin Mazilu (PSD). În lista cheltuielilor, în dreptul alesului pesedit, nu apar decât sumele plătite pentru deplasarea acestuia în capitala României (7.624) lei și cele pentru telefon – 262 lei. Menționăm că alesul nu a solicitat bani publici pentru cazarea în București pentru că deține, potrivit declarației sale de avere, un apartament în capitala României, în supraFață de 98 de metri pătrați, dobândit în anul 2001.

Ca și în cazul celorlalți trei parlamentari, de care aminteam în rândurile de mai sus, indemnizația brutăși cea netăare, și în cazul deputatului democrat-liberal, Samoil Vâlcu aceiași valoare. 7.554 lei este suma plătităpentru deplasarea sa în București, în timp ce cea în teritoriu a fost de 4.760 lei. Cazarea în capitala României s-a ridicat la 36.019 lei și cea în teritoriu 1.816 lei. Pentru convorbirile telefonice ale alesului s-au scos din buzunar 233 lei.

Diurna de deplasare în București a deputatului pesedist, Aurel Vlădoiu, a fost ceva mai mică , doar 6.714 lei, în teritoriu de 3.780 lei. Spre deosebire de colegii săi, deputatul a primit diurnăși pentru deplasarea în străinătate 697 lei, Chiar și cazarea sa a fost mai puțin costisitoare – 11.760 lei – iar cea în străinătate de 1.843 lei. Transportul în țară s-a ridicat la suma de 1.280 lei, în timp ce pentru șederea sa peste hotare, Camera a plătit 784 lei. Convorbirile telefonice au însumat 264 lei.

Ultimul deputat vâlcean pe lista cheltuielilor este democrat-liberalul, Sorin Zamfirescu. Suma plătităpentru deplasarea sa în București a fost de 6.994 lei și pentru cea în teritoriu – 5.180 lei. Zamfirescu nu a cheltuit bani pentru cazarea în București, ci doar pentru deplasările în teritoriu (36.019 lei), iar pentru transportul în țară a cheltuit 1.519 lei. Convorbirile sale telefonice au costat doar 257 lei.

Cheltuielile pentru birourile parlamentare

Ultima parte a listei, conține cheltuielile înregistrate de birourile parlamentare ale deputaților. În continuare, văprezentăm valoarea acestora, menționând că aleșii nu au făcut excese din acest punct de vedere.

” Cristian Buican (PNL) – 20.783 lei, pentru materialele de întreținere, în timp ce salariile oferite personalulului birourilor parlamentare au însumat, 17. 227 lei.

” Vasile Bleotu (PSD) – 19.959 lei, cheltuiți pentru materiale de întreținere, 3.000 lei pe chirii și 15.465 lei pentru salariile angajaților birourilor parlamentare.

” Constantin Mazilu (PSD) – 19.630 lei pentru materialele de întreținere, iar cele pentru salariații biroului au fost de 10. 312 lei.

” Samoil Vâlcu (PD-L) – 21. 806 lei au fost cheltuielile pentru materialele de întreținere, 347 lei au fost chiriile, iar pentru salariile angajaților – 12.765 lei.

” Aurel Vlădoiu (PSD) – 23.177 lei cheltuiți pentru materiale de întreținere, 5.147 lei au însumat chiriile și salariile angajaților s-au ridicat la 11.572 lei.

” Sorin Zamfirescu – 20. 645 lei au costat materialele pentru întreținere, 730 lei chiriile, iar salariile angajaților biroului parlamentar s-au ridicat la 15.360 lei.

 




În două zile, patru vâlceni au încercat să-și ia viața

A crescut numărul tentativelor de suicid

De ceva vreme, criza este cuvântul cel mai des folosit. Sărăcia îi duce pe vâlceni la disperare, astfel că mulți dintre aceștia hotărăsc să-și încheie socotelile cu viața. În ultimele zile trei bărbați și o femeie au vrut săse sinucidă, unul încercând săse spânzure, iar ceilalți ingerând medicamente.

S-a spânzurat din cauza unei pungi de detergent

Zilele trecute la Ambulanța Vâlcea s-a primit un apel de urgențădin satul Lunca. Salvarea a fost chematăsăvinăîn ajutorul unui tânăr de 24 de ani care încercase săse sinucidă. Din cele povestite de bunicul tânărului, se pare că a avut loc o ceartăîntre bunică și nepot. Discuția aprinsăa pornit de la o banalitate: o pungăcu detergent cumpăratăde tânăr din care bunica a luat o cantitate mică pentru a spăla. Nepotul s-a supărat atât de tare că a intrat în depresie și a încercat să-și ia zilele. Bunicul l-a găsit la timp și a anunțat salvarea.

De la începutul acestui an și până în prezent este al treilea caz în care un tânăr încearcă săse sinucidăprin spânzurare. Cadrele medicale de pe ambulanțăl-au transportat la Unitatea Primiri Urgențădin cadrul Spitalului Județean Vâlcea. Din cauza stării foarte grave în care se afla medicii specialiști l-au internat la Secția Reanimare.

Un bărbat din Bujoreni a înghițit un pumn de medicamente

Un alt caz de tentativăde suicid este cel al unui bărbat de 30 de ani din Bujoreni care a ținut morțișl să-și încheie socotelile cu viața. Acesta a înghițit 20 de tablete de calmepan După ce s-a certat cu cineva din familie. Cadrele medicale au intervenit prompt, iar viața tânărului a fost salvată. Totuși, starea acestuia este în continuare critică .

