1

Șerban Huidu a devenit tătic

Fata cea mică a ex-senatorului Matei Vintilă, Cristina, soția „cîrcotașului” Șerban Huidu (30 ani), a născut un băiețel de 3,2 kg., pe care-l va chema Rareș. Bunicul Matei ne-a transmis telefonic vestea, bucurându-se că , de acum, este de două ori fericit, încercând să-și împartă, în egalămăsură, dragostea pentru cei doi nepoți, Rareș și Matei. Matei este primul nepot și este al celeilalte fiice, Ancuța. Le urăm micuților și celor două mămici care au adus bucuria și fericirea în familiile reunite, viațălungăși sănătate.

 




La Grădinița din Vlădești, un posibil focar de scarlatină

Zilele trecute, la Spitalul Județean Nr. 2 din Rm. Vâlcea au fost internați trei copii cu diagnosticul de scarlatină. Aceasta este una dintre bolile contagioase ale copilăriei, mai puțin frecventă, chiar dacă este cauzatăde o bacterie foarte răspândită. Scarlatina se aseamănăcu anghina, dar durerile de gât sunt însoțite de o erupții cutanate, care dau copilului o culoare stacojie. Cei trei copii sunt elevi ai Grădiniței din Vlădești, doctorii localității fiind îngrijorați de o posibilăepidemie. De aceea, inspectorii Autorității de Sănătate Publică (ASP) Vâlcea au efectuat un examen epidemiologic, dezinfectând zona. „Celor 30 de copii de la grădiniță, care au intrat în contact cu cei bolnavi, le-a fost administratămedicamentația profilactică . De asemenea, le-au fost recoltate probe. Acum, ei sunt supravegheați tot timpul de medicul de familie din localitate. însă , deocamdatănu putem vorbi despre o epidemie. Scarlatina este o boalănormalăcare apare la copii” – ne-a declarat Ioan Mihail, directorul adjunct al ASP Vâlcea. La ora actuală, starea celor trei minori este bună, ei fiind tratați cu penicilină.

 




De la bar la Spital

Un bărbat din orașul că limănești a ajuns, zilele trecute, la spital După ce a fost bătut de un prieten de pahar. Toma că pătinescu a fost găsit mai mult mort decât viu în apropierea Secției de Drumuri Naționale din că limănești de o echipăde polițiștii care efectuau rondul de noapte. Bărbatul era lovit pe Față și corp și spunea că are dureri toracice. Deoarece starea în care se afla Toma era foarte gravă, polițiștii au chemat Ambulanța, iar că pătinescu a fost transportat la Spitalul Județean Vâlcea. Din declarațiile lui Toma că pătineanu și din cercetările efectuate de polițiștii s-a descoperit într-un timp foarte scurt agresorul. Constantin Berbece, de 26 de ani, din că limănești, a fost găsit de polițiști în apropierea locuinței sale. Bătăușul era beat criță, cu hainele pline de sânge, motiv pentru care oamenii legii și-au dat seama că el este autorul. Cercetările Continuă pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor altercației.

 




Biserica din Măldărești a fost spartă de hoți

Nici frica de Dumnezeu nu-i mai sperie pe hoți. O biserică din comuna vâlceanăMăldărești a fost prădatăîn noaptea de 22/23 aprilie a.c., de persoane care până în prezent au rămas necunoscute. Cel care a descoperit spargerea a fost chiar preotul bisericii, care a rămas înmărmurit când a intrat în lăcașul sfânt. A fost anunțatăpoliția care a venit imediat la fața locului. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că autorii furtului au intrat în biserică printr-un geam pe care l-au spart. Din interior au furat mai multe bunuri, distrugând totodatăracla cu moaște și cutiile de lemn în care se strângeau contribuțiile enoriașilor. Prejudiciul total a fost de  aproximativ 400 lei. Polițiștii din Măldărești se aflăpe urmele hoților, în acest caz deschizându-se o anchetă.

 




Pompierii vâlceni au stins trei incendii

Mănăstirea Bistrița a trecut pe lângă foc

Marți, 24 aprilie 2007, ora 12.00, pompierii de la  Garda de Intervenție Govora au fost chemați pentru stingerea unui incendiu izbucnit lângă Mânăstirea Bistrița din comuna Costești. Datorităterenului accidentat, pompierii militari nu au putut ajunge cu mașinile în zonă, și de aceea au intervenit doar cu mijloacele de primăintervenție ce se utilizeazăîn astfel de cazuri (mături din nuiele, sticle cu apă). La stingerea focului, au fost ajutați de membrii comitetului local pentru situații de urgențăși de localnici. până la stingerea incendiului, vegetația pe o supraFață de circa două hectare a fost arsă. După două ore de eforturi, focul a fost stins, înainte ca acesta săse extindăla bunurile de pe proprietățile Mânăstirii Bistrița, aflate în apropiere. Se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui tânăr care a dat foc la vegetație uscatăpentru a curăța terenul.

