1

Bârfele tribunei

 CSM încă mai sperăla promovarea în Liga I, programul finalului de campionat fiind avantajos pentru elevii lui Alin Artimon. Meciul cheie se va disputa la Alba Iulia, acolo unde municipalii sunt obligați sănu piardăderby-ul cu Unirea. Partida va avea loc miercurea viitoare, în cadrul etapei intermediare.Oficialii de la Oltchim au pregătite și alte transferuri Față de cele anunțate deja. Tot ce am putut afla este că handbalistele vizate sunt „straniere”.

 Paula Rădulescu s-a decis deja și va avea dificila misiune de a o înlocui pe Luminița Huțupan în viitoarea ediție a Ligii Campionilor. Noi îi urăm baftăîncă de pe acum.

 




Frăția a câștigat trofeul

Baza sportivă”Hidroelectra” din Nordul Râmnicului a găzduit la finele săptămânii trecute prima ediție a Cupei Frăția, competiție destinatăjuniorilor la care au participat șase formații: FC Frăția, Dacia Mioveni, CSM Râmnicu Vâlcea, „U” Craiova, FC Nicolae Dobrin și AS Șirineasa. Meciurile au fost atractive și gustate din plin de publicul spectator. Competiția a fost câștigată de echipa gazdă, podiumul clasamentului fiind completat de Universitatea Craiova și Dacia Mioveni. Lotul echipei FC Frăția este format din următorii jucă tori: Gabriel Rădulescu, Iulian Rădulescu, Dragoș Preda, David Constantinescu, Ovidiu Rizea, Mihai Cârciumaru, Cristian că lugărașu, Ștefan Popa, Ciprian Croitoru, Valentin Mihalcea și Laurențiu Cornea. Organizatorii au premiat toate echipele participante și au acordat și câteva premii individuale, astfel: Marian Barbu („U” FEFS) – cel mai tehnic jucă tor (un trening), Marius Anghel (FC Nicolae Dobrin) – cel mai complet jucă tor (o minge), Eugen Stoică nescu (Dacia Mioveni) – cel mai bun portar (o pereche de mănuși), iar cel mai tânăr jucă tor a primit tot o minge și în cele din următitlul de „cel mai guraliv antrenor” i-a revenit lui Robert Enache, de la Dacia Mioveni.

 




Voina nu va fi schimbat!

Handbal feminin

 Oltchim merge în viitorul sezon cu selecționerul naționalei și își propune accederea în finală

 

Conducerea de la CS Oltchim Râmnicu Vâlcea a decis ca tehnicianul Radu Voina săcontinue cel puțin până în sezonul viitor. „Nu mai aducem pe nimeni, ne facem de rușine dacă schimbăm iar antrenorul. până la urmăRadu Voina și-a îndeplinit obiectivele, nu se pune problema săfie înlocuit. Are contract până în 2010 și va rămâne la noi.”, spune președintele grupării chimiste, Ioan Gavrilescu. De asemenea, Oltchim pregătește câteva transferuri importante în pauza competițională, Ionela Gâlcă , Alexandrina Barbosa, Paula Rădulescu și Irina Bliznova fiind principalele ținte ale campioanei României. În schimb, eventualul transfer al turcoaicei Yeliz Ozel a că zut: ” La un moment dat lucrurile erau foarte clare dar au luat cu totul altăturnură. Nu va veni la Vâlcea.”

 