 




Accidente pe bandărulantăla început de săptămână

Neatenția și nerespectarea normelor rutiere duc la înmulțirea numărului de accidente. Și această săptămânăa început sub auspicii nefavorabile când vine vorba de evenimente rutiere.

Astfel, marți, 23 iunie s-a dovedit a fi o zi cu ghinion pentru mai mulți vâlceni care au fost implicați în accidente. Mihaela Nistor, o tânărăde 35 de ani, din Drăgășani, din cauza nepăstrării unei distanțe corespunzătoare Față de autoturismul de dinaintea sa, a provocat un grav accident de circulație. Aceasta a acroșat mașina care circula în fața sa, condusăregulamentar de Ștefan Dumitrașcu, din Grădinari, După care a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus din sens opus de Viorel Pavelescu, din Râmnic. Atât șoferița care a provocat accidentul, cât și alți doi pasageri din celelalte autoturisme implicate au fost grav accidentați. Conducă torii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

O șoferițăneatentăși-a băgat părinții în spital

Tot marți, 23 iunie, în jurul orei 14.10, în comuna Roești, s-a produs un grav accident de circulație, în urma că ruia doi bătrâni au ajuns pe patul de spital. Din cauza neatenției, Elena Ciotea, din Craiova, a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu un cap de pod de pe partea stângăa direcției de mers. Părinții șoferiței s-au ales cu răni grave, motiv pentru care au fost internați la Spitalul Județean de UrgențăVâlcea. Conducă toarea auto a fost testatăcu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Accident cu patru victime la Copăceni

Zilele trecute, polițiștii din Berbești au fost sesizați la numărul 112, că pe DJ 676 E, un autoturism a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un copac. Evenimentul rutier a avut loc pe un sector de drum deteriorat, ce leagăaceastă localitate de Copăceni, într-o curbăla stânga. Din verifică rile efectuate s-a stabilit faptul că acest drum era închis circulației autovehiculelor, fiind semnalizat corespunzător. fără săținăcont de acest lucru, Ion Mănăsia, conducă torul auto a intrat pe drumul cu pricina și s-a oprit într-un copac. Atât el, cât și ceilalți trei pasageri, au fost grav răniți, fiind transportați la Spitalului Orășenesc din Horezu. Conducă torul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Deoarece s-a stabilit că evenimentul rutier a avut loc în comuna Copăceni, cercetările au fost preluate de că tre postul de poliție din aceasta localitate, în vederea determinării cu exactitate a împrejurărilor comiterii acestuia.

A intrat cu vitezăîntr-un gard

Și laRâureni a avut loc un grav eveniment rutier, de data aceasta viteza excesivăfiind principala cauzăcare a dus la producerea accidentului de circulație. Marius Drugăa condus un autoturism din direcția Rm. Vâlcea spre Drăgășani, iar din cauza neadaptării vitezei la condițiile de trafic, a lovit cu partea Față o autoutilitară, condusăregulamentar de Florentin Moroncea, din comuna Cilieni, județul Olt. După impact, autoturismul a părăsit partea carosabilăși s-a oprit în curtea unui cetățean. Marius Drugăa fost grav rănit și transportat la Spitalul Județean Vâlcea. Din cauza stării de sănătate, nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, dar i s-au recoltat două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

că lcat în picioare de cai

La Stoenești un bărbat de 57 de ani s-a ales cu răni grave După ce a fost că lcat în picioare de caii de la că ruță. În După amiaza zilei de 22 iunie, Ion Văduva a plecat la câmp cu că ruța. La un moment dat, caii s-au speriat, bărbatul a pierdut controlul atelajului și a că zut din că ruță, direct sub picioarele cailor. Ion Văduva s-a ales cu un sever traumatism cranio-cerebral.

Telefonul mobil, motiv de accident

În aceeași zi, dar pe înserate, o fetițăde 12 ani, din Pietrari a că zut victimăunui accident de circulație. Lui Daniel Ștefănescu, din Râmnic, aflat la volanul mașinii proprietate personală, i-a apărut în Față o bicicletă, pe care se afla Ana-Naria Găitănaru, de 12 ani, din Pietrari. Fetița vorbea la telefon și fără săfie atentăla drum s-a „ciocnit” cu autoturismul.

În urma impactului, Ana-Maria s-a ales cu umărul fracturat și o contuzie la piciorul drept.

 




Dosarul lui Năstase a fost „îngropat” de coaliția PSD – PNL – UDMR

 „Bombonel” a scă pat din nou

SUSÎINERE. Fostul premier al României nu va mai fi cercetat în dosarul Zambaccian 1 sau al „Termopanelor” așa cum a fost el supranumit de presă . După o foarte scurtădeliberare, deputații au hotărât că cererea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în cazul parlamentarului pesedist, este inadmisibilă. Astfel, aleșii au respins proiectul de Hotărâre privind solicitarea Procurorului General al României de reluare a urmăririi penale a lui Adrian Năstase cu 116 voturi la 100. Imediat După ce a aflat rezultatele votului, arogant din fire, Adrian Năstase a spus, cu prea multăsfidare în glas, că se așteaptăca în perioada următoare săaparăși alte dosare împotriva sa, „fabricate” de cei mai aprigi adversari politici ai săi.