Incendii și la Glăvile și Olanu

Un alt incendiu a izbucnit în comuna Glăvile, sat  Olteanca la un depozit de furaje. până săajungăpompierii la fața locului au ars două tone de furaje depozitate într-un fânar construit din lemn cu învelitoare din tablă, structura din lemn a fânarului și au fost degradate trei motoare electrice depozitate în clădire. După aproximativ o orăde luptăcu flăcă rile, incendiul a fost stins, bunurile aflate în imediata apropiere, a că ror valoare a fost estimatăla circa 70.000 de lei, fiind salvate. În urma verifică rilor, s-a stabilit că incendiul ar fi putut izbucni de la un foc făcut de soția proprietarului în curtea casei pentru a face curățenie, de la care scânteile au fost purtate de vânt. Nici nu au reușit bine săstingăfocul pentru că pompierii din Drăgășani au fost solicitați în altăparte pentru stingerea unui nou incendiu. Focul a izbucnit la un depozit de furaje din comuna Olanu, satul Casa Veche. până la stingerea incendiului au ars circa trei tone de coceni depozitați în grădina casei. În urma primelor verifică ri, se pare că incendiul ar fi izbucnit datorităunor persoane necunoscute care ar fi aruncat o țigarăaprinsăîn zona depozitului. Valoarea pagubelor însumeazăcirca 500 de lei, iar cea a bunurilor salvate aproximativ 20.000  de lei, în imediata apropiere aflându-se casa și anexele gospodărești.

 




„Note de călătorie” cu cei patru consilieri locali

„Fără date și programe precise, raportul lui Gheorghe Păsat, Mihai Botea, Remus Grigorescu și Eduard Vîrlan privind deplasarea în trei țări europene conține doar generalități de genul „ce frumoase sunt blocurile de locuințe din Germania”, sau „crengile copacilor curățați din Londra sunt preluate de utilaje care le toacă instantaneu”

 

Abia întorși de pe meleagurile a trei țări din Europa Occidentală, patru consilieri locali din municipiul Râmnicu Vâlcea s-au pus cu burta de treabăși au purces la elaborarea unui raport privind „activitatea” desfășuratăîn această deplasare a lor, pentru ca săafle și contribuabilul din Râmnic pe ce s-au dus câteva mii de euro din bugetul local. Zis și făcut Consilierii Gheorghe Păsat, Remus Grigorescu, Mihai Botea și Eduard Vîrlan au întocmit un raport privind misiunea economică economică efectuatăîn perioada 3 – 12 martie 2007 în Germania, Scoția și Anglia. Ne-am fi așteptat ca pentru cele 9 zile cât au stat prin Europa, cei patru consilieri săelaboreze un raport voluminos, bine documentat, cu propuneri și soluții de îmbunătățire a activității Primăriei Râmnicului. N-a fost săfie așa Pe patru pagini, cu litere de mărimea 20, și spațiu între rânduri de 2, tot raportul abia dacă are cinci fraze de tipul note și impresii de că lătorie. Fărădate și programe precise, întreg raportul conține doar generalități de genul „ce frumoase sunt blocurile de locuințe din Germania”, sau „crengile copacilor curățați din Londra sunt preluate de utilaje care le toacă instantaneu”. Printre altele, raportul concluzioneazăcă „municipiul Râmnicu Vâlcea ar putea prelua din modul de rezolvare a unor probleme modelele unor orașe cum ar fi Berlin, Dresda, Magdeburg, Glasgow, Edinburgh, Londra”, fărăa preciza și mijlocele și soluțiile concrete prin care municipiul Râmnicu Vâlcea ar putea prelua aceste modele. Bani din bugetul local aruncați pe apa Sâmbetei, fărănici un avantaj direct pentru locuitorii Râmnicului.