CSM a pierdut la Salonta

 Fotbal, Liga a II-a

” municipalii s-au îndepărtat la două puncte de promovare dar încă mai speră

CS Municipal a început meciul de la Salonta cu gândul de a cuceri cele trei puncte și de a reveni pe una din pozițiile care la finele campionatului duc în primul eșalon. Alin Artimon a încercat săsurprindăși l-a introdus din primul minut pe Daniel Orac dar primele ocazii le-au aparținut gazdelor. Laurențiu Rus a șutat puternic de două ori dar Perianu a fost la post și a reușit săpareze. După ce Cigan a ratat și el de la 3 metri distanțăde poarta oltenilor, vâlceanul Câju a pătruns spre poarta orădenilor, a fost faultat clar de Salamon și centralul Florin Miron a arătat punctul cu var. Tot Câju a executat lovitura de la 11 metri dar Huțan a apărat. Vâlcenii au mai ratat o mare ocazie prin Pasăre, a că rui „scă riță ” a greșit ținta dar cei care au marcat au fost ardelenii. În chiar ultimul minut al primului mitan, Străuț a centrat și Dochița a punctat din fața porții profitând de marcajul defectuos al apărării vâlcene. În partea a doua a meciului elevii lui Alin Artimon au alergat După egalare și în minutul 53 Stromajer a nimerit bara de la 25 de metri distanță, prevestind golul. În minutul 66 Disney a egalat pentru CSM, la numei trei minute După ce intrase în teren în locul lui Orac și gruparea olteanămai avea la dispoziție suficient timp pentru a obține victoria. Finalul partidei a fost animat și ambele echipei au încercat sădea lovitura. Gârlăa ratat singur cu poarta goalăspre disperarea băncii tehnice a vâlcenilor iar în minutul 86 Liberty a dat lovitura de grație. Ghiț a declanșat un contraatac iar Chiș a șutat perfect în colțul lung al porții apărate de Perianu și a adus toate cele trei puncte formației sale. Finalmente a fost 2-1 și CSM se îndepărteazăde promovare. Echipei din Zăvoi îi rămâne doar săspere că va reuși săse impunăîn meciurile directe cu Unirea Alba Iulia și FCM Târgu Mureș. ” toată lumea spune că jucă m cel mai frumos fotbal. Din păcate, ratăm foarte mult și ne lipsesc rezultatele. Încă mai sperăm „, a concluzionat tehnicianul Alin Artimon.

 




Hoți de ocazie

 

Doi tineri s-au ales cu dosar penal După ce au spart o locuință. Polițiștii din Băile Govora i-au surprins pe făptași în timpul unei razii de rutină. Marian Crăcană, de 21 ani, și Constantin Petrache, de 18 ani, au furat bunuri în valoare de 1.000 lei. Cu o zi înainte aceștia „prădaseră” locuința unei familii din aceeași localitate, de unde furaserăcam tot ce le că zuse în mână, nimic de valoare doar chilipiruri, ar putea spune cineva în materie. Obiectele au fost recuperate în totalitate și restituite păgubașului.

 




O ambulanță, chematăla o urgență, a intrat în plin într-un moped

Două accidente foarte grave în Vâlcea în doar câteva ore

Mai multe accidente rutiere grave s-au petrecut în ultimele 24 de ore în județul nostru. Astfel, în După -amiaza zilei de 28 aprilie a.c., o bătrânăde 71 ani din comuna Glăvile a fost la un pas de a-și pierde viața. Aceasta a fost grav accidentatăde o autoutilitară, condusăde Nicolae Stângă, din Drăgășani. fără săse asigure corespunzător, la o manevrăde mers înapoi, acesta a lovit-o cu putere pe femeia, care mergea pe drum în aceeași direcție cu autoutilitara. Bătrâna a fost transportatăimediat la Spitalul Drăgășani.

În aceeași zi, dar în municipiul Rm. Vâlcea, de această dată, o ambulanțăa fost implicatăîntr-un grav accident de circulație. Salvarea, care tocmai fusese chematăla o urgențămedicală, având atât semnalele sonore, cât și cele luminoase în funcțiune, se deplasa dinspre sud că tre zona de nord a orașului. Fiind urgență, șoferul, Gheorghe Condicaru, nu a mai oprit la semafor și a trecut pe culoarea roșie. La intersecția cu strada Episcopiei, ambulanța a intrat în coliziune cu un moped, care nu a acordat prioritate de trecere așa cum se specifică în regulamentul rutier.