Pedeliștii, singuri împotriva tuturor

Marți, 23 iulie a.c., parlamentarii au respins cererea procurorului general al României, Laura Codruța Kovesi de reluare a votului cu privire la ridicarea imunității social-democratului, Adrian Năstase. Așadar, cu ajutorul celor care l-au susținut, acesta nu va mai fi cercetat în dosarul Zambaccian 1 sau al „Termopanelor” așa cum a fost el supranumit de presă . După o foarte scurtădeliberare, deputații au hotărât că cererea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în cazul parlamentarului pesedist, este inadmisibilă. Astfel, aleșii au respins proiectul de Hotărâre privind solicitarea Procurorului General al României de reluare a urmăririi penale a lui Adrian Năstase cu 116 voturi la 100. Imediat După ce a aflat rezultatele votului, arogant din fire, Adrian Năstase a spus, cu prea multăsfidare în glas, că se așteaptăca în perioada următoare săaparăși alte dosare împotriva sa, „fabricate” de cei mai aprigi adversari politici ai săi. Mai mult, afișând un vădit aer de superioritate, fostul premier al României a spus, pe un ton zeflemitor, că ar fi mai indicat, din punctul său de vedere, ca Procurorul General al României, Laura Codruța Kovesi săse reîntoarcă la Cotroceni „și sămai facă niște dosare, dar sănu amestece lucrurile”. Mai mult decât atât, Năstase a afirmat, victimizându-se inutil, că cererea Procurorului General este „insultătoare la adresa Parlamentului și a statului de drept”. În fapt, Adrian Năstase nu ar fi reușit niciodatăsăscape de sub urmărirea penală, dacă nu ar fi beneficiat, pe deplin, de sprijinul coaliției PSD, PNL, UDMR, care s-a strâns ca un ghem în jurul deputatului pesedist. Mai trebuie spus că plenul Camerei Deputaților a decis de a relua, la toamnă, votul pentru admisibilitatea cererii procurorului general în cazul Năstase, hotărând sănu se reia niciun vot „pentru a nu se crea precedente”. Cu toate acestea, parlamentarii PD-L Continuă săcearăclarificarea dosarului Zambaccian, propunând, în continuare, supunerea la vot a solicitării Laurei Kovesi pe motiv că votul deja dat vizeazăconcluzia de inadmisibilitate formulatăde comisia de regulament și nu cererea procurorului general pe fond.

Gogoși parlamentare

Un alt motiv, invocat de Năstase, cu privire la neconstituționalitatea solicitării Procurorului General al României, se referăla faptul că plenul Camerei Deputaților s-a mai pronunțat asupra dosarului Zambaccian 1 în august 2008. Singurii care au cerut ca lucrurile săfie tranșate cât mai repede cu putințăîn dosarul fostului prim-ministru al României, Adrian Năstase, au fost parlamentarii democrat-liberali, care i-au acuzat pe reprezentanții PNL, PSD și UDMR că nu doresc decât tergiversarea situației, fără a fi capabili săia decizii rapide și coerente.

În rândurile care urmeazăvom da publicității declarațiile parlamentarilor vâlceni care au votat pentru sau împotriva începerii urmăririi penale în cazul deputatului social-democrat, Adrian Năstase, precum și motivele de care s-au folosit în acest sens.

Deputatul PD-L Samoil Vâlcu ne-a spus că el, precum și tot grupul parlamentar al acestui partid, a votat pentru aprobarea solicitării Procurorului General al Românei, Laura Kovesi, din rațiuni sănătoase, crede deputatul. „Din păcate, PNL, PSD și UDMR s-au situat de partea lui Năstase, făcând tot ce este posibil ca lucrurile săfie din nou amânate și sănu poatăfi trimis în judecată. Au apelat la toate tertipurile posibile, însă situația nu poate rămâne așa din punctul nostru de vedere. Vom cere din nou ca Procurorul General al Românei sădepunăo nouăsolicitate legatăde acest subiect”, ne-a precizat parlamentarul.

Pe de altăparte, deputatul PSD Vasile Bleotu este de părere că nu se mai putea relua, din punct de vedere legal, votul dat în acest dosar, pentru că s-ar putea crea, în opinia sa, un precedent deosebit de periculos. „Dacă s-a dat o hotărâre că un meci de fotbal trebuie sădureze 90 de minute, ar fi o tâmpenie săstabilim noi regulile și să-l facem de 120 de minute, nu credeți? După cum bine se știe o lege nu poate să-și producă efectele retroactiv. Nu a fost vorba aici de un vot politic sau de unul dat din simpatie sau antipatie. S-ar fi putut crea un precedent periculos, în cazul în care votam în favoarea solicitării depuse de Laura Kovesi, exista riscul ca toate legile date până acum săfie anulate”, a comentat Vasile Bleotu.

Aceiași opinie este împărtășităși de colegul său de partid, deputatul PSD, Aurel Vlădoiu, care susține că și el a votat pentru respingerea solicitării. „Votasem, deja, în luna august a anului 2008 și nu mai puteam relua acest capitol doar pentru că s-a schimbat regulamentul Camerei Deputaților care prevede că acum hotărârile se iau cu jumătate plus unu. Înainte, se știe lucrul acesta, pentru aprobarea lor era nevoie de două treimi din voturile celor prezenți. Legea nu se poate aplica retroactiv și, în consecință, ar fi fost ilogic sănu respectăm Constituția României”, a menționat alesul pesedist.