 




Aniversare

Vineri, 27 aprilie 2007, primarul Râmnicului, ing. Mircea Gutău, va împlini frumoasa vârstăde 50 de ani. O jumătate de secol! O jumătate de secol dedicatăpregătirii pentru viață, familiei și societății. În ultimii doi ani, Mircea Gutău și-a dedicat activitatea locuitorilor municipiului Rm. Vâlcea, oraș pe care-l vrea săajungăcel mai frumos din țară și primul intrat în Uniunea Europeană . Cu tenacitatea care-l caracterizează, cu perseverența ce-i stăca blazon, alături de cei peste 140 mii de locuitori, va reuși. Cu această ocazie, VOCEA VÂLCII îi urează”La mulți ani!” și fie ca visele-i frumoase săse izbândească .    

 




60 milioane lei, aruncați pentru mofturile celor „322”

Zilele trecute, pe pagina de Internet a Guvernului României a apărut o Hotărâre privind cheltuielile necesare pentru pregătirea, organizarea și desfășurarea referendumului național din 19 mai 2007 pentru demiterea președintelui, Traian Băsescu. Astfel, pentru organizarea și desfășurarea referendumului a fost alocatăsuma totalăde 60 milioane lei.  Suma amintită, va fi asiguratăde la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Internelor și Reformei Administrative (MIRA), SGG – pentru Institutul Național de Statistică , STS și al Ministerului Afacerilor Externe

 

Radu Renga, subprefectul județului ne-a declarat, zilele trecute, că instituția pe care o reprezintătrebuie săorganizeze exemplar referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, care se va desfășura în data de 19 mai. El a mai spus că Biroul Electoral Județean va fi amplasat la parterul Instituției Prefectului. „Am verificat deja toate instalațiile de electricitate pentru a nu avea probleme în ziua referendumului. Vor fi foarte multe calculatoare instalate aici și nu ne permitem săne cadărețeaua de electricitate” – a menționat subprefectul Renga. El a adăugat că în județul Vâlcea vor fi aproape 430 de secții de votare, iar fiecare secție, în parte, va fi verificată, personal, de câte un angajat al instituției mai sus menționate. „Și cei de la statisitcă vor avea amenajate în Prefecturăpatru încă peri pentru a ne asigura că procesul de votare se desfășoarăașa cum trebuie.  Actul normativ reglementeazăcheltuielile pentru prelucrarea și centralizarea rezultatelor votării, a celor privind organizarea birourilor electorale, nivelul indemnizațiilor pe zi de activitate pentru personalul implicat în procesul electoral. Radu Renga susține că județului nostru îi va reveni, pentru organizarea și desfășurarea referendumului, estimativ, suma de 1 miliard lei vechi.  

Cât costăreferendumul România?

Zilele trecute, pe pagina de Internet a Guvernului României, a apărut o Hotărâre privind cheltuielile necesare pentru pregătirea, organizarea și desfășurarea referendumului național din 19 mai 2007 pentru demiterea președintelui, Traian Băsescu. Astfel, pentru organizarea și desfășurarea referendumului a fost alocatăsuma totalăde 60 milioane lei.  Suma amintită, va fi asiguratăde la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Internelor și Reformei Administrative (MIRA), SGG – pentru Institutul Național de Statistică , STS și al Ministerului Afacerilor Externe.

„Bugetele instituțiilor menționate vor fi suplimentate din fondul de rezervăbugetarăla dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2007, După cum urmează: 54.505.000 lei – pentru bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, sumăcare va fi distribuităastfel: 46.635.000 lei pentru Instituțiile prefectului, 490.000 lei Biroului Electoral Central, 6.700.000 lei Inspectoratului General al Poliției, 500.000 lei, Comandamentului Național al Jandarmeriei, 180.000 lei – Centrului Național de Administrare a Bazei de Date privind Evidența Persoanelor” – se aratăîn Hotărâre.  Aceasta prevede că MIRA va repartiza instituțiilor prefectului, din toată țara, fondurile necesare organizării și desfășurării referendumului național. De asemenea, din bugetul MIRA se asigurăsumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor cu organizarea, dotarea și funcționarea Biroului Electoral Central. Hotărârea mai spune că fiecare membru al Biroului Electoral Central va primi o indemnizație de 50 lei/zi, pe întreaga perioadă de activitate, asiguratădin bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative. În plus, statisticienii, informaticienii și personalul tehnic auxiliar care participăla executarea operațiunilor legate de activitatea Biroului Electoral Central, birourilor de circumscripție județene și al municpipiului București, precum și a secțiilor de votare vor primi o indemnizație de 35 lei/zi. Cei care vor asigura paza la birourile electorale, spune Hotărârea, vor beneficia, în fiecare zi de activitate, de băuturi răcoritoare și gustări, în limita sumei de 7 lei de persoană.