În urma impactului, conducă torul mopedului, Florian Bucurici, din Rm. Vâlcea, a fost rănit grav, fiind diagnosticat cu: „T.C.C. acut, traumatism toracic cu fracturi costale, luxație cot drept”. Atât conducă torul auto, cât și conducă torul mopedului au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 




Mărul discordiei: cimitirul sătesc

 Conflictul religios din Pesceana Continuă

Conflictul religios din comuna vâlceană Pesceana este departe de a se stinge. Certurile dintre ortodocși și greco-catolici Continuă , de data acesta sursa neînțelegerilor fiind cimitirul din localitatea Predești. Câțiva dintre enoriașii preotului trecut la cultul greco-catolic au dat în judecatăparohia ortodoxădin sat și Episcopia Râmnicului pentru a obține dreptul de a face parastas în rit greco-catolic la mormintele rudelor îngropate în acel cimitir. Luna trecută, Curtea de Apel Pitești a dat o hotărâre definitivăși irevocabilăprin care preotul greco-catolic Victor Tudor a primit dreptul de a oficia slujbe în cimitirul aflat în curtea bisericii ortodoxe din Predești, dar numai pentru morții înhumați în acest rit. Deocamdată, nici unul dintre localnicii declarați greco-catolici nu a decedat, așa că preotul Tudor nu prea a avut la ce slujbe de acest fel săparticipe. Nemulțumiți de hotărârea instanței din Pitești, enoriașii spun că vor sesiza Direcția NaționalăAnticorupție și Curtea de la Luxemburg cu privire la activitatea judecă torilor Curții de Apel, considerându-se în continuare discriminați de decizia acestora de a nu le permite săfacă slujbe și în ritul greco-catolic pentru rudele lor decedate.

Procese pentru pomenirea morților

Butoiul de pulbere pe care stăde câțiva ani satul Predești din comuna Pesceana este din nou pe punctul de a exploda, mai ales că , în apropierea sărbătorilor pascale, enoriașii celor două culte din comunănu au ajuns la un acord în ceea ce privește ritul în care trebuie săse facă pomenile pentru cei trecuți în neființă. De aproape trei ani, cele două parohii, cea ortodoxăși cea greco-catolică , se judecă pentru accesul preotului greco-catolic Victor Tudor în cimitirul din sat. Localnicii din Predești, care l-au urmat pe părintele Tudor îi acuzăpe reprezentanții bisericii ortodoxe că nu le permite sămeargăcu preotul lor și săfacă parastase la mormintele rudelor decedate cu ani înainte și îngropate După ritul ortodox, în timp ce reprezentanții bisericii ortodoxe i-au interzis preotului caterisit chiar și accesul în cimitir, pe motiv că acesta este cimitir ortodox și, conform actelor normative ale BOR, astfel de manifestări sunt interzise.

Procesul în care 18 enoriași ai parohiei greco-catolice din Pesceana au chemat în judecatăParohia ortodoxădin sat și Episcopia Râmnicului a început în iunie 2007 și, După ce a fost pierdut la Judecă toria Drăgășani și apoi câștigat la Tribunalul Vâlcea, cele două tabere adverse au ajuns în fața instanței de la Curtea de Apel Pitești. La sfârșitul lunii februarie a acestui an, doi dintre cei trei judecă tori ai completului au fost de acord ca, în parte, decizia să-i fie favorabilăpreotului greco-catolic, în sensul că i s-a dat permisiunea de a oficia servicii de înhumare și alte servicii religioase de rit greco-catolic în cimitirul din curtea bisericii ortodoxe, dar numai pentru defuncții în acest rit. Celălalt judecă tor a respins, ca nefondat, recursul înaintat de reprezentanții Bisericii Ortodoxe la decizia Tribunalului Vâlcea, pronunțatăîn noiembrie anul trecut în favoarea preotului greco-catolic.