Surprinzător, deputatul liberal Cristian Buican a spus că a fost nevoit săvoteze pentru neînceperea urmăririi penale, pentru că altfel, ar fi riscat săfie dat afarădin partidul pe care-l reprezintă ” Am votat în favoarea lui Adrian Năstase. Mi s-a spus că dacă nu procedez așa, pot să-mi iau boceluța și săplec”, a zis el sec. În fapt, atât Samoil Vâlcu cât și Vasile Bleotu mint cu nerușinare atunci când susțin că au votat solicitarea Procurorului General al Românei. Link-ul http://media.hotnews.ro/media_server1/document-2009-06-23-5853383-0-vot-final.pdf aratăfoarte clar că niciunul dintre cei doi nu și-a exprimat, în dosarul „Zambaccian 1” opțiunea de vot. Potrivit acestei pagini de Internet, singurii care au procedat la vot dintre cei 6 deputați câți are Vâlcea sunt liberalul Cristian Buican (PNL) și Aurel Vlădoiu (PSD) care au apreciat ca inadmisibilăsolicitarea Laurei Kovesi.

 




POPA PREDESCU STĂ LA MASĂ CU MINCIUNA

 Să nu faci ce zice popa

Ridicarea în rang a Episcopiei Râmnicului la Arhiepiscopie, ar fi trebuit săfie un mare prilej de bucurie, pentru preoțimea vâlceană dar, din cele constatate, o totalăindiferențăs-a instalat acolo, de la conducerea Eparhiei, până la ultimul diacon. Noi, mirenii, ne-am manifestat cu entuziasm bucuria, salutând, în scris, evenimentul, pentru că nu am putut rămâne indiferenți Față de noutatea istorică și prefacerile importante care decurg din ea. De aceea, curioși, am cerut punctul de vedere al Episcopiei, solicitării noastre răspunzându-i preotul Ion Predescu – purtătorul de cuvânt al primei instituții românești din conștiința națională. Întâlnirea cu acesta, la emisiunea „Criterii politice”, de la televiziunea VTV, nu a adus nici o lămurire asupra curiozității noastre jurnalistice, din acest motiv, bănuind, că preotul Predescu nu a avut mandat din partea „Permanentei” noii Arhiepiscopii sau că nu știe nimic din ceea ce ar trebui săse întâmple (fericit) în Eparhia Râmnicului. La întrebările puse în timpul emisiunii, preotul a răspuns „plimbându-se” în jurul acestora, ba chiar intoxicându-ne cu neadevăruri și contraziceri caraghioase. Emisiunea devenităcelebrăprin prestația „pionierului moderator” în talk-show-uri, ziaristul consacrat George Smeoreanu, a avut un ecou deosebit, intervențiile telefonice ale celor care au vizionat-o, fiind foarte numeroase. Numai că nu au existat telefoane în direct, ci numai in regia de transmisie. Chiar și la redacția noastrăau fost trimise scrisori, din care reproducem câteva fragmente: ” „Preotul Predescu vine la emisiunile televizate, doar pentru imaginea sa. A arătat, întotdeauna, că este în afara subiectelor abordate și, ca orice îndrăgostit de el, când i se arată”rușinea împăratului”, se face că plouăși aruncă mingea-n plopi. Întrebați-l dacă vrea și el săfie numit arhiepiscop vicar și priviți-i ochii. Ei văvor spune totul și, pe acest fond, joacă acea carte a preotului apărător al PS Gherasim și camarilei din Episcopie” – pr. M.V.D.

” „Minciuna stăcu preoții la masă- aceasta-i problema în curtea Palatului Episcopal. Preotul Predescu a mințit cu bunăștiință. Vlădica își va mai adăuga 15 milioane lei, la salariu, odatăcu creșterea rangului episcopiei. Și nu este deloc sărac, deși ar trebui, că provine din rândul că lugărilor. La Palat, are 11 oameni care se îngrijesc de existența sa, toți plătiți pe ștatul Episcopiei și trăiește mai bine ca un parlamentar. Nici împăratul Akihito nu trăiește mai bine ca „peseul” nostru. Acum 30 de ani, episcopul Iosif, avea o singurăvacă cu lapte și-i rânduia pe preoții din curte, săprimească , eșalonat, câte un litru de lapte, pentru copiii lor. Acum sunt 5 vaci, zeci de porci, păsări, pește etc. și nimeni nu primește nimic. Îine doar pentru sine și pentru prietenii politici. Poate, de aceea, Prea Sfințitul, sfidând existența predecesorului său Iosif, nu a pomenit nimic și nu a comemorat cei 25 de ani de la moartea acestuia. Și când ne gândim că episcopul Iosif l-a adus pe Vlădica, de la Galați, la Râmnic, pe când era mic și nebăgat în seamă, îți vine săînnebunești” – preot A.P. ” „Nici pe mine nu mămai surprinde atitudinea preotului Ion Predescu, de ocolirea răspunsurilor solicitate. Am fost arhidiacon în Episcopie și acum sunt în Pitești, de unde am văzut emisiunea „Criterii politice”. Doar 10% din cele ce v-a spus, este adevărat. Și nici nu putea săvărăspundă, cu sinceritate, că așa-i este felul. Acolo, toți sunt o apăși-un pământ. Cu tristețe, am aflat, că din biblioteca Palatului Episcopal, au dispărut că rți rare, de o valoare inestimabilă. Pe vremea mea, răposatul Iosif a lăsat 12.000 de că rți bisericești și istorice, din care, am auzit, că au dispărut vreo 5000. însă , nimeni nu vrea săfacă un inventar serios, cu simț de răspundere, cât timp trăiește Gherasim. Când l-am auzit pe Predescu că spune minciuni despre dreptul organelor statului de a face controale în Biserică , mi-a venit săvăsun, să-l rușinez, să-l rog sănu mai spunăneadevăruri. Săevite răspunsul, de nu-i este pe plac. Sfatul meu este săcereți ca săvinăla emisiunile de informare unul dintre consilierii episcopali care știe ce-i în Eparhia Râmnicului, de crede că mai are autoritate moralăși dorește colaborarea cu mirenii” – arhidiacon C.G. În fața unor astfel de afirmații, devine evident că emisiunea tv și-a atins scopul, dar ne pare rău că preotul Predescu s-a dovedit a fi nepregătit, pentru a explica ce include schimbarea rangului la Arhiepiscopie, mai ales că s-a cerut singur săparticipe la dezbaterile publice. Și, pentru că Prea Cuviosul a recunoscut că își dorește promovarea într-o funcție, în noua Arhiepiscopie, îi transmitem că la ședința Sfântului Sinod de săptămâna trecutăs-a hotărât ca la noile unități administrative bisericești înființate săse creeze postul de episcopi vicari, post care lipsește la Episcopia Râmnicului. Numai că asta înseamnă că preotul ce va fi numit în funcție, sănu mai plece din Episcopie, timp de 7 ani, fiind „legat de glie”. Pentru că preotul Predescu și-a permis săne insulte, fără a-l zădărî și a-i provoca ceva personal, cu această ocazie, îi facem o promisiune și anume aceea de a ne documenta profund pentru a „știi mai multe despre Biserică , decât despre jurnalism”. Evident, de a știi lucrurile necurate din casa popii! De-ie Dumnezeu să-l ținăsănătos curelele rasei preoțești, de dinaintea pensionării