 




Narcotraficanții (IV)

Unul dintre traficanții arestați care nu a colaborat de la început cu anchetatorii a fost Dragoș Constantin Marinaș. El a ajuns până acolo încât a contrazis chiar și materialul probator aflat la dosar, uneori contrazicându-se chiar și pe el. Totuși, în final, aflând că la dosar se aflăstenogramele dialogurilor telefonice purtate cu Valentin Rotaru despre comprimatele Ecstasy și reținerea a 2000 de bucă ți de că tre Florin Grigore – zis Bulgaru – în contul unei datorii de 1.500 USD, a cedat.

Fugarii

Cercetările au stabilit în mod indubitabil implicarea mai multor persoane în activitățile de narcotrafic ale celor două rețele (Turda-Cluj și Rm. Vâlcea), însă , cinci traficanți nu au putut fi audiați, figurând ca ieșiți de pe teritoriul României, rând pe rând, După darea în consemn la punctele de frontieră. Dar și în lipsa lor s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva lui Ion Munteanu – zis „Nelu Cizmaru”, Sebastian Raimond Udrea – zis „Sebi de la Brăila”, Florin Grigore – zis „Florin Bulgaru”, Ion Nicolae Săsărman – zis „Moxu” și Alin Virgil Sargovici.

„Moxu”

În ceea ce-l privește pe Ion Nicolae Săsărman – zis „Moxu”, cercetările au conturat de la început implicarea acestuia în traficul de droguri de mare risc. Ulterior, vinovăția lui fiind probatăprin declarațiile martorului că ruia i s-a schimbat identitatea și ale martorilor Victor Martin Schenker, Martin Szekernyes, Ștefan Marius Teleșpan și Anestis Martin. Ultimul, implicat direct în activități de narcotrafic în zona Turda – Cluj, a confirmat că prin intermediul lui Manuel Ovidiu Oancea a intrat în legăturăcu Ion Nicolae Săsărman pentru a achiziționa de la acesta comprimate Ecstasy. Pentru aceasta, s-au întâlnit în Germania și „Moxu” l-a condus în Olanda, într-o localitate aflatăla granița germano-olandeză, unde i-a dat 2.000 de comprimate Ecstasy cu sigla BUTTERFLY. Mai târziu, „Moxu” a încheiat o tranzacție cu Ștefan Marius Teleșpan, în urma că reia au intrat în Rm. Vâlcea 8.000 de comprimate de Ecstasy cu sigla „SMILEY”. Teleșpan, Rotaru, Diaconescu și martorul cu altăidentitate au recunoscut acest lucru.

„Bulgaru”

Florin Grigore – zis „Florin Bulgaru” a fost găsit vinovat de implicarea în activități de trafic de droguri de mare risc, prin declarațiile lui Florin Marius Teleșpan și Valentin Rotaru. Totul s-a coroborat cu conținutul convorbirilor telefonice interceptate, dintre Valentin Rotaru și Dragoș Constantin Marinaș. A rezultat că Florin Grigore, împreunăcu Ion Lungu zis „Ionică „, au luat de la Dragoș Constantin Marinaș un număr de 2.000 de comprimate, acesta din urmăprimind drogul de la Ștefan Marius Teleșpan pentru a le vinde în București. însă , deoarece acesta avea o datorie de 1.500 USD la Florin Grigore, a rămas fărăEcstasy, comprimatele fiind reținute în contul datoriei. Ulterior, pentru recuperarea drogurilor s-a implicat Valentin Rotaru. El s-a întâlnit în cartierul Ferentari cu Florin Grigore și Ion Lungu, în urma că reia cele 2.000 de comprimate au fost restituite rețelei de la Rm. Vâlcea. Continuându-se cercetările, s-a putut stabili că cca 7.000 de comprimate cu sigla SMILEY – din cele 8.000 primite de la rețeaua Turda – Cluj, au fost livrate de Rotaru și Teleșpan lui Ion Munteanu – zis „Neluțu Cozmaru”, cunoscut în lumea interlopăa Brașovului ca urmare a diverse activități infracționale desfășurate în zonă. În acest sens, Constantin Diaconescu a fost trimis la Brașov și a înmânat pachetul cu cele 7.000 de comprimate lui Ion Munteanu. Acesta trebuia săachite ulterior contravaloarea drogurilor (1,5 – 2 USD/comprimat), dar nu a mai apucat. Valentin Rotaru și Ștefan Marius Teleșpan fiind arestați în cauza privind introducerea în România a 100.000 euro contrafăcuți.