Greco-catolicii din Pesceana la Curtea din Luxemburg

Chiar dacă decizia Curții de Apel Pitești le este, în mare, favorabilă, enoriașii greco-catolicii sunt în continuare nemulțumiți și sunt deciși sămeargămai departe, pentru a obține dreptul de a-l duce pe preotul lor la că pătâiul rudelor lor moarte. Preotul Victor Tudor ne-a spus că vor face recurs în anulare la decizia Curții de Apel Pitești, considerând că soluția pronunțatăde completul de judecatăeste ambiguă: „Doi dintre judecă tori au fost de acord săparticip la înmormântările greco-catolice din cimitir, care este un loc public, iar un al treilea a respins recursul. Mai existăo cale de atac – recursul în anulare, la care vor recurge enoriașii. Vom sesiza și DNA-ul, dacă va fi nevoie, dar și Curtea de la Luxemburg împotriva judecă torilor de la Pitești întrucât considerăm că este normal ca, în momentul în care ai schimbat religia, săfaci slujbele în ritul pe care l-ai ales, inclusiv pentru cei morți, care nu sunt ai bisericii, ci ai rudelor. Este o încă lcare flagrantăa drepturilor omului și o măsurădiscriminatorie”. Mai mult, preotul trecut la greco-catolici îl acuzăpe preotul ortodox din sat că face presiuni asupra enoriașilor săi, îndemnându-i săse întoarcă la ortodoxism. „Unii enoriași sunt amenințați sănu mai meargăla slujbele greco-catolice că ci astfel le vor fi sistate pensiile. Sunt blestemați, iar pe mine preotul măvorbește tot timpul de rău… Nu așa ar trebui săfie. Suntem toți creștini și toți credem în Dumnezeu, indiferent de cultul pe care l-am ales … Speram sămergem împreună, așa cum se întâmplăîn multe sate din Transilvania, unde atât preoții ortodocși, cât și cei catolici oficiazăslujbe împreună”, a mai precizat preotul greco-catolic Victor Tudor. Tot din cauza cimitirului, Biserica RomânăUnităcu Roma a dat în judecatăstatul român la curtea de la Strasbourg încă de acum trei ani, dar aceasta nu s-a pronunțat încă .

„Un conflict întreținut artificial!”

De partea cealaltă, preotul ortodox, Adrian Păușescu spune că , de fapt, la Pesceana nu este decât un conflict întreținut artificial și că lucrurile în localitate au început săse liniștească . Cât privește scandalul iscat în jurul cimitirului, părintele Păușescu spune că responsabil este preotul Tudor, care nu vrea săînțeleagăcă la un mort îngropat în ritul ortodox nu se poate face parastas în alte rituri. „Conform Regulamentului cimitirelor din 1948, încă în vigoare, un enoriaș care a trecut la alt cult religios își pierde dreptul la cultul respectiv, iar orice manifestare în incinta cimitirelor ortodoxe cu prilejul înmormântărilor decedaților neortodocși este interzisă, fiind consideratăprozelitism. Dacă omul a murit în ritul ortodox să-l lăsăm așa cum a vrut el și săne rugăm pentru liniștea sufletului lui”.

Deși existăenoriași din ambele tabere care susțin că nu sunt diferențe între cele două culte, preotul ortodox are o altăvariantă. „Este diferențăși din punct de vedere liturgic și din punct de vedere dogmatic, deși sunt și multe asemănări”, ne-a spus părintele Adrian Păușescu. De partea cealaltă, preotul Tudor are însă o altăopinie: „Suntem de rit bizantin, dar ne supunem Papei. Chiar și datele sărbătorilor coincid…”

Cimitirul, o problemăfără rezolvare?

Situația cimitirului din Predești este astfel destul de ambiguă. În timp ce instanțele de judecatăspun că acesta este loc public, atât reprezentantul bisericii ortodoxe din localitate, cât si autoritățile locale susțin că , de fapt, acesta este al bisericii ortodoxe. „Poate în alte localități cimitirul este în administrarea primăriilor. La noi, cimitirul se aflăîn curtea bisericii. Așa a fost de la început. Asta este situația și în alte sate din localitate. Cimitirele se aflăîn curtea bisericii. Noi am dat o hotărâre de consiliu local pentru realizarea unui cimitir comunal interconfesional dar, deocamdată, singurul cimitir din sat este cel din curtea bisericii ortodoxe”, ne-a declarat primarul comunei Pesceana, Ion Dobre. Problema cu cimitirul este singura rămasănerezolvatăîntre cele două biserici din Pesceana. Inițial, preotul Victor Tudor a dorit sătreacă și biserica la care a slujit vreme de câțiva ani în cadrul religiei greco-catolice, dar inițiativa sa a fost sortităeșecului. Preotul a făcut prin 2005 o cerere la Primăria din Pesceana, prin care solicita „în calitate de prim-curatori ai Parohiei Române Unite cu Roma din localitatea Pesceana, județul Vâlcea”, pe baza unui tabel nominal locuitorii care aparțin Bisericii Române Unite cu Roma din localitatea Pesceana, înscrierea aceastei parohii în Registrul Special pentru regimul cultelor în baza articolului 17 din Legea 177/1948″. Solicitarea preotului greco-catolic a fost însă respinsăla vremea aceea de consilierii locali, pe motiv că mulți dintre cei 364 care au semnat pentru trecerea la greco-catolicism au susținut că nu vor renunța la religia strămoșească . În aceste condiții, preotul s-a văzut nevoit săconstruiască o nouăbiserică , de data aceasta greco-catolică , pe o bucatăde teren ce a fost donatăde un enoriaș. În prezent primul nivel al construcției a fost terminat, iar slujbele greco-catolice se oficiazăîn acest spațiu.




„Fetițe” prinse la produs

 Valea Oltului, raiul prostituției

În noaptea de 27 spre 28 aprilie a.c., polițiștii din că limănești au plecat la vânătoare de prostituate. Și cum era de așteptat, zona vizatăa fost Valea Oltului, acolo unde se știe că -și fac veacul multe din prostituatele vâlcene. Astfel, au fost depistate Daniela că ian, de 25 ani, din orașul Brezoi, Loredana Rusu, de 18 ani, tot din Brezoi, Veronica Dugulan, de 23 ani, din Râmnic, Ionela Grigore, de 21 ani, din municipiul Slatina, Elena Ciucur, de 25 ani, tot din din Rm. Vâlcea și Nicoleta Stoica, de 23 ani, din că limănești, unele dintre ele vechi „prietene” ale polițiștilor vâlceni. Păsările nopții au fost amendate cu suma de 3000 lei.

 




Craniu uman descoperit lângă o pensiune din Voineasa

Descoperire macabrăîn apropierea unei pensiuni din comuna Voineasa. Acum câteva zile, oamenii legii au fost sesizați telefonic de un turist, care-și petrecea câteva zile la Voineasa, de faptul că a găsit un craniu uman, lângă pensiunea în care a fost cazat.

Polițiștii, însoțiți de tehnicianul criminalist de la că limănești și de un lucrător de la Postul Montan de Jandarmi Voineasa s-au deplasat imediat la fața locului. La o distanțăde 30 m de pensiunea respectivă, în pădure a fost identificat un craniu, având diametrul de 21/27 cm. Au fost cercetate și împrejurimile, în partea de vest a pensiunii, la o distanțăde 150 m, descoperindu-se un os în lungime de 30 cm. Craniul și osul au fost prezentate Serviciului de MedicinăLegalăpentru expertiză. că utările vor continua și în zilele următoare în zona lacului de acumulare Vidra.

 




Un vâlcean a circulat cu mașina înmatriculatăcu numerele alteia

 Ingeniozitate de criză

că românii sunt foarte ingenioși când vine vorba de săvârșirea unor ilegalități nu este o noutate. Dar când aceasta pune în pericol și viața semenilor este deja prea mult. Un vâlcean foarte „inspirat” în producerea de ilegalități a fost depistat de poliție, dar numai După producerea unui accident de circulație.

La data de 24 aprilie a.c., polițiștii din Fârtățești au fost anunțați telefonic de câtre un locuitor al comunei că în satul Giulești a avut loc un grav accident de circulație, soldat cu avarierea unui autoturism. Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului și au demarat cercetările. În urma acestora, s-a stabilit că în dimineața aceleiași zile, în jurul orei 07.30, David Vlăduț, de 47 ani, din comuna Valea Mare, a plecat la drum cu autoturismul proprietate personală, care nu era înmatriculat. De teamăsănu întâlnească în cale vreo patrulăde poliție care să-l ia la întrebări, vâlceanul a montat plăcuțele cu numărul de înmatriculare ale altui autovehicul. În urma unor defecțiuni la sistemul de direcție, bărbatul a pierdut controlul autovehiculului, întrând în șanțul din partea stângăa drumului, avariind serios mașina. În prezent, Față de acesta se efectueazăcercetări.