 




Săptămâna vâlceană pe scurt

” Făcând retrospectiva politică a săptămânii trecute, am revăzut toate ieșirile publice ale deputatului pedelist Samoil Vîlcu, vizionând înregistrările video de la conferințele sale de presă sau de la emisiunile politice la care a fost invitat. ” Cele întâmplate marți, în Camera Deputaților, când „bărbatul de stat” Adrian Năstase s-a ascuns iar sub fusta Parlamentului, ne-a dat prilejul săverifică m modul în care au votat deputații vâlceni. ” Am găsit, pe net, un citat din Beria și al său manual intitulat „Spălarea creierelor – Manualul comunist de instrucțiuni privind războiul psihopolitic”. ” Se prefigureazăun nou scandal, prin arestarea celui care a dat cea mai mare țeapăbugetului CFR, ex-directorul Mihai Necolaiciuc

” Făcând retrospectiva politică a săptămânii trecute, am revăzut toate ieșirile publice ale deputatului pedelist Samoil Vîlcu, vizionând înregistrările video de la conferințele sale de presă sau de la emisiunile politice la care a fost invitat. În una din ele, moderatoarea Valeria Tănase, vizând critica adusădeputatului de mai toate ziarele locale, pentru falsele informații date unui jurnalist de la Jurnalul Național, împotriva fostei colege de partid Ana Maria Pătru, l-a întrebat pe „nevinovatul” politician dacă știe „pe cine a supărat din PD-L de este atacat prin presă ?”. Dacă nu am știi viclenia moderatoarei, hârșită(în rele) în calitatea ce o are la RTV Vâlcea 1, am fi trecut cu vederea insulta adusăziariștilor care au criticat „turnătoria” deputatului, dar insinuarea făcutăne-a scos din limita normalului. Preopinenta cu microfonul aproape, pune în sarcina pedeliștilor o comandăde atac prin presă , lucru neadevărat, insultând discernământul și personalitatea profesionalăa colegilor ei de breaslă, care au sesizat că este bănuitoare alegerea deputatului Vîlcu drept „sursă” de informare a unor probleme din cadrul organizației județene a PD-L Vâlcea, deși, cel mai normal ar fi fost ca „tonomații” lui Voiculescu să-l consulte pe Dorel Jurcan – liderul de partid și șeful lui Samoil Vîlcu și nu pe el. Pe cine săfi supărat politicianul acesta, din propriul partid, pentru ca săse dea o astfel de „comandă” și, mai ales, că rui ziarist (corupt, După cum lasămoderatoarea săse înțeleagă) i s-ar fi putut adresa? Știe Valeria Tănase astfel de „exemplare”, printre colegii ei de presă ? În cazul în care îmbătrânita moderatoare (veche în meserie!) nu poate da un răspuns oficial, pe noi ce ne-ar ține săcredem că privindu-se-n oglindăs-a gândit la alții din presă , ca la ea, intuind că sunt și ei precum hârșita în rele care i se oglindea? Ca unii care l-am criticat dur pe deputatul Vîlcu, pentru multe rele făcute-n județ, ne-am simțit insultați și am găsit de cuviințăsăripostăm, arătând-o cu degetul pe ea, că reia conștiința i-a dictat întrebarea ciudatăpusă. Dacă domnișoara Tănase dorea să-și facă datoria de moderator, cu adevărat, trebuia săfolosească întrebări incomode subiectului, din realitatea cunoscută, și nu să-l spele de acuzații. Ba, chiar să-l întrebe dacă își va da demisia din partid, de i se va aduce dovada că și-a denigrat fosta colegă, cu aceeași inconștiențăcu care împărțea memoriul polonezilor de la PCC (minoritarul acționar), pe culoarul camerei Deputaților, împotriva salvării OLTCHIM-ului de la faliment. Și pentru că a noastrăcolegănu a făcut-o (nici nu avea cum, din moment ce dărnicia deputatului a împins-o la insultarea breslei!) îl întrebăm noi pe deputatul Samoil Vîlcu dacă -și dădemisia din PD-L, de se văfacem dovada săNUMAI dumnealui (și nu altcineva) a dat, falsele și calomniatoarele informații, ziaristului de la „Jurnalul național”? Este pentru a treia oarăcând politicianul pedelist vâlcean se dovedește activ împotriva râmnicenilor și, de fiecare dată, când a fost arătat cu degetul, s-a ascuns cu capul în nisip, precum struțul. În ceea ce-l privește pe domnul deputat, ne-am obișnuit cu stilul dumnealui oficial, când una spune și alte țigări fumează. Iar publicul, ca și noi, a început să-l cunoască . În concluzie, dragăValeria, îți acceptăm scuzele, înțelegându-te că te-ai plictisit de meserie, recalificându-te în „spălătoreasă”. De politicieni drăguți. Succes!

” Cele întâmplate marți, în Camera Deputaților, când „bărbatul de stat” Adrian Năstase s-a ascuns iar sub fusta Parlamentului, ne-a dat prilejul săverifică m modul în care au votat deputații vâlceni, adepți ai democrației curate, în numele că reia au ajuns în forul legislativ al țării și ai luptei împotriva corupției. Studiind votul electronic exercitat, am remarcat că au votat doar deputații Aurel Vlădoiu (PSD) și Cristian Buican (PNL). Restul deputaților, au strălucit, prin lipsă, sustrăgându-se înfăptuirii justiției în cazul coruptului pesedist. Oare unde s-au aflat deputații Sorin Zamfirescu și Samoil Vîlcu – PD-L și deputații Vasile Bleotu și Dan Constantin Mazilu – PSD? Ce treburi atât de importante i-a reținut de la o manifestare democratăimportantăde dovedirea celor ce le-au promis electorilor, pe când le cerșeau voturile? Politica-i o „curvă”, domnilor, dar cei ce o fac nu se pot numi „curvari”. Dar cum, „bărbaților politici”? Fapta iresponsabilăde chiul a celor patru deputați vâlceni, nu va putea deveni exemplu, niciodată, pentru electorii care nu vor săse mai prezinte la vot din cauza neseriozității politicienilor parlamentari. Au avut de la cine învăța nerespectarea legii iar fățărnicia deputaților le repugnă, și, sigur, nu vor mai fi convinși săse prezinte la vot. Ne-am întrebat, pe acest fond, de ce deputații Buican și Vlădoiu au votat, totuși și chiar în favoarea ajutorării lui Adrian Năstase, contrazicându-și opțiunile democratice afirmate în campania electoralăși supunându-se oprobriului public? Și am găsit răspunsul, fără mare efort. Ei, ca și Adrian Năstase, sunt masoni și nu-și puteau lovi „fratele”, aflat la greu. Ar fi bine, dacă s-ar putea săse vadă, câți dintre cei care l-au apărat, de brațul legii, pe fătălăul fost premier, sunt masoni și câți dintre „frați” au mai avut curajul de a-l încuviința săajungăunde-i este locul. Corb la corb nu-și scoate ochii, dar dilema este, cine-i corb și unde-s ochii?!

” Am găsit, pe net, un citat din Beria și al său manual intitulat „Spălarea creierelor – Manualul comunist de instrucțiuni privind războiul psihopolitic”. Iatăce se spune acolo: „Degradarea și cucerirea merg mânăîn mână. Degradarea însă , poate fi obținutăîntr-un fel mult mai ascuns și mai eficient, printr-o defăimare consecventăși Continuă . Defăimarea este arma principalăși cea mai bunăa psihopoliticii pe scarălargă. Defăimarea consecventăși Continuă a conducă torilor naționali, a instituțiilor naționale, a practicilor naționale și a eroilor naționali trebuie săaibăloc sistematic, dar aceasta este datoria principalăa membrilor Partidului Comunist, nu a psihopoliticienilor. Domeniul defăimării și degradării de că tre psihopolitician, este omul însuși. Prin atacarea caracterului și moravurilor însuși și prin crearea unui sentiment general de degradare, prin contaminarea tineretului, se ușureazăîntr-o foarte mare măsurăcontrolul asupra poporului. Dacă am putea sădistrugem efectiv mândria naționalăși patriotismul unei singure generații, aceasta ar însemna victoria noastrăasupra țării respective. Prin urmare, trebuie săexiste o propagandăpermanentăpentru subminarea atașamentului cetățenilor, în general și al adolescenților în special”.

Îinând cont de perceptele și indicațiile lui Beria, uitați-văîn jurul dumneavoastră, analizați declaratiile tuturor politicienilor PSD, PC, PNL și apoi trageți concluzia corectă. Cine pe cine defăimeazăde atâția ani?

” Se prefigureazăun nou scandal, prin arestarea celui care a dat cea mai mare țeapăbugetului CFR, ex-directorul Mihai Necolaiciuc, despre care s-au lansat zvonuri că a fost „omul lui Traian Băsescu”: nimic mai fals. Istoria lui Necolaiciuc începe în perioada Convenției Democratice când este adus de la Iași de ministrul de atunci Anca Boangiu. După o perioadă de timp, PD-ul, condus atunci de Petre Roman, iese de la guvernare. Așa că nu se vede cu ce ar fi responsabil Băsescu pentru furăciunile lui… Dar cine este Necolaiciuc? Originar din Bacă u, prieten la cataramăcu frații Sechelariu și cu Hrebenciuc. Interesant este faptul că odatăcu venirea PSD-ului la putere în 2000, „necolaiciucul” nu este schimbat de noul ministru Mitrea. În perioada 2000-2004, are loc un jaf inimaginabil la Compania de că i Ferate. Schema era următoarea: din bani publici care erau gestionați de Necolaiciuc se făceau achiziții. De pildă, aveau nevoie lucrătorii de cuie? Se cumpărau de la o firmăapropiatăPSD-ului. Ce conta că un cui se lua cu 128 de dolari? Sau balamale cu 77 de dolari? Sau furculițe… Toate erau plătite din bani publici. Banii intrau în conturile firmelor alese pe sprânceanăși de aici mai departe… dar unde? Din cauza scandalurilor, la sfârșitul anului 2000, și pentru că PSD-ul vroia săarate cât de „curat” este, Necolaiciuc este pus sub urmărire penală, urmând ca, în cazul victoriei PSD-ului, treaba sărămână”în coadăde pește”. Dar… ce săvezi! Câștigă”dictatorul” Băsescu și combinația explodează. Necolaiciuc o „șterge moldovenește”, prin granița estică și pe la PSD încep săse găsească tot felul de „mătuși Tamara” care lăsau milioane nepoțeilor preferați. Acum, unul dintre dosarele lui Năstase de care se ferește ca de tămâie, este cel al casei din Zambaccian, ridicatăde fratele mai mic al lui Sechelariu care era secretar de stat în timpul ministeriatului Năstase, posesor de firmăde construcții. Bănuții pentru blocul cu pricina (trei nivele, subsoluri, etc) și pentru terenul aferent în buricul capitalei proveneau – probabil – de la leafa de prim ministru… Revenind, vreți să-mi spuneți că acele cheltuieli nu erau cunoscute de Mitrea, șeful direct al lui Necolaiciuc? Păi „nu erau”, vezi bine, din moment ce și Mitrea are de dat explicații acum despre o „vilișoară” în Austria, într-o stațiune turistică , vilișoarăcu câteva zeci de camere, plus terenul aferent, plus mobilă, plus ce-o mai fi…, toate obținute din banii proveniți… ați ghicit!… dintr-o moștenire primităde soția domnului ministru. Acum, poate că Mitrea l-o fi acoperit de acest Necolaiciuc, dar Năstase avea un corp de control al guvernului, condus de… cine oare?… de Victor Ponta, actualul soț al Dacianei Sârbu, fata lui Ilie Sârbu, care și el are de dat niște explicații cu privire la averile obținute (ca preot, desigur). A nu se confunda cu celălalt Sârbu, ministrul actual al Muncii, care are și casăîn Voluntari și apartament de la RAPPS și altăcasăpe numele nevestei (de care – cică ! – a divorțat) toate mobilate… și așa mai departe. Încrengătura PSD-istăeste aici atât de mare, încât arestarea lui Nicolaiciuc va fi o loviturădatăPSD, fugarul fiind protejatul lui Năstase și Mitrea și dacă vorbește e posibil săavem de-a face cu sfârșitul definitiv al celor doi social democrați. Așa că mai ușor cu zvonurile, dragi pesediști… Potrivit dosarului său de urmărire de la Inspectoratul General de Poliție, autoritățile române au demarat cercetările în cazul lui Necolaiciuc în 2004, la scurt timp După ce a fost înlăturat din funcția de director al CFR SA. Pe 4 februarie 2005, Mihai Necolaiciuc, asupra că ruia nu se emisese încă mandat de arestare, a ieșit din țară, pe la Vama Albița, că tre Republica Moldova. După ce a stat o perioadă în Republica Moldova, Necolaiciuc a plecat în Austria, unde în 2006 a fost depistat de că tre Interpol, dar din cauza unui viciu de procedurănu a putut fi arestat. În 2007 el fuge în SUA. Ipoteza avansatăpânăîn prezent de că tre autoritățile române, că el ar fi obținut în 2007 o vizăturistică de la ambasada SUA din Viena, devine puțin probabilă, deoarece la acea datăNecolaiciuc deținea deja cel puțin o vizăde ședere pe termen lung.

 

 




Năstase-i mai presus de lege!

Motto: Conform art. 16 alin.(1) și (2) din Constituția României „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege”

Convingere: Dumnezeu a pus în sufletul nostru un judecă tor neobosit și priveghetor necontenit – conștiința. Într-adevăr, printre oameni, nu este nici un judecă tor care săfie așa de treaz, precum conștiința noastră.

 

Zilele trecute, am avut încă o dovadăcă actuala clasăpolitică românească nu este altceva decât o adunăturăde mafioți politico-economici. Parlamentarii PSD, PNL și UDMR s-au opus solicitării procurorului general Laura Codruța Kovesi de declanșare a urmăririi penale împotriva lui Adrian Năstase. Liberalii, ca și UDMR-iștii, de altfel, au respectat înțelegerea (prealabilă) cu PSD-ul și au votat masiv împotriva declanșării urmăririi penale a lui Năstase. Din 39 de peneliști prezenți în sală, 34 au votat pentru Năstase – în frunte cu Tăriceanu și Bogdan Olteanu – și numai doi au votat împotrivă, iar din 91 de pedeliști prezenți în salăau votat împotrivă90 și unul pentru Bombo. De la UDMR, din 15 deputați prezenți în sală, 8 au votat pentru Năstase și 7 s-au abținut. Nu mai vorbim de PSD unde numai doi – previzibil – au votat împotriva lui Năstase și restul în favoarea lui. Cu o astfel de constatare, am o întrebare pentru „cinstiții” peneliști: cum e domnilor penali(ști) cu lupta anticorupție? Cine aparăcorupții? Astfel, Bombonel, „marele” bărbat de stat, fost prim ministru, a scă pat din nou de justiție, dovedind că este un fătălău neajutorat, o momâie fără demnitate, cerșind îndurare de la colegi și complici, ca sănu ajungăîn instanțele de judecatăcu dosarul „Zambaccian 1”. În acest dosar, i se rețin în sarcinăcomiterea mai multor infracțiuni de corupție, pe vremea când era mare diriguitor guvernamental. De dragul lui, „iubiții” noștri parlamentari au fost de acord săriște sancționarea drastică a țării, în viitorul raport pe justiție al României, opunându-se judecă rii. Ei s-au bazat și se bazeazăpe dezinteresul românilor Față de politică , dovedind că își pot permite să-și batăjoc cum vor de oameni. În caz, se poate observa cum partidele politice românești de sorginte roșie și-au dat mâna ca săînvingădemocrația, săsfideze Constituția și săne împingă, iar, în barca esticilor nostalgici ce pare că renasc pe ruinele fumegânde ale Imperiului roșu moskovit. Pentru PSD, PNL și UDMR, Năstase e cea mai importantămizăpolitică . Mai importantădecât guvernarea, decât orice altceva. Este miza sistemului. Corupția este cea care ține sistemul în viață, este sângele care-i curge prin vene. Dacă sistemul acceptăingerința Justiției în treburile sale interne, s-a dus dracului total, pentru parveniți. Așa că gașca asta de parlamentari (miniștri) mafioți, lacomi, hoți și nesimțiți nu va putea fi clintităde la putere niciodată, prin mijloace democratice (alegeri și justiție). Am avut multăvreme nădejdea că noua generație de politicieni va fi cinstită, cu dragoste și respect Față de popor. Dimpotrivă, realitatea ne aratăcă este mai rapace și mai tupeistădecât cea moștenităde la comuniști. Speranțele mele și ale multor concetățeni au devenit de-a dreptul ridicole. Un politician, chiar dacă este nevinovat, își dădemisia din funcția politică , pentru a nu pata partidul sau îi a dăuna acestuia prin atâtea procese. însă acest om politic fără gram de rușine Față de poporul român zice că nu are motive de a se retrage din politică . Aș zice că are și dreptate din moment ce Ion Iliescu, colegul lui, a scă pat pentru mineriade sau alte conduceri în eroare a „maselor de proști” care au ieșit pe stradăcu lozinca: „Nu ne vindem țara”. Politicienii nesimțiți amintiți se cred cu vestonul curat și nu au ce să-și reproșeze. Nu, Ceaușescu nu a murit… El trăiește, încă , în acești doi indivizi setoși de putere absolută. Ca reprezentanți ai unui partid european, Năstase și Iliescu sunt rușinea în persoană, dar din moment ce corbii din parlament nu scot ochii corbilor ca ei, cine sămai facă ordine și justiție în țara aceasta? Fraților o săvedeți că și libertatea aceasta de a încă lca legile se va sfârși odată, cel târziu atunci când închidem capitolul democrație și va începe o nouădictatură. Numai ea, dictatura, din păcate, va fi în stare săpedepsească oameni ca Năstase sau ca Iliescu, oameni care și-au bătut joc de democrație. De aceea cred că , pe undeva, ceva e putred în Parlament. Putred rău. Iar PD-L trebuie săia act de ostilitatea „aliaților” Față de el. Posibil ca în interiorul PSD săse vrea săse meargăla troc. Asta înseamnă că Geoanăe doar un paravan, ținut la geam, cât Năstase e în dificultate. Dar După ce iese din corzi, coruptul ajutat își va relua locul în fruntea partidului. Și atunci, adio Geoană, Ilici și alții din conducerea PSD, adio reformarea partidului. Oricum, asta a fost demult abandonată. Legat de caz, se poate concluziona că Geoanăîși joacă funcția și reputația în partid și, pe acest fond, PSD își confirmătitlul de partidul corupților. Partid Mafiot, susținut de interese străine poporului (După cum vedem, rușii renunțăla Voronin, dar nu și la Năstase!) Oricum, Năstase a devenit cvasioficial liderul corupției din Parlament, din PSD și din țară . Ceea ce măîntristeazăeste faptul că UE nu ne mai monitorizeazăodatăîn domeniul justiției. Lumea are impresia că monitorizarea este un lucru rău. Dar monitorizarea înseamnă supravegherea legalității actelor de judecată. Cum la noi fiecare procuror, judecă tor este sub papucul celor de la putere, numai judecă ți drepte nu se pot face. UE prin monitorizare, eliminăamestecul legislativului, ceea ce îi înnebunește pe guvernanți. Ar trebui săieșim cu toții în stradăși săcerem Europei monitorizarea, că poate doar așa am scă pa de corupți, hoți, băieți deștepți, guvernanți hrăpăreți, miniștri manglitori, șperțari, care nici După ce au fost filmați și înregistrați nu au ajuns la pușcă rie (amintiți-văde ministrul „caltaboș-pălincă „). În fine, cele ce se întâmplăîn politicul românesc contemporan, definesc o premierăabsolutăîn istoria democrației mondiale, de la antici până acum: justiția se face în altăparte decât în Justiție, adică , Parlamentul decreteazăcă dacă s-a votat neconstituțional, așa rămâne! Punct!