Raimond Sebastian Udrea

Tânărul a fost implicat până peste cap în traficarea drogurilor, vinovăția sa fiind probatăinevitabil cu declarațiile lui Teleșpan, Rotaru și Diaconescu. Din declarațiile acestora a rezultat că Udrea a achiziționat în mai multe rânduri câteva sute de comprimate de la membri rețelei din Rm. Vâlcea, în vederea distribuirii în Brăila.

Stenograma convorbirii telefonice dintre Valentin Rotaru și Raimond Sebastian Udrea

” Valentin: Nu știu. Nu am auzit. Auzi? Vezi dacă vrea acela. Câte vroia acela, că uite, eu eram cu unul care i-am dilit mai scump și Câte vroia acela?

” Udrea: Vreo cincizeci.

” Valentin: Păi, da, dar dacă vrea, dați-i drumul, că eu plec și tocmai luni mai sunt disponibil.

” Udrea: Stai să-l sun.

” Valentin: Păi, sună-l și sună-mă, dacă este săplecați. Îl trimit și pe Ninja la București. Veniți și voi la București.

” Udrea: Am apucat și i-am zis vreo patru (USD – n.r.).

” Valentin: Păi nu, cum să-ți rup și ție ceva? Adică , să-și iei și tu 50 de dolari, că am pe cinci. Cincizeci, cincizeci, o sutăi-am dat lui Gabi pe acela. Pe cinci.

” Udrea: Nu, eu patru dolari bucata am zis și de asta

” Valentin: Am înțeles.

” Udrea: Hai că -l sun acum.

” Valentin: Sună-l și spune-i: Bă, dacă vrei cincizeci, e cinci. Ca să-ți iei și tu juma’ de sută, înțelegi? Uite, eu i-am dat o sutălui Gabi acela, celălalt, pe cinci, alaltăieri. Hai, sunăși vezi.

” Udrea: Da-s bune?

” Valentin: Da, da. Marfă. Originale, mă. Eu am locuit de nu mai știam săvrăjesc.

” Udrea: Mă, ești nebun?

” Valentin: Pe cuvânt.

” Udrea: două , atât?

” Valentin: Da, atât.

” Udrea: Ia, fii atent.

” Valentin: Da.

” Udrea: Cincizeci din alea iau pentru acesta și la fi atent. Iau și eu, că vând un optzeci și doi din acela. Iau și eu o sutăde parai. Cât îmi dai și mie de o sutăde parai? Pentru mine

(va urma)

 




Scor de hochei la Berbești

În Divizia D de fotbal s-au derulat zilele trecute meciurile etapei cu numărul 27. Cel mai „tare” joc a avut loc la Dăești, unde formația Vartex a dat piept cu una dintre candidatele la promovare, Hidroelectra Rm. Vâlcea. până la urmă, băieții antrenați de George Popolan au pierdut la limităîn fața „electricienilor”. În acest timp, liderul Sportul a reușit o nouăvictorie, de această datăla Băbeni. Un alt meci „tare” a avut loc la Costești, unde Șirineasa lui Dan Săraru s-a impus cu 4 – 3.

Cel mai ciudat meci al rundei s-a derulat la Popești, unde echipa antrenatăde Alex Pătrașcu a pierdut surprinzător în fața unei formații amenințate de retrogradare – Oltețul Zătreni. În fine, scorul etapei a fost reușit de Minerul Berbești, care a arătat că formeazăcea mai închegatăechipădin serie. Din păcate, băieții lui Vasile Ilinca au ieșit din calculele promovării, motivele fiind știute numai de conducerea AJF. Rezultatele etapei: Forestierul Băbeni – Sportul Rm. Vâlcea 1 – 3, Luncavățul Popești – Oltețul Zătreni 1 – 2, Topologul N. Bălcescu – FC Govora 1 – 0, Lotru Brezoi – Cozia Rm. Vâlcea 1 – 3, Minerul Berbești – Flacă ra Horezu 12 – 0, Alma Lex Drăgășani – CSM II Rm. Vâlcea 0 – 4, Vartex Rm. Vâlcea – Hidroelectra Rm. Vâlcea 0 – 1, Unirea Tomșani – Petrolul II Drăgășani 3 – 2, Minerul Costești – AS Șirineasa 3 – 